687 matches
-
conducere și proiecte culturale în cadrul Fundației pentru o Societate Deschisă. A fost distins cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor (1990), Premiul de critică al Uniunii Scriitorilor (1995) ș.a. Format în ambianța revistei „Orizont”, M. practică de ani și ani gazetăria literară, recenzia, cronica, interviul, dar îndărătul preocupărilor pentru actualitate rămâne preocuparea teoretizantă. El este unul dintre cei trei-patru „doctrinari” ai generației ’80 (alături de Ion Bogdan Lefter, Radu G. Țeposu, Ioan Buduca), vrednic comentator al congenerilor, însă pasiunile literare îi sunt
MIHAIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
la București, militează cu ardoare pentru eliberarea Ardealului. În 1916 pleacă din nou pe front, ca soldat în armata română. Rănit iarăși se reface cu greu la Iași, unde va continua lupta în paginile ziarului „România”. După război se dedică gazetăriei și politicii (mereu alături de O. Goga), fiind director la „Renașterea română” odată cu mutarea redacției de la Sibiu la București (1919-1920), apoi în conducerea ziarului „Țara noastră”, deputat. A militat pentru realizarea deplină a unificării românilor, iar mai spre sfârșitul vieții, pentru
GOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287306_a_288635]
-
LINIA DREAPTĂ, revistă apărută la București, bilunar, între 15 aprilie și 15 iunie 1904, anunțând ca director pe V. Demetrius. Redacția i se datorează însă cu precădere lui Tudor Arghezi (oprit, ca monah și diacon la Mitropolie, să practice gazetăria), poetul folosind aici pentru prima oară pseudonimul devenit apoi celebru. Sub semnătura Redacțiunea, grifa scrisului arghezian se recunoaște chiar în cuvântul introductiv, A.B.C..., care se referă expres la o conducere colectivă a revistei, vorbind despre „prietenii grupați în direcțiunea
LINIA DREAPTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
RÎULEȚ, Const. (pseudonim al lui Sofocle Verigopol; 22.VIII.1882, București - 1967, București), gazetar, dramaturg, prozator și autor de versuri. Este fiul Vasilichiței (n. Dodopol) și al macedoneanului Sofocle Verigopolu. Intră în 1901 în gazetărie, semnând la început cu numele adevărat sau cu derivate precum Rigo Pol, apoi și S.S. sau Const. Rîuleț în „Apărarea națională”, „Acțiunea (conservatoare)”, „Revista literară”, „Cronica”, ori în „Cortina” (Ploiești), „Viitorul” (unde a fost și redactor). Din primele încercări își
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
muta în curând la Năsăud. O crimă recentă, petrecută în Prislop și povestită de sora lui, îi dă ideea romanului Ion, a cărui redactare o începe din 1910, sub titlul Rușinea și apoi Zestrea. Întors la București, continuă să facă gazetărie, mai ales teatrală. Editează împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul revista „Scena” (1910-1911), scrie cronici dramatice la „Rampa” (din februarie 1912 până în august 1914), colaborează la „Universul literar”, la săptămânalul „Scena” (1914) și la alte publicații. Sub directoratul lui Emil Gârleanu (1911-1912
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
după locul de origine și mediul din care provin, după tipul de activitate intelectuală, prin temperament și printr-o sumă de incidente biografice. Exponent este, în cele din urmă, Isaia Scurtu, student la Litere și Filosofie și ucenic în ale gazetăriei. Din analiza lucidă a propriilor trăiri (probabil, în mare proporție, cu suport autobiografic) - cadrul familial, dragostea infantilă pentru soția unui moșier și deputat, experiența „dezrădăcinării” și, paralel, a „standardizării” în școală etc. - , ca și din acelea ale prietenilor, protagonistul formulează
STAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289855_a_291184]
-
