522 matches
-
prevedere și de metodă“. Îmi arătase desenul unui copac făcut de un tînăr sadic: exact genul de copaci pe care Îi desenam și eu cînd eram mic. I-am spus psihiatrului, după ce am desenat o casă cu un coș care fumegă: „E Crăciunul, bradul e Înăuntru“. Mi-am scos mătăniile și am Început să frămînt Între degete capetele de mort. Eram sigur că va voi să-i arăt mătăniile. A Întins mîna, iar eu m-am tras Înapoi cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
urma urmei, spuse Porfiri, din picioare. § O luară înspre nord pe Strada Gorokhovaia. Sulița Amiralității strălucea înaintea lor, o lamă frumoasă de aur străpungând cerul senin, drept amintire a unei crime de neocolit în inima orașului. Marea aglomerare lucea și fumega, printre blocuri de locunițe așezate de o parte și de alta, prezentând rânduri și rânduri de ferestre care se pierdeau în zare. Porfiri avu revelația tuturor vieților trăite în spatele obloanelor închise, și chiar dacă pentru unii, asemenea priveliști nu erau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
un organ anatomic tumefiat străbătut de un păienjeniș de vene luminiscente, șerpuitoare și sclipitoare. „Dacă Kircher avea dreptate, mai multe cărări sunt În inima pământului decât la suprafața lui. Dacă ceva se petrece În natură, asta vine din căldura ce fumegă acolo, dedesubt...“ Eu mă gândeam la opera la negru, la pântecul Liei, la acel Ceva care Încerca să erupă din blândul ei vulcan. „...și dacă se petrece ceva În lumea oamenilor, asta se pune la cale acolo, dedesubt.“ „Așa zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îl așteptaseră până pleșuviseră, și muriseră, iar pulberea lor se Împrăștiase și formase ceața aceea ușoară care acum Înălbăstrea Întinderea colinelor În fața ochilor lui. Jacopo era singur. În spate un cimitir acum gol, În mâini trompeta, În față colinele care fumegau tot mai albastre, una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fie dureroase pentru întemeietorii lor. Dar așa cum a trecut printre noi, chinuit, zdrobit, ca și Rimbaud, de povara miracolului descoperit, a drumului nou spre poezie, a jocului gratuit al minții, a alchimiei absurdului - noi îl ținem minte și inima noastră fumegă tămîie spre el. Requiescat!” Comparația între Urmuz și Eminescu - plasați sub zodia „poeților maudits” - fusese făcută și de Geo Bogza, în manifestul său apologetic din unu („Urmuz premergătorul”). Peste decenii, Marin Mincu o va recupera teoretic, „din perspectiva unei istorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi avut piciorul plat sau precum gâștele. După ce și-au dat seama ce hram purtam, și-au văzut nepăsători de treabă. Unii pregăteau găteje de crăci groase, alții le potriveau în grămezi, după care le acopereau cu pământ. Unele movile fumegau molcom, ca niște mici cratere. Meșterul ne-a însoțit până la o colibă cu acoperișul plat. Nu avea ferestre, ci doar două găuri pentru fum. Vatra era întocmită dintr-o împrejmuire de pietre fixate în pământ. Ușa însă părea solidă, întărită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecu pe sub spital, și se Îndreptă spre cealaltă parte a insulei, unde vârful i se ascuțea - chiar ca prora unei nave. Cineva construise o baracă din pături și cartoane și Își găsise adăpost sub arcadele podului. Peste jarul Încă mocnind fumegau niște crengi, iar În aer plutea un miros de cenușă. Probabil niște imigranți fără casă. Vagabonzi, clandestini. Mulți se temeau de ei, dar Zero hotărâse cu gentilețe să-i recunoască În acele fantasme dezrădăcinate și singuratice pe frații săi. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
