1,501 matches
-
cabinet folosi telefonul intern ca să-l cheme pe funcționar, Imediat la cabinetul domnului președinte, rapid. Ca să parcurgă diferitele coridoare și diferitele săli, de regulă e nevoie de vreo cinci minute cel puțin, dar secretarul apăru la ușă după trei. Venea gâfâind și-i tremurau picioarele. Omule, nu era nevoie să alergi, spuse președintele afișând un surâs plin de bunătate, Domnul șef de cabinet a spus să vin rapid, domnule președinte, gâfâi omul, Foarte bine, am cerut să fii chemat din cauza acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cel puțin, dar secretarul apăru la ușă după trei. Venea gâfâind și-i tremurau picioarele. Omule, nu era nevoie să alergi, spuse președintele afișând un surâs plin de bunătate, Domnul șef de cabinet a spus să vin rapid, domnule președinte, gâfâi omul, Foarte bine, am cerut să fii chemat din cauza acestei scrisori, Da, domnule președinte, Ai citit-o, desigur, Da, domnule președinte, Îți amintești ce scrie în ea, Mai mult sau mai puțin, domnule președinte, Nu folosi acest gen de fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
n-o să-i strice că s-a distrat puțin. Dar nu-l mai vreau înapoi, zise dna Strickland. — Amy! Pe dna Strickland o cuprinsese furia, și paloarea ei era cea pricinuită de o mânie rece și bruscă. Vorbi acum repede, gâfâind: — L-aș fi putut ierta dacă s-ar fi îndrăgostit nebunește de o femeie și ar fi fugit cu ea. Mi s-ar fi părut un lucru firesc. Nu l-aș fi învinuit prea mult pentru așa ceva. Aș fi socotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
I-am pus vreo două întrebări, dar n-a vrut să-mi răspundă, iar când am insistat s-a întors supărat cu fața la perete. N-aveam altceva de făcut decât să aștept în tăcere. Peste zece minute s-a întors Stroeve, gâfâind. Pe lângă lucrurile pe care i le sugerasem mai adusese lumânări, niște supă de carne și spirtieră. Era un omuleț foarte practic și fără să piardă o clipă se apucă să-i pregătească niște pâine muiată în lapte, l-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mare rău. O știu. O simt. Dacă-l aduci aici, totul se va sfârși rău. — Vai ce irațională ești! — Nu. Nu, Dirk, știu că am dreptate. Ni se va întâmpla ceva îngrozitor. — Pentru că facem o faptă bună? Acum dna Stroeve gâfâia și pe fața ei se răspândise o groază inexplicabilă. Nu știu ce era în mintea ei. Simțeam că e cuprinsă de o spaimă nedeslușită care o priva de orice stăpânire de sine. De obicei era atât de calmă. Agitația ei de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
întoarcă la el. Ea n-a vrut să-i răspundă. A mers mai departe cu pași grăbiți și fața întoarsă în altă parte. Parcă-l și vedeam cu picioarele lui scurte și grăsane căznindu-se să țină pasul cu ea. Gâfâind puțin, i-a spus cât de nenorocit e. I-a cerut îndurare. I-a făgăduit că dacă-l iartă o să facă tot ce vrea ea. S-a oferit s-o ducă într-o călătorie. I-a spus că Strickland o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
luat de umeri și l-am zgâlțâit. Privind în urmă, mă condamn pentru că m-am făcut astfel de râs. Presupun că ultimele nopți de nesomn îmi zdruncinaseră nervii mai mult decât îmi dădusem seama. — Dă-mi voie să mă așez, gâfâi el într-un târziu. I-am turnat niște vin St. Galmier într-un pahar și i l-am dat să-l bea. I l-am ținut la gură, de parcă ar fi fost un copil. Sorbea câte o înghițitură, dar cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bargello, șeful poliției, un bărbat bondoc, acoperit de o armură care Îl făcea să arate și mai dizgrațios. Bargello alunecă, În tentativa de a-l ajunge din urmă. - Acela e turnul de la Santa Croce... ăsta ar trebui să fie locul gâfâi șeful gărzilor, arătând spre o clădire din depărtare. Priorul se oprise ceva mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse mâna la gură, cu un sughiț. - Dar sunt... - Sunt morți. Cum au spus oamenii dumitale. Zeci de vâslași, aliniați pe băncile lor, păreau să ia parte la o parodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
