431 matches
-
i hr?ne?te operele cu citate moderniste (imobilul de locuin?e de la Berlin Kreuzberg, 1988), sau ca germanii Bangert � Jansen � Scholz � Schultz, care reiau, �n 1922, proiectul de imobil�vil? al lui Le�Corbusier (1922), au un demers mai formalist. �n domeniul caselor individuale, pozi?iile s�nt de o extrem? varietate, pe care o dovedesc, pe de o parte, casa arhitectului englez M. Hopkins (1935), �n structur? metalic? minimalist? ?i de o total? transparen?? c?tre gr?din? (Londra
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
realitatea empirică, sunt orientate în aceeași direcție. De asemenea, numeroase studii despre roman *8 nu se mulțumesc să-l trateze numai sub aspectul relațiilor lui cu structura socială, ci caută să-i analizeze metodele artistice - punctele de vedere, tehnica narativă. Formaliștii ruși s-au ridicat cu multă vigoare împotriva vechii dihotomii "conținut" și "formă", care taie opera literară în două jumătăți : de o parte conținutul brut, iar de altă parte, o formă suprapusă, pur externă. *9 Evident, efectul estetic al unei
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
proza și nici să nu ne dăm seama că nu e proză. Totuși, el poate fi citit ca poezie, și, ca atare, va fi citit într-altfel, cu alte cuvinte, cu o intonație diferită. Această intonație, ne demonstrează, foarte amănunțit, formaliștii ruși, este întotdeauna dipodă, adică formată din două părți; și dacă o eliminăm, versul încetează să fie vers, devenind o simplă bucată de proză ritmată. În studierea poeziei metrice obișnuite, formaliștii ruși folosesc metode statistice pentru a stabili relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
o intonație diferită. Această intonație, ne demonstrează, foarte amănunțit, formaliștii ruși, este întotdeauna dipodă, adică formată din două părți; și dacă o eliminăm, versul încetează să fie vers, devenind o simplă bucată de proză ritmată. În studierea poeziei metrice obișnuite, formaliștii ruși folosesc metode statistice pentru a stabili relația dintre modelul metric și ritmul vorbirii. Poezia este considerată ca un complicat sistem contrapunctic care reprezintă un compromis între metrul impus și ritmul obișnuit al vorbirii, căci, așa cum plastic se exprimă ei
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
interogative, precum și diferite modele sintactice, cum ar fi paralelismul; dar, după părerea noastră, el nu și-a demonstrat teza centrală, și anume forța intonației ca factor organizator al versului "melodic" *51. Ne putem îndoi de valabilitatea multor aspecte ale teoriilor formaliștilor ruși, dar nu putem tăgădui că ele au aflat o cele de ieșire pe de o parte din impasul cercetărilor de laborator, iar pe de altă parte din subiectivismul pur al metricii muzicale. Multe puncte continuă să fie obscure și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
mici (episoade, incidente). Formele literare mai mari și mai cuprinzătoare (tragedia, epopeea, romanul) s-au dezvoltat, istoric, din forme mai vechi, rudimentare, ca gluma, zicala, anecdota, epistola ; iar intriga unei piese sau a unui roman este o structură a structurilor. Formaliștii ruși siv-analiștii germani ai formei, ca Dibelius, numesc elementele din care se compune intriga "motive'' (fr. motif, germ. Motiv) *10. Cuvântul "motiv", în sensul folosit de istoricii literari, este împrumutat de la folcloriștii finlandezi care au analizat basmele si povestirile populare
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
se dovedește a fi un fost condamnat. *14 Intr-o operă literară, "motivasrea" trebuie să mărească "iluzia realității" : adică funcția ei estetică. Motivarea "realistă" este un procedeu artistic, în artă "a părea" este chiar mai important decât "a fi". 289 Formaliștii ruși fac o distincție între "fabulă", adică succesiunea temporal-cauzală care, oricum ar fi expusă, constituie "povestirea" sau materialul "povestirii", și "sujet" (în limba rusă : sujet = subiect), un termen pe care l-am putea traduce prin "structura narativă". "Fabula" este suma
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sau al unui neam, ajunge la ceea ce, într-o formulare simplă, pare să fie echivalent cu a identifica drama cu trecutul și epopeea cu viitorul. *12 Ca spirit și ca metodă, interpretarea etico-patologică a lui Erskine este departe de încercările formaliștilor ruși, cum ar fi, de exemplu, acelea ale lui Roman Jakobson, care doresc să demonstreze corespondența dintre structura gramaticală fixă a limbii și genurile literare. Poezia lirică, declară Jakobson, este persoana întâi singular, timpul prezent, în vreme ce poezia epică este persoana
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
