2,002 matches
-
devora zilnic, pînă la epuizare; oricum, mai bine decît răceala din casa în care stau acum cu Theo... Căci dacă nu-l părăsesc acum, vor fi mereu alte Coca Muraru..., alte.... Are dreptate Mihai: unii au riscat împărății..., au..." Milițianul fluieră din răsputeri, gata să-și dea duhul, dar Maria, reîntoarsă către spital, nu-l ia în seamă. Vede doar, cu coada ochiului deschis încet, cum din stînga se repede spre ea lama unui plug, ca un val argintiu, către care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vizionare, ieșit pe ecrane în 1990, distins cu Marele Premiu al Cinematografiei; Teona, roman, Ed. Junimea, 1989; Sfârșitul înserării, roman, Ed. Cartea Românească, 1989; Zodia bâlciului, roman, Ed. Plumb, 1995, Maria, prințesă de Place Pigalle, roman, Ed. Plumb, 1995; A fluierat în timpul Evangheliei, teatru, Ed. Universal Dalsi, 2003; Valea Râsului, piesă de teatru, Teatrul Tinetetului, Piatra Neamț, 1974; Nimic despre sânziene, piesă de teatru, Teatrul Dramatic, Brașov, 1982, publicată în revista Teatrul nr. 1/1978; Numeroase scenariii de teatru pentru Radio și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
farduri sunt bogate, iar hainele și mobilierul gravate cu o minuțiozitate ce pare imposibil de atins. Jucării din lut În provincia Henan din centrul Chinei sunt specifice un gen de creații artizanale denumite jucării din lut, care sunt totodată și fluiere. Astfel de "jucării" au o mare varietate de forme, însă cele mai răspândite sunt reprezentări stilizate de maimuțe. În contextul culturii și istoriei locale, aceste așa-numite jucării de lut au căpătat o amprentă culturală specifică, depășind cadrul unor obiecte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ales, nu avea nici o idee cum că un taur care stă la țară prea mult se poate întoarce pe aleea Băiuț un băiat ca oricare altul. Ceea ce simțea Coșuță era, cred, un fel de gelozie surdă că eu învățasem să fluier și el nu, iar lucrul ăsta e unul din puținele cărora nu mai ai ce le face. Era clar și, cu cât îi era mai clar, cu atât trebuia să-l doară mai tare, că în clipa aceea lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lucru. Închideam ochii atunci și vedeam asta mai bine ca niciodată: Cristos era totuna cu Coșuță, iar Coșuță era un prost. Ceva trebuie să fi simțit și Coșuță. Știa că pe undeva ultima lui salvare, dacă tot nu știa să fluiere, era ca necunoscutul de pe aleea Băiuț - Cristos Salvatorul - să nu ia bătaie. O să-l bat, âi spuneam eu. Nu, n-ai voie, îmi spunea el. Și a trebuit să merg cu troleibuzul până spre Universitate ca să-mi aduc aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
49.998 de declarații de dragoste suprapuse. Acolo juca Rapid. Atât. Adversarul nu exista, mai ales că echipele din B, în seria a II-a, erau pricăjite și verzi ca broaștele, încât toată lumea aștepta să fie înghițite de șarpe. După ce fluiera arbitrul și după ce mingea începea să se învârtă, conta doar cum mânuiau instrumentele lăutarii din teren. Dacă Nae Manea avea chef să ciupă corzile viorii pe extrema stângă, dacă piticul Paraschiv se îndemna să bată la țambal în linia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
botezuri, chermeze, onomastici și cârciumi. Atunci era jale. Jale mare. Mii de bărbați, cei mai mulți tuciurii (mai tuciurii decât plăvanul ăla, Damaschin, care avea pielea de cacao), se simțeau deodată înșelați de iubita lor cu nume băiețos, Rapid, și începeau să fluiere, să înjure, să huiduie, să amenințe și să blesteme, încât mă temeam (eu, nu și tata) că o să pună foc, o să-și pună capăt zilelor sau o să pună mâna pe răngi. Și nu m-am temut degeaba. Într-o duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
adorabile momente ale lui Norman se Întîmplau În zilele ploioase, cînd nu erau clienți În magazin, iar el se plimba pe coridoare Înarmat cu un pămătuf din pene de curcan, și ștergea praful În dreapta, ștergea praful În stînga, fredonînd sau fluierînd Încetișor. Atunci, cînd Îl vedeam așa, mă gîndeam ce frumos trebuie să fie să fii om. Și mie Îmi plăceau zilele ploioase. Răpăitul adormitor al ploii mă făcea să ațipesc uneori la post. Și, uneori, aveam coșmaruri În care muream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
