KorAP: Find »[drukola/base=got & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...75 >

1,864 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

și daco-romană. Istoricii au subliniat motivația politică a convertirii și prioritatea puterii laice în fața celei ecleziastice în misiunile creștine printre barbari. În nordul Dunării, acțiunea de convertire la creștinism a fost deschisă de Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și pe sarmați, cu "ajutorul trofeului creștinismului ", în tratatul (foedus) din 332 prevedea libertatea credinței pentru creștinii din nordul Dunării. Acțiunea aceasta a continuat sub Constantius II (337-361), în timpul căruia integrarea în creștinătate a populațiilor "extra fines" a fost elementul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al Imperiului la nord de Dunăre, la mijlocul secolului al IV-lea, aceasta este și o dovadă că pe malul stâng se închegaseră comunități creștine. Împăratul Valens (364-378) a urmat exemplul celor doi împărați, el a trimis episcopi și misionari printre goți (arieni). În concluzie, creștinarea devenise garantul fidelității față de Roma.28 Răspândirea creștinismului în regiunile extra-carpatice consolida legăturile dintre comunitățile nord-dunărene și cele din sudul fluviului, acestea fiind favorizate și de extinderea jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol, la sfârșitul secolului al IV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
audiani, dar ei conviețuiau în liniște, o particularitate a societății multietnice și religioase (confesionale) din nordul Dunării. Primii creștini din nordul gurilor fluviului erau ortodocși (niceeni): ei erau atât autohtoni din teritoriile controlate de Imperiu cât și prizonieri capturați de goți și carpi-ba chiar, în primul sfert al secolului al IV-lea, în "Gothia" de dincolo de Istru exista o episcopie ortodoxă, condusă de Teofil, participant la conciliul de la Niceea, din 325. Persecuțiile regilor goți-Martiriul Sf. Sava Goții au cunoscut creștinismul pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și prizonieri capturați de