31,702 matches
-
derulează ca o parodie a obiectului inițial, care astfel s-ar deprecia continuu, pornind de la însuși chipul Demiurgului reflectat în creaturile Sale. E un gen de spectacol în care se perindă o multitudine de măști, nu neapărat compromițătoare, facile, întrucît gestul parodic ajunge a nu se mai diferenția net de obiectul vizat. Are loc o mixtură între ceea ce am putea numi afirmația modelului și negația parodierii lui. Fiecare verigă a lanțului de elemente ale conștiinței își relevă două aspecte solidare, cel
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
până în ziua de azi, date - cum să le zic? -, eronate despre cel care negociază în numele nostru intrarea României în N.A.T.O. ... Ajungând cam la aceleași concluzii, autorul Caravanei cinematografice propune lansarea unui program de monitorizare a persoanelor publice ale căror gesturi au drept scop subminarea procesului de integrare. O inițiativă care, în primul rând, ar trebui să fie a guvernului însuși. Nu e suficient ca dl. Năstase să-și dea demisia (altminteri, oportună!) în urma unui eventual refuz al primirii noastre în
Inșii-petardă stau la umbra palmierilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15165_a_16490]
-
Emmei Bovary. Louise e ardentă, posesivă. Dar "cei doi scriitori sunt astfel alcătuiți, încât trebuie să se așeze la masa de lucru în clipa în care sunt despărțiți trupește. Separați, își scriu pasiunea, o proslăvesc. își scriu zilnic. Cuvintele înlocuiesc gesturile... Totuși, Gustave își revine repede. Această exaltare îl înspăimântă la fel de tare pe cât îl excită." îi mărturisește Louisei că amorul lor nu poate avea viitor. "De ce? Pentru că, fără încetare, am în fața ochilor antiteza. N-am văzut niciodată un copil fără să
Cuvintele sub cristal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15160_a_16485]
-
o senzație necunoscută pînă atunci: parcă devenisem, dintr-odată o străină care înțelege limba română dar nu stăpînește vocabularul necesar dialogului. Evocările doamnei Logadi nu aveau nimic elegiac sau solemn; cu o mare naturalețe imaginativă știa să reconstituie concretețea unui gest sau farmecul unui tic verbal, care doar ei îi mai suna în auz. La un moment dat, vorbindu-mi despre Matei Caragiale mi-a spus: "rîdea ca tata". Cum rîdea Caragiale? "Închis, gutural. Așa... din gît". A încercat să-l
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
pe spate. Mișcarea firească a unei păsări care ar începe să cînte. Pe Caragiale îl enerva cel mai mult rîsul necontrolat. "Toată copilăria, frate-meu și cu mine am auzit de-o mie de ori: "Destul! Nu vă mai esclafați"". Gestul de ușoară ridicare a capului îi punea în lumină arcada orbitală frumos tăiată; la peste 90 de ani cîți avea cînd murise linia își păstrase aceeași eleganță. Pe cît îi îngăduiseră vîrsta și boala, părea să fi rămas o femeie
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
doamna Logadi, vreme de vreun an, cît îi fusese arestat soțul, dormise pe jos în propria ei casă, în semn de solidaritate cu soarta deținutului: "Măcar atît pot să fac" răspundea ea tuturor celor ce-o sfătuiau să renunțe la gest. O poveste din epocă, spunea că și ea fusese chemată într-o zi la interogatoriu în legătură cu "activitatea dușmănoasă" a bărbatului său. Îndoctrinat de atmosfera centenarului din 1952, ofițerul anchetator o întrebase la un moment dat cum de a putut ea
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
În încheiere, Gogu își aplaudase zgomotos nevasta, primul și singur. Comesenii, servili, aplaudaseră și ei, furtunos. Cred că eu fusesem singurul care nu bătuse din palme. Dar Gogu vroia neapărat să cunoască părerile comesenilor despre proza consoartei sale. Cu un gest poruncitor, el îndrepta brațul către fiecare la rând... Toți aduceau niște laude penibile. După fiecare, Gogu aplauda, satisfăcut. Când îmi venise și mie rândul să-mi spun părerea, după ce Gogu, morfolindu-și muștiucul, își îndreptase spre mine, autoritar, brațul, eu
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
visele, evadarea n-au ținut decît vreo două ore. Ca un balon de săpun, banii au dispărut cum au apărut. Ceața engleză umezește din nou trupurile și sufletele celor doi Perkins, redeveniți anonimi, slujbași de rînd, plini de rutină și gesturi mărunte. Universul căpătase dimensiuni incredibile, concretețe, importanță, conta pentru ei. Acum s-a strîns, s-a uscat, s-a mărginit la prea bine cunoscutele-i linii, trasee, spații cît bobul de mazăre în raport cu lumea întreagă. Continuu să mă gîndesc însă
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
de autor" asupra propriilor ștersături, asupra propriilor mâzgălituri. Trebuie să identificăm această rezistență și în ilizibilitatea grafiei lui Foucault. Mi se va reproșa că rezistența în fața arhivei prin muțenia deliberată, prin ilizibilitate este neconcludentă, dar cum poate fi interpretat atunci gestul de distugere a acestei arhive? Căci arhivei mute, arhivei ilizibile trebuie adăugată arhiva distrusă. Foucault nu întreținea cîtuși de puțin un raport fetișist cu manuscrisele sale; știm astăzi că, la sfârșitul anilor '50, redactînd ceea ce avea să devină Nebunie și