47 - redîndu-i gustul pierdut al aventurii. Scurtînd drumul, trecură prin fața unor camere numerotate de la 60 În sus, apoi, deodată, se pomeniră În dreptul celor numerotate de la 30 În jos. Printr-o ușă Întredeschisă răzbăteau pe coridor sunete ciudate - parc-ar fi fluierat și suspinat cineva, alternativ. Picoloul, Însă, Își urmă imperturbabil drumul. Nimic nu i se părea ciudat acestui copil al hotelului. Tot felul de oameni poposeau pentru o noapte, cu sau fără bagaje, la Regal Court; unii dintre ei mureau aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un sacou la două rînduri, deschise ușa și Întrebă aruncîndu-i o privire distrată: — Unde-i Beale? Și dispăru pe dată, fără să aștepte răspuns. Dinspre Tamisa se auzi sirena unui vapor, ca strigătul unui animal rănit. Pe coridor cineva trecu fluierînd, apoi se auzi un clinchet de cești, iar de departe veni un vag miros de scrumbie afumată. Grăsunul apăru din nou, În mînă cu formularul pe care Rowe Îl completase la intrarea În clădire. Avea o față rotundă și cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de pîine uscată. După acest dejun copios, Rowe făcu o plimbare În Hyde Park, sub razele Încă reci ale soarelui. Privind peste umăr, se Încredință că nu era urmărit: pe aleile lungi ale parcului nu se vedea nimeni. Se trezi fluierînd singura melodie pe care-o cunoștea. GÎndul că nu-i un criminal Îl umplea de bucurie și-i dădea un fel de liniște sufletească. Trecutul uitat nu-l mai tulbura acum - cum nu-l tulburase nici În primele săptămîni petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să-l facă pe tânărul vânzător s-o cheme ca să inspecteze interiorul unei mașini sport albe, bucurându-se de stânjeneala lui atunci când o ajută să-și potrivească picioarele zdrobite în spațiul dintre bancheta din față și bord. La aceasta, Vaughan fluieră admirativ. Ne-am plimbat printre standurile și platformele rotitoare, Gabrielle croindu-și șontâcăit loc între directori de firme auto și prezentatoare. Îmi țineam ochii ațintiți la proteza ei ortopedică, la coapsele și genunchii ei deformați, la umărul stâng tremurând, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tineri pentru viața pe care o trăiam; spun de noi, bărbații, căci Irina avea precocitatea femeilor de tipul ei, deși ca ani era cea mai tânără dintre noi trei, iar noi făceam tot ce voia ea. Irina a început să fluiere pe tăcute, cu un surâs în ochi, de parcă gusta dinainte o idee ce-i trecuse prin minte. Apoi, fluieratul ei a devenit sonor; era un marș comic dintr-o operetă la modă pe atunci, iar noi, încă speriați de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în ochi, de parcă gusta dinainte o idee ce-i trecuse prin minte. Apoi, fluieratul ei a devenit sonor; era un marș comic dintr-o operetă la modă pe atunci, iar noi, încă speriați de ceea ce ne pregătea, am început să fluierăm și noi; mărșăluiam încet, ca o fanfară irezistibilă, simțindu-ne în același timp victime și învingători. S-a întâmplat când am trecut prin fața bisericii Sant Apollonia, transformată pe atunci în spital pentru bolnavii de holeră, cu sicriele morților la vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Chiar și așa, îl căină Mma Makutsi. Bietul om! Bietul om! — Da, poate, adăugă Mma Ramotswe, dar ține minte, la fiecare nevastă din Botswana care-și înșală soțul, sunt cinci sute cincizeci de bărbați care-și înșală nevestele. Mma Makutsi fluieră. — Ce cifră impresionantă, se minună ea. Unde-ați citit asta? — Nicăieri, chicoti Mma Ramotswe. Am inventat-o. Dar asta nu înseamnă că n-am dreptate. Mma Makutsi se simți în al nouălea cer când porni să rezolve primul ei caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să fii normal? Poți să faci ceva în tratate, în sinteze și cercetări... Ce-i normalitatea? De unde până unde? Cum o măsori? Aici e teritoriul „normalității”, faci puțin la dreapta și-ai trecut în Valea Plângerii? E vreo barieră, te fluieră vreun jandarm, nu pe-colo, te-ai rătăcit, omule...? Și dacă nebunul meu cu acte are dreptate? Dacă el are dreptate? Dacă ar apărea acuma Mesia, dac-ar veni Isus în blugi și-n tricou mototolit, cu mânecile tăiate, neras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