P. Hasdeu” din orașul natal, continuându-și studiile la Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1967) și la Facultatea de Filologie-Istorie a Universității din Craiova (finalizate în 1978). După un an în învățământ la Bălușești-Roman (1967-1968) intră în gazetărie, fiind redactor la cotidianul „Viața Buzăului” (1968-1997), redactor-șef la cotidianul „Opinia” din același oraș, apoi acționar principal și director general al Societății „Opinia” S.A. După 1990 se angajează și în politică, ajungând consilier județean al PNȚCD (1992-1996) și consilier
STEFAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289899_a_291228]
-
apoi gimnaziul și Școala Comercială la Brașov. Cu înzestrare pentru declamație, cutreieră Transilvania, luând parte la turneele lui Zaharia Bârsan. Își urmează chemarea și se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică din București, dar abandonează curând studiile teatrale. Intră în gazetărie, semnând articole cu caracter naționalist în ,,Tribuna” (Arad) și ,,Lupta” (Budapesta), pentru care va fi întemnițat la Seghedin (1908-1909). La ieșirea din închisoare încearcă să își facă o carieră comercială, dar optează din nou pentru ziaristică. Persecuția autorităților îl obligă
STOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289954_a_291283]
-
Lazăr” (întrerupte un an, în timpul războiului, și încheiate în 1918, după întoarcerea de pe front) și devine student la Facultatea de Drept a Universității din București (abandonată în ultimul an). Debutează în 1920, cu schița Alarma, la „Cuvântul liber”. Se dedică gazetăriei și teatrului, fiind angajat redactor în anii ’20; ulterior este liber-profesionist. A colaborat la „Epoca”, „Vremea”, „Rampa, „Îndreptarea”, „Curentul”, „Spectacolul”, „Semnalul”, „La zi”, „Ordinea” ș.a. Prima piesă, Roba albă (în colaborare cu Ionel Lazaroneanu), i-a fost pusă în scenă
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
care nu va fi turnat niciodată, satiră politică la adresa lui Iuliu Maniu, în contextul alegerilor din acel an. Primul volum, Eu, Tică și alții..., incluzând povestiri pentru copii, îi apare în 1954. Cuprinzătoare, însă mult prea marcată structural și stilistic de gazetărie, activitatea lui S., înainte de toate un pasionat om de presă, însumează scrieri pentru copii și tineret - Eu, Tică și alții..., Mică e vacanța mare (1956), Povești de la fereastra mea (1960) ș.a. -, reportaje și investigații - Reporter în anchetă (1965; Premiul Uniunii
STOIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289945_a_291274]
-
de „facilitatea de versificație, și de eleganța rimei și de bogăția imaginilor” (Tudor Teodorescu-Braniște). Ulterior G. Călinescu reține numai „o foarte spirituală și plastică definiție a sonetului”, iar mai târziu Al. A. Philippide, considerând cronica rimată „o formă artistică de gazetărie”, subliniază caracterul militant social, grav al unor secvențe, recunoscându-i, în general, și alte „remarcabile calități” - „o poezie de fantezie și umor”, „lucrată cu artă”. Aventurile din Str. Grădinilor (1933) este titlul unei culegeri de proză, despre care S. afirmă
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
exact. După o colecție de miniaturi despre animale - Istorisiri adevărate (1961) - S. alcătuiește în 1970 o serie intitulată Documente omenești, care conține scurte povestiri, observații, luări de poziție, critici ale unor întâmplări, specifice mai degrabă unui jurnal mai extins sau gazetăriei (de unde au și fost selectate unele) decât prozei scurte. S. a fost și un redutabil traducător, activitate ce datează din 1910, când la solicitarea soțului mamei sale, Jean Boniface Hétrat, a tălmăcit câteva povestiri din Voltaire, apărute fără semnătură în
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
