1,926 matches
-
de bucurie, care mi-au irigat tenul? Pentru că au venit americanii nu cu mâna goală! Nu doar cu portavioane sau rachete sol-aer, au venit cu egalul acestora ca forță și importanță, au venit cu interjecția ce ne lipsea de sens filologic, au venit cu UAU!... S-au dat în lături toate "vai"-urile, "of"-urile, "o-ho"-urile, "măi-măi"-urile, toate zecile de surogate de interjecții, tot ce împiedica neamul românesc de pretutindeni să-și manifeste plenar sentimentele și trăirile, ca să
Săracii de noi by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/8034_a_9359]
-
victima unui accident de muncă!" Sau pe majoreta Ramona: "Uau! Ce fundul meu se țin de mine toți puțoii?"... Dar am proceda incorect dacă n-am recunoaște că arhaicul nostru vocabular s-a îmbogățit pe seama yankeilor și cu alte unități filologice. Să luăm, de-o pildă vocabula anglo-saxă "live". Ce aveam în locul ei până azi? Aveam "în direct" și pericolul iminent de a auzi "indirect", fapt care ar denatura sensul comunicării! Pe când cu "live"lucrurile se pun la punct de la bun
Săracii de noi by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/8034_a_9359]
-
pe plan internațional, cel puțin la rubrica "interjecții", într-un cuvânt - să te simți lingvistic tot mai protejat. Nu voi trece cu vederea și ajutorul altor state suverane acordat limbii române, de exemplu aportul italienilor. Altfel de unde am avea miracolul filologic al "smântânii cremoase", al "iaurtului cremos", al "maionezei cremoase" și, se pare, și al "cremei de ghete cremoase"... Dar ar fi prea mult să vorbesc despre asta în prezenta pastilă... Mai lăsăm și pentru viitor. Până atunci nu-mi rămâne
Săracii de noi by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/8034_a_9359]
-
N. Georgescu În textul de față nu ne interesează "Cum plăsmuia Eminescu" (D. Caracostea), ci cum așternea el pe hârtie o creație în sistemul de reprezentări scripturale al vremii sale. Vă propun, stimați cititori, o relectură filologică a poemului eminescian De-o trece anii..., pretabil discuției într-o revistă pentru că este scurt. A fost publicat prima oară de Titu Maiorescu în Ediția princeps (decembrie 1883; voi folosi pentru ea sigla P1, iar pentru edițiile următoare ale lui
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
celui poetic. Altfel - se ajunge, cum s-a și ajuns, la poezia ternă, plată, la scrierea netedă, trasă la rindea, a poeziei clasice, împotriva voinței autorilor, împotriva firii limbii în general. În altă ordine de idei, acest tip de analiză filologică lămurește condiția lui Eminescu în vara lui 1883, în preziua scoaterii sale din viața civilă. Se demonstrează că poetul și-a administrat bine opera, făcând completările și arhitectura volumului pe care i-l va edita Titu Maiorescu în iarnă. El
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
al volumului. Zeci de coloane de presă au fost topite în acești nemaipomeniți epitalami. Ca și în cazul seriei Gabriela Adameșteanu, reproșul pe care-l aduc frumoaselor ediții de Opere alcătuite în lunile din urmă de Polirom vizează laxitatea aparatului filologic. Rătăcite între două calupuri epice într-o consecuție nici măcar veridică și complet lipsite de mostre concludente ale receptării, Poveștile domesticirii amoroase par a fi fost nu trunchiate, dar aranjate, sau mai bine zis împachetate la bunul de tipar, cumva ad
Delfinii personali by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7728_a_9053]
-
sunt ediții recapitulative. Adică preiau o ediție critică anterioară. Ce e rău și ce e bine în asta? E bine că opera unui clasic este reamintită într-o ediție sistematică, foarte cuprinzătoare, demnă de încredere ca restituire științifică, respectând principiile filologice consacrate. Un amplu studiu introductiv (cel mai frecvent semnat de Eugen Simion) realizează o reevaluare a operei, o revizitare soldată cu o revizuire critică semnificativă și o reinterpretare bine argumentată din unghiul modernității și al actualității. Un clasic își reconfirmă
Ediții recapitulative by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9655_a_10980]
-
epistolar, I-IX, Ed. Minerva, 1975-1989. În 2007, nu-i avem pe George Coșbuc, B. P. Hasdeu și Titu Maiorescu în ediții critice integrale și unitare. Facem recapitulări parțiale, în speranța că vom dobândi odată și-odată imagini globale, autorizate filologic de specialiști consecvenți, care își pot duce gândul până la capăt într-o ediție coerentă, finalizată într-un timp rezonabil. Asemenea fapte editoriale - integrala Coșbuc, integrala Hasdeu sau integrala Maiorescu - sunt sau ar putea deveni evenimente de interes cultural național.
