577 matches
-
umpleai, numai, pe dinăuntru cu miresme și cântări de Îngeri. Multă vreme după ce se pierduse În spatele șirului de duzi de pe marginea drumului nu s-a auzit nici un zgomot. Și pe urmă i-a găsit pe ăia doi tăntălăi cu ochelari fumurii să vorbească tare și să spargă liniștea. «I-am tras-o!» a rânjit unul; și-a pus palmele pe ceafă, s-a Întins pe spate de era să frângă scaunul. Ălalalt a căscat gura a mirare. A Înghițit În sec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
moi, dar scurtele picioare deveniseră de plumb. O dulce amețeală îi învălui relaxarea. Asistenta aduse o ceașcă de ceai rece și un cornet de hârtie plin cu pastile. Doctorul își trecu din nou palma peste barba neagră, își puse ochelarii fumurii. Înghiți pumnul de pastile. Sorbi lent din ceai. — Sunteți obosit. Nu prea vă menajați... — Ei, menajare! Facem față, cum se zice. — Fumați prea mult. Și mâncați pe apucate și dormiți puțin. Doar știți că inima... n-aveți voie. Faceți tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din baie, zăcea pe canapea cu un volum în mână. Își pregătea rolul, impertinențele și citatele cu care să-și irite colegii de la hotelul TRANZIT. Adusese cineva o sticlă de whisky pentru tov. Teodosiu? Perfect, vezi nea Gică, sticla aia fumurie a lăsat-o un tovarăș pentru matale. A aranjat ochelaristul Tirbușon o cameră pentru nu știu ce autoritate? Perfect, la douășpe vine persoana cu o damă subțirică, în rochie de mătase roșie, perfect, nimeni nu-i deranjează, perfect, nu ne băgăm, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe cea care fusese a sa. A cutreierat toate închisorile anilor ’50. Nu mai știe decât să repete un singur nume: Ioana, Ioana. Numele vacii pe care o iubea cel mai mult. Iat-o pe bătrâna ciocănitoare: chipul strâmt, lemnos, fumuriu. Spaimă, bolboroseli. Cuvinte leneșe, greoaie: a fost căsnicia ideală, doctore, pe noi greutățile ne-au legat, războiul, rana lui la picior, teroarea legionarilor, totul, foamea, bolile, ura de după război, toate ne-au legat, până s-a întâmplat cu arestarea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
iarăși ochelarii, îi șterge de pulpana halatului. Acum i se văd ochii mari, limpezi, cel adevărat, albastru, cel de sticlă, albastru, nici n-ai ști să-i deosebești. Și iarăși nu se mai văd, și-a pus la loc ochelarii fumurii. — O să rămâi la masă, Tolea. Mai stăm și noi de vorbă. Dacă îți amintești cine era invitat atunci. — Iar începi... Sunt aproape 40 de ani. Au trecut 40 de ani, Tolea! Chiar dacă aș fi perfect normal, tot am dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici să clipească. Lumina camerei deveni violentă, ostilă. Stinse lumina. Se retrase de la fereastră. Camera se pacifică, parcă. Semiîntunericul moderase bezna dinăuntru și lumina din afară, într-un soi de complicitate acceptabilă. Cândva, când oare, se furișase prin ușă umbra fumurie. — Sunt Toma, ne cunoaștem. Sper că nu deranjez. Vocea cunoscută: dresată, politicoasă. Vocea delatorului, vocea nopții. — Citiți? Ce citeați? A, revista aceea. Povestea cu bătrâna, pisicile, incendiul. Vă interesează? Zău, vă interesează? Urma să ne vedem, poate vă amintiți. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În stradă, regăsea zurba. Serii himerice, degajări accelerate de magneziu,. O ceață fumurie și roz, perforată de țiuitul antenelor. Intr-un amurg bizar, cind primăvara era iarna, se afla în fața Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Înseamnă că e ceva urgent. S-a întâmplat ceva? Ce s-a mai întâmplat? — Păi... nimic. Doctorul își scoase ochelarii. Își trecu palma peste ochiul drept, sănătos, apoi peste ochiul stâng, cusut, apoi peste frunte. Își puse din nou ochelarii fumurii. Părea obosit. — Vrei poate o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc! Certificat, rețetă... spanac. Urmă o lungă pauză. Dominic își puse frumoasele sale mâini pe masă, lângă mâinile mici, durdulii, cuunghiile aranjate la salonul de manichiură, ale doctorului Marga. Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sunetul sec al portierei trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ridică, se depărtă. Găsi altă bancă singuratică, într-un colț pustiu al parcului. Desfăcu plicul. Un plic cunoscut... da, vechiul plic, stângacea caligrafie, albele spații inegale dintre cuvinte. Linia secretă, tovarășă până la sfârșit... Sfârșitul, iată, sfârșit, într-adevăr. O ceață fumurie și roz, trecutul jur-împrejur , captivul se pierdu, se pierdu. Reveni, se spulberă iarăși și iarăși reveni, băiat bucălat și peltic. Un înger bucălat, cu zulufi, aterizat la picioarele băncii. Pantalonași de doc albastru, vestă tirolez. Ochi imenși și reci, degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Bitte den Fahrscheine! Ai țâșnit din dulap și ai luat-o la goană, auzi din urmă cizmele soldaților, pijamaua ți-e descheiată și obrazul plin de clăbuc, ras doar pe jumătate, te izbești În goană de pereții cu geamuri lucioase, fumurii, Întunecate. Ești Într-un tgv, Într-un marfar, Într-un intercity și fețele străine te privesc Încordate, tu aleargă, aleargă, aleargă! Uite un compartiment gol, deschide ușa cu o mână sigură, rostește răspicat: — Gli biglietti, prego! Anume ca fețele bănuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Cine?... m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai degrabă decât datorită sedativelor grijuliei mele mame, am Încetat să-mi mai aud În mijlocul nopții pendula interioară, tocmai Îmi spusesem că sentimentul de vină ivit atunci când nu mai poți face nimic pentru ființa apropiată, dusă de-acum pe râul fumuriu, sub cerul jos de plumb al subpământului, de luntrea ca o umbră, nu s-ar ivi să ne chinuiască pe urmă, dacă tot timpul ne-am purta unii cu alții așa cum avem de obicei răbdarea să ne purtăm cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
apoi hăinăraie, coșuri cu alimente, farfurii și o mică baterie de bucătărie înainta în goana celor patru cai, pe un drum pustiu, mărginit de câmpuri. Cuibărit între perne, simțindu-se înghesuit la propriu și la figurat, Iancu urmărea îngrijorat norii fumurii care îi ascundeau orizontul în oricare parte se uita. Câteva fulgere crăpară spectaculos cerul în mai multe rânduri. Câteva tunete năprasnice. Apoi se porni vântul și, cu totul nedorită, furtuna. Câmpiile nemișcate prinseră deodată viață. Sub șfichiul ploii, lanurile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bată. După ce Bălana a plecat, să se mărite cu un lipovan de-al ei, de la Mitoc, mama n-a mai angajat fată. Așa că m-am Întors la Lina: Am găsit-o schimbată: avea și ea, primprejurul cireșei guleraș de iarbă fumurie. Dar cu Lina cea nouă, crescută, mă gândeam la Bălana mea. Și la Tecla. Doamne, ce fete bune frumoase și mustoase și parfumoase și! PEȘTI ȘI PĂLĂRII Astă noapte s-a rupt iazul de la Curchi. În fine, iazurile. Am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pământ pustiu“ din Tikdabra. — încotro puteau să se îndrepte? Nu primi răspuns. Ministrul de Interne Ali Madani, un bărbat înalt, robust, cu părul lins și ochi mici pe care încerca să-i ascundă, împreună cu intențiile sale, în spatele unor ochelari foarte fumurii, cercetă, unul câte unul, chipurile celor prezenți și, neauzind un ecou la întrebarea lui, insistă: — Haideți, domnilor! N-am făcut un drum de o mie cinci sute de kilometri ca să stau să mă uit la domniile voastre. Se presupune că sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