importante pentru teoria genurilor, deși tot ce putem oferi sunt doar unele întrebări si unele încercări de răspuns. Una se referă la relația dintre genurile primitive (cele ale literaturii populare sau orale) și genurile unei literaturi dezvoltate. Șklovski, unul dintre formaliștii ruși, consideră că formele de artă noi sunt "Pur și simplu canonizarea unor genuri inferioare (subliterare)". Romanele lui Dostoïevski sunt o serie de romans à sensation glorificate. "Poeziile lirice ale lui Pușkin își au originea în versurile de album, cele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
întrebăm dacă este sau nu "literatură bună", adică de un nivel care să merite atenția celor cu experiență estetică. Problema "valorii" ne duce la anumite norme și etaloane. Criticii moderni, care se limitează la critica estetică, sunt de obicei numiți "formaliști" - uneori de către ei înșiși, alteori (peiorativ) de către alții. Cel puțin la fei de ambiguu este și cuvântul înrudit "formă", în sensul în care îl vom folosi aici, el desemnează structura :'estetică a operei literare - ceea ce face ca ea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
alt mod ; însă într-un poem sau într-un roman izbutit ele sunt antrenate în relații polifonice de dinamica scopului estetic. Se poate oare evalua literatura în mod adecvat după criterii pur formale ? Vom schița un răspuns. Criteriul pe care formaliștii ruși îl 'consideră principal apare și în alte evaluări estetice : el constă în noutate, în surpriză. Exprimarea lingvistică obișnuită, "șablon", nu generează o percepție imediată : cuvintelor nu li se acordă atenție în calitatea lor de cuvinte, și nici obiectul la
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ea însemnând tocirea percepției. Noutatea este un criteriu, dar nu trebuie să uităm că este vorba de noutatea de dragul perceperii dezinteresate a calității. *9 321 Cât de departe ne poate duce acest criteriu ? în modul în oare este aplicat de formaliștii ruși, el are un caracter vădit relativist. Nu există nici o normă estetică, spune Mukarovsky, fiindcă esența normei estetice este să fie încălcată.) *10 Nici uri stil literar nu își păstrează ineditul. De aceea, spune Mukarovsky, la un moment dat, operele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
cu care avem a face în cazul de față este complexitatea operei : "integrarea creatoare" și "cantitatea (și diversitatea) materialului integrat". *14 Cu cât mai strânsă e organizarea unui poem cu atât mai mare este valoarea lui; aceasta e părerea Criticii formaliste care, în practică, adesea se limitează la opere cu o structură atât de complexă, încât necesită o exegeză, exegeză care, de altfel, merită să fie făcută. Această complexitate o putem găsi la un singur nivel sau la mai multe nivele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
prin semnificația și ideile lui, el aplică aceste criterii numai poemului ca creație poetică, nu unui ipotetic Erlebnis.* 16 Divina Comedie a lui Dante si Paradisul pierdut al lui Milton sunt potrivite a fi supuse, cu titlu experimental, unei analize formaliste. Croce, refuzând să considere Divina Comedie drept un poem o reduce la o serie de pasaje lirice întrerupte de disertații pseudoștiințifice. în ochii lui atât formula "poem lung", cât si formula "poem filozofic" sunt contradictorii. Estetismul generației trecute, așa cum îl
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
află aproape întotdeauna în slujba expresiei : trebuie să ne întrebăm dacă "armoniile de orgă" se potrivesc cu intriga, cu personajele, cu tema. Folosit de poeți minori în compoziții pe teme banale, stilul lui Milton a devenit fără voie ridicol. Critica formalistă trebuie să plece de La ideea că nu e nevoie să existe un acord între propriul nostru crez și cel al unui scriitor sau al unui poem, că de fapt nici nu este indicat să existe, deoarece altfel n-am admira
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
într-un anumit moment constituie o problemă de istorie insolubilă în termeni generali. Una dintre explicațiile ce s-au dat consideră că în cadrul evoluției literare se ajunge la un stadiu de epuizare care face necesară apariția unui nou cod. 351 Formaliștii ruși numesc acest proces un proces de "automatizare", înțelegând prin aceasta că procedeele meșteșugului poetic, care au fost eficace la vremea lor, devin atât de comune și de uzate, încât noii cititori sunt insensibili la ele și reclamă ceva diferit
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
cuprinsul a " pagini mari Vladimir Streinu efectuează o stringentă analiză estetică a creației autorilor amintiți, reținând sâmburele peren. Dacă la Cezar Bolliac, bunăoară, nu poate fi vorba de talent, "nimic nu oprește istoria literară să rețină lirismul social, tenebros și formalist ca direcții certe ale întinsei lui activități de versificator" , dacă despre Costache Stamati - observă Vladimir Streinu - se poate spune cu dificultate că e poet, "putem reține de la întâiul Alecsandri ca semn neîndoielnic al participării lui la fizionomia lirică a epocii
