504 matches
-
apropiem? Ca și până acum? Și cu ce șanse de reușită?... Să continuăm să fim patrioți și unioniști la modul global și confuz, îmbinând strigătele de dragoste de țară cu trădările strategice; urmărind interesul personal și căpătuirea fără scrupule, dar glosând cu compătimire, aproape credibil, despre sărăcia cumplită a bietului basarabean; înfierând comunismul și pe comuniști la Chișinău, dar adulându-i și făcându-le campanie electorală dincolo de pod; invocând unirea tuturor forțelor democratice, dar formând în fiecare lună câte un partid
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
reale și imaginare, de care suferă: „... boală a inimii, vai, destul de avansată, braț anchilozat, boală a ficatului, hemoroizi, hernie.” Și cu toate acestea, câteva rânduri mai jos scrie plin de avânt: „Viața aparține pasionaților, celor lipsiți de măsură”. S-a glosat enorm pe marginea colaboraționismului lui Drieu (și Încă mai mult despre felul În care consecințele acestuia aveau să-i producă sfârșitul), dar persistă ambiguitatea asupra realei naturi a implicării sale. Drieu nu e un fanatic (fie și un fanatic iluminat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
în 1914 nu era amplificat retrospectiv și transformat în "marele război", rămânând ceea ce părea a fi fost atunci: un conflict "pornit de Germania contra Rusiei și a Franței", dar care târâse în luptă mai târziu "întreaga Europă și Asia". Manualul glosa, la adăpostul posterității: "se simțea că la sfârșitul răsboiului se va crea altă soartă popoarelor și că generațiunea noastră, sau va avea norocul să izbândească "visul neîmplinit" sau va fi martora prăbușirii noastre sub cele două colosuri, Slavismul și Germanismul
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
precum cea făcută de Mihail Bahtin între stilizarea (înțeleasă ca parodie pură, nedublată de ironie) și parodia ironică se impunea pentru a explica și în ce mod se raportează parodistul la modelul său. Atunci când stilizează pur și simplu un text, glosând pe marginea unui subiect arhicunoscut, un romancier redistribuie scrierea originară sub forma unor nuclee fie imitative, fie aluzive, folosește citarea exactă sau pastișează. Modelele parodiei variază, alegându-se în general fie forme codificate (mitul, epopeea, satira menippee, poemele epice medievale
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
medii pentru a realiza reflexivizarea) și, pe de altă parte, cunoașterea limbii de către vorbitor, adică știința lingvistică. De altfel, Noam Chomsky se exprimă astfel: "cunoașterea limbii este adesea caracterizată ca o capacitate practică de a vorbi și a înțelege"258, glosînd chiar uneori sintagma cunoașterea limbii prin competență 259. Competența trebuie înțeleasă însă numai cu acest sens restrîns de "capacitate practică", capacitatea teoretică, adică existența în minte a cunoștințelor despre limbă, fiind altceva. Ca atare, știința lingvistică și competența lingvistică sînt
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dai și n-o mai iei..." O altă Sutră (a șaptea) e litanie condensată, ritual apologetic asociind timbrului psaltic termeni de filozofie modernă: "Doamne-al ipseității / și al quidității, / al bunătății / și-al seninătății / și / Rostitor / al / Deității!" Despre quiditate glosase odinioară Camil Petrescu, fervent admirator al fenomenologiei lui Edmond Husserl. III Mai insistent ca la Nichita Stănescu (partener de generație), la autorul Baaad-lui citatul livresc de mare diversitate se înscrie într-o dialectică a contopirii regionalului cu universalul. Tentația dezmărginirii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
adică un om liber" (Ironia ontologică, p. 54). I La contemporanii lui Platon, cercul (simbol al interiorității) era figură geometrică perfectă; la poetul ieșean, inelul e un substituent al cercului. Chiar în deschidere la al său Inel cu enigmă, se glosează cvasi-barbian despre absconzitățile acestuia: "Un întreit mister tronează: juvaer / cu sensuri trei și totuși unul singur, / povară fabuloasă de chinuri și plăceri, / pe care-o țin la deget ducându-mă-n adâncuri". După contacte laborioase cu cei vechi, după sondaje