coboară cu roiuri de țânțari peste ghetourile de blocuri din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare și printre mașinile hurducăind prin gropile cu apă puturoasă - Dacii concurând cu Mercedesuri fumurii și jeep-uri - sicriele de lux ale țigăniei săltând prin zarva de muzici încrucișate, revărsate din boxe agățate în balcoane. Toată lumea să audă și să vadă ce ai și ce-ți place. A avea mai cu seamă pentru a arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vedea totuși că-l amenință. Era unu’ blond, mic și rotofei, cu un lanț gros din zale de aur lăfăindu-se peste cămașa înflorată, iar ceilalți doi păreau tată și fiu, după asemănare și după diferența de vârstă. Aveau figuri fumurii de soboli, fără bărbii, cu boturi țuguiate și păr negru scurt, cu luciu șoricesc, și se agitau și-și întețeau amenințările ridicând glasurile, așa încât Rafael reuși să audă cum îl pomeneau tot mai des pe unul Zizi, care o să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
întrebat dacă am idee unde ar putea fi. Tot ce știam eu era că are la ea pijamaua și periuța de dinți. Am văzut-o pe Midori în clasă miercuri. Purta un pulover verde închis și ochelarii aceia de soare fumurii. Stătea în ultimul rând și vorbea cu o fată cu ochelari pe care o mai văzusem o dată. M-am apropiat și i-am spus că aș vrea să stau de vorbă cu ea după ore. M-a privit mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îi acoperă fața. Doar Patrick mi se abandona în felul acesta și îmi plăcea să-i adun părul la spate și să-l privesc în ochi. Când și-a luat rămas-bun la aeroport, nu și-a scos ochelarii de soare fumurii. Știam că, dacă îl privesc, l-aș fi făcut să izbucnească în lacrimi, ca și mine. Nu-mi pot lua ochii de la antrenor. Se mișcă, vorbește, își ține umerii, pășește exact ca Patrick. Are grijă de elevii săi într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
zicând comunitari, cotarle huzurind aiurea în praf, pe trotuare sau în mijlocul drumului, renunțaseră să latre sau să scheaune, lehămetiți, iar certărețele de vrăbii citadine jumulite, brabeți murdari vânători de muște, se topiseră și ele printre frunzele ofilite a doi-trei-patru copăcei fumurii, schilavi și găunoși, ca niște avortoni vegetali, salvați miraculos de la tăiere, de veșnica birocrație indolentă și coruptă, a edililor municipalității. Murise până și vibrația imperceptibilă, inerentă și perpetuă, de fond, a asfatului încins, engrama orchestrală ultimă, universal recognoscibilă, a spațiului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cearnă aproximativ o găleată de țărână, din bagdadie. Nu, nu... Ei, bine... Nu! Clar! Chiar nu aveau noroc! Și cale bună! Cel puțin, nu în noaptea aia. Bursucul Trei-Coițe se scutură câine-câinește cu lăbuțele din față, periindu-și atent abdomenul fumuriu, după care oftează afectat din adâncul plămânilor, concentrându-se pentru a birui o groază recurentă, viscerală, irațională, care-i înțepoșează reflex (pentru a câta oară?!) perii de pe ceafă. În fine, privind prin fanta îngustă a pleoapelor drept înainte, fără să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
parcul cartierului. Pensionar anticipat de vreo opt ani, fără obligații familiale deosebite. Este un tip aproape sexagenar, negricios la față, de statură medie, aș spune bine legat, poartă plete pe spate, o barbă grizonată destul de îngrijită, mustăți stufoase, poartă ochelari fumurii și pălărie cu boruri mari încrustată cu figuri geometrice. Toată ziua chibițează pe la mesele de șah, rummy sau table, din această cauză mai toți pensionarii îl cunosc. Rar îl vezi jucând, mai ales când se joacă pe bani. Amicii săi
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
fără cultură”. Poveste veche și mereu surprinzătoare. De la „cocalari” la „baroni” și „moguli”, ea a împînzit țara și a populat imaginarul colectiv. Unii dintre ei au început să-și facă însă temele culturii de firmă și au dispărut în spatele geamurilor fumurii ale multinaționalelor. Mult mai puțin evident a fost cazul „oamenilor de cultură”, posesori ai unui solid savoirăvivre, dar nu și al unui savoirăfaire potrivit poziției sociale în care i-a plasat concursul de împrejurări din 1996. Cei 15.000 de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]