le-a fost Încredințată coroana imperială. Și a avut totdeauna dreptate. După cum va avea dreptate și În privința afacerilor mărunte ale unor oameni mărunți ca voi. Zadarnic ați convocat la Florența cavalerii Apocalipsului! Cardinalul ridicase un deget, cu un aer amenințător. Gâfâia de surescitare, iar bărbia cea dublă Îi tremura. După ce trase de mai multe ori aer pe gura deschisă, reveni: - Veți pieri, e lucru sigur! Și vă veți prăbuși după neamul afurisit al ghibelinilor, gata să trădeze pe toată lumea, Începând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe călcâie cu hotărâre, părăsindu-i pe cei trei fără nici o vorbă. Simți cum În urmă se lăsase o tăcere vinovată. Sau poate că era doar zeflemea, se gândi el mânios, În timp ce se Îndepărta. La Priorat Șeful gărzilor se opri gâfâind la capătul scărilor, ca să Își recapete suflarea. Apoi Înaintă hotărât spre prior. - Există noutăți, și Încă mari. Oamenii mei au cules o mărturisire, pe timpul unui control la tarabele din piață. „În timp ce estorcau bani ca să Închidă ochii la furturile și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau Încă roțile vechilor clopote, iar dedesubtul lor, cineva așezase niște perne. În tăcerea deplină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nimic, ... către ușă. L-ați văzut cu toții semnând. Umbra de stânjeneală de pe fețele celorlalți patru se risipi Într-un surâs. Dante ieșise exasperat din sală. Pe trepte, aproape că fu luat pe sus de un trimis, care alerga spre poartă, gâfâind cu sufletul la gură. Îl Înșfăcă de un braț și Îl opri. - Ce se petrece? Celălalt probabil că Îl recunoscuse, Întrucât făcu o plecăciune. Apoi aruncă o privire neliniștită spre ușă, de unde se mai auzeau Încă glasurile agitate ale celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ieșeau din norul de praf și de moloz, ca dovadă că nu puțini fuseseră loviți. Poetul se ridică Îndurerat. - Eretici blestemați, o să vă omorâm pe toți! zbiera lângă el bargello, vânăt la față. Stătea acolo, În șezut, cu picioarele desfăcute, gâfâind de mânie și de frică. Dintr-o dată, un adversar până atunci obscur și impalpabil ieșise din umbră, dovedindu-se la fel de periculos ca un dușman În carne și oase. - Credeai că vor sta cuminți să se lase străpunși de soldații tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează-mă! Îi porunci Dante, Împingându-l spre portal. Dar mai Întâi ajută-mă să recuperez ceva de preț. - Bani? gâfâi Cecco, reînsuflețit deodată. Comoara? Atunci, știi că există? exclamă. - Poate mai mult de atât. Cheia unei Împărății. Celălalt Îl fixă dezorientat. Exista Într-adevăr ceva de preț la abație. Și extrem de periculos. Ceva ce poetul nu putea abandona, cu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un ușor curent de aer, mai Întâi abia perceptibil, iar mai apoi din ce În ce mai puternic. În cele din urmă, dădu peste prima treaptă a unei scări. O parcurse și ieși În puțul din For. În spate se ivi și tovarășul lui gâfâind din greu. Era leoarcă de sudoare. Se uita În jur rătăcit, căutând să-și recapete suflarea. - Unde suntem? Întrebă el buimăcit. Dante recunoscuse balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până când izbuti să tragă afară trupul astrologului. Bonatti era Încă viu. Îl văzu ridicându-se În coate, cu părul ud, lipit de cap, ascunzându-i chipul schimonosit. Lângă el, Dante Încerca să se țină drept, cu mâinile sprijinite pe genunchi, gâfâind din pricina efortului. Rămaseră astfel pentru câteva clipe, după care, brusc, astrologul se ridică În picioare, ca și când o forță diavolească l-ar fi luat În stăpânire. Poetul Își aminti de ceea ce auzise În unele povestiri: că există trupuri moarte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles cât de mare și de gol poate să fie un pat. M-am gândit la ea, acolo jos, sub pământ, în acea primă noapte de exil. Am plâns ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