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poate da efectul artistic". Marginalii la volume de versuri, pagini memorialistice ori de ficțiune (pe fundaluri felurite), monologuri și aforisme veritabile eșantioane de scriitură artistă constituie materia unei cărți de vădit rafinament: Zidirea (1978, reeditare întregită 2004). Eseistul cu imaginație glosează vioi despre "construcția" prin limbaj; termenul "zidire", străvechi, îi pare mai elocvent: "O adevărată construcție impune un fel de ritual, o succesiune exactă a faptelor, ca în toate activitățile umane fundamentale și cu o istorie ancestrală". Totuși, "o operă literară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nici una din faune concertul meu pentru pian și scaune". Propria-i poezie (Poezia mea) "nu are glorie / din simplul motiv că nu și-a dorit-o", dar are în schimb "tot ce-i trebuie..." Precum alți zelatori ai versului a glosat la rându-i pe tema Cuvintelor; referiri la Orfeu, la Apollinaire și la Rilke, la Religia artei ori la "zeiescul Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aceasta cu șase veacuri înainte de Hristos. Sigur este că norme sociale stricte, interzicând femeilor etalarea sentimentelor intime, au făcut ca poezia erotică să fie inițiativa bărbaților. Secolul trecut a fost însă unul al emancipării, de unde voci poetice feminine clamând și glosând, nuanțând și participând patetic la orchestrarea globală. Cu ale sale 13 Poeme (duble) de dragoste "duble" în sensul că același motiv e structurat în două ipostaze -, Carolina Ilica demonstrează, la început de nou mileniu, după Eminescu, după Blaga, Arghezi și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
bazează pe premise sfidătoare în măsură să insufle individului (rătăcitor asemenea lui Dante într-o selva oscura) puterea de a înfrunta. Precum divinul florentin, un Liviu Ioan Stoiciu împărțit între text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din Creta) și labirintul existențial, analogii cu reverberații perene, instituie tema de bază general-umană, paradigma unei dezbateri în tensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
plutesc în vid, apoi constituie și reconstituie forma din care s-au desprins, suntem liberi, bineînțeles, să ținem o disertație despre cartea de identitate a unui atom, cea a agregărilor sale cu alte particule indivizibile, iar unii se pricep să gloseze asupra itinerarului acestor înlănțuiri de atomi până când ajung la ochi, la nas, la gură, la urechi, la pori și dincolo de toate acestea, astfel încât ele să contribuie la crearea de imagini, de senzații, de emoții, de pasiuni, de percepții și deci
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ipostază a eroicului, mai puțin spectaculoasă, dar cu adevărat angajantă, aceea care se hrănește din renunțări și din cultivarea deșertăciunii. Cultivarea deșertăciunii? O formă, nu lipsită de cinism și de lașitate, de a înșela istoria. Or, ar trebuie să se gloseze pe marginea suspiciunilor proprii asupra cauzelor prime ale scrisului, care Ă în logică tradițională Ă înseamnă lașitate, lipsă de curaj, neputință, dezertare. O știm prea bine: pe Cioran îl speria în tinerețe anonimatul și absența din istorie. Nu întâmplător, ajuns
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
străin ca niciodată de spațiul nostru, mioritic sau nu” (10 octombrie 1973 Ă 600). Cioran spunea într-un loc că adevărata identitate a românilor e numită de un cuvânt, dar nu cuvântul dor, ci nenoroc. Pe tema nenorocului neamului său glosează deseori cu mâhnire. Există și un revers revanșard, la care Cioran ține: „Norocul însoțește numai nulitățile și impostorii” (26 octombrie 1973 Ă 507). De reținut, fără îndoială. Despre un Paris iluzoriu, fascinant și atrocetc "Despre un Paris iluzoriu, fascinant [i
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
deznădejduitul și tragicul strigăt omenesc care țâșnește din adâncul muțeniei, dar și puritatea pe care o închide, fără s-o poată strivi în idealitatea ei, cenușiul pustiului existențial, al orizontului fără de zări. Totul în acel spectacol era o tăcere vorbitoare, glosând despre insondabilul suflet omenesc, cu meandrele și sfâșierile sale nevindecabile, totul era construit oximoronic, de la evoluția personajelor până la costumele și pietrișul de un alb strălucitor pe care era construit spațiul de joc. Totul era un discurs scenic despre om "O
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
metafizice etc. ne fac atenți la un univers labirintic cu disimulate căi de comunicare, la care par să aibă acces doar unii, puțini, cei "aleși". Spectacolul ascuns este, în același timp, o culegere de aforisme cu care autorul pare să gloseze pe marginea pieselor lui Shakespeare, sau, altfel, un corpus de texte cu încărcătură filosofică, apte să ne întoarcă la "plăcerea spectacolului", pentru a-l parafraza pe Roland Barthes, și o invitație pentru fiecare dintre noi de a aspira la calitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în procesul cunoașterii, nu vizăm nicicum un apriorism invariabil, ci unul relativ, permanent adaptabil la Tatsachen (stările de fapt), deoarece "examinăm imanența ordinii în materia experienței noastre sensibile", după cum am văzut că spune Dilthey. Pe marginea acelorași idei M. Riedel glosează în felul următor: "Conceperea obiectuală formează un sistem de relații ale cărui părți componente formale sunt alcătuite într-o anumită măsură din același material și se deosebesc doar prin situarea lor în acest sistem" (s.n.), adică prin ponderea pe care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de o superstiție, cum se încearcă mereu, provine din faptul că problema pusă astfel este falsă. O credință și o superstiție pot să nu se deosebească, de fapt, prin nimic; ceea ce contează este poziția celui care operează distincția. Iată cum glosează termenul superstiție I. Aurel Candrea în Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească“, publicat între anii 1926 și 1931: „credință deșartă, eres, teamă religioasă, neîntemeiată pe nimic, care inspiră omului acte și păreri împotriva bunului-simț și a judecății sănătoase“ (p. 1233). Dicționarul
