537 matches
-
lacrimi, Hugo a văzut că arborele nu-i salvase viața numai lui. Chiar și așa, cu vederea compromisă, Hugo a întrezărit, prinsă între niște crengi din apropiere, o formă fleșcăită, care aducea cu un urs. Era de un roz foarte fosforescent. La scurt timp după asta, Hugo s-a trezit înșfăcat cu putere, săltat în sus și întins pe pământ. A clipit la vederea grupului de oameni- probabil trecătorii de pe pod - care-l scoseseră din apă și-l trăseseră pe mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
verticală, mult mai mare și mai misterioasă, pe lângă care scrisul nu e altceva decât o excursie la mare cu clasa, asta e marea provocare. Cam În acea perioadă și-a făcut apariția pe la noi pe la redacție, Într-un tricou verde fosforescent, cu părul vâlvoi, GĂlățanu. Se Întorsese de la Paris, unde avusese o bursă de un an. GĂlățanu a fost primul om din lume pe care l-am văzut râzând. râdea ! râsul lui venea dintr-o parte a lumii care Îmi fusese
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
verticală, mult mai mare și mai misterioasă, pe lângă care scrisul nu e altceva decât o excursie la mare cu clasa, asta e marea provocare. Cam în acea perioadă și-a făcut apariția pe la noi pe la redacție, într-un tricou verde fosforescent, cu părul vâlvoi, Gălățanu. Se întorsese de la Paris, unde avusese o bursă de un an. Gălățanu a fost primul om din lume pe care l-am văzut râzând. Râdea ! râsul lui venea dintr-o parte a lumii care îmi fusese
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Paralel cu șoseaua vedem drumuri mai mici, niște cărări, la drept vorbind, speciale de mers pe zăpadă cu motoneige-ul, și din când în când eram depășiți de câte o jucărie mică, în care stăteau oameni echipați în costume de schi fosforescente. Totul părea ireal. Singurul lucru palpabil era scrisoarea de acceptare a universității canadiene, pe care o aveam în buzunarul interior al rucsacului. Sau făcea și ea parte din vis ? — Lucrurile nu sunt întotdeauna cum am vrea să fie, spusese Jean-Claude
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
și ei de-a lungul parterului înalt, angajîndu-se când în escaladarea unor surplombe pitice, când gâfâind îndîrjiți. Le hârâia saliva pe gâtlej, ca boaba de nisip pe hârtie. - Bruță... - Hep! - Ciohordoaica ta e dilie? Din spirala descrisă de șobolanul vioriu, fosforescent, se putea deduce că negriciosul pusese brusc frână pe zid și-și scărpina de zor rufăria. - ...Habar n-am. Ție ți se pare dilie? - Îhî. - Păi... Dacă ar fi fost și dilie, nu ne-ar mai fi desfermecat ea... Pentru că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fusese ocupat c-un al doilea bărbat... că toate desfășurările, de azi și de ieri, îi păreau izvorând din învățătura pe care Profesorul aspirațiilor și-al neîmplinirilor ei nu înceta să i-o repete în ureche. Încurajînd-o, cu privirile lui fosforescente și atotștiutoare, când cea din urmă mlădiță a frunzișului ei stelar rămânea încîrcită sau încordată. Dojenind-o, când o simțea, cât de puțin, sustrăgîndu-se, de la mișcarea de du-te vino a universului. Mergând, cu sacrificiul său, până dincolo de limanurile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Partea lor dinspre stradă era împroșcată cu la fel de numeroase dâre de mâzgă, ca tencuiala camerelor zidite prea în apropierea mlaștinei rigolelor! Bătea de 4,36-4,37 după-amiaza. Sinistratul se alesese, ca saftea, c-un ceasornic dibaci, numai secundar și limbi fosforescente, sculă a cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
glas străveziu ca un acvarium”, „cîmpurile poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare”, „o pasăre Îți adoarme pe buze”, „genele descriu În argintul minutului frunze”, „miresmele Își lovesc În aer cheile”, „fîntîni obosesc ca metalele”, „peștii fosforescenți [sînt] ca afișe luminoase”, „arcușul rechinilor urcă pe violoncele de ape / din toamna adîncurilor aurul peștilor În frunze / ce bucle meduzele cum se apleacă / și ca șervețele de ceai marginea catifelată a peștilor torpile”, „glasuri lasă dîre de argint ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
presimțire, umbră a unui obiect. Dacă la Început a fost cuvîntul, e, firește, În puterea de magnet a acestuia, și tăria de a fi atras din nimic o formă și un contur material. Și poate, Într-o legendă și mai fosforescentă, Prometeu a furat pentru uzul oamenilor nu numai flacăra, ci și cuvîntul. Căci e, desigur, În denumirea abstractă care se naște În creier, fărîma de fosfor care să lumineze deodată licurici sau plantă. Trecute prin brutăria fierbinte a gurii, după ce
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
