411 matches
-
Zâmbetul de Mona Lisă, Fata de la recepție sau Afrodita pe coamele egeene). Diversitatea, fie ea a spațiilor ori a figurilor întâlnite în Creta, Azore sau Londra, nu îl atrage însă pe poet decât în măsura în care îi poate stimula observația cu miză gnoseologică sau mai larg filosofică. Aproape orice descripție alunecă prin urmare în aforism despre "Plinul și golul. Interiorul și exteriorul./ Dialectica veșnică a vieții/ Peste viață călcând". Iată, spre exemplu, un poem cretan sfârșit în reflecție despre inadecvare și alienare: "Banca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic". În mod evident însă, aceeași frază, atât de puțin lirică, a putut fi interpretată de comentatori zeloși drept sinteză a poeticii ursachiene altfel spus, ca text având simultan valențe poetico-testamentare, gnoseologice, ontologice, estetice ș.a.m.d. (a se vedea, bunăoară, măcar observațiile făcute de Ilie Constantin în "România literară", nr. 14/1997: "oricare dintre noi posedă o capacitate de a învăța și de a cugeta așa cum acel locuitor din Tecuci avea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
retorică a insistenței grandioase însă atrage atenția asupra altei posibilități de lectură, căci ea subminează solemnitatea imprimată confesiunii lirice printr-o doză consistentă de ironie, subterană sau străvezie. Ironia și cele trei fețe ale sale (ironia socratică metodologică, ironia romantică gnoseologică, respectiv ironia radicală ontologică) au constituit, cum se știe, unul dintre subiectele predilecte de meditație ale eseistului Mihai Ursachi. Ne interesează, aici, considerațiile acestuia despre temeiul ontologic al ironiei, care ar justifica pe deplin, în opinia scriitorului, și utilizarea ei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu este niciodată definitivă, omul fiind sortit unei continue reconstrucții, unei repetate adaptări a mijloacelor la noi scopuri. Potrivit concepției lui J. Dewey, ideile nu sînt adevărate, ci devin adevărate în cursul acțiunii indivizilor, în măsura în care sînt utile. În consecință, teoria gnoseologică a lui J. Dewey este cunoscută sub numele de teoria genetică a adevărului. Criteriul valorii unei idei, spune J. Dewey, constă în abilitatea ei de a îndeplini sarcina pentru care a fost emisă. Eficiența este proba, este măsura sau criteriul
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
elevilor pentru învățare continuă și pentru autoevaluarea realistă. Conceptul de interdisciplinaritate este, așadar, un „ proces de cooperare, unificare și codificare unitară a disciplinelor științifice contemporane, caracteristic etapei actuale de dezvoltare a cunoașterii științifice, în care, fiecare disciplină își păstrează autonomia gnoseologică, specializarea și independența relativă și în același timp se integrează în sistemul global de cunoștințe” ( A. BecleanuIancu, 1978, p. 359 360). Promovarea interdisciplinarității este accesibilă și învățătorilor care trebuie să adapteze conținutul fiecărei activități, stabilind corelațiile obligatorii și minimale, prevăzute
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
celor mai felurite cunoștințe. Dicționarul de filosofie stabilește conceptul de interdisciplinaritate ca „fiind un proces de cooperare, unificare și codificare unitară a disciplinelor științifice contemporane, caracteristic actualei etape de dezvoltare a cunoașterii științifice, în care, fiecare disciplină își păstrează autonomia gnoseologică, specialitatea și independența relativă și, în același timp, se integrează în sistemul global de cunoștințe”.(A. Becleanu Iancu, 1978, p.359-360). Toate aceste argumentări demonstrează necesitatea considerării interdisciplinarității ca principiu didactic alături de celelalte principii cunoscute ale pedagogiei. Promovarea acestor principii
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
precedat, este total neadecvat ca emblemă pentru un model epistemologic acronic. Ca orice curent de gîndire, structuralismul comportă o latură teoretică și una metodologică; de la bun început latura metodologică (analiza structurală sau "activitatea structuralistă") a fost considerată un imens cîștig gnoseologic (Lévi-Strauss compara însemnătatea fonologiei pentru științele omului cu rolul revoluționar al fizicii nu-cleare), în timp ce latura teoretică a fost controversată: "Structuralismul este o metodă, nu o doctrină, iar în măsura în care devine doctrinal conduce la o multitudine de doctrine" (J. Piaget, 1970: 123
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
pe lectura critică a discursului public (instituțional și mediatic). 10.3. Mass-media și tranziția în România. O lectură diacronică Într-o manieră sintetică, putem defini trecerea de la totalitarism la democrație prin înlocuirea presupozițiilor ontologice (materia ca sursă a performanței umane), gnoseologice (cunoașterea ca reflex al realității obiective), antropologice (specificitatea umană limitată la muncă, mai ales cea manuală) și politice (relațiile politice ca instrument de dominare cf. A. Marga, 1994:10) cu noile concepte de : schimbare societală, reformă, (democratizare și economie de
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
