51,126 matches
-
rece, prea exterior într-un fel, prea puțnă emoțe și căldură în ochii și în gesturile unei tinere îndrăgostite. Cu o singură excepțe, scena din leagăne. Poate lucrurile se vor mai aranja. Oblomovul lui Tocilescu își privește moartea. Este, în final, spectatorul a ceea ce se întîmplă după disparița lui. În timp ce-și pregătește patul-sicriu și retragerea, decorul, obiectele sînt încărcate în coșuri mari. Scena se golește. Îl plînge Agafia, îl regretă, bocind ușor, bătrînul decrepit Zahar. Oblomov se uită. Se
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
sus" O astfel de lectură pervertește și dacă, prin absurd, un singur vers bun s-ar strecura într-un poem, acesta are toate șansele să rămână insesizabil. Dintr-un inexplicabil instinct masochist, reușesc rareori să părăsesc astfel de cărți înainte de final. Nu mă pot împăca cu gândul că nu există acel singur vers reușit cât de cât. Uneori, strădania și bunăvoința mea rămân nerăsplătite. Alteori nu sunt chiar sigur că am găsit ceva. Ca acum: "cerul meu e o intersecție de
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
noii preoți sînt psihoterapeuții literatura care și-a cîștigat prestigiul cel mai mare a fost aceea claustrofilă. I se poate spune și "psihologizantă". Focalizarea țintește personajul în serii de manifestări mai mult sau mai puțin analitice astfel dispuse încît spre final să se poată revela ceea ce ține de capacitățile lui invizibile de natură inefabilă: cu cît mai ascunse, cu atît mai puternice. "Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari", proclama apostolul Pavel. Această literatură
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
gura decât ca să mâncați zgârciurile din măcelăriile lui Ceaușescu. Iar acum aveți pretenții Vă credeți grozavi că aveți liber pe autobuz La alegeri, sunteți primii la vot și votați doar prostii Eu în locul dumneavoastră m-aș sinucide" N-am prins finalul confruntării. Și nici nu eram curios să-l prind. Ajunsesem aproape de destinație și mă grăbeam să dau niște mărunțiș celor patru-cinci pensionari pe care-i întâlnesc cerșind zilnic în stația de autobuz la care cobor doar eu.
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
literaturii, să fie lipsit de lunecările sale în pământul reavăn al descoperirilor, imprimând multe adevăruri pregnanței date de el destinului lecturii cu alți ochi a scrisului cu semnătura lui Ioan Slavici. Fără a eluda înfășurarea dreaptă a operei de lovitura finalului care, fără a elimina semnalează complex alcătuirea unei demonstrații. Sub emblema libertății de apreciere a operei lui Ioan Slavici își pune Eugen Simion determinarea personalității omului, în perspectiva istoriei, a fragilității construcțiilor critice, a revendicărilor și a semnificațiilor estetice. El
Nuvelele lui Ioan Slavici by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13820_a_15145]
-
și trecut..." Ei bine, Coșovei a continuat să-și termine poemul până când n-a mai avut ce termina! Situația este, de altfel, clasică. Câți poeți uriași nu au trăit dezamăgirea de a nu-și putea depăși formula, mulțumindu-se în final doar cu grupul fidel al fanilor!? Odată cu Percheziționarea îngerilor (Crater, 1998), un alt volum cu conținut remixat, critica a vorbit despre o cotitură, un nou program și despre despărțirea de Cărtărescu. Or, Coșovei se despărțea cu fiecare volum, și nu
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
Ungaria la "soluția finală" în această chestiune. Numeroase documente scoase la lumină din arhivele Ministerului român al Afacerilor Externe și din fondurile franceze dau o anumită densitate perspectivei asupra momentului istoric dificil trăit de cele două țări, care ajung în final constată cercetătorul - într-o situație oarecum simetrică, Parisul fiind eliberat la 23 august 1944, când regele Mihai anunța întoacerea armelor împotriva Germaniei, în condițiile puternicei presiuni sovietice. La acea dată, ambasadorul Paul Morand plecase deja, precipitat, de la București, fiind transferat
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
serviciu-n Cișmegiu/ da muștele afară;/ cînd se-ntîlni cu-n lefegiu,/ cam după cinci, pe vară.// Mitică-i e amic fidel/ cu gîndul și cu fapta,/ încît îi zice,-ndată, el:/ „Hai, că te iau în dreapta" ( Caragialeta bis, p. 63). Finalul din La Moși sau urmările unei alimentații proaste își sporește efectul comic printr-o sonoritate care trimite într-un fel cu gîndul al sfîrșitul ceremonios al celebrei balade a lui Ștefan Augustin Doinaș, Mistrețul cu colți de argint: „.../ cînd tòți
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