zdravănă, de era să cad de pe scaun, Vasököl m-a lovit atât de rapid încât i-a zburat țigara din mână, iar eu a trebuit să mă agăț de spătarul scaunului, am văzut cum țigara cade pe covor, continuând să fumege, eram încă amețit de la palma încasată, spre norocul meu, am avut gura deschisă când m-a lovit, că nu terminasem fraza, așa că nu mi-am mușcat limba și nici la dinți n-am pățit nimic, și atunci Vasököl mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de-ndrăznesc să-i vorbesc pe tonul ăsta, ar fi bine să nu uit că n-am ajuns să ne tragem de șireturi, apoi mi-a spus să-i dau țigara, fiindcă în timp ce vorbea, mă tot uitam la ea, cum fumega acolo, pe covor, am îngenunchiat și am ridicat-o de pe jos, iar când i-am înapoiat-o, m-am gândit că n-ar fi rău să i-o strivesc în mutră, că nu-i decât o bestie, știam că acuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și Chagall a lui Glyph, inițiată În anii douăzeci. În schimb, Îi depășise pe soții Glyph În ce privește utilajul bucătăriei. Cumpărase de la un magazin de echipamente pentru restaurante o mașină de cafea espresso. O instalase În bucătărie, unde domina chiuveta și fumega și bâzâia exploziv. Eu refuzam să beau cafea de la această mașină, pentru că era preparată cu apă clorinată de la robinet. Uriașa mașină comercială făcuse chiuveta inutilizabilă. Dar Ravelstein nu avea nevoie de chiuvete - cafeaua era importantă. El și Nikki dormeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lui Filip - confuzia. WHIPIE, WEST VIRGINIA În orășelul Whipie din Virginia de Vest a izbucnit de multă vreme un război. Familii întregi au fost decimate. Zeci de case au fost arse din temelii. Pământul, care odinioară era roditor și verde, fumegă acum și împrăștie în aer mirosul trupurilor carbonizate, al cenușei și al gazului otrăvitor. În câțiva ani nu va mai rămâne nimic din Whipie, asta e sigur. Casele albe cu acoperișuri roșii și fermele întinse de o parte și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
spus că tot ceea ce auzise despre tine e, în mod clar, greșit și că ai fost cel mai neprofesionist agent din câți a cunoscut. Hugo a simțit că i se scurge sângele din vene. —Ne ia casa din portofoliu, a fumegat Neil. Evident c-o s-o dea direct unuia dintre rivalii noștri. Hugo și-a adus aminte ce urlase Laura în urma lui, în timp ce el cobora scările: „Nu e nimic în neregulă cu mine. O să-ți pară rău că ai spus asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a unui vînzător de clătite zace o foaie de clătită calcinată, de undeva, de la etajul cinci al unui imobil se scurge un firicel de apă. o furgonetă și două automobile au încremenit după o ciocnire la o intersecție, motorul furgonetei fumegă, pe caldarîm se văd pete de sînge, dar nici urmă de morți sau de răniți... Cînd traversează parcul municipal, X se simte dintr-o dată ușurat, chiar la adăpost. respiră puternic de cîteva ori. se apropie de un copac și îl
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
banchete al sălii) să-și îngîne poemele sale inepte, de începător, la urechea cu pieliță dogoritoare a unei necunoscute. Necunoscuta, arătoasă și apetisantă, să calci în călcâie oricare sacoșă de piață și să te azvârli către ea. Dușumelele continuau să fumege, zidăriile zuruiau, învăluindu- ne într-un nor gros de fulgi albi de tencuială. Terchea-berchea, complet detașat, își săltase boturile cafenii ale espadrilelor pe o stinghioară a scaunului din față. Șușotind tot mai nonșalant versuri tot mai pasionale și tot mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însemnă lacul Bulindroiului, o baltă cu apă posacă și puturoasă. La vărsare, cârmi o cruciuliță peste dâmbul din vecinătatea cârciumii lui Laharie Tralala. Unde pișca pergamentul cu vârful creionului, locul atins se sucea ca o piele uscată de găină și fumega. În vinilinul plafonierei Daciei 1300, după atâtea pișcături, mai-mai se impregnase miros de friptură. Genel nu zărea ce face ăla în spate și clămpănea cam în sec. Diavolul își înălță, după o vreme, pupilele de pește fiert, cufundîndu-și-le într-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
arsă. - E reglementar! Gol marcat după regulament!! Ai vîrît-o în pandalii șutând din colțul scurt! omologă, ca un cunoscător, ce se și afla, impresionat, mustăciosul. (De încîntare își supse și își perie și mustața). - Eu izbuteam să le fac să fumege așa numai după ce-am scăpat din pârnaie. Ori după ce mă incorporase militar. Și nu mai rezistam. Și mă hotăram să le fac un pustiu de bine. Și săream, către ele, gardul din unitate. Fermecătoarea își masa fruntea de roșcovană
