684 matches
-
huliganii, începură să răstoarne tot ce puteau cu susl în jos. Sampath mai văzuse bețivi din când în când, bineînțeles, dar numai o dată avusese de-a face direct cu unul dintre ei, când se pomenise dicutând cu vecinul bețiv lângă ghereta de ceai. Clătinându-se, izbindu-se de mese, bețivul îl îmbrățișase pe Sampath, singura persoană de acolo. — Zi că ești cel mai bun prieten al meu, insistase el, apucându-l pe Sampath. Ești cel mai bun prieten al meu? Sampath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și mirosul îi întorsese lui Sampath stomacul pe dos. Ochii îi erau roșii, repirația înțepătoare și-l ținea pe Sampath de parcă nu avea de gând să-i mai dea vreodată drumul. În cele din urmă, bărbatul fusese alugat de proprietarul gheretei de ceai, care ieșise și aruncase cu pietre după el. Sampath pedalase până departe și se oprise în mijlocul unui câmp să-și revină. La fel de nemișcat ca plantele din jurul lui, absorbind liniștea și verdeața. Oh, dar cu maimuțele era altfel, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a răcorii care se plimba ca o mână drăgăstoasă peste fruntea lui, peste obrajii lui, peste tot trupul. Adepții reveniră la Shahkot doar pentru a-și continua certurile acolo, iar zgomotul vocilor lor ridicate zumzăia peste vale, se înălța din gheretele de ceai, din balcoane și de pe la colțurile străzilor. În fiecare cartier, în fiecare spațiu public, se țineau ședințe și mitinguri de protest. Întâlniri la nivel național și local, în inters religios și civil. Fu creată o nouă Societate pentru Protejarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
gândea să avanseze în carieră. Nu. El nu voia să fie promovat exact din motivul pentru care inspectorul sanitar șef voia; asta ar fi însemnat un transfer afară din Shahkot, iar lui îi plăcea în Shahkot. Îi plăceau bazarul și ghereta de ceai, îi plăcea soția sa cea cu ochi obraznici și îi plăceau toți prietenii pe care îi avea. Își dădu seama că, de fapt, ar putea fi chiar retrogradat din cauza aceasta... Dar asta nu ar fi chiar așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
venise în livadă, cu atât de puțină vreme în urmă. Cât de repede se preschimba tocmai în ceea ce sperase să lase în urma lui pentru totdeauna. Reclame urâte desfigurau copacii vecini; un morman de gunoi mirositor aruncat pe coasta dealului, în spatele gheretei de ceai, creștea cu fiecare săptămână. Larma vocilor mânioase și claustrofobia pe care le asociase vieții în mijlocul orașului se strecurau din nou până la el. Iar acum se descotoroseau de prietenii lui preferați din livadă! Oare nu știau cât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
liberă și îngăduință pentru zgomotul și căldura contactelor umane de dedesubt Dedesubt deținuții stăteau la capătul opus al unui șir de mese galbene, în timp ce micii lor vizitatori - femei, copii, bătrâni - stăteau de cealaltă parte, pe scaune de bucătărie. Nu existau gherete, nici grilaje de metal. Puteai să te ții de mână dacă voiai. Puteai să te săruți. Pușcăriașii mai vechi alcătuiau un lot flegmatic, șmecheros. Unii din ei păreau foarte jenați. Se așezau timizi pe bancă, gesturile lor având ceva resemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunt buni - îndrăznesc să-și arate partea cea mai întunecată a caracterului: vor să se bucure de puțin respect. Aprind lumina. Nu se întâmplă nimic. Mă uit prin acest magazin al nevoilor, la rafturile cu reviste, la cabinele personale, la ghereta întunecată a îngrijitorului ticsită de bani. Mă simt deconspirat, foarte nervos, mă sperii din orice fleac, dar ceilalți sunt clienți grăbiți, aflați în pauza de masă, clienți care își satisfac imediat dorințele și plăcerile. Mie nu-mi place ceea ce vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o mantie de purpură ce se prelingea printre crăpăturile străzilor. Am grăbit pasul și, douăzeci de minute mai tîrziu, fațada universității se ridică asemenea unei corăbii vopsite În ocru și ancorate În noapte. Portarul de la Facultatea de Litere citea, În ghereta lui, din scrierile celor mai influente condeie ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spunea el de obicei. În afară de vise. Pe lîngă Fernando Ramos, Moliner și Jorge Aldaya, Julián a făcut repede cunoștință cu un băiat timid și cam ursuz pe nume Javier, singurul copil al portarilor de la San Gabriel, care locuiau Într-o