unui om care simte - știe - c-a pierdut definitiv ceva din el însuși și acceptă acest fapt nu ca pe un accident al destinului nedrept, ci ca pe o alegere personală. Cît de intimă e această scrisoare, o arată chiar finalul: „Iertare pentru această indiscreție și revărsare de apăsări - orice asemănare, în oglindă, e adevărată." „Scrisoarea bavareză", în schimb, e o atent controlată construcție stilistică, cu multe din accentele sarcastice de revoltă față de mersul culturii române din interviurile și articolele lui
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
de teatrul brechtian) e de a filma totul într-un spațiu abstract, convențional, ca suprafața unei scene de teatru, pe care sînt desenate, cu cretă, o casă, o mină părăsită, locurile și traseele de joc, și chiar un cîine În final, cîinele desenat se transformă, pe ecran, într-unul adevărat, așa cum, cale de 3 ore, cît durează filmul, tot ce era convenție, distanțare, vid scenic capătă concretețe, carne, fibră nervoasă, suflet. Deși filmul are un "povestitor", o voce din off, și
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
de sinonimele citate, pare a fi "lefter, sărac": "Adică ai rămas � ...) craiu din Curtea Veche ( cum zicem mai bine noi, rumânii)" ( Povestea huzmetarilor, în Scrieri alese, ed. Mihai Moraru, București, Cartea Românească, 1990, p. 37); naratorul își regăsește în final amicul abia scăpat din închisoare "întîlnindu-ne cu toții în Curtea Veche, unde să strînge toată crăimea Bucureștilor" (p. 42). Un recent și foarte interesant volum de Ligia Livadă-Cadeschi și Laurențiu Vlad - Departamentul de cremenalion. Din activitatea unei instanțe penale muntene (1794-1795
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
care, de mulți ani încoace, s-au străduit să strice relațiile României cu Statele Unite. Și în funcție de mărimea muștei pe care o au pe căciulă, antiamericanii cu acte de ieri, alaltăieri se întrec în plecăciuni la icoana Unchiului Sam, ca în finalul Scrisorii pierdute. Un oarece sentiment al apropierii funiei de par îl face pe C.V. Tudor să-și declare la toate răspîntiile prețuirea față de America. Și, ceea ce e de-a dreptul jalnic, acest antisemit și xenofob notoriu menționat ca atare de
Toată lumea vrea în NATO by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13917_a_15242]
-
sever este de obicei înfățișată prin imaginea unui David în înfruntarea cu Goliat, încordîndu-și noua praștie cu care îl va doborî pe luptătorul filistenilor, pe zelosul păzitor al tradiției și al convențiilor, înarmat cu clasificări și prejudecăți, dar căzînd, în final, victimă țîngăului pe care l-a disprețuit pentru tinerețea și frumusețea sa de nepătruns. În zilele noastre totuși, de cele mai multe ori criticul este cel care își înfige singur cuțitul în spate și, ca să-i facă pe plac bobocului, îngaimă idioțenii
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
felul următor: Filozoful crud, O istorie a canibalismului. Nu știu de fapt dacă titlul e cel care l-ar putea ține pe citior dornic eventual de subiecte mai "vesele" la distanță, sau dacă, pînă la urmă, constatarea care devine către finalul cărții subiect de analiză nu e cea care furnizează și scuza cea mai potrivită pentru a justifica o posibilă îndepărtare a cititorului de o atare temă canibalul e astăzi un personaj absent, dispărut complet din discursul filosofic. Autorul și-a
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
ar risipi prin tăieturile inevitabile. Totuși, fiindcă dl Liiceanu este autorul Cărții Anului 2002 în viziunea României literare, iar cartea cu pricina e un jurnal intim, să cităm splendida definiție a acestuia pe care dl. Liiceanu o dă chiar în finalul interviului: Spre deosebire de unii amici care se apucă să-și descrie în Plai cu boi primele frisoane erotice, eu sînt ceva mai reținut. Deși pledoaria pe care o fac acuma este una în numele intimului. Pentru că asta este splendoarea, o splendoare pe
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
parte, Leoaica are tensiune și ritm, are și cîteva burți, și repetiții inutile, și momente la care s-ar fi putut renunța pentru amplificarea dramatismului și, mai ales, a emoției, nu mereu prezentă în jocul actorilor, are și vreo două finaluri. Cîteva lucruri mi se par importante de spus. Felul cum începe spectacolul m-a condus în cu totul altă "literatură" decît cea căreia îi aparține scenariul. Și mai exact, în zona spațiului concentraționar, al ghetourilor, al execuțiilor de tip SS
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
durează războiul, cine îl va câștiga... Hopa Tocmai i-a căzut de la rever microfonașul invitatului... Crainicul își cere scuze și reia seria întrebărilor, dar fără să se mai refere la câștigător, fiindcă microfonașele astea cad când nici nu gândești... La finalul știrilor mă bucur că americanii nu cunosc limba română ( cei mai mulți nici nu știu că există "un pământ numit România"), fiindcă am rămâne fără analiști; dar mă și revolt cu mândrie patriotică: adică, de ce nu ne lasă pe noi să ne
