843 matches
-
un gen literar: poemul. Numai el poate conține în stare pură esența poeziei. Toată așa-numita literatură psihologică sau de document nu interesează. Este lucru mort”. Ceea ce în Manifestul activist către tinerime („Contimporanul”, 1924) le apărea contemporanilor ca spirit de frondă și nihilism ostentativ, contribuind însă decisiv la impunerea și manifestarea lipsită de inhibiții a avangardismului în literatura română interbelică, se revelează a fi, în perspectiva unei practici auctoriale proteice și înclinate către experimentalism, asumarea tranșantă a cadrului axiomatic inaugurat în
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
de masoni „non-manuali”. Dar între 1642 și 1649, când Anglia era sfâșiată de războiul civil, iar masacrele și execuțiile aveau loc zilnic, numeroșii opozanți politici s-au ascuns în loji masonice. La fel s-a întâmplat și în Franța. După Frondă, țara era bulversată. În 1645, Facultatea de Teologie din Paris a condamnat „periculoasele adunări ale companionilor” care criticau regimul politic și Biserica. Declarate sacrilegii, campionajele nu au fost sprijinite de noii francmasoni. Era începutul despărțirii. În 1646, Elias Ashmole (1617-1692
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
la Würtenberg în 1586, într-o distinsă familie luterană. Fusese educat în acest spirit, dar a evoluat în contact cu ideile calvinismului. Marea problemă a vieții lui a devenit soluționarea cuprinzătoare a problemei religioase în spiritul protestantismului anticatolic și antipapal. Fronda anticatolică făcea evidente problemele sociale și politice; or, acestea nu puteau fi rezolvate decât prin „unitatea creștinilor liberi” și prin educarea lor în acest spirit. Pe când era student la Tübingen, stimulat de teatrul englezesc, a scris o Nuntă chimică pe
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Cazimir, Confratelui Quaternar), Virgil Carianopol, F. Didulescu, I. N. Copoiu (mai iscălește incopoiu) - în poezie, Mihail Sabini (Vitriolul, Uciderea iubirii), Gh. Tăbăcaru (Iluzii curbe), T.I. Ștefănescu (Zodia dracului, Amintiri din culise) și Virgil Carianopol - în proză. Sunt frecvente gesturile de frondă, precum Manifestul grupării de I. N. Copoiu sau „Colțul pârliților”, unde scriu Virgil Carianopol, I. Gh. Tărbescu, I. N. Copoiu. Ultimele numere conțin texte conforme cu noul program, precum Dinamica transfigurației (Miralena Milany), Pe locul rămas alb, Vederi din miragii
VRAJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290649_a_291978]
-
Alain- Fournier autohton. Proză tipică a tinereții explozive, Serenadă... captează trăirile juvenile din Șcheii Brașovului, cu iubiri adolescentine în descendența „Heidelbergului de altădată”, cu tristeți ploioase și o sportivitate incandescentă, amestec de senzualism amețitor, lirism nobil, de freamăt introspectiv și frondă înduioșătoare. Cum s-a remarcat, autoarea nu are suflu epic, talentul ei se desfășoară pe spații reduse, cu o spontaneitate și o „grație lirică” specială, care definește o generație de tineri scriitori de la mijlocul anilor ’60. Romanul se va întâlni
POP-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288892_a_290221]
-
felul lui Rimbaud, clișeele trăirilor uniforme și emoțiile edulcorate (Fata Morgana e „banală”, iubita „era când faună tropicală, când floră; / în păr avea plantații necuprinse de secară”; în „măscăriciul rampei” se vede pe sine însuși). Impresia generală e una de frondă juvenilă, însă aici se întrezărește un lirism structural. Acesta trece în prim-planul romanțelor sentimentale (și ele subminate de acorduri burlești) din Licențe emotive și din volumele care vor urma: Poezii (1988), Paletă de amurg (1991), General Museum (2001). Amprenta
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