gheretă modestă, situată lîngă intrarea În grădinile colegiului. Javier, pe care, la fel ca pe Fernando, restul băieților Îl considerau ceva mai puțin decît un lacheu nedorit, mișuna singur prin grădini și curțile interioare, fără să intre În contact cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de a doua. Păru surprins că luminița străfulgeră din nou, mult mai aproape de data asta și apoi se opri, adică aproape că se lovi de poartă de fier forjat, probabil poarta morii sau a industriei locale. Dincolo de poartă, lângă o gheretă de PFL Întunecată ca un cavou, pe o bancă, stăteau doi bărbați și unul din ei tocmai Își reaprinsese țigara. Zise bună seara și cel care fuma veni să-i deschidă poarta răspunzându-i la salut și abia apoi Întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-i la salut și abia apoi Întrebându-l cu o voce mai puternică și mai autoritară: — Care ești, mă? — Nu vă supărați... - Începu el, dar omul tocmai mișca drugul Încuietorii și scârțâitul care se produse acoperi cuvintele. Celălalt intrase În gheretă și tocmai răsturnase ceva, o găleată sau o foaie de tablă proptită de perete. Cam așa suna zgomotul care fu urmat imediat de o Înjurătură scurtă și de lumină. Cel dinăuntru găsise În sfârșit ce se dusese să caute, comutatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
nu se temeau de țânțari; Popescu ghici ă cei doi stăteau acolo și fumau pe Întuneric pentru că asta le făcea plăcere și atunci, pe loc, ei Îi deveniră simpatici. Datorită luminii becului de 150 de Wați putea fi văzut dincolo de gheretă un zid masiv, probabil spatele fostei mori din localitate și un fel de alee sau drum pietruit care pornea de la poarta de fier forjat și cotea imediat pe lângă zid. Rămaseră toți trei În picioare cât timp cei doi ascultară Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în alta. Pe fruntea multora au apărut broboane de sudoare. Dumitru cunoștea locurile, fiindcă acolo a făcut armata de drept. „Câtă alergătură am tras eu pe dealurile de lângă acest târg! Uite colo la stânga se vede cazarma”... „Iaca și poarta cu ghereta santinelei. Nu s-a schimbat nimic. Doar soldatul care dă onorul - când intră sau ies superiorii. Și câți s-or fi schimbat de atunci?!”. În scurtul timp până ce au ajuns la destinație, Dumitru și-a adus aminte de toate momentele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu geana stângă lipită de sprânceana pensată. — Ești o dulceață. Ne vedem la Lyman’s când termin cu povestea asta. *** Sindicatul local 3126 al muzicanților se găsea pe Vine Street, puțin mai la nord de Melrose. Era un fel de gheretă maronie, înghesuită între un stand de gogoși și un magazin de băuturi alcoolice. O serie de indivizi cu aspect de muzicanți ambulanți stăteau ciorchine în dreptul ușii, sorbind cafea sau vin din cești de plastic. Danny parcă în față și intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
doar pentru alți tipi. Danny zise: — Cară-te de-aici! Apoi se cără el, iar puștiul se zgâi în urma lui. Întinderea de asfalt negru era acum goală. Se lăsa înserarea. Danny se îndreptă spre poarta principală. O voce venită dinspre ghereta paznicului îl opri. Ia zi, detectivule, n-ai un minut liber? Danny se întoarse. Un tip chel, într-o bluză de tenis și pantaloni de golf, veni spre el și îi strânse mâna. — Sunt Herman Gerstein. Eu sunt șeful pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
International Pictures exact în momentul în care se lăsa seara, iar pichetele de grevă se spărgeau. Parcă mașina la vedere, lipi de parbriz inscripția „Vehicul oficial al poliției” și își prinse insigna de polițist la reverul hainei. Se îndreptă spre ghereta paznicului. Nu văzu nici o față cunoscută și se simți deranjat că e ignorat. Omul de la poartă apăsă pe un buton și îi permise să intre. Danny se duse direct pe platoul 23. Plăcuța de pe perete îi confirmă că Masacrul tomohakului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
adormit. Eram așa de obosită încît nu puteam înțelege ce spun, și ușoara căldură din vestibul începuse a mă dezmorți, se vede: un fel de beție, specială desigur înghețaților și prin care încă deosebeam bucuria sosirei. Portarul trecuse într-o gheretă mică. Eu și urcasem zece trepte spre locul unde patru pereți asigurau expedițiunei mele un adăpost. Aplecată peste balustradă, așteptam în acea amorțeală: un fel de simțire ciudată și care ar trebui cercetată, despre contactul frigului cu căldura. Portarul ieșise