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
pe Foucault) are o arhivă, aceasta se află la Foucault în chiar opera lui. Arhiva unei opere Există la Foucault un refuz de a lăsa să se vadă cusătura textelor dar și o reală dorință de a da la citit gestul, mișcarea care le produce; este ceea ce îl determină să scrie că "nu ar fi probabil justificat să faci efortul de a construi cărți dacă acestea nu l-ar învăța pe cel care le scrie ceea ce el nu știe, dacă nu
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
că cei doi bătrîni pe care i-a ucis Tartagă cu automobilul, beat de nici n-a apucat să frîneze, nu mai aveau mult de trăit și or fi fost și săraci. Așa că omul de afaceri brașovean a făcut un gest de filantropie scurtîndu-le viața. Că altfel nu pot înțelege cum de la o pedeapsă de cinci ani, mică și aceea, întreprinzătorul din Brașov s-a ales cu această condamnare de doi bani. După această dovadă de clemență a Justiției, care n-
O viață de om la ultima strigare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15256_a_16581]
-
puțin la nivel declarativ, dacă nu și legislativ, PSD, ca și FSN-ul din care se trage, a încercat în repetate rînduri să impună norme de conduită, dintre care unele îi sînt cu siguranță dragi dlui Pruteanu. De pildă, proscrierea gestului unei minorități naționale de a arbora, la diferite ocazii, drapelul țării respective și de a-i intona public imnul - în ciuda faptului că promotorii acestei interdicții sînt foarte încîntați cînd gesturile respective sînt făcute de românii de peste hotare! Recent, PSD, avînd
Cum protejăm limba română ? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15236_a_16561]
-
îi sînt cu siguranță dragi dlui Pruteanu. De pildă, proscrierea gestului unei minorități naționale de a arbora, la diferite ocazii, drapelul țării respective și de a-i intona public imnul - în ciuda faptului că promotorii acestei interdicții sînt foarte încîntați cînd gesturile respective sînt făcute de românii de peste hotare! Recent, PSD, avînd nevoie de sprijinul parlamentar al UDMR, a revenit asupra ilegalității intonării imnului maghiar, argumentînd, penibil, că e vorba de un cîntec care a fost psalm înainte de a fi simbol național
Cum protejăm limba română ? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15236_a_16561]
-
de poeți locali, uniți doar de hazardul geografic. Cei antologați aici sînt ieșeni și moldoveni atipici, sînt oameni care vor să spargă clișeele și prejudecățile care intervin cînd trebuie să definim Iașiul - un oraș calm, cuib al tradiționalismului aproape agresiv. Gestul antologatorului pare unul exasperat de inerțiile tîrgului de pe Bahlui, dar și de inerțiile celor care privesc acest tîrg într-un anume fel. Probabil cel mai bun text al antologiei este prefața lui Dan Lungu, în care este cuprins și manifestul
Iașiul subteran by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15241_a_16566]
-
au reușit să facă din oamenii de la TVR niște instrumente docile ale paranoiei de partid și de stat, dacă își permit să demită conducerea radioului doar pentru a înscăuna o slugă cu mustață, evident că punerea botniței la câini e gestul logic următor. într-adevăr, după ce au închis gura presei scrise, prin legea aberantă a dreptului la replică, după ce demonstrează, aproape în fiecare județ, că mafioți fără scrupule pot face exact ceea ce mușchii lor cerebrali vor, ultima chestiune nerezolvată în țară
O botniță pentru Pit-Bullă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15235_a_16560]
-
genunchi/ dragostea mea lasă semne/ firele din lăuntru te cuprind." Interesante sunt cărțile lui Dan Mircea Cipariu și din alte motive: grafica, dispunerea "cu șmecherie" a versurilor, "hologramele" și abstracția ilustrațiilor lui Mihai Zgondoiu se amestecă într-un soi de gest avangardist cu destulă substanță și putere de influență posibilă: cyberpoezia, imaterializarea imaginilor, nu sub imperiul metaforei abstractizante, ci al neantului cibernetic, amurgul sentimentelor și apocalipsa colorată țipător a noii dezordini amoroase. Dan Mircea Cipariu, Virusul romantic, 2001, f. preț
Viruși romantici și cibernetici by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15237_a_16562]
-
formulează direct, e sesizabil în orice capitol al acestei istorii: cu cît lucrurile se schimbă mai mult, cu atît ele continuă să rămînă neschimbate. Oricît de diferite ar fi fost de-a lungul timpului atitudinile față de sinucidere și explicațiile atribuite gestului, motivațiile sale au variat între aceleași limite - mizerie și sărăcie, rușine și dezonoare, nebunie și deznădejde... cu "noutatea" renascentistă a suicidului filosofic. Deși sînt analizate cazuri concrete, datate, iar criteriul de construcție al cărții e cel cronologic, istoria narată de