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
pentru orice întreprindere științifică. Filologul dublat de bibliofil, editorul dublat de detectivul-interpret apar îngemănăți ori de câte ori N. Georgescu, omul ce știe pe de rost atât textul eminescian din "Convorbiri literare" cât și pe cel din toate edițiile de la Maiorescu la Perpessicius, glosează, cu cartea-n față, despre ediția C. Botez, să zicem. Autorul, după ce a explorat stratigrafic lucrarea, conchide că opțiunea fiecărui editor proiecteză sau trădează propria imagine despre poezia eminesciană. Eminescu intră oarecum în proprietatea interpretului, lecțiunea oferită poartă amprenta ideilor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
penitentul Gregorius deține în ambele ipostaze cârja viitorului papă, înduhovnicit de aceeași energie, a predestinatului de a fi, în cele din urmă, Thomas Mann. "Calea de acces" spre adevăratul Tolstoi este, în viziunea lui Lucian Raicu, jurnalul geniului rus. Criticul-eseist glosează uneori digresiv și iterativ (diluându-și propriul text) pe ample citate din caietele ilustrului romancier, nu neapărat o capodoperă a genului, ci mai degrabă un compendiu de suferințe fizice, traume mnemonice, mărturisiri insipide, istericale, porniri în contra luxului și bunăstării, iluminări
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Îngrijitorul volumului e E. Bulat, iar textele cele mai numeroase și mai bogate în idei generatoare de perspective sunt scrise de Ion Țurcanu. Titlul cărții, chiar, e o fericită extensie a eseului Îndemn la înălțare în istorie de același. Autorul glosează acolo pe marginea catrenului eminescian, unde realitatea apare ca un Janus Bifrons, care e totodată retroși pro-spectiv, căci "viitorul și trecutul/ sunt a filei două fețe". Poetul închipuia durata ca o realitate organică, situându-se el însuși, asemeni istoricului de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
un alt nume pentru istorie", spunea Toynbee, care nu avea totuși o mare stimă pentru istorism. Un vast efort de anamneză e în definitiv toată istoriografia. La acest fel de a privi discursul istoric trimite în mod expres Mircea Eliade, glosând pe marginea relației dintre anamneză și recuperarea trecutului (Aspecte ale mitului, 1978, p. 127-131). Fie că e vorba de evenimente mitice sau de o restituție a timpului istoric, omul devine disponibil pentru revelațiile duratei. Am mai avut ocazia să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
că acele prouesses (priorități, rezolvări care nu suferă amânare) se transpun sub forma unor subtrefugii și comunicări ce se manifestă prin compunerea unor poezii criptice. Amantul își declamă iubirea într-o manieră voalată. Este curios că Al. Paleologu, Al. George, glosând cu superbie pe marginea eroticii lui Camil Petrescu, ignoră un artificiu foarte important, care ține de poetica personajului: și Ladima este îndrăgostit de d-na T. Scrisoarea pe care o lasă pe masă, înainte de a se sinucide, este un prim
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mai mult nici un gest scenic nu sunt de prisos. Prințul din Elsinore este atras de apanajele neantului, le caută cu ostentație și le contemplă ca modernul Bacovia de mai târziu. Dezvelind craniul Bufonului, groparul îi oferă prilejul lui Hamlet să gloseze pe două teme atât de familiare lui: vanitas vanitatum și ubi sunt. Acum se poate dezvolta cu deplin temei comparația dintre lucrarea shakesperiană și tabloul celebru al lui Holbein cel Tânăr Ambasadori francezi la curtea Angliei 223. Între cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ivi un nou Socrate, dispus să se sacrifice pentru Adevăr, dacă există printre noi cavaleri anacronici ce-și culcă la pământ semenii a căror orientare e funcție de bătaia vântului, de ce nu am accepta că, uneori, dimensiunea cristică devine repetitivă? De ce glosa Sfântul Augustin cu insistență pe marginea "Christosului din noi"? Nu sunt doar întrebări retorice! În chip fericit, viața lui Eminescu ne-a fost relatată în amănunt atât de către contemporani (Ioan Slavici, G. Panu, Iacob Negruzzi, I. L. Caragiale) cât și de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]