Ediții recapitulative by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9655_a_10980]
-
această poveste e livrată de Adam Adam (internat într-un sanatoriu dubios) chiar naratorului-autor Gelu Negrea, care își asumă riscurile enorme de a o transcrie și de a o publica. Finalul și lămuririle istoriilor acestora secrete trădează jocul de autentificare filologică, intertextuală, practicat de prozator. Dacă până în acest moment l-am fi putut lua în serios, felul în care el își certifică întâmplările nu ne mai lasă nici un dubiu. "O discuție, ceva mai lungă, am avut cu dna M., redactor la
Codul lui Alexandru Robe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9721_a_11046]
-
de o cronologie meticuloasă, detaliată, prima de aceste proporții, realizată de Nicolae Mecu ca un indispensabil ghid de lectură. Nota asupra ediției aduce toate explicațiile necesare despre organizarea sumarului, așezarea strict cronologică a tuturor textelor publicistice și modul de transcriere filologică. Aparatul critic este completat cu note și comentarii bine documentate, la care și-au adus contribuția, pe secvențe temporale, toți cei patru cercetători menționați. Ediția este pusă sub patronajul simbolic al Academiei Române, fiind realizată în colaborare cu Institutul de Istorie
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
preceptive normele care impun Împlinirea unor acte determinate; sunt prohibitive cele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Această distrincție are Însă o importanță limitată, deoarece adeseori se reduce numai la un Înțeles filologic. Aceeași poruncă se poate traduce Într-o formă preceptivă sau prohibitivă (pozitivă sau negativă). E sigur Însă că, atunci când dreptul impune o anumită atitudine, el interzice o atitudine incompatibilă cu cea dintâi, și invers. Ceea ce e important de lămurit este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
art. 410) că „arborii sunt imobile atâta timp cât nu sunt tăiați” ; când Codul com. arată care sunt „actele de comerț” (art. 3), sau când Codul pen. definește „rudenia” (art. 307 al. ultim), pare la prima vedere că sunt enunțări cu caracter filologic, mai potrivite unui dicționar decât unui Cod. Aceste explicări aparente se referă Însă, În realitate, la alte norme și legate de acestea, dobândesc Întotdeauna un sens imperativ, având drept obiect tocmai un anumit cuvânt sau expresie care trebuie să fie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
obiect tocmai un anumit cuvânt sau expresie care trebuie să fie Înțeleasă Într-un anumit mod. Normele explicative poruncesc, În definitiv, acelora care aplică legile, de a Înțelege anumite cuvinte În sensul stabilit, care uneori se poate deosebi de sensul filologic comun. Aceste norme pot fi socotite ca repetări mai specificate de fragmente din alte norme preceptive sau prohibitive. De aceea, caracterul imperativ apare și În ele, fie chiar În mod direct. Cea mai grea problemă a fost aceea cu privire la așa
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
budismului japonez care a apărut inițial în China, în anul 520 e.n., sub numele de CHAN“. Este vorba, bineînțeles, de o falsă noutate, de o nouă manifestare a snobismului care îi determină pe numeroși autori din România (cei mai mulți fără pregătire filologică) să imite poezia din Extremul Orient. Într-o prefață la propria sa carte, Zile și gânduri (Pandora-M, Târgoviște, 2002), Florin-Gheorghe Mageriu pledează cu morga unui specialist pentru poezia ZEN, citându-l în sprijinul preferinței sale pe Bodhidharma, fondatorul cultului
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
facultate. Reușește, cu greu, să obțină o diplomă în științe economice și lucrează, apoi, timp de 38 de ani, în domeniul mineritului. După ce se pensionează, în 1990, se angajează în editarea textelor politice ale lui Eminescu, lipsit de o pregătire filologică, dar stimulat de exemplul (păstrat în amintire) al profesorului său de română din liceu, eminescologul Ion Crețu. Ulterior, Bucur Popescu a făcut noi pași înainte pe panta amatorismului, publicând cărți de versuri proprii. Recent, el a tipărit chiar o „antologie
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
nu-l complexa, înaintașii l-au fascinat, în Discurs sau dialog despre limba noastră deschide un dialog imaginar, pasionat, cu Dante, pe problemele limbii literare italiene folosită de cei trei predecesori, dacă ea se numește italiană, toscană sau florentină. Observațiile filologice sînt de mare profunzime, iar Machiavelli are grijă să-și dea dreptate. Discursul ultim aparține autorului și se încheie cu umor involuntar: Cînd am terminat de vorbit, Dante, care m-a ascultat atent, acceptă că am dreptate și dispăru." Îi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se ofilească. Mutarea familiei În Cluj Îmi Încurca totodată proiectele retorice. Visam de multă vreme că, la libertate (iar asta făcuse cum făcuse și venise), voi ajunge În nord și voi da glas, În public, vexațiunilor Îndurate de sensibilitatea mea filologică: nu mă puteam Împăca deloc cu lipsa de inspirație a administrației româ nești de după 1918 care masacrase străvechea onomastică a orașului, supunînd-o unei rebotezări, credea ea, mai neaoșe. Mă imaginam la tribună asemenea mamei Floare la Chicago cînd cu campania
