520 matches
-
și articolul hotărât). Morfemul Ø marchează nedeterminarea (sau determinarea Ø), atât la singular cât și la plural, la nominativul și acuzativul substantivelor: „La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă,/ Pe când totul era lipsă de viață și voință (...) Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? ” (M. Eminescu, I, p. 132), „S-a stins viața falnicei Veneții,/N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;/ Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,/ Pătrunde luna înălbind păreții.” (M. Eminescu, I, p. 202
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-mă bine.” (T. Arghezi) Concretizarea planului semantico-ontologic este transferată, în mod frecvent, unui vocativ (substantiv, pronume, propoziție), cu care intră într-o relație sintactică de incidență: „Sapă, frate, sapă, sapă / până când vei da de apă.” (L. Blaga) „Hyperion, ce din genuni / Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni / Care n-au chip și nume;” (M. Eminescu) Spre deosebire de imperativ, care nu poate constitui predicatul unei propoziții subordonate, modul conjunctiv este întrebuințat relativ rar în propoziții independente sau în propoziții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
slobozim în chinul greu/sunt blestemat să n-o pot asculta în nopți de convulsii bântuite/în care port în ochi aprinse flăcări și-n gură spume otrăvite.../ o beznă uriașă, descinsă brusc din cosmosul haotic/himerică mă-nlănțuiește în negrele genuni, despotic/și-ncovoiat sub monstruoasa povară din neantul de nepătruns/eu sufăr fără noimă. O, doar o clipă de-aș dormi mi-ar fi de-ajuns702. Tot Hugo spunea că dacă visezi trebuie să fii mai puternic decât visul, ceea ce mi
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Tibet. Böhme, maestrul urmat de Cantemir și Kelpius, ca să amintim doar pe cei născuți pe plaiuri carpatice, a fost inițiat în misterele egiptene dar și de sistemele mistice ale Sfântului Francisc de Assisi, Meister Eckhart, deci de abis, imaginând nemărginita genune. Spune maestrul: Relaxează-te un pic. Nu e ușor. Avem o nevoie naturală de a face întotdeauna lucrul corect, și credem că-l putem face lucrând fără încetare. E mult mai important să încercăm, să eșuăm, să ne ridicăm și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
comunice doar expansiunile ce convin turistului comun, de unde impresia de literaturizare. Și apelul masiv la opiniile experților în istoria artei și în arheologie ascunde reacția subiectivă. Totuși, pe alocuri, aceasta răzbate la suprafață, mai ales în fața stihiilor naturii și a genunii timpului, devenind mai frecventă în partea a doua a călătoriei, unde se renunță la călăuzele prestigioase. Mai atent la mișcările interioare iscate de contemplarea peisajului indian, mai personal în reflexia colorată de scepticism, C. prinde acum câte ceva și din spectacolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286359_a_287688]
-
ce funcționează ca indici focalizatori, interpretarea, prin contra-opinie, a unei realității obiective: La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă,/ Pe cînd totul era lipsă de viață și voință,/ Cînd pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns./ Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?/ N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă./ Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază./ Dar nici de văzut nu fuse și nici ochiu care s-o vază./ Umbra celor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceeași rădăcină: "La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,/ Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns..." Savantul își "poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri", deoarece începuturile genezei se situează în atemporalitate și formulează întrebări: "Fu prăpastie? genune. Fu noian întins de apă?" la care răspunde: un întuneric, eterna pace, "un punct... din chaos face mumă, iară el devine Tatăl", "stăpânul fără margini peste marginile Lumii". Pentru a materializa abstracțiunile, poetul folosește interogația, sinonimia substantivului "prăpastie", folosirea cuvintelor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în același timp atracția față de citadinul maladiv, amurgul în acorduri de clavir sau de marș funebru), se convertește în secvențe ce țin de imaginarul suprarealist: „Să mă sculptez într-un ghețar de vers/ Cu creștet înclinat spre Nadir,/ Ori în genuni deschise de clavir/ Să mă cobor cu foc din Univers” (Sonet). Pădure adormită (1941) marchează un regres în privința laturii imagistice, suitele metaforice simplificându-se, diminuându-se numeric și cedând locul unui lirism din ce în ce mai discursiv (Augustin Meaulnes, Amintirea fără seamăn, Andersen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