hârtiuțe și decupaje din ziare, arată ca o corcitură între o paparudă și-un caloian bun de dus cu alai în Jijia. Într-un colț, Mat bate într-o cutie de tablă ritmul unei compoziții auzite numai de el și fluieră pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în baie? Toată lumea se plânge... Și doar aerisesc în fiecare zi... - Mai sunt niște pete... Fum gros de carbid. La intrare, chiar în dreptul ușii, câteva străchini și pungi cu lături pentru javrele aciuate. Oamenii muncii gustă și ei ceva și fluieră din rărunchi după studente. Unele-s indignate și grăbesc pasul, câteva chirăie și mai adastă pe-acolo. O blonduță destul de serafică, subțirică, în taior roz, se-ntoarce și-i înjură, bătându-se peste coapse: - ...nespălaților! V-ar plăcea, ai? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
salutat, pe urmă i-a chemat și pe ceilalți, i-am zis lui Sorin la dude. Mi-au arătat clopoțelul care-i adună pe toți. Știi cum sună? Parcă nici nu-l auzi, sună așa, în tine... Întotdeauna Sorin mă fluiera, treceam prin gard, prin spărtură, ne urcam în dud, apucam creanga cea mai mare, ne ridicam în mâini cât să ne sprijinim cu călcâiul de cealaltă, pe urmă ne instalam comod ca într-un scaun. De acolo se vedea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Uite, nevastă, ai și tu dreptul să semnezi! Acolo, vezi și pe partea cealaltă. Semnează-te, să fie... Mulțumim, scoatem tot, le încărcăm, am un camion, mâine e liber ca-n palmă. A luat târnăcopul din magazie și-a intrat fluierând în casă, „...la gară la Făgădău, păi... la gară la Făgădău, când e bine, când e rău, vine prostu’ la pârău...”, și-a început să spargă un perete. Sare tencuiala, se desprind până la urmă și cărămizile. - Aschimodie, adună și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Dragi studenți și privitori, zborul ăsta e românesc... Îl lăsăm pe domnu’ Charles la sol, s-aibă pământul sub tălpi... și zic să-i dăm drumu’, doar nu m-am aburcat de pomană aici... Balonul se ridică, cei de jos fluieră și aplaudă, ambasadorul e pământiu la față. Se urcă-n mașina oficială și dispare fără să mai spună nimic. Rectorul îl urmează cu mașina lui. - Fricos franțuzu’... - Ca și-n Irak, ce vrei? Nu pun ei fundu’ la bătaie... *** - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
drept în bot! - Pareu că-i ating urechea? Cotoarele zboară și se strivesc de panou. - Bă, iaca-o și pe tanti... Râzi, ai? O nimeresc drept între ochi... E, ce mai ziceți? Când apare concurența-n albastru, încep să se fluiere unii pe alții ca suporterii adverși înainte de meci și să bată tarabana în sticle de plastic. - Hoților! Cât mai vreți să furați țara? Ne-ați adus la sapă de lemn! Hoților! Escrocilor! - Derbedeilor! Golanilor... - Asasinilor! Ați gâtuit România... - Voi vreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu grijă și emailul era de cea mai bună calitate. Un vultur alb, cu aripile desfăcute, ținînd în gheare un mănunchi de nuiele în care erau înfipte două securi. Din spate îl ajunse Pangratty, care se aplecă peste umărul lui, fluieră ușurel, "avem și noi faliții noștri, ce zici domnule Leonard?" Bîlbîie frecă încetișor insigna de postavul hainei, de parcă ar fi vrut să o facă să lucească sau să-i încerce trăinicia emailului, " Credeți că e o chestie serioasă, excelență, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ori "sînt aici", barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu sine și nu cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care‑i umple pustiul serilor, aducându‑i În casă, cu o nerușinare jignitoare, imensa iluzie a vieții. A doua zi de dimineață, revenindu‑și În fire, cu căința În suflet, se apuca să hrănească sticleții din balcon, le vorbea, le fluiera, ținând colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncându‑și brusc pijamaua, se‑mbrăca la repezeală, Își punea pălăria și pleca la Poșta Centrală să‑și cumpere mărci. Ca apoi, după‑masă, sorbindu‑și cafeaua În fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]