românească”, „Falanga” (la care asigură secretariatul de redacție), „Minerva literară și ilustrată”, „Rampa”, „Seara” ș.a. Participă, ca ofițer de rezervă, la războiul balcanic (1913) și la primul război mondial, aflându-se mereu pe linia frontului. După încetarea luptelor reintră în gazetărie, mai întâi, în 1919, ca redactor-șef la „Românul” din Arad; scrie apoi la „Cuvântul liber”, „Dimineața”, „România nouă”, „Flacăra”, „Lupta”, „România” (la care este redactor), „Universul”, „Universul literar” ș.a. Cu începere din 1928, este secretar general de redacție la
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
, Paul (pseudonim al lui Kurt Haller; 20.II.1930, Sibiu - 5.V.2004, Berlin), traducător. Frecventează în orașul natal Liceul „Brukenthal” și își dă examenul de bacalaureat la Liceul „Gh. Lazăr”. Ulterior se ocupă de gazetărie la București, ca reporter al ziarului „Neuer Weg” (1949-1951), dar revine în ținutul de baștină ca învățător în diferite sate (1951-1954). Din nou în capitală, se dedică literaturii, scriind povestiri și romane destinate mai ales cititorului tânăr. Membru în conducerea
SCHUSTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289559_a_290888]
-
apoi la Teatrul de Stat German (1964-1970). Traduce și prelucrează piese pentru nevoile scenei, scrie circa o mie cinci sute de cronici de film, publică poezie și proză în foiletoanele ziarelor germane din țară și în antologii etc. Vremelnic practică gazetăria, ca redactor la „Neue Banater Zeitung” (1970-1972), renunțând însă curând. Se dedică transpunerilor în limba germană, selectând atât scrieri din limba română, cât și din maghiară (de menționat sunt traducerile poeziilor maghiare ale lui Robert Reiter/ Franz Liebhard, apărute în
SCHARF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289548_a_290877]
-
Nicolae Iorga, Tudor Arghezi ș.a.), S. s-a menținut mereu în granițele urbanității. A susținut cu probitate și, în cele mai bune pagini ale sale, a realizat un țel de netăgăduită importanță: întemeierea prin cultură, moralitate și idealism a profesionalismului gazetăriei. A tradus din literatura franceză, cu precădere scriitori din secolul al XIX-lea: Alfred de Musset, Étienne de Sénancour, Guy de Maupassant, Émile Zola ș.a. SCRIERI: Poeme, Iași, [1923]. Traduceri: Guy de Maupassant, Gogoloi de său. Mademoiselle Fifi. Doi prieteni
SERGHIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289643_a_290972]
-
etnograf și traducător. După studii gimnaziale la Cernăuți, urmează filosofia și literele la universitățile din Cernăuți și Viena. Înflăcărat de ideile revoluției de la 1848, debutează în liceu cu o poezie patriotică în limba germană. Un timp (1852-1856) practică la Viena gazetăria, semnând și cu pseudonimele Adolf Sand și Adolph Staufe. Ulterior colaborează cu versuri, critică de teatru și proză populară culeasă din nordul Bucovinei la gazete de limbă germană din Cernăuți și Viena. Profesor mai întâi la Cernăuți, în 1855 fondează
SIMIGINOWICZ-STAUFE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289680_a_291009]
-
în același timp, cursuri la Universitatea din București, ținute de Titu Maiorescu, A. I. Odobescu și B. P. Hasdeu, care îi vor fi mai târziu profesori. Îl cunoscuse pe Moses Gaster, care l-a ajutat mult în acești ani. Ș. făcea gazetărie, semnând Eliezer ben Moșe, ben Moșe, Lazăr Schein, Lazăr Șain, Lazăr M. Șăineanu, la „Fraternitatea”, „Anuar pentru israeliți” ș.a. Se înscrie în 1881 la Facultatea de Litere din București, unde este remarcat de Hasdeu. În „Columna lui Traian” își publică
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
bilunar, apoi săptămânal, din ianuarie 1883 până la 21 aprilie 1885; de la 1 ianuarie 1884 și-a schimbat denumirea în „Necesarul”. Director-proprietar este Luigi Cazzavillan, viitorul editor și proprietar al ziarului „Universul”, care încearcă să impună cu T. o formulă de gazetărie specifică Italiei. Foaia se adresa oamenilor cu puțină cultură, oferindu-le o lectură simplă și distractivă: Viața împărăteselor romane, povestiri diverse, articole de știință popularizată, de apicultură și medicină, anecdote ș.a. Traduceri, mai ales din literatura italiană, fac I. S.
TREBUINCIOSUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290245_a_291574]
-
II, 827-829; Ion Roșioru, Marius Tupan între utopie și parabolă, București, 2001; Vasile, Proza, 296-305; Iulia Alexa, Fantasmagorii, RL, 2002, 43; Dicț. scriit. rom., IV, 610-612; Daniel Cristea-Enache, Auzenii, ALA, 2003, 665; Liviu Grăsoiu, De la istorie literară la memorialistică, prin gazetărie, CL, 2003, 11. M. I.
TUPAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290302_a_291631]
-
Sebastian, ca și la Liceul ,,Nicolae Bălcescu”. Își trece examenul de bacalaureat în 1926, când se înscrie, din nou împreună cu Sebastian, la Facultatea de Drept a Universității din București. Va obține licența în 1930, însă nu profesează, fiind atras de gazetăria culturală și artistică. Face cronică muzicală, teatrală și cinematografică la diverse periodice, între care ,,Facla”, ,,Rampa” și ,,Zorile”, unde va fi redactorul rubricilor artistice și culturale. Versuri, proză și reportaje îi apar în ,,Universul literar”, unde va debuta cu o
TUDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
amestecul de tradiționalism și modernism, recunosc o anumită virtuozitate și originalitate a lirismului și a versificării, remarcând caracterul personal al imaginației, înclinată preponderent spre transfigurare picturală. Cum versurile devin la el tot mai mult o formă a trăirii religioase, iar gazetăria mult mai adecvată, mai utilă pentru cunoaștere și reconstrucție socială, T. a fost apreciat mai mult ca un gazetar percutant și ca un important scriitor religios. SCRIERI: Comornic, București, 1925; Acatistul preacuviosului părintelui nostru Sf. Dimitrie cel Nou, boarul din
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
Câmpulung, unde își susține bacalaureatul. În 1953 încearcă să devină cursant la Școala de Literatură „M. Eminescu” din București. Respins din cauza dosarului, se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universității bucureștene, pe care o va absolvi în 1959. Intră în gazetărie, mai întâi la „Scânteia tineretului”, de unde în 1960 se transferă la „Viața studențească”, iar în 1962 la revista „Știință și tehnică”. Aici face parte și din colectivul care editează una din cele mai populare tipărituri pentru tineret din anii ’60-
VADUVA-POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
și în eseu T. s-a distins, nu mai puțin decât în poezie, atât înainte, cât și după expatriere. Există, de altfel, cititori care îl preferă pe eseist și publicist. În vremea dictaturii ceaușiste el a izbutit să practice o gazetărie ferită de servituțile politico-propagandistice, ceea ce era greu de evitat în epocă. Textele trădează un spirit efervescent, cu apetență pentru cotidian, pentru modernitate, pentru citadinism. O mențiune specială o merită volumul de interviuri Biografia debuturilor (1978), care grupează o serie de
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
15; Ion Vlad, Inscripții pentru discursul poetic, TR, 1978, 16; M. N. Rusu, „O zi în natură”, AFT, 1978, 3; Ștefan Aug. Doinaș, Levitație și transparență, F, 1978, 3; Mircea Tomuș, „O zi în natură”, T, 1978, 3; Al. Dobrescu, Gazetărie și poezie, CL, 1978, 4; Mihai Ursachi, „O zi în natură”, RL, 1978, 25; Adrian Popescu, Radiografia debuturilor, T, 1978, 6; Sorin Titel, „Biografia debuturilor”, RL, 1978, 30; Radu Săplăcan, O zi în natură cu Dorin Tudoran, VR, 1978, 9
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]