vedere nu suntem prea departe de orice altă metaforă inspiratoare a demersului analitic, cum este bunăoară ceasornicul sau mâna invizibilă. O anume situație paradoxală obturează înțelegerea sistemului: el există obiectiv și trebuie să-l descoperim ca atare într-un context gnoseologic sau reprezintă o formulă de organizare a cunoașterii, o metodă de decelare a unei realități, o anumită grilă epistemică pe care o folosim pentru a ordona cunoașterea a ceva. Între faliile dilemei încap mai toate analizele comparative cu pretenții sistemice
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
ecou, ba chiar se produce pe o frecvență extrem de joasă! Un concept epistemic are un motiv al ivirii sale în capacitatea de răspuns a cuiva la provocările unei situații de inconsistență dintre o formulă de cunoaștere, o metodă sau metaforă gnoseologică și consecințele pe care acestea ar trebui să le explice. Este, evident, vorba aici și despre o stare în dinamică a complexității lumii, care rejectează din câmpul cunoașterii ca nefolositoare alte metafore, prea înguste, prea sărace în sugestii. Această dinamică
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
eroul este omul ca expresie unitară a condiției umane de a fi parte armonică (nu răzvrătită) a realului și a naturii umane însăși, ca distincție rațională și emoțională în ontologic; ca fenomen autoreflexiv și ca intersubiectivitate autoguvernabilă. Sistemul ca metaforă gnoseologică, nu doar epistemologică, este imaginea lumii despre ea însăși nu în sens material, al forței oarbe, mecanizate, ci ca autoproiecție în timp real a gesturilor, gândurilor, sentimentelor, emoțiilor, idealurilor, acumulările materiale și spirituale, a regulilor conviețuirii universale cu naturalul și
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
metafizică pentru a eșua în tradiție, deoarece viziunea teleologică ar fi cadrul legitimator al schimbării. Or, schimbarea setului de valori, rejectarea unora din arsenalul de încredere pentru forța lor explicativă diminuată sau epuizată și adoptarea altui set învestit cu încredere gnoseologică și de legitimare a consecințelor ce acutizează perceperea ca nou a altui context pune accentul pe subiectivitatea procesului de schimbare, ca nivel de înțelegere și explicare a utilității de confort spiritual și material. Cele trei concepte, până la urmă, nu descriu
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Științele moderne și astrologia. Cazul Teissier / 124 7.3. Științele moderne și divinația: respingere, justificare reciprocă sau neutralitate? / 126 7.3.1. Respingere și refuz / 126 7.3.2. Justificare reciprocă / 128 7.3.3. Neutralitate / 129 Capitolul 8. Forme gnoseologice în practicile divinatorii / 133 8.1. Despre cunoașterea și fascinația ocultului / 133 8.2. Cunoaștere magică și cunoaștere științifică în practicile divinatorii / 134 Capitolul 9. Specialiștii actului divinatoriu și reprezentările lor sociale / 139 9.1. Specialiștii practicilor divinatorii / 140 9
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
dar și la acei specialiști care nu ridiculizează divinația (excludem de aici formele kitsch: șarlatania și impostura) și o pun sub semnul blând al "gândirii sălbatice". Înclinația oamenilor pentru alternative de cunoaștere am explicat-o prin eșecul parțial al versiunilor gnoseologice oficiale, recunoscute: subiecții sunt nemulțumiți că nu-și găsesc rezolvarea problemelor pe căi raționale și oficial acceptate. Totul are loc pe fondul unei curiozități traduse prin ceea ce am numit gnoza ca tentație a ocultului. Analiza socioantropologică a "specialiștilor" în tehnicile
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
fi puse sub semnul lui Satan. Vom spune doar atât: "Alte timpuri, alte forme"186 Indiferent de tipurile de atitudini pe care le adoptă știința modernă și vechile discipline spirituale, remarcăm că scopul lor ultim este cunoașterea. Capitolul 8 FORME GNOSEOLOGICE ÎN PRACTICILE DIVINATORII 8.1. Despre cunoașterea și fascinația ocultului Analiza practicilor divinatorii și a celor magice a adus, aproape de fiecare dată, în prim-plan problematica cunoașterii umane. Ea a devenit, în cele din urmă, o explicație extrem de convingătoare. Așa
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
SOCIOANTROPOLOGIA FENOMENELOR DIVINATORII 8 1 89 Cuvânt înainte Divinația. Definiții și delimitări conceptuale Divinația în societate Tipuri divinatorii Scurtă critică a modelului propus de Auguste Bouché-Leclercq Cercetarea socioantropologică a divinației Divinație și magie 109 Divinația și magia: discipline spirituale Forme gnoseologice în practicile divinatorii Specialiștii actului divinatoriu Actorii sociali ai practicilor divinatorii Spațiul actului divinatoriu și simbolistica sa Instrumentarul și obiectele folosite în practica divinației Practică și discurs divinatoriu Simbol și simbolism social în demersul divinatoriu Divinația, clerul și Biserica Reclamă
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