hidrogen transformat în heliu. Din înaltul cerului, soarele se fixează deasupra noastră, învăluindu-ne cu lumina lui fierbinte. Razele incandescente ne pătrund prin ochi și încep a ne topi prin interior, transformându-ne într-un material vâscos. Ne scurgem spre genune, prelingându-ne spre povârnișuri. Cu o ultimă sforțare, reușim totuși să ne salvăm. Ne răsfirăm mâinile pe pereții muntelui de care căutăm să ne agățăm cu palmele. Cu degetele, înșfăcăm niște colțuri tăioase pe care le strângem cu putere. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
din imaginarul mitologiei autohtone. Acestei voințe constructive i se asociază în mod obișnuit o gesticulație solemnă, o respirație epică amplă, saturată de un imagism abundent, o semantică elaborată, alcătuită din figuri cu valoare simbolică (Muntele, Zoria, Matca, Bradul, Curcubeul, Fluviul, Genunea). Impresia de convențional și artificiu, de construct programatic, când și când de neignorat, este contracarată de o energie genuină ce dă limbajului poetic forță și plasticitate. SCRIERI: Munte, București, 1972; Crocodilul albastru, București, 1975; Încântece, postfață Miron Radu Paraschivescu, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288603_a_289932]
-
textele sale sunt receptate ca fiind reci, limpezi, fără să li se bănuiască clocotul, adâncimea ("Au spus că-i rece, și n-au bănuit/ Ce patimă îi clocotea în vine,/ Au spus că nu-i adânc, și n-au simțit/ Genunile ce dorm sub limpezime", Menire). Lucian Blaga continuă să scrie și, în această perioadă, îi apar două volume de versuri, Poezii (ediție definitivă), în 1942, și Nebănuitele trepte, în 1943. Se adaugă acestora volumul memorialistic din 1946, Hronicul și cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
evidență de ideea atracției pe care o resimte cosmonautul pământean pentru echivalentul venusian al „eternului feminin”. Talentul de explorator narativ al spațiului literar științifico-fantastic găsește, totuși, cea mai bună concretizare în prozele scurte. Volumul care le reunește, Prețul secant al genunii (1974), cuprinde o serie de narațiuni, unele devenind texte clasice ale genului, și nu doar în spațiul românesc. Chiar dacă, pentru Mircea Opriță, Altarul zeilor stohastici (Premiul Special la Primul Congres European de Science-Fiction, 1972), „o rece, ironică disecție a absurdului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289296_a_290625]
-
America (în colaborare cu C. Constantin), București, 1953; Inimă de ciută (în colaborare cu Christian Ghenea), București, 1955; Uraniu (în colaborare cu Christian Ghenea), București, 1956; Planeta Mrina în alarmă, București, 1959; Omul și Năluca, București, 1965; Prețul secant al genunii, București, 1974; Inima rezistentă, pref. Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1981; Roman aforistic, Norresundby (Danemarca), 2000; Privire din pom asupra realității, București, 2003. Traduceri: A. Gonciar, Stegarii, București, 1949 (în colaborare cu Maria Z. Vlad); V. Safonov, Pamântul în floare, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289296_a_290625]
-
Opere alese, I-II, București, 1965 (în colaborare cu Tatiana Berindei); Mirko Pasek, Caravana de abanos, București, 1964 (în colaborare cu Traian Ionescu-Nișcov); Stanislaw Lem, Solaris, Cluj-Napoca, 1974 (în colaborare cu T. Roll). Repere bibliografice: Mircea Opriță, „Prețul secant al genunii”, TR, 1966, 21; Ion Bălu, Viitorul enigmatic, VR, 1966, 7; Popa, Dicț. lit. (1977), 475; Manolescu, Literatura SF, passim; Paul Miclău, Pluralitatea poetică în caligramele lui Adrian Rogoz, VR, 1982, 10; Cosma, Romanul, II, 226-227; Dicț. scriit. rom., IV, 76-79
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289296_a_290625]
-
mergem înainte la-nălțimi de foc deasupra stepii; ne zdrelim de cuie și de ținte și-ndârjiți, cu ghearele, cu țepii, ne-mbulzim pe lespedea fierbinte, mergem înainte, suntem jnepii. Strâmbi, chirciți, târâș pe brânci, pe coastă, trebuie să biruim genunea; Nu ne temem câte râpi ne-adastă, n-auzim cum mormăie furtuna, știm atât, că mergem sus pe creastă. Suntem jnepii și urcăm întruna. Râd de-mpleticita noastră turmă brazi trufași cu vârful lung de fiere; râsul lor, năvala nu ne
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
iritat, am scăzut din răutatea lui în neprevăzuta idealitate, turlele sferice scoase țuguie la nostimada bisericii, carosabilul beton de ping-pong din programul PHARE pe comunal, paralel cu granița, pînă aici au tăiat rușii, coama de nord a depresiunii adîncită cu genunea, pe sud pantă montană în brazi, Vicovu de Sus prospețime, "Casa-muzeu Ion Nistor Vicovu de Sus" notifică la tren, gest de rutină în mitologia cultură, grădinile exclusiv în flori, locuitori copiii, frate de unu-doi ani, îl țin să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de-atunci! răsplată că ați mîncat bine, ați dat o reprezentație, ești belea! reacție stereotipă vorba ta, subiectul unei vorbiri este vid la care vine ea, dovadă că punctul de sprijin în spațiu nu e punct de sprijin, ci tăria genunii, precum a Cuvîntului, subiectul călătoriei Bobiță și Bielo să fie dați, ce surpriză, să văd la Mureș că știu mișcările de înot! dacă mergeam fără Liliana nu aveam oglindă de-a ta, pe lîngă cosmetice, voi cu fond de ten