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
este rodul cercetărilor mele în materie de biblistică și patristică dea lungul mai multor ani de zile, în diferite medii universitare, laice sau teologice. Fără să pot descrie „rețeta absolută”, aș spune că tipul de abordare a temelor combină analiza filologică și perspectiva istorică, pe de o parte, cu dezideratul teologic, pe de altă parte. Las dogmaticienilor atemporali, ce par conectați direct la „bateria” Sfântului Duh, iluzia practicării „teologiei de performanță”. Personal, îmi asum calitatea de felix amator într-un domeniu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câteva explicații plauzibile acestui fenomen care privește deopotrivă societatea european-americană și studiile neotestamentare. A fost Maria Magdalena o prostituată? Cum voi proceda? Voi culege toate mărturiile evanghelice despre Maria Magdalena și le voi analiza, mai întâi din punct de vedere filologic și istoric, apoi teologic, propunând o lectură cât mai completă cu putință, fără evitarea nici unei aporii. Soarta ambiguă a personajului nostru se datorează în bună măsură, și subliniez acest lucru, lecturilor simplificatoare și grăbite. De aceea consider esențială reasumarea critic-obiectivă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îmbrăca sensuri și sensuri, fiind de o ambiguitate dezarmantă. Tradiția legată de figura Mariei Magdalena se cuvine revizuită, corectată, interpretată cu suplețe și bun-simț, eventual refuzată. Dar nu deformată tendențios, fără argumente solide, fără probe decisive de ordin istoric sau filologic. Literatura mi se pare un registru mult mai frecventabil și mai cinstit în acest sens. Dacă nu s-ar pretinde manual de istorie, Da Vinci Code ar putea fi un pretext stimulativ pentru teologi și nu numai. Am pus între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
serie de concluzii destul de tulburătoare. Observăm, din inventarul parcurs, că verbul paradidomi caracterizează acțiuni săvârșite de Dumnezeu, de Isus, de Pilat, de oameni, în general. Între aceștia se numără și Iuda Iscariotul. Nu există nici o rațiune, cel puțin de ordin filologic, pentru ca verbul respectiv să fie tradus prin „a vinde” sau „a trăda”. Fapta lui Iuda nu poate fi pusă într-un registru separat de cel al acțiunilor săvârșite de Dumnezeu, Isus ori Pilat din Pont. Echivalarea prin „a vinde” este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de Dumnezeu, Isus ori Pilat din Pont. Echivalarea prin „a vinde” este așadar nelegitimă și trebuie abandonată. Când vom ajunge la episodul „remunerării” lui Iuda, vom vedea că el nu contrazice verdictul nostru. Există încă un argument puternic de ordin filologic. Greaca dispune de un verb aparte, care înseamnă „a trăda”, „a vinde”, compus tot din verbul didomi, dar cu un prefix verbal diferit, pro: prodidomi. De ce evangheliștii n-au folosit, în cazul lui Iuda, acest verb curent, al cărui sens
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lucrurile sunt ceva mai colorate. Fiecare evanghelist propune versiunea lui asupra lui Iuda și istoricul trebuie să discearnă atent grăuntele de adevăr istoric (probabil niciodată pur sută la sută) de aluviunile tendențioase. În primul rând, trebuie să reamintim sensul justificat filologic și teologic al termenului paradidomi, impropriu tradus în românește prin „a vinde” sau „a trăda”. O traducere corectă, netendențioasă va folosi echivalentul „a preda”, în conformitate cu sensul dat de autorii textelor din Noul Testament. Cât privește evoluția reprezentării personajului, am constatat o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
el ar fi singurul creștin autentic din preajma lui Isus, singurul capabil să înțeleagă mesajul Acestuia și să-l împlinească. Înainte de a intra în contraargumentație, trebuie să spunem că nici un fragment din Evanghelia lui Iuda, citit corect din punct de vedere filologic, teologic și istoric, nu susține verdictul de mai sus. Iuda nu apare nicăieri ca un erou, opus portretului canonic, iar Isus nu-l însărcinează cu nici o misiune specială. Mă voi folosi de un articol al profesorului Louis Painchaud de la Universitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
provocatoare. Cititorul va începe abia atunci adevărata cursă „contra cronometru” împotriva propriilor certitudini sau prejudecăți 59. Propun trei volete complementare. Mai întâi, voi traduce fragmentele sinoptice, dând alăturat textul original și voi discuta câțiva termeni esențiali din punct de vedere filologic și teologic. Partea a doua va fi rezervată interpretării fragmentelor în context restrâns (evanghelic) și lărgit (biblic). Partea a treia va fi consacrată câtorva soluții patristice. I Matei 12,31-32 „Blasfemia împotriva duhului”: exact, „blasfemia duhului”, cu genitiv obiectiv. Duhul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]