Crainici și analiști by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13995_a_15320]
-
și Urmuz". Într-o bătaie temporală mai lungă, exegetul nu ezită a aminti, din paginile unei istorii "paralele și subterane", nume precum Iordache Golescu, "autor al unor «picto-poezii ludice, gratuite și ingenioase»", ( Mircea Cărtărescu), Costache Negruzzi, "autor al celor două finaluri din O alergare de cai, care deconspiră și parodiază clișeele propriei proze sentimentale", B. P. Hasdeu, "căci Duduca Mamuca seduce prin ingeniozitatea textuală", Al. Odobescu cu Pseudokinegetikos, "carte-puzzle care amestecă derizoriul cu solemnul, rafinată imagine textuală a lumii integrale". Nume
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
29, Cucharadita o atrage pe Otilia, în vacanță, la Pucioasa, în jocuri erotice pe calea ferată din pădure, ațîțînd instinctele masculine ale mecanicului de tren. O dată un țigan le vede de aproape și mica vrăjitoare îl omoară cu un descîntec. Finalul povestirii aduce poanta, dezvăluită - cum altfel se putea dacă ne aflăm în Australia? - în cabinetul unui parapsiholog: cu o seară înaite de leșin, Otilia întîlnise un bărbat ce pare a fi țiganul din padure, absolut sigur că o știe de la
Călătorie cu un trabant australian by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14004_a_15329]
-
nu ne-am amuza prea tare. Dar analiza psihologică e mai curînd dinamitată, luată întrucîtva în derîdere la nivel de frază și cuvînt. O anume ireverență față de imagini serioase face textul spumos și agreabil. Poanta povestirii e un fel de "final neașteptat" ce, fără a fi spectaculos, pariază pe surpriză. Sarea pămîntului îi aduce față în față pe Regina Marii Britanii și pe Nenea Zaharia, fost miner, într-o întîlnire în care, de emoție, regina scapă buchetul de flori din mînă. Printre
Călătorie cu un trabant australian by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14004_a_15329]
-
aici, cumpărat dintr-un magazin australian. Latura psihologic-năstrușnică nu lipsește nici aici, căci toată istoria e povestită pentru un psihiatru curios iar trabantul se dovedește a fi o metaforă potrivită pentru mai multe lucruri deodată, pentru dragoste inclusiv, iar la final...o nouă modă pe străzile din Melbourne.
Călătorie cu un trabant australian by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14004_a_15329]
-
apariția unui periscop al vreunui submarin german în apele teritoriale engleze, la exuberanța barocă a uniformei militarului nobil rus, în stare să șocheze pe englezi, cu simțurile exacerbate la orice ar putea fi "ștafetă a invaziei". Același "jurnal" aduce în finalul său, imaginea, simbolică aș zice, pentru anul când "începuse să se audă de orașe prefăcute în cenușă", a două femei în noaptea Sfântului Silvestru. O regină venită la Mogoșoaia să-și petreacă Anul Nou, și autoarea solicitată să fie companie
“Jurnal” din anii neutralității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13982_a_15307]
-
este și mai greu să-i oferi liniile de orientare, un îndreptar în esență. Eliade a riscat mult vorbind în numele celor care aveau atunci 20-25 de ani, în primul rând, a riscat exagerând; era conștient și nu-i păsa. În finalul programului său se găsesc mai greu strălucirea, vitalitatea și frumusețea primelor foiletoane. Textele par depersonalizate, cu multe locuri goale pentru exaltările reducționiste și geometrice ale gândirii lui Nae Ionescu. Cele mai slabe pagini ale Itinerariului spiritual sunt cele în care
Primul Eliade by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14003_a_15328]
-
Vestalele-l plac/ și-i așază dinainte/ flori felurite/ și pietre colorate// o dată pe an/ e voie să rîzi și de orbi" ( Ilustrată din Troia, p. 93). Ultimele două versuri transformă în grotesc peisajul bucolic din prima parte. De altfel, finalurile neașteptate sînt o marcă inconfundabilă a poeziei lui Ioan Morar. Versurile lui Ioan Morar sînt presărate cu un cinism fin, precum cele din Sangria, poem inspirat de o lume prin definiție antipoetică: cea a donatorilor de sînge. Să scrii un
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]
-
de metal/ne vom odihni pleoapele" ( Plata luminii, p. 28). Cînd nu scrie despre moarte sau meditează pe marginea textelor sacre, Ioan Morar dialoghează cu marile spirite ale omenirii. Sunt niște intermezzo-uri culturale, de scurtă întindere, care lasă în final, cititorului, un spațiu de meditație: Suntem chit,/ William Shakespeare/ Cînd nu se va mai ști nimic/ despre tine/ Nu se va mai ști/ Nici despre mine" ( Caliban, p. 56). Sau: "Greu/ se mai ridică versul acesta:/ are motor mic/ de
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]