Răspuns la întrebarea lui Hamlet by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15263_a_16588]
-
nici un fel gravitatea actului săvârșit, așa se face că primul ministru, guvernul în întregime îl susțin în continuare pe colegul plagiator, că Președintele României, “garantul Constituției”, adică și al normelor morale care trebuie să guverneze societatea, justifică prin sofisme puerile gestul incalificabil al ministrului Sănătății! Așa se face că asistăm la apariția unui tratat academic de istorie a României cu capitole întregi plagiate, fără nici-o reacție serioasă și europeană din partea celei mai importante instituții culturale a țării, în fond unul din
Clasicismul, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13377_a_14702]
-
că plagiatul a devenit un soi de sport național, judecând după dezvăluirile presei. Impunitatea plagiatorilor era un atribut al României socialiste; toate memoriile conținând plângeri justificate în acest sens rămâneau fără răspuns din partea secției de propagandă a C.C. al P.C.R. Gesturi de huliganism, cum a fost furtul unei inscripții din curtea Institutului de Arheologie în anii ’70, urmat de incalificabile articole la adresa prof. Dionisie Pippidi, un savant de talie europeană, au fost tolerate și încurajate de puterea comunistă. Azi asistăm la
Clasicismul, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13377_a_14702]
-
prof. Dionisie Pippidi, un savant de talie europeană, au fost tolerate și încurajate de puterea comunistă. Azi asistăm la perpetuarea sistemului. Iar puterea se dovedește antinațională - inclusiv senatorialul poet care dă bătălia pentru România susținând autorii furtului intelectual -, deoarece prin gesturile lor dovedesc că puțin le pasă de reputația României în lumea civilizată. Plagiaturi s-au produs multe peste tot; dar nicăieri conducătorii de state și guvernele nu le-au luat apărarea! Nu știm cum se va încheia povestea ministrului Sănătății
Clasicismul, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13377_a_14702]
-
este legat exclusiv de creația lui Iulian Tănase. Asumat naumiană până la ultimul vers, cartea oferă nu doar un emoționant omagiu adus maestrului. Lectura poemelor te poate stânjeni chiar, ai impresia încălcării unui prag indecent al intimității. Poeziile sunt un repetat gest dureros al amintirii, o mărturie candidă a tânărului poet care resimte fizic absența părintelui spiritual („A doua zi îți dai seama că lumea s-a schimbat / că strada pe care o știai la locul ei s-a mutat pe o
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
cam rupt-o cu cititorii, nu cumva este și vina poeților? Dacă ei înșiși nu mai cred în ea - mai mult, o și arată prin felul în care scriu -, cu ce drept să mai cerem fidelitatea cititorilor!? Dincolo, așadar, de gestul simbolic al adresării poemelor, Sora exactă este - mai ales pentru cunoscători - un fascinant și subtil dialog intertextual. Gellu Naum este suprapersonajul cărții, vocea din off, autorul ei paralel, el joacă cumva rolul lui Dragoș, mortul viu din Zenobia („ai fi
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
este suprapersonajul cărții, vocea din off, autorul ei paralel, el joacă cumva rolul lui Dragoș, mortul viu din Zenobia („ai fi zis că e mort dacă nu ai fi știut cum îl cheamă”), și, la fel de mut și de lacunar în gesturi, alege pentru unele poeme ale tânărului poet îndurerat o replică sub forma unui vers deja scris. Deși, evident, sensul scriptural este exact invers. Ciclul final, Unul dintre domnișoara W și doamna Kuttare, este o posibilă continuare a celor 122 de
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
gata să-și părăsească soția. Într-adevăr, iubirea pentru această femeie este totală, ea e reperul lui intelectual, prietena cea mai bună, obiectul unei dorințe fizice obsedante. El o percepe și o descrie pe Shimamoto cu voluptatea și precizia expertului. Gesturile ei sunt stranii, melodramatice, adesea crude. Shimamoto e cea mai enigmatică femeie posibilă, de vraja ei simte că nu l-ar putea elibera decât moartea. Această iubire imposibilă transfigurează realitatea și revelează deșertăciunea unei existențe aparent perfecte. Mai mult decât
Imposibile iubiri by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13413_a_14738]
-
ea îi furnizase acestuia un sistem de protecție la nivelul societății, grație căruia existența lui era marcată de o splendidă seninătate. În lumea lui alb-negru, M percepea realitatea la modul literal. Era complet insensibil la chestiuni de metalimbaj, la semnificația gesturilor ori a mimicii. Incapabil să mintă, M avea o personalitate complet transparentă și credea cu naivitate că toți ceilalți sînt asemenea lui. Categoric, lumea sa era una mai bună decît lumea reală. Cartea lui Matei Călinescu este, pînă la un
Lumea lui M by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13380_a_14705]