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a micilor figurine din ceramică, a lămpilor mate, a carpetelor de Șiraz cu lustruiri fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată. Oglinzile de pe pereții lambrisați fumegau, iar prin toboganele lor, în salon, erau azvârlite toate spurcăciunile, toate nepotrivirile, tot delirul melancolic și de persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
baligă încinsă. Apoi pârjolul coborî malurile, într-un cerc de scântei. - Arde! Arde! se auzeau alte țipete. Acoperișurile se spulberau într-o clipită. Zidurile de paiantă se prăbușeau și muierile strigau, strîngîndu-și lucrurile și ce mai putea fi scăpat. Cerul fumega. Focul trecuse gardurile și, dus de vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea mahalagiilor: - Fraților, arde casa Domnului! Nu lăsați, fraților! Cârciumarul a ieșit și el afară cu mușteriii după el. - Arde! Arde! se deslușea de departe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă duc de-adevăratelea... §i ieși afară. Cerul era cenușiu de tot. Numai spre răsărit atârna o fișie albă între cioturile salcâmilor arși, ca o americă spălată. O zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau cu târnăcoapele în bârnele fumegânde. Zidarii, cu muierile, stringeau trentele scăpate, pe jumătate pârjolite. Fetei îi veni să plângă fără
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși... el se așeză la masă... deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât de mare încît pare că aude gândirea, mirosul, creșterea chiar a unei garofe roșii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi. Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fața luase iar aparința de liniște ce-i era obicinuită. Lampa pe masă o lăsasem aprinsă și fumega pe stinse. - O, D-zeul meu, aș vrea să nu dorm și cu toate astea mi-e somn! mi-e somn! [zise Ioan]aruncîndu-se pe pat. Ca la toți degerații, îi era somn și lui; și fiindcă somnul era, după
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vremea cu privirea unui mort. Pe scânduri și hai! Ajunseră curând afară de oraș, la țintirimul cu murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân de pe scândură cu fața în jos, pe paie... aruncară înc-un braț de paie peste el... si începură a arunca pământ peste el... - E târziu, Boromeo, zise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Și uite pieptul ca o savană În flăcări, Cu cai sălbatici și dezlănțuirea aerului cu vegetații Tropicale, creierul lovește semne S.O.S. Dezolat, dezolat, Un țipăt ca o pasăre sau stilou, În obraz vîntul Îți aruncă vitriol, Ochiul tău fumegă precum un sat siberian. (Invitație la bal) Semnificativă e, din acest punct de vedere, și prezența clovnului și saltimbancului - recuperată din „decadentismul” unui Laforgue și de la urmașii săi francezi de la Începutul secolului ori, În spațiul românesc, de la poeți ca Tristan
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
socotit tăcerea și umbra fiecărei case, se străvede stiletul ascuțit al oceanului de la marginea orașului. Din cînd În cînd sirenele fug pe țărmuri și vin pînă pe străzile principale, aducînd În solzii lor o frăgezime salină. În partea de la nord fumegă potolit vulcanii seculari. Și În subsoluri, prin butiile pline de solare musturi, așteaptă baloturi mari cu cînepă pentru vestimentele unor amurguri somptuoase. În cazărmile aerate, lalelele și crinii stau În locul piramidelor de arme. În vegetațiile inundînd grădinile, cîntă un belșug
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
șărpuiește d-a lungul În tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. CÎnd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, CÎnd undele-i muginde se nalță spumegînd, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată. Pe fieșicare stîncă te vede-amerințînd. Și cînd fumegă munții, vulcanul cînd turbează, CÎnd flăcări rotitoare pînă la ceruri zbor, CÎnd tremură pămîntul, văzduhul schinteiază, Al meu suflet te vede În orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]