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
sufletul drag, a fost un om bun, bun. Și dacă va exista o Judecată de Apoi, întreaga mea familie blestemată o să îngenuncheze în urma unchiului Peregrine, în speranța că o să pună o vorbă bună pentru ei ca să-i scape de focul genunei. Iar eu o să zac întins pe jos, așteptând ca el să mă ridice, și o să mă ridice. Era un om blând. Nu știu de ce spun că era bun, ce știam eu despre bunătate, nu eram decât un țânc. Obișnuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Regale”, „Cugetul românesc”, „Dacia”, „Zeitschrift für Romanische Philologie”, „Literaturblatt für Romanische und Slavische Philologie”, „Revue des langues romanes” ș.a. A fost director al revistei „Cultura” (1924) și al ziarului „Drum nou” (1931). A semnat și Sex.Til., Sextil, Dr. Matei Genune, M. Corvin. P. debutează cu o snoavă în „Gazeta Transilvaniei” (1892). În „Vatra” îi apar apoi primele traduceri (din Lessing, Heine și Paul Schöntau), iar în „Gazeta Transilvaniei” suita intitulată Scrieri din Italia. În același deceniu îi ies primele cărți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
-și așteaptă prada legendară”. S. izbutește să transpună în acest limbaj compozit o viață interioară proprie, cu prezumția că depozitează un summum de experiență tragică - o mare iubire trădată, un cămin distrus, copilul mort, o aspră însingurare „pe margini de genuni înfricoșate” -, dar și vocația de a renaște decupând, în întunericul durerii, „ferestre luminate” sau captând „sâmburi de lumină”. Cultivarea formei fixe temperează despletirea lirică și procură o carcasă protectoare. În recuzita imaginilor îi corespunde refugiul în „turnul de fildeș” suit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Selectăm câteva dintre ele: "Imnul Creației" din Rig-Veda Scrisoarea I "Nici ceva nici nimic nu exista". "La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă" " Ce acoperea totul? Ce adăpostea? Ce ascundea? A fost abisul fără fund al apei?". "Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de ape?" (p. 172) " Întuneric era și totul la început era ascuns". Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns..." (p. 172) Germenul ce încă zăcea acoperit în umbră Izbucnește, o fire din căldura fierbinte". "Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cupe prin care "lumina lumii trece". Trecere a luminii prin mediul transparent al strălucirii, prin vălul nevăzut de care "se frânge vânt și val". Desăvârșire a creației, act împlinit în opera de artă; dar "privind la raza ei nu știi/ Genunea ce-o născu grozavă/ Și patima ce-i limpezi/ Seninul izvorât din lavă" (Cupa)5. Începutul e nevăzutul, adâncul tulburător din care limpezimea devine posibilă, seninul se eliberează, iese din ascundere. Ne întrebăm: nu e acesta oare imposibilul neobișnuitului, acel
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fuga ființării, "jocul fără seamăn al luminii/ Pe dimineața ne-ncepută-a lumii" (Țărm pierdut)10. Joc al neobișnuitului și al neasemuirii, care este totodată veșnicul joc al începutului. Tot ce apare în limpezimea luminii e răsfrângerea unui adânc limpezit. Dar pentru ca "genunile ce dorm sub limpezime" (Menire)11 să se arate, lumina trebuie străbătută, însoțită în jocul ei fără de seamăn. Or, jocul ei e oglindire, parcurs reflectat, precum în deja invocata sferă de cristal a cupei sau în scena următoare: În fața ferestrei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ci trecerea spre viitor, în raport cu care el e deja trecut, încolțirea nevăzută în câmpul posibilului. Un "ogor de dinainte de cuvânt", "acest de- mai-nainte-a-fi" al său care "crește cumplit în tot ce se va spune/ ca-ntunecimea unui hău/ într-o genune"42. În golul de ființă începe aventura rostirii; aici sămânța începutului e inaparentă, dar nu lipsită de înfățișare. Înainte de a spune, ea se pune în calea ființei, se pre- spune așa cum îi e dat să fie. Cum să spunem acestei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
15.4.2. Geografia „irațională” a curriculumului 351 15.4.3. Reîntemeierea rațională a curriculumului 357 15.4.3.1. În secolul sintezei 357 15.4.3.2. Trei concepții despre lume și idealurile ei 358 15.4.3.3. Genunea culturală și nașterea postmodernismului 361 15.4.3.4. „Deconstrucția” modelelor de design instrucțional 362 15.4.3.5. Postmodernismul și constructivismul 364 15.4.3.6. Ghidul proiectării pedagogice postmoderne 365 Note și referințe bibliografice 371 În loc de încheiere. Gânduri
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]