728 matches
-
o fost rănit ușor. Era un om tari cum sî cadi comandantu’ aista. Nu să dăde’ în lături nici di la o treabî. Împinge la tun alături di noi. Numa’ ci îl auzăi: „Hai, băiețî tati’, sî scoatim dihania din glod, cî altfel am feștelit-o”. Pune umăru’ șî parcî era mai ușor când îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî nu s-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
vorbă de felinar. Ne apropiam de „linia inamică” doar. Dar până acolo mai era cale de mers, nu șagă. Până să ne obișnuim cu întunericul, au și început să cadă primii picuri de ploaie. Și uite-așa, cu fiecare pas, glodul devenea tot mai stăpân... La un moment dat, „răcanul” - știți voi cine era - ne-a atras atenția că nu departe avem de trecut un podeț aruncat peste un pârâu... „L-om trece noi” - ne-am gândit, continuându-ne drumul... O
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
În timp ce noi „tunarii” ne-am apucat să săpăm locașul de tragere pentru tun, oamenii care răspundeau de cai au plecat să vadă de dobitoace. Asta însemna să le dea ceva de mâncare, să vadă de apă, să-i curețe de glod... Ce mai? Aveau treabă și ei, nu șagă... Când s-au ivit zorii, noi „tunarii” eram gata de tragere asupra „pozițiilor inamice”. Îndată au pornit să curgă ordinele fiecărui comandant de tun... Totul sfârșea cu acel cuvânt izbăvitor: „Foooc!!!” Și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Când au terminat de mâncat, căpitanul a ordonat: ― Pregătiți-vă de drum. Într-un sfert de ceas, plecăm... Mergeau de câteva ceasuri bune. Mers fără spor. Stratul de zăpadă așezat pe pământul dezghețat era mic și călcau mai mult prin glod...Pe măsură ce trecea timpul, învălmășeala norilor a prins a se subția și lumina soarelui scăpătat spre chindie devenea atotbiruitoare. Când noaptea și-a întins zăbranicul, căpitanul a cercetat ceasul. ― Sergent major Dinsus, la mine! - a strigat căpitanul. ― Ordonați, domnule căpitan. ― Transmite
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fragi mărunți de tot și, prin fereastra scundă cu obloane de stejar, căutase să ghicească, undeva, păduricea odihnitoare. Fragii de pădure păreau lui Mini cea mai frumoasă floare a pădurei. In filtrul așa de felurit prin care huma își purifică glodul, 11 atinge măsuri neînchipuite. Cum oare poate o esență așa de vaporizată avea existență și culoare și cum o substanță așa ele fragilă poate reține un așa de perfect parfum? Fiindcă Hallipa lipsise de la masă, o latitudine domnise despre fragii
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Ieșiră pe ușă amândoi deodată, ceea ce-i făcut să se lovească. Eliza râse, un râs boțit ca și taiorul. Probabil nu-și mai făceau multe politețe și azi echilibrul lor era oarecum instabil. Erau obosiți de un drum parcurs prin glodurile simțirilor ascunse și, șovăielnici, aveau nevoie să-și lase simțirile în voie. Mini așteptă puțin ca să-i lase să se depărteze, apoi ieși. Pica acum din promoroacă un abur ud. In dreptul Ateneului, cei doi mergeau înaintea ei. Hallipa cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
din vale, vin seara s-adape cirezile toate, cu bivolii ceții, încearcă să scoale din chivote farmec de veri adunate, doi parmeni, cu albul veghindu-le clipa, se luptă cu spira ce-n jos îi adună și lumpenul tainic, de glod, e risipa lăsându-i în urmă, din crucea lor bună, ajunși de povară, ca plugul se taie în brazde, cu gândul tulpinilor încă, iar mugurii tainei pocnesc în odaie, pe lângă lumina ce-ncet îi mănâncă, părinții mei dragi s-au
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
liniște fioroasă: păsările zburătoare nu mai voiseră să iasă din cuiburi, cele de prin curți se ghemuiseră În fundurile cotețelor; dobitoacele mari se Încăpățânau să stea nemișcate În grajduri ori În țarcuri; porcii se Îngropaseră În nămol și scoteau din glod numai râturile și ochii mici, cu privire ascuțită și Îngrijorată; gângăniile nu mai fojgăiau și nu mai țârâiau prin buruieni - se ascunseseră cu toatele În țărână ori În scoarță de copac; vântul Încetase să bată și văzduhul Încremenise; izvoarele lunecau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