scrisoare netrimisă”, „În vitrina cerului sunt busole chei degetele”, „fulgerele [...] dăruie lumini ca reclamele marilor bijutieri”, „În dormitoare strălucesc bijuteriile somnului”... În Brățara nopților: „Jurnalele, afișele, cîte curcubeie”, „Trezește-n vitrinele cărnei păpușile cu resort al mușchilor”; la fel, „peștii fosforescenți ca afișe luminoase”, În Plante și animale sau, În Petre Schlemihl: „În vitrina cîmpului strălucesc laolaltă / Toate brățările aurorei și ale apusului” etc. * Apare cu totul firească, Într-o atare perspectivă, marea frecvență a toposurilor spectaculare. Ipostaza de spectator a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
emită „mingi și puncte luminoase mobile, care se mișcă în sală în jurul asistenței”. După cum susține de Jelski, aceste fenomene au fost deja atestate de „personalități calificate”. Firește, mediumul pretinde un întuneric total, astfel încât controlorii pun în fața mesei lor câteva benzi fosforescente (pentru a lua notițe) și se pun de acord ca unul să țină atins cu piciorul său piciorul drept al mediumului, iar celălalt să rămână în contact cu piciorul stâng al acestuia. Domnul de Jelski îi atenționează pe controlori că
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
De lumi nenumărate, dînd forme, dînd puteri, Mișcări, compuneri, viață p-o lege de dreptate, Atît aceste două lucruri sînt depărtate!” Însă clipa trece, divinitatea se retrage din lume și rămîne lucrarea ei. Bolintineanu este atras de formele ei spumoase, fosforescente, azurate, cu toate că În spatele lor stă umbra unei mari tristeți. Conrad aruncă o ultimă privire lumii („o privire și fie cea din urmă!”) și privirii se arată o lume de corespondențe misterioase, obiecte aflate În dimineața existenței lor: „Plutește dulce vasul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de imagini, de simboluri, peisaje, iar acumularea Înseamnă, cum știm, o capacitate sporită de strălucire. Deschiderea prea mare a poeziei Îi Împiedică privirea să se concentreze asupra unui obiect și să-l pătrundă. Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spumelor fosforescente, al peisajelor odorante, Bolintineanu n-are acces la mitologia interioară a spațiului. Bosforul său nu este, cu toate acestea, un spațiu al barbariei. Bolintineanu reabilitează lumea otomană, atît de contestată În epoca romantică. O reabilitează atît de mult Încît face
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu.” „Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spuselor fosforescente, al peisajelor odorante”, Bolintineanu n-are Însă „acces la mitologia interioară a spațiului”. La Vasile Alecsandri literatura devine „o preocupare numai În sezonul hibernării”. „Scrisul se prefigurează, astfel, ca o libertate Într-un spațiu de recluziune, o plăcere Într-un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
crescut și, ca să nu sfâșie pe dinăuntru, se toceau os peste os, i se trăsese noul nume : Macairodus. Și pe acela ar fi vrut, într-o zi, în păcăniturile tenebroase ale motorului, să-l deseneze cu roțile unse cu vopsea fosforescentă, pe pavaj. Privi spre ferestre. Huruitul motocicletei făcea geamurile să vibreze, ca și cum blocurile ar fi clănțănit din dinți. Și totuși, îndărătul ferestrelor nu se vedea nicio mișcare, ceea ce nu era pe potriva strădaniilor pe care Maca le depunea, accelerând întruna, pentru ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a ivit din mare În fața insulelor Thera și Therasia, pe vremea care precedă epoca războiului dintre regele Filip al Macedoniei și romani 1: „Când armele fiilor cetății Troia vor fi victorioase asuprafenicienilor, atunci vor apărea miracole; marea va deveni fosforescentă, fulgerele În furtuna dezlănțuită pe suprafața valurilor vor face să țâșnească În sus bucăți de stâncă; dintr-o dată se va ivi, necunoscută muritorilor, o insulă. Iar cel mai puternic, sub loviturile Înverșunate ale celor slabi, va ceda”. Și, Într-adevăr
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
raporturilor dintre elementul noțional și cel sugestiv în creația artistică, ca în următorul fragment: "[...] marea artă începe în momentul când sensul noțional al cuvintelor expiră chiar în pragul emiterii lor, pentru a iradia în jur o nouă iradiație de sensuri fosforescente ce depășesc realitatea". Interesant e că, în dialogurile dintre Eminescu și Mite, femeia (spirit raționalist, îngust) nu sesizează "inefabilul" artei humuleșteanului, elementul "liric", de sugestie, dar observă lipsa de unitate a "caracterului" lui Dănilă Prepeleac, spre indignarea poetului, pentru care