sociale, poeta exersează formulele moderniste aflate în circulație. Mai definită decât amprenta vitalismulului expresionist al lui Lucian Blaga e tutela argheziană, sub care P. produce crochiuri gracile în linia miniaturalului infantil sau animă brutal peisaje; din stânga modernistă a insurgenței și frondei, în siajul lui Ion Caraion, Constant Tonegaru și mai ales Geo Dumitrescu, vine persiflarea lirismului prin ludic sau prin „tifla” și poanta seacă: „Am dat lumea de-a dura în cer/ ca o minge din vale în vale./ / Am luat
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
a dezvoltărilor referitoare la duhul variatelor lucrări pe care le-a elaborat”. Sunt decelate documente semnificative, „pornind de la premisa că un om este și ceea ce face, dar și ceea ce ascunde”. Liantul dintre teoria literară (Călinescu citind) și psihologia aplicată (Narcisism. Frondă), complementaritatea dintre istoria literaturii (Călinescu și Arghezi) și cea a culturii, văzută ca suport al creației (Cultul culturii), oferă studiului substanță și coerență. Prin reconstituire se ajunge la portret: „Sistemul de contraste funcționează implacabil. Un anxios care se voia olimpian
PRUTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289057_a_290386]
-
Clasa VII A. Observația directă, neprelucrată, din schițele cu caracter de pamflet, unora le-a părut „lucidă” și a trecut drept talent, altora, însă, intenționat malițioasă la adresa corpului profesoral, în special a celui feminin, născută dintr-un veșnic spirit de frondă al unei eleve protejate de un tată universitar. Dacă acest volum a putut lăsa impresia unei oarecare înzestrări pentru observația realistă și vioiciunea dialogului, cert este că Sunt studentă! (1933), construit pe același calapod, schimbat fiind doar cadrul școlar cu
RADULESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289102_a_290431]
-
mărturisește într-un interviu, reticențe de mentalitate, autoarea a oferit publicului românesc romanele lui Henry Miller, aparițiile fiind salutate de critica literară ca veritabile evenimente editoriale. Sesizând alternanța registrelor într-o proză poetică de o senzualitate ardentă și spiritul de frondă care țintește dezinhibarea instinctuală, R. a transpus, fără referiri aluzive sau perifraze, argoul erotic sexual din cărți care nu au nimic comun cu pornografia. În traducerea sa, au fost jucate, pe scene din întreaga țară, piese de Edward Albee, Arthur
RALIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289123_a_290452]
-
către revista „unu”, sub semnul avangardismului, îngăduie prea puțin să se întrevadă devenirea ulterioară. Poate în câteva erotice se presimte stângăcia aceea subtil stilizată care va face farmecul Cânticelor țigănești, după cum conștiința, timidă încă, a nonconformismului premerge marilor gesticulații de frondă din Declarația patetică, prin cultivarea unor imagini grotești, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. În rest, poezia se păstrează în cadre elegante, bine strunite de ritmuri și rime, ajungând chiar la un vag ermetism. Cu toate că se editează abia în 1960, Declarația patetică
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
se bizuie pe etosul oltenesc, mai precis pe „spiritul cobilițar” care, în imaginația sa, va resuscita spiritual decăzuta Europă. Nu îi plac, din ideologia românească, „raționaliștii”, „criticiștii”, „zeflemiștii”, în speță Titu Maiorescu și I.L. Caragiale. Acesta din urmă ar cultiva „fronda iresponsabilă, paradoxul ieftin, irespectul valorilor absolute, o stearpă logică [...], un criticism până la absurd”, unii neavând „conștiința responsabilității scrisului și a activității publice”. P. se întâlnește, în critica junimismului și în respingerea ironiei lui Caragiale, cu criterioniștii, de care ideologic se
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
