688 matches
-
spartă, cum se vede-n bani, repede îi risipește. Ia să fi trăit cum trăiește ei, șase sute cinzeci de lei, două suflete... Și chiria, și lumina, și televizoru... Merge-ncet, cu grijă, a trecut și de gheretele cu telefoane. Două gherete de telefoane aici, la capu tramvaiului, amândouă cu geamurile sparte, amândouă cu firele smulse. S-a-nmulțit derbedeii, s-a umplut de țărani și de derbedei Bucureștiu... Bine că n-are-n țoașcă mai nimic, numa niște felii de pâine uscată, cumnată-sa, risipitoare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
răgaz ca să cumpănească. Avionul ateriză În Puget Sound. Jack luă un taxi spre McNeil. Urît: un monolit cenușiu pe o insulă din stînci cenușii. Ziduri cenușii, ceață cenușie, sîrmă ghimpată la marginea unei ape cenușii. Jack se dădu jos lîngă ghereta santinelei. Paznicul Îi verifică actele și Înclină din cap. Porțile de oțel lunecară În locașul lor din stîncă. Jack intră. Un omuleț uscățiv Îl Întîmpină Înaintea porții intermediare: — Sergentul Vincennes? SÎnt agentul Goddard de la Biroul Penitenciarelor. Strîngere energică de mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
laturi lungi de zid și la colțul fiecărei laturi era câte un turn foarte mare, cu totul pătrat și cel mai mic din aceste turnuri era mai mare și mai puternic decât turnul castelului Turcan și tot astfel întărit cu gherete și cu galerii de lemn”. Anul 1448 va aduce cu sine o nouă confruntare între Iancu de Hunedoara și turcii, de data asta în regiunile sârbești. Din păcate, despotul sârb Brancoviç a refuzat să-l sprijine pe voievodul Transilvaniei, dar
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
o mantie de purpură ce se prelingea printre crăpăturile străzilor. Am grăbit pasul și, douăzeci de minute mai tîrziu, fațada universității se ridică asemenea unei corăbii vopsite În ocru și ancorate În noapte. Portarul de la Facultatea de Litere citea, În ghereta lui, din scrierile celor mai influente condeie ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spunea el de obicei. În afară de vise. Pe lîngă Fernando Ramos, Moliner și Jorge Aldaya, Julián a făcut repede cunoștință cu un băiat timid și cam ursuz pe nume Javier, singurul copil al portarilor de la San Gabriel, care locuiau Într-o gheretă modestă, situată lîngă intrarea În grădinile colegiului. Javier, pe care, la fel ca pe Fernando, restul băieților Îl considerau ceva mai puțin decît un lacheu nedorit, mișuna singur prin grădini și curțile interioare, fără să intre În contact cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sub „ciupercile” de pază se găseau soldați. Înarmați cu pistoale-mitralieră, din trupele de securitate, care aveau consemnul de a trage fără somație În oricine se apropia la mai puțin de 3-4 metri din interior de gardul de sârmă ghimpată; atât gheretele, cât și „ciupercile” de pază erau Înzestrate cu câte o bucată de șină de cale ferată, atârnata de o sârmă, În care se bătea noaptea, la intervale regulate de timp, spre a se verifică dacă nu cumva santinelele din post
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Îndrăznit să-și asume, În epoca, responsabilitatea noastră, a tuturor, aceea de a contesta un regim, ale cărui clone mimează, astăzi, democrația, după ce au făcut carieră luptând tocmai Împotriva ei... Alexandru Tăcu trăiește, alături de soția și fiica sa, Într-o ghereta de câțiva metri patrati, cu gratii la geam... Destinul său este emblematic pentru destinul tuturor victimelor regimului comunist. Trăiește Într-o sărăcie lucie, bolnav, uitat de lume. Tot ceea ce i-a mai rămas este memoria acelor ani crunți... Domnule Tăcu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Nu numai că nu s-a oferit nimeni să mă ajute, ci mi-au creat probleme suplimentare. Am fost dat afară din casă În care locuiam fără a mi se dă o locuință acceptabilă În schimb. Locuiesc acum Într-o ghereta În care, timp de câțiva ani, a funcționat o crâșma. Am depus memorii peste memorii, fără ca cineva să schițeze cel mai mic gest că ar vrea să mă ajute. Simirad, primarul Iașului, a refuzat categoric să mă ajute. De ce m-
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ascunzi când ascunzătorile sunt tablourile dintr-o expoziție. Am traversat din nou sala: statuia Libertății se Înălța, „éclairant le monde”, pe un soclu de aproape doi metri conceput ca o proră, cu un rostru ascuțit. Ascundea Înlăuntru un fel de gheretă din care puteai privi drept Înainte, printr-un hublou de la proră, o dioramă a golfulețului de la New York. Bun punct de observație pentru când ar fi fost miezul nopții, fiindcă ai fi putut domina din umbră corul la stânga și naosul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
la stânga și naosul la dreapta, cu spatele acoperit de o statuie mare din piatră a lui Gramme, ce privea către alte coridoare, așezată fiind Într-un soi de transept. Dar În plină lumină s-ar fi văzut foarte bine dacă ghereta ar fi fost ocupată de cineva, iar un paznic obișnuit ar fi aruncat neapărat o privire În ea ca să fie cu conștiința Împăcată, după ce ar fi fost evacuați vizitatorii. Nu aveam mult timp, la cinci și jumătate urmau să Închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
meu inițiatic - din păcate, à rebours - era deja Încheiat și că peste puțin aveam să revăd lumea, nu cum trebuie să fie ea, ci așa cum este. Și, Într-adevăr, am observat că În colțul din dreapta, În fața unei ferestre, se afla ghereta Periscopului. Am intrat. M-am trezit În fața unei plăci de sticlă, un fel de panou de comandă, pe care vedeam mișcându-se imaginile unui film, foarte șterse, o porțiune de oraș. Apoi mi-am dat seama că imaginea era proiectată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
aflat deasupra capului meu, unde ea apărea răsturnată, iar acest al doilea ecran era ocularul unui periscop rudimentar, făcut, ca să zicem așa, din două cutii mari incastrate În unghi obtuz, cu cutia mai lungă ce se Înălța În loc de tub În afara gheretei, deasupra capului meu și În spate, ajungând la o fereastră din partea superioară, prin care, desigur, printr-un joc interior de lentile ce-i permitea un unghi larg de vedere, capta imaginile exterioare. Calculând parcursul pe care-l făcusem urcând, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am abținut, pentru că, rămânând În picioare, dacă m-ar fi descoperit, aș fi putut oricum să mă prefac că sunt un vizitator absorbit, rămas să se bucure de minunăția aceea. Curând se stinseră luminile și sala rămase Învăluită În penumbră, ghereta deveni mai puțin Întunecoasă, luminată slab de ecranul la care continuam să mă uit țintă, pentru că reprezenta ultimnul meu contact cu lumea. Prudența cerea să rămân În picioare, iar dacă picioarele mă dureau, ghemuit pe vine, cel puțin vreo două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
crește; scoase arma din teacă și porni în viteză spre locul unde gardianul - gardian, în aparență - se făcuse nevăzut. Unde? Unde era Weir? Alergând spre Strada Centrală, Roland Bell scruta cu atenție priveliștea. Mașini, camioane, vânzători de hot dog cu gheretele lor aburinde, tineri care lucrau la firmele de avocatură sau băncile cu program non-stop, oameni amețiți de atâta bere venind dinspre port, oameni care ieșiseră să-și plimbe câinii sau la cumpărături, zeci de locuitori ai Manhattanului care cutreierau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îți aduci aminte în termeni de locuri de filmare, exceptând cadrele de apartament care nu au putut fi ,,vizitate”, pentru că oamenii au făcut modificări, după cum ne explică Porumboiu. Te duci și în piața mare a orașului, dar nu mai e ghereta, astfel că testul de-a v ați ascunselea cu ,,dacă stau după statuie, oare mă vede ăla din gheretă” nu mai poate fi făcut. Dar poți să îl întâlnești pe Dumitru Marin, patron de trust de presă, care, cu postul
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
pentru că oamenii au făcut modificări, după cum ne explică Porumboiu. Te duci și în piața mare a orașului, dar nu mai e ghereta, astfel că testul de-a v ați ascunselea cu ,,dacă stau după statuie, oare mă vede ăla din gheretă” nu mai poate fi făcut. Dar poți să îl întâlnești pe Dumitru Marin, patron de trust de presă, care, cu postul său TV Vaslui (TVV), a inaugurat, după cum și singur susține, televiziunea privată în oraș. Profesorul Marin așa cum se recomandă
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
plăcuțe: PARCAREA - 70 YENI/ORA TARIF LUNAR SPECIAL Dedesubt era scris cu roșu un număr de telefon. Apoi un indicator pentru hotel, pe care era desenată o mînă de vreun metru: CHIAR AICI Și ca un fel de tendă pentru ghereta de la intrare: HANAWA - SERVICIU PARTICULAR DE TAXIURI I-am Înmînat șaptezeci de yeni paznicului care Își Încolăcise picioarele În jurul hibachi-ului și pe a cărui față se citea lesne că trăsese un pui de somn. Mi-am băgat chitanța ștampilată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mea era a treia În șirul din stînga. Nu se vedea de o altă mașină, așa că n-am zărit-o imediat. CÎnd, În cele din urmă i-am depistat botul, am auzit pe cineva venind În goană spre mine, dinspre gheretă. Pietricelele trosneau sub pașii apăsați. Oare Îmi mai cere bani?... Fața-i era toată un zîmbet pe cînd mă măsura din capi pînă-n picioare. Avea o licărire stranie În priviri. Era subțirel și paltonu-i atîrna de pe umerii largi, drept În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și-l trecu peste coastele mele. Apoi continuă: Pun rămășag că sora mea te-a luat, domnule detectiv, drept o bucățică picantă, să-i meargă la bere. — Și care au fost rezultatele investigațiilor tale ? — Păi n-au fost. Întorcîndu-se spre ghereta paznicului, scoase vîrful albicios al limbii și scuipă. Saliva descrise un arc larg de cerc și ateriză pe o mașină vecină. — Bătrînelul, spuse el, s-a zăvorit aici de bunăvoie de vreo jumătate de an, dar dacă intri În vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un vînt puternic pentru o clipă și după atîta vreme, soarele radia din nou printre fisurile create În nori. Și acum Încercam să privesc din nou fotografia LUI... din toate unghiurile. Fotografia era În fața ochilor mei. Mă aflam iarăși la ghereta din parcare. — Da, optzeci de yeni, mormăi paznicul anevoie. Nu vreau rest, și i-am Întins o bancnotă de cinci sute de yeni... cu fotografia LUI peste bani.. Părul lui, tuns neuniform, nu se rărise Încă prea mult. — Am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
liniștită și părăsită Începu să mișune de lume. Nu mă puteam expune privirilor. Am luat o batistă din hîrtie și mi-am tamponat nasul. Conștient de privirile ce mă urmăreau din spatele ferestrei Cameliei, am pornit motorul și am demarat ușor. Ghereta din parcare era Încă Întunecată și din fericire paznicul nu se vedea. Din nou cerul alburiu... de care drumul alb părea legat direct. Felinarele au Închis ochii și strada părea acum mai largă... cu vreo zece metri... Amintirea nopții mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu o „cultură minoră“ (pentru Brândușă, o cultură „pedofilă“) și „întâmplări mărunte“. Mulți oameni pleacă din oraș, așa cum este și cazul lui Petru Cain, ceasornicarul evreu, de care locuitorii Apudului se despart cu greu („- Se duce la ai lui, șopti Gheretă îmbunat. ă...ț Numai noi rămâneam la ai noștri, scăpă el printre dinți într-un târziu... “). Fiecare plecare lasă un „gol“, în „istoria noastră tot mai plină de goluri“, cum spune un personaj din roman. Apudul este locul din care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
a confiscat trecutul și memoria, „noii“ burghezi, în frunte cu privatizatul Brândușă, sunt simboluri ale „evoluției“ și ale societății de tranziție. În începutul romanului întâlnim metafora trenului, a trenului care nu duce nicăieri, trenul Babel, sau trenul tranziției. Doar Sebastian Gheretă, poștașul, mai visează la un miracol, la o veste ieșită din comun, la „un mesaj epocal“, cum ar fi, de exemplu, cel despre sosirea lui Mesia în gara din Apud: „Sosesc vineri, ora 16. Așteptați gară. Mesia. Iar eu pierd
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
banalizată prin supraexpunere sau supralicitare, devenise un produs de export, un simplu slogan identitar-publicitar care nu mai ducea nici spre compasiune și nici spre redempțiune. Atunci am găsit una din temele romanului Asediul Vienei, înscrisă în strigătul voios-bezmetic al lui Gheretă: „Oameni buni, am învins! Oameni buni, am murit!“. El anunța în fapt moartea unui punct cardinal, Estul, cu conotații politice. Orice pierdere lasă în urmă un gol. Acest gol a devenit în mod firesc temă-cheie, căci vidul avea un trecut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
a prilejuit tânărului medic un portret realizat pe măsura talentului celui care avea publicat deja primul volum intitulat chiar așa, „Poezii” (1916): „A fost către toamna anului 1917 când l-am văzut întâia oară în viața mea. Ședea în fața unei gherete din piață, unde se vindeau zarzavaturi și unde mulțimea se înghesuia prinsă de neastâmpărul așteptării. Și omulețul oprit în drum privea cu o expresie așa de sfâșietoare la gloata aceea ce se strivea împinsă de spaimele traiului, că fără voie
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]