semnalizate, în parte, chiar construite de proprietățile formale ale discursului.“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie) Viziunea poetică numește nucleul generativ al imaginarului poetic, modul propriu de reprezentare a „subiectului“ și a „obiectului“ liric. Viziunea poetică nu preexistă poeziei ca element gnoseologic, ci devine idee „poetizată“ („idee emoțională“, cum o numea Titu Maiorescu), nod de semnificații formulate explicit (Nu credeam să învăț a muri vreodată. - M. Eminescu; Eu cred că veșnicia s a născut la sat. - L. Blaga etc.) sau doar sugerate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
opereze cu „sentimentul participativ”, adică printr-o aprofundare empatică. Pentru autoare, a-l înțelege pe Eminescu înseamnă participare la „sensul prezent” al Frumosului. Pe urmele lui Platon, Nietzsche și Heidegger, eseista vorbește de esența divină a poeziei. Conferind mitului funcție gnoseologică intercesivă, ca stadiu al legăturii inconștientului cu „recunoașterea conștientă”, cu ajutorul teoriilor psihologiei abisale jungiene și ale hermeneuticii heideggeriene, autoarea caută „sensul poetic” al tensiunii din valoarea etică a frumosului și a binelui atunci când vorbește despre „politeia” eminesciană. Planul empiric social-politic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
ca "facultatea pe care o are spiritul de a produce imagini" 7. "Viziune asupra lumii", așa cum credeau epicureicii, "afecțiune a corpului", în concepția lui Descartes și a raționaliștilor, "stăpână a înșelăciunii și falsității", după Blaise Pascal, imaginația are ca nucleu gnoseologic puterea de a crea 8. Imaginarul, ca modalitate de creație și ca evadare din chingile individualității 9, construiește un sistem de relații coincidentia oppositorum dintre "eu" și "lume". Pentru J. P. Sartre, imaginația este "un act magic", "o incantație" 10
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu mai este "un produs al refulării", ci originea unei defulări 15, scoțând la iveală substratul mitic al umanității. "Muzeul tuturor imaginilor trecute, posibile, produse sau care urmează să fie produse" 16, imaginarul pune în mișcare ontică "structurile antropologice". Deschiderea gnoseologică, specifică imaginarului, convertește imaginea și imaginația la universalul primordial. Gaston Bachelard pleacă de la premisa că imaginea este "o realitate psihică primordială" 17, iar imaginația, "o forță primordială" 18 care "deformează" și "schimbă" imaginile percepute 19. Astfel, "imaginația nu este, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
imaginarului, ca structură deschisă care-și asumă destinul imaginilor recreate. Procesul invers, al perceperii realității interioare ca alteritate, dă naștere creației artistice 37. Astfel, "exteriorizând subiectivitatea, imaginea artistică favorizează o relație intersubiectivă" 38, convertind egocentrismul inițial al percepției la inter-comunicare gnoseologică. "Reprezentare mediană și mediatoare, care colaborează atât la cunoașterea realului, cât și la dizolvarea sa în real" 39, imaginea este, în același timp, "o reprezentare concretă sensibilă (ca reproducere sau copie) a unui obiect (model, referent), fie el material (scaun
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ușile, clanțele, ramele ferestrelor și "ghizdurile" hornului pentru a le proteja de "duhurile pământului dezlănțuite în lume" 80 3. Meta-imaginea De la reprezentarea omenescului, ca structură antinomică ( divin-non/divin), casa capătă valențele unui instrument de cunoaștere a identității proprii; ca alteritate gnoseologică, casa reconstruiește umanul din perspectiva integrării în universal 81: "Dracul a făcut casa, dar fără ferești; cara cu sacul lumina în casă. Trece Dumnezeu pe acolo și îl vede tot ieșind cu un sac afară și fuga iar în casă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Anul Nou, în ziua de Paști și de Înălțare să nu dai din casă, că tot anul ai foc, supărare, huit, pagubă în casă ." 88 Prin ritual, umanul este supus transformărilor din perspectiva unui complex de simboluri, devenite procese gnoseologice și utilizate în cadrul spațiului sacru al sărbătorii: căutarea, vânătoarea, rătăcirea. Casa din colindă reprezintă punctul ultim al căutării inițiatice, coparticiparea ritualică a obiectualului anticipând coexistența microcosm-macrocosm în care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
extincției, dar și al purificării care pecetluiește destinul creației, înlesnind apariția unei noi lumi, primenită de forța primordială a flăcării. Pe plan microcosmic, focul are rolul de a transforma virtualitățile materiei în stare manifestă care să pună în mișcare potențialitățile gnoseologice ale umanului. Caracteristica principală a focului, de punere în act a puterilor latente ale elementelor arhetipale, face posibilă interferența permanentă, dintre universaliile ontologice. Astfel, într-o colindă bucovineană, apa se naște din foc care, la rândul lui, își are obârșia
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
roditori. Element activ și purificator, supus normelor ritualice, focul iese din canonul magicului, devenind tabu, pentru a menține în stare manifestă formele existențiale, făcând posibilă permanenta reîntoarcere la starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]