anumite canoane prozodice) nu evită sentimentalismul, oralitatea, diluția verbală, lungimile excesive, retorismul, prolixitatea, inconsistența, platitudinea, prozaismul. Nu le evită și nici nu le încredințează, antifrastic, funcții estetice. Le acordă drept de cetățenie nu dintr-un nonconformism estetic, din spirit de frondă față de codurile puriste, ci sub impulsul temperamentului, al temperaturii afective de moment. Poezia devine discurs, articol, reportaj, pamflet, afiș, proclamație, manifest etc. E, în cele din urmă, atâta suflet în tribunul preocupat de „sănătatea pământului”, atâta simțire ingenuă, că, indiferent
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
parte, nouăzeciștii sunt departe de a fi străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de o exacerbare a ludicului, dar nu pe coordonate livrești, ci mai degrabă în registrul unei fronde dezabuzate. În focul unor confruntări polemice, optzeciștii i-au etichetat pe nouăzeciști drept continuatori - ori, mai bine zis, epigoni, imitatori inferiori esteticește - ai lor, în vreme ce nouăzeciștii, în replică, accentuează asupra diferențelor. În același timp, scriitori din generații - ori promoții - mai
NOUAZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
1989). Pentru schițele de început, apărute în 1959 în presă, i se atribuie Premiul revistei „Luceafărul”. Doi factori generează în principal, dar și limitează, proza lui O.: temperamentul coleric, dublat de o melancolie ce izbucnește pe alocuri în semn de frondă, și, în al doilea rând, experiența sa de viață, care explică personajele, ca în proza americană, traversând rebele cele mai diverse medii sociale și practicând meserii dintre cele mai surprinzătoare. Cărțile se alcătuiesc și se succedă capricios: nuvele autoscopice, romane
OMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288534_a_289863]
-
de fiecare dată, acest sunet secund capătă alura unei strategii neostentative care lasă să se Întrevadă, deja, strategia culturală de care pomeneam: o așezare, dacă nu abrupt Împotrivă, cel puțin alături de direcția unică a discursului oficial; un refuz nu prin frondă, ci prin ocultare, prin relativizare, prin contabilizarea competentă a alternativelor. Spațiul nu ne Îngăduie dezvoltări masive, dar câteva elemente mai pot fi convocate aici. Totul degajă aceeași atitudine. Există În multe dintre cărțile acestor autori, am Îndrăznit să sugerăm, un
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
din Piața Rosetti, loc de adunare pentru libații, imortalizat în literatură de Tudor George, de pildă) - poeți și artiști importanți, alături de marginali nerealizați, dar cu o bună formație intelectuală, și care împărtășeau o chemare structurală către viețuirea în imediat, către frondă și refuz al înregimentării în limitele convențiilor filistine. Dintre cei de care a fost legat ori pe care i-a frecventat pot fi amintiți, Tudor George („Ahoe”), Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Stan Palanca, George Mărgărit, Dumitru Țepeneag, George Astaloș, graficianul
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
scrutează angoase ori bizare peisaje interioare, trasează discret filoanele unei erotici afectat „deocheate”, de fapt pură, profundă, ascuns-sentimentală. Discursul poetic este în general sobru, fără risipă de zgomot și culoare, aproape desuet-convențional, în pofida unor irizații de „mitocănie” (calculată) ori de frondă explicită. Într-un poem - memorabil ca exercițiu de terifiant buf - este evocată tortura foamei atroce, rezolvată absurd, urmuzian (dar și cu sugestii din G. Topîrceanu), prin devorarea propriului cap, după o ceartă cu viscerele. Atmosfera, anecdotica și folclorul boemei bahice
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
Mai convingătoare decât gesticulațiile potatorice sunt fără îndoială - deși par „desuete” - câteva pasteluri meditativ-nostalgice sau câteva schițe bucolice ori sentimental-peisagiste, precum Reverie. Discursive, explicite, cu sintaxă corectă, clară și rafinat elaborată, poemele nu reprezintă o „rebeliune” ori un act de frondă în ambianța epocii, în care P. - un manierist și un minor, însă un minor profund - e o figură secundară, chiar dacă inconfundabilă. Asemănări multiple sunt depistabile în opera lui, fie cu predecesori (Tudor Arghezi, Al. A. Philippide), fie cu contemporani (Leonid