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ar teme de vreo lovitură, și cu broboane de transpirație rece pe frunte, spune: “Stimați telespectatori, întrerupem știrile noastre din această seară pentru a vă comunica o știre extrem de importantă”. Imediat apare pe întregul ecran scris cu roșu, mare și fosforescent, “BREAKING NEWS” (ca să înțeleagă tot americanu’, nu numai românu’). Acesta apariție va trebui să pâlpâie o bună bucată de vreme ca un girofar, până captează la maximum atenția. Apoi comentatorul, după ce mai aruncă o privire temătoare în stânga și una lejer
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nisip și s-ar sprijini totuși pe ceva concret, iar peisajul înconjurător ar fi mai aproape de închipuirea și de imaginația sa. Aici plutea suspendat deasupra unui pietroi enorm, a cărui masă era greu de apreciat; un fel de rocă sedimentară, fosforescentă, acoperită cu un strat foarte subțire de praf roșcat-gălbui, asemănător cu cel din jurul unei mori în care se macină numai porumb, sau poate..., deasupra unui asteroid. Noroc că se simțea odihnit, nu-l durea nimic și avea încălțămintea nouă, numai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
altei planete. Privi curios în jur. Era singur, lângă un bolovan uriaș. Tot ceea ce-l înconjura era, pur și simplu, înspăimântător, straniu și de neînțeles. Cu toate că nu se vedea nici un soare, locul era perfect luminat. Acest fenomen se datora solului fosforescent care, deși părea cam rece, radia lumină de pe toată suprafața lui. Nu exista nici un fel de orizont. Jur-împrejur o imensă boltă, total diferită de cea de pe Terra pe care străluceau nenumărate constelații. Din poziția în care se afla, avea impresia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
poporului român, Arborele Cosmic, născut o dată cu Universul, este bradul. Legenda spune că "Fârtatul, obosit și înciudat de incapacitatea lui creatoare, a izbit cu toiagul în apele primordiale și în locul acela s-au deschis și s-a ridicat falnic un brad fosforescent" 318. În mentalitatea populară românească, bradul are o triplă semnificație, fiind arbore cosmic, arbore ceresc și arbore al vieții: "Sus în vârful muntelui / crește bradu´ brazilor, / de mare și înfoiat / tot ceru´ l-a îmbrădat, / soarele în cetini, / luna între
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Mincu și nici nu știam pînă acum de vreun italienist român care să fi scris ficțiune direct în italiană, să fie publicat și pe deasupra și premiat. Era timpul ca, în fața adevărului, ignoranța și îndoielile noastre să se spulbere. Exactă și fosforescentă este frazarea lui Octavian Soviany din prefața la A fi mereu în miezul realului. Atent să nu cadă în apologie, criticul vorbește despre o profuziune de măști ale omului baroc ce-ar fi Marin Mincu. Polemistul și creatorul aspiră la
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în Luceafărul, așa cum vom vedea. Lucru doar parțial explicabil, dacă le punem alături de unele reușite cum ar fi Mortua Est (ritmul și tensiunea dramatică a meditației sunt intacte), Rugăciunea unui dac, Scrisorile, tabloul vivant al Weltanschauung-ului eminescian, agrementat cu fosforescenta ironie și satiră romantică, bine susținut de traducător în articulațiile sale filosofice, cosmogonice, plastice ș.a.m.d., Rugăciune, prozodie devoțională prodigios conservată. Practic, acolo unde Sauro Albisani s-a identificat prin succesive variante cu veșmântul conotativ original, cu tensiunile imaginației
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
când oamenii nu mai cred în ei înșiși", când apare înțelepciunea și începi să înțelegi. Statuia enormă pe care o descoperă personajul lui Sábato, Fernando, este o zeița imensă (La Gran Deidad), cu corp de femeie, iar faimosul sau "Ochi Fosforescent", ochi al cunoașterii adevărului, al absolutului, în concepția lui Sábato, nu se află la cap, ci la ombilic. Ombilicul este o cicatrice, marca pe care o lasă cordonul ombilical, care îl leagă pe nou-născut de mama, din nou referințe la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lui: "Orbirea este metaforă umbrelor, a întunericului, coborârea în infern sau în întunecoasa lume a inconștientului, este întoarcerea la mama sau la uter, este noaptea". Simbolul focului care apare în halucinațiile lui Fernando Vidal (ochiul gigant al statuii, a cărui fosforescenta se datoreaza unui foc interior care se mișcă și scade) este, tot din punct de vedere psihanalitic, unul din semnele onirice cele mai semnificative. Este asociat forței instinctive, puterii spiritului, dar mai ales excitației sexuale. Este o viziune purificatoare, de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]