niște săgeți strâmbe, sub cerul În care urcase și din care acum curgea mâlul de pe fundul Dunării. Toate ale firii erau azvârlite de colo-colo. Apa ploua când spre văzduh, când spre pământ. Trestiile șuierau subțire, trunchiurile copacilor pârâiau și pocneau, gloduri de lut galben se izbeau de toate cele și se spărgeau cu zgomot În țăndări țiuitoare. Tușa ridică aluatul deasupra capului și Îl izbi de fundul copăii. Pământul se cutremură și el din toți rărunchii. Socotind că i-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unde privirea se mințea că vede cerul și pământul dimpreună, rămăsese trântită o bucată din pălăria ciupercii. De acolo, dinspre Miazănoapte, i se arăta lui Foiște spre sfârșitul visului cum oamenii, În căruțe trase de cai pe drumuri pline de glod din care se ițeau din când În când bucăți de pietroaie albe, ca niște ciolane de uriaș, cărau o grămadă de pâini negre, Înghesuite În saci de cânepă. După ce termină și acest vis care Îl bântuia de ceva vreme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și toată viața ai muncit S‐avem și noi un nume. și ne‐ ai hrănit la sânul tău În cânt și dezmierdare Acum ne lași, păreri de rău, Durere și‐ ntristare. Te duci pe drum întunecat Prin satul plin de glod. Cu noi bocește‐ ntregul sat La ultimul prohod. În inimi când se‐ ngrămădesc Speranțele amare Din suflet ni se irosesc Simțirile bizare. Popa și dascălii rostesc Cântări de‐nmormântare Îngenunchiați îți dăruim Ultima sărutare. 136 Ai strâns în tine atâta
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
turnător din perioada 1950-1952, când am lucrat la Căuești-Adam și când am fost în vizorul lui de turnător. Specimenul respectiv se numea Ion Manole și avea funcția de vice-președinte al Sfatului Comunal. Am trimis trei exemplare la Priponești prin Gh. Glod: două la biblioteca comunală și celălalt lui Ionel Tasie, înv. pensionar din Priponești, care în prezent lucrează la o monografie a satului. Ulterior m-a vizitat și i-am dat și unele informații despre oameni ai satului care s-au
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
li se spune podeț. Acum ia aminte la ce îți spun. Ia gândește-te la o ploaie zdravănă de vară, dar mai ales la nesfârșitele ploi de toamnă sau dezghețul de primăvară și imaginează-ți că trebuie să înoți prin glodul până la gleznă sau, cum se spune, până în butucul roții... Apoi ce zici de o vară fierbinte care preface în colb tot glodul despre care am vorbit? Ei iaca că oamenii s-au gândit că pentru a mântui cu aceste necazuri
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ales la nesfârșitele ploi de toamnă sau dezghețul de primăvară și imaginează-ți că trebuie să înoți prin glodul până la gleznă sau, cum se spune, până în butucul roții... Apoi ce zici de o vară fierbinte care preface în colb tot glodul despre care am vorbit? Ei iaca că oamenii s-au gândit că pentru a mântui cu aceste necazuri îi nevoie să podească ulițele cu bârne zdravene...Și de aici ce este mai simplu decât ca acestor uliți să li se
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Codru, împrejurul sfintei mănăstiri, au prins pe călugări și i-au muncit și le-au luat toate averile și bucatele, lăsându-i numai cu trupurile, iar dresurile ce le-au avut , toate le-au rupt și le-au călcat în glod, fără numai un ispisoc ce s-a găsit de la Vasilie (Lupu) voievod, dar și acela rupt și stricat,... Și domnia mea, dacă am văzut atâtea mărturii... am crezut”. Închid ochii și îmi imaginez ce nenorocire s-a abătut asupra acestui
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
el. Apoi mormăi nemulțumit. Ah, cât se poate înșela parfumata! Ăla puțea pur și simplu! L-am mirosit eu! Când a intrat pâș-pâș și cu inima bum-bum în dormitor, avea încălțările alea cu șireturi, ca niște papuci nereușiți, pline de glod. Și dacă ar fi fost numai atât! Dar trăsneau usturător - pha!... - a urme din urina și excrementele tuturor câinilor vagabonzi din oraș. Cele mai jalnice și mai rău mirositoare făpturi! Și asemenea specimene îngălate se pretind a fi semenii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de fericire. Julien se ocupa personal de el. Îl spăla, îl pieptăna cu deosebită răbdare și, fapt cu totul neobișnuit pentru tabieturile valetului, îl scotea la plimbare, călcând cu pantofii lui delicați prin praful, balega, pietrișul și toate acele nesuferite gloduri de pe ulițele orașului. Făcuse chiar cu mult mai mult, dacă se gândea cum îl strecura printre două uluci ca să ajungă la o cățelușă, așa, pe măsura lui. Mignona, chiar dacă nu se ridica la pretențiile unui nobil maltez, îi satisfăcea totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Basarabenii așteptaseră căldură, frățietate, ajutor - primiseră picioare-n cur de la jandarm, jupuială de la perceptor, suduială de la „intelectualii” regățeni, cei ajunși la sate fiind mai analfabeți decât bieții localnici, dar Îi tratau de „Moldovean cap de bou”...