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
fi luat în completarea primului. În acesta se pleacă de la istoria matematicii și de la dinamica dezvoltării acesteia. Spre deosebire de primul argument, în care Lakatos se opune înțelegerii matematicii ca fiind o teorie euclidiană, în acest argument el se opune unei viziuni formaliste asupra matematicii, care urmărește curățarea acesteia de orice incertitudine și înlocuirea ei cu anumite sisteme formale. O astfel de viziune este departe de a fi corectă, iar pentru a vedea asta, nu trebuie decât să ne uităm la istoria matematicii
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
mașini și iraționalismul ghicirii oarbe nu ține pentru matematica vie: o cercetare a matematicii informale va scoate la iveală o logică situațională mai bogată pentru matematicieni..." (ibidem, p. 5). Istoria matematicii ne prezintă o disciplină cu totul diferită de pretențiile formaliste. Aici nu sunt de găsit teorii matematice curățate de orice impuritate sau incertitudine ca în "raiul formalist", ci conjecturi aflate într-un lung proces de încercare și eroare care implică contraexemple care infirmă primele încercări de demonstrare. Istoria matematicii ne
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
la iveală o logică situațională mai bogată pentru matematicieni..." (ibidem, p. 5). Istoria matematicii ne prezintă o disciplină cu totul diferită de pretențiile formaliste. Aici nu sunt de găsit teorii matematice curățate de orice impuritate sau incertitudine ca în "raiul formalist", ci conjecturi aflate într-un lung proces de încercare și eroare care implică contraexemple care infirmă primele încercări de demonstrare. Istoria matematicii ne prezintă o disciplină care crește printr-o îmbunătățire continuă a încercărilor speculative și a criticismului, după logica
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fizician? În acest caz, nu mai putem adopta strategia de răspuns propusă de Steiner. Cineva ar putea spune că este destul de ușor de respins provocarea lui Wigner. Pentru asta, nu trebuie decât să observăm că se bazează pe o viziune formalistă asupra matematicii. Astfel, problema lui Wigner nu este de fapt dec1t un argument împotriva formaliștilor și este sarcina acestora de a găsi un răspuns. Dacă ne uităm mai atent, descoperim însă că putem formula problema și fără a apela la
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
o echivalență între anumite proprietăți matematice și anumite proprietăți fizice (de exemplu, liniaritatea poate fi luată ca fiind echivalentă cu principiul superpoziției). În cazul analogiilor formale, nu mai avem o astfel de echivalență. Acestea sunt de două feluri: pitagoreene și formaliste. O analogie pitagoreană este o analogie matematică între legi fizice sau alte descrieri care nu poate fi parafrazată, la momentul de timp la care este făcută, într-un limbaj non-matematic. O analogie formalistă este o analogie bazată pe sintaxa sau
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
Acestea sunt de două feluri: pitagoreene și formaliste. O analogie pitagoreană este o analogie matematică între legi fizice sau alte descrieri care nu poate fi parafrazată, la momentul de timp la care este făcută, într-un limbaj non-matematic. O analogie formalistă este o analogie bazată pe sintaxa sau chiar pe ortografia limbajului sau notației teoriilor fizice (Steiner 1998: 54). Acum, ce se spune în premisa (1) este ca fizicienii s-au folosit de astfel de analogii. În sprijinul acestei afirmații, Steiner
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
sunt valide, dar, doar pentru că sunt soluții ale lui E, cineva le caută în natură (un exemplu ar fi predicția de către Maxwell a radiațiilor electromagnetice) (Steiner 1989: 456-457; 1998: 76-77). Un tip de exemplu în care este folosita o analogie formalistă este acela în care sunt formulate ecuații prin analogie cu forma matematică a altor ecuații, chiar dacă avem o motivație fizică mică sau nu avem nici o motivație fizică pentru această analogie(un exemplu ar fi derivarea de către Einstein a ecuațiilor de
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
ar exprima nimic și care nu ar fi nimic mai mult decât un grup de cifre care vor fi transformate în alt grup de cifre în acord cu anumite reguli?" cum am putea înțelege aplicabilitatea matematicii dacă adoptăm o poziție formalistă față de matematică? Răspunsul lui este că "doar aplicabilitatea ridică aritmetica de la un joc la statutul de știință" (Frege 1950, 92). În acest punct ne putem întreba dacă această problemă apare într-adevăr doar în contextul unei anumite filosofii a matematicii
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]