din fața lui, parcă vedea pe cineva acolo, în față, se futeau numai din ochi, fără să se atingă, eu știu că e o tehnică indiană asta, se masturba privind la scaunul ăla gol, pe cine o fi văzut în fața lui?, gâfâia ca un prost, iar eu... ca și cum n-aș fi fost în casa aia, prefera să se fută c-o imagine decât cu mine... Ne-am certat groaznic, eu l-am făcut trădător, mă înșeli în casa mea cu nebuna aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Îngustă, Întunecată și mirosind a mucegaiuri vechi. A mers În zigzag prin bezna lungă și sinuoasă, de unde clarul de lună era alungat, cu excepția unor petice și luciri minuscule... Pe urmă s-a lăsat, dintr-o dată pe vine lângă un gard, gâfâind extenuat. Pașii din față s-au oprit și a auzit cum cineva Își muta ușor greutatea de pe un picior pe celălalt, cu o mișcare continuă, ca a valurilor care ling docul. Și-a prins fața În palme, acoperindu-și cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Totuși fumez cam o dată pe lună. Splendoarea de fată și Amory o rupseră la fugă până la colțul străzii, ca doi copii surescitați de lumina de un albastru-palid a serii. Ziua de mâine mi-o petrec la țară, a spus ea gâfâind, trecută cu bine de cercul de lumină al lămpii din colț. Sunt zile prea splendide ca să nu profiți de ele, deși poate că le simt și mai acut În oraș. — O, Clara, a exclamat Amory, ce mai diavol ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Pe pereți, o reproducere scumpă după „Cireșe coapte“, câțiva dulăi politicoși pictați de Landseer și „Regele insulelor negre“ de Maxfield Parrish. O mare dezordine, alcătuită din următoarele obiecte: (1) Șapte sau opt cutii goale de carton, din gurile cărora atârnă, gâfâind, limbi de hârtie de mătase; (2) o serie de rochițe de stradă amestecate cu surorile lor de gală, toate Întinse pe masă, toate evident noi; (3) un sul de tul care și-a pierdut demnitatea și s-a Înfășurat șerpește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca mânați de tumult. Acolo tocmai au loc repetițiile orchestrei, programate întotdeauna așa de târziu ca să poată participa și cei ce peste zi lucrează. Cel mai bine ar fi s‑o luăm acum pe Kärntnerstrasse unde‑i o circulație nebună, gâfâie Sophie, și să ne pierdem în mulțimea de noctambuli (care sunt pe‑acolo). Nu putem să ne pierdem în nici o mulțime, pentru că noi suntem deasupra maselor oriunde ne‑am afla (Anna). Nu trebuie să ne ascundem, ci să dăm totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
poate să se bucure în fiecare zi de aceste lucruri, timp de mai multe ore, călărind sau în alte situații asemănătoare. Ca să te bucuri de ceva, mai întâi trebuie să cunoști acel lucru. Gemenii nu prea sunt în elementul lor. Gâfâie, n‑au condiție fizică, ceea ce Hans are cu vârf și îndesat. Prea mult alcool, prea multe țigări, se laudă Rainer și vrea să înceapă o dezbatere despre Camus, ca să se pună într‑o lumină favorabilă. Sophie caută lumina reală, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai înainte, nici măcar întunericul orașului de noapte nu suportă asemenea adolescenți prost‑crescuți. N‑am putea să ne și pișăm pe el, întreabă Hans excitat de faptele Annei. Nu, asta n‑o mai facem, ci ne cărăm imediat, zice Anna gâfâind și‑l trage după ea. Deodată se grăbește. Sophie poartă o rochie simplă, închisă la culoare și se confundă cu zidul curții. E străbătută tot mai des de niște fiori amestecați cu o senzație ciudată și foarte presantă în viscere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]