Și se plângeau de glodurile de la noi (e drept, la ei noroaiele se cheamă: tină, clisă). Și din pricina asta În multe case de țărani moldoveni, vorbitori numai de românească, români din moși-strămoși, vedeai, reapărut, Între icoane, portretul țarului... - Îl avea și el, dar s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
calcă... Nou, pentru noi, faptul că domnișoarei Tuza nu-i place la noi - nu asta, ci nou e că ne-o spune: nu-i place Basarabia, nu-i place județul Orhei, nici Mana noastră... Zice că-i prea tină (adică glod); ori prav (colb adică); ba prea multă zăpadă-omăt, iarna («Așa ceva numai la kino am văz’t!», zice ea la văzut), ba prea ger («De mi-or ’ghețat mațălie», zice ea, Însă noi ne prefacem că n-am auzit, așa ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a rupt iar. N-a ținut când a năboit viitura de la ruptura călugărilor - dar care? La Curchi, la mănăstire, au cinci iazuri, patru unu-n altul, al cincilea mai la o parte, pe alt pârâu. Lipa-lipa, lipa-lipa, picioare goale prin glodul drumului; zăngănit de căldări goale, clinchetul câte unei unelte de fier ciocnită de alt fier. Chicote. Și glasul poruncitor al lui Moș Iacob, premarele comunei: - Toată lumea merge cu mine, la astupat, la Curchi! Cine nu vine amenda-l mănâncă! - Ghini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Într-o ușoară ceață aproape iernatică. Părea o câmpie modelată din dune, și doar era o zonă submontană. De parcă mâna unui demiurg neîndemânatic ar fi presat niște culmi ce i se păruseră prea Înalte, transformându-le Într-o chisăliță cu gloduri peste tot, poate până la mare, cine știe, sau până la coastele muntoase mai aspre și mai abrupte. Am ajuns În satul În care, la barul din piața centrală, aveam Întâlnire cu Agliè și cu Garamond. Aflând că Lorenza nu era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
tot noi am renovat-o cu banii noștri, un cimitir îngrijit și colac peste pupăză o casă parohială frumoasă și bine întreținută, unde ai stat doar un an și apoi te-ai mutat la oraș, că nu-ți mai plăceau glodurile satului de pe ulițe. La auzul acestor reproșuri, preotul s-a înfuriat, a strigat la cei care erau cu podoabele bisericești să le ducă înapoi la biserică, să nu se mai tragă clopotul și tu, dascăle Vasile, vii după mine. - Ba
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
față de profesor, o față arsă de vânt, ochi albaștri, iar pe cap purta o pălărie de vară. Vocea lui era mai puternică ca a comesanului său. Din conversația lor am înțeles că amândoi au fost înainte de’89 în același sat Gloduri, sat pomenit de mai multe ori în dialogul lor. Profesorul predând la școala din sat, iar inginerul ca specialist la ceapeu. După ’90, profesorul s-a transferat în orașul celor 7 coline, însă inginerul a rămas în continuare să muncească
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
și derbedeii de jos, drogații pe care îi avem acum ca pe un cadou al Occidentului. Inginerul ia o gură de coniac și oftează, privindu-și lung prietenul. - Bine, dom’le, dar altceva cu ecou nu s-a întâmplat în Gloduri? - Ba, s-a-ntâmplat una, chiar acum după Paște. Nai aflat că popa Stasuc a rămas văduv de vreo doi ani? I-a murit preoteasa în floarea vârstei. Și, ce femeie frumoasă! Cred că ți-o aduci aminte de când a
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
tu? Aista-i un prost. Ia zi, sunt prost? Da’ cine o zis că sunteți prost? Nu sunteți prost, domn’ sărjănt! Mă faci prost soldat??? Culcat!!! Târâș, maaarșșș!!! Toaibă s-a lăsat să cadă ca un sac cu cartofi în glodul gros... Apoi a început să se târască prin mocirlă, lăsând urme bizare după el. Când în sfârșit a venit comanda „drepți!”, Toaibă arăta ca o stafie. De sus până jos era acoperit de un strat gros de glod. În front
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]