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
foarte rar, și nu după regulile curente. Pe de altă parte, asociază recursul la parabola modernistă (în regim ludic) cu discreția extremă a metaforei, universul casnic sau familiar cu zbuciumul sfâșierii existențiale, peisagistica de atmosferă - de factură deseori onirică - cu fronda, cu vaticinarea obscură ori cu chestionarea ontologică - obosită, suspendată, desolemnizată de autoironie, dar deloc privată de tragism - și cu „expierea în text”. Iată, de pildă, cum dintr-un tablou vag alegoric se degajă o neliniștitoare senzație de profunzime, de gravitate
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
literatură fiind pentru epocile ulterioare țesute în substanța comentariului istorico-critic. Modalitatea de tratare aplicată e, dincolo de acest punct, unitară: pe epoci, curente și autori. Criticul nu se angajează în gesturi iconoclaste, nu simte imboldul de a-și personaliza viziunea prin frondă programatică sau prin atitudini demolatoare. Aportul lui, prețios, se vădește la nivelul înțelegerii. Întemeiat pe empatie, animat de dorința de elucidare, de revalorificare în perspectiva actualității, comentariul nu e niciodată complezent sau conformist, dar nici malițios fără temei. Parafrazarea simpatetică
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
Editura Mușatinia, Roman, 2006. Lucinescu, Dan, Jertfa (Transfigurări), Editura Fides, Iași, 1997. Maxim, Virgil, Imn pentru crucea purtată, vol. II, 1948-1964-1989, Editura Gordian, Timișoara, 1997. Măgirescu, Eugen, Moara dracilor. Amintiri din închisoarea de la Pitești, text stabilit de Remus Radina, Editura Fronde, Alba Iulia, Paris, 1994. Merișca, Costin, Tragedia Pitești. O cronică a „reeducării” din închisorile comuniste, Editura Institutul European, Iași, 1997. Merișca, Costin, Tărâmul Gheenei, Editura Porto Franco, Galați, 1993. Muntean, Ioan, La pas prin „reeducările” de la Pitești, Gherla și Aiud
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Ghețarul, Izvorul, Termitele), gustul himericului, al vetustului medieval, discreta cochetare cu exoticul, în timbru minulescian. Curgerea vremii însăși devine laitmotiv, surdinizând și „complicând” treptat limbajul poeziei. Livrescul și alura reculeasă, tandrețea, ce-și asociază vestigii de umor și o anume „frondă” feminină, țin de lirismul reflexiv, modern, chiar dacă inspirația e circumscrisă sferei tradiționale; o manieră evocând, pe-alocuri, gestul ironic sau autopersiflant, prin care mai adesea își asumă sau înfruntă lumea poetele din spațiul pravoslavnic. Poeta exersează un răstimp - menționabil - și
BUZDUGAN-HASEGANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285971_a_287300]
-
dragoste ca pentru o replică promptă tendinței ce începea să-și facă loc printre poeți de a evita problemele vieții personale, sau de a vorbi despre ele abstract și impersonal, în tipare gata-făcute. De altfel, caracterul de manifest și de frondă al versurilor cu pricina e într-atâta vădit, încât una din poete (ghiciți-o!) nici nu se poate reține să nu exclame la mijloc de poezie de dragoste: Dacă nici ăsta nu-i cântec de dragoste, care-i? Există o
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Își dă sau nu seama de acest lucru. Important e să ne uităm cine Îi sunt susținătorii și În ce direcție merg. E foarte necesar ca tineretul, debusolat la un moment dat din motive de sfidare a establishment-ului, de frondă, dezabuzare sau toate puse laolaltă, să-și dea seama că Vadim Tudor nu este un fenomen nou. E un fenomen vechi, reprezintă de fapt expresia cea mai clară a sintezei - unică pentru comunismul mondial pe care l-am studiat - Între
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]