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Mirosul de carne friptă plutește în aer. Strada din fața noastră are mai mult de 60 de picioare lățime și cale de o milă se întinde în linie dreaptă până la Poarta Zenitului. De o parte și de alta sunt șiruri de gherete construite de-a valma și magazine împodobite cu steaguri anunțându-și mărfurile. Sunt atât de multe de văzut: dansatori pe sfoară care se răsucesc și se învârtesc, ghicitori de noroc care interpretează felurit textele I Ching, acrobați și jongleri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
De pe creasta sa, orașul arată ca o pădure magică înțesată cu copaci și tufe cu flori, mai verde chiar decât zonele de țară. Prin frunziș se ițesc strălucind plăcile vechi, din ceramică galbenă ca aurul, precum și acoperișurile smălțuite ale templelor, gheretelor de pază și palatelor. Pavilioane stacojii sau de un verde-smarald își expun ștreșinile răsucite în sus, magnific ornate. Stând pe vârful dealului, mă simt copleșită de ideea că am fost binecuvântată de energia celestă. Am făcut dragoste cu Fiul Cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cerceii. Brigit și cu mine ne-am poticnit către casă, nespălate și cu ochii lipiți, îmbrăcate tot cu rochiile de la petrecere. Cu toate că nu era decât opt dimineața, era deja cald, iar aerul părea lăptos. Ne-am oprit la Benny, la ghereta Evreului Care Se Trezește De Dimineață, de unde ne luam întotdeauna, în drum spre serviciu, cafelele și covrigii, și unde am fost supuse unui interogatoriu amănunțit referitor la aspectul nostru dărâmat. —Ei, ia stați puținel, ce-ați focut voi două, fetilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
rechizite, își strecură hârtiile în buzunarul celălalt și coborî. — Mulțumesc tare mult, îi zise el paznicului. Și-mi cer scuze pentru deranj. Apoi se împletici pe după colț, îndreptându-se spre adăpostul bicicletelor. — Beat muci! spuse paznicul și se întoarse în ghereta lui. Wilt îl urmări cum își aprinde pipa, după care își îndreptă atenția spre biciclete. Afurisitele alea erau încuiate. Nu avea altă soluție decât să ia una pe sus. Prin urmare, puse Casa umbrelor în coșul bicicletei, ridică vehiculul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o tot mai uitată vină. Buna Veturia, tot ea le oferise prilejul generozității târzii, un fel de rapidă iertare a păcatelor. Un scurt gest convenabil, care nu deranja pe nimeni și servea tuturor. Cum îngădui portarului pensionat să-și revadă ghereta, chiar s-o păzească, dacă vrea, duminica, când instituția e închisă și portarii în funcție sunt liberi. Fuseseră imediat de acord, cum s-o refuze pe sfioasa tanti Veturia? Așa că domnii doctori de la facultate îndrumau spre colega pensionată studenții arabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fete, reprezentând, pe calendarul de perete, luna septembrie, Oare prin ce reprezintè ea luna septembrie? Sè fie pèrul blond? Sau costumul de baie de culoarea roșieticè a frunzelor de toamnè? Plouè afarè, domnu’ Matei, mè întâmpinè portarul ieșind din din ghereta lui, La naiba, n-am umbrelè, adio aer curat! Toarnè cu gèleata, am fost prin curte că sè verific poartă din spate, Și n-am umbrelè! Nu vè puteți duce așa cè vè udè, sè nu vè chem un taxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
facè chirurg! Chirurg?! Sè vè chem taxiul? Da! Cum îl cheamè pe bèiatul dumitale? Tudor! nu-mi vine sè-i spun dumneavoastrè lui nenea Petre, Mè închipui stând de vorbè toatè noaptea cu omul èsta simplu, ațipind pe canapeaua de lângè ghereta lui, mi-ar face bine numai sè-l ascult, Nu te grèbi cu taxiul, nene Petre, poate stè ploaia și-o iau pe jos, Nu stè! E de-aia mocèneascè, acuși suntem în octombrie, dupè ziua crucii nu mai avem ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nu-mi amintesc sè-l mai fi vèzut pe la noi, E un portar nou?! pare stingherit de îndrèzneala lui, Domnu’ Matei, fiul meu ar vrea sè vè cunoascè, eu mirat, nevèzând nici un fiu prin preajmè, Da, sigur! Omul se duce la ghereta lui, isi vârè capul prin ferestruica deschisè, pèrând sè se adreseze cuiva care stè ascuns acolo, apoi, câteva clipe mai tarziu, un tânèr de vreo optsprezece ani iese din gheretè și înainteazè spre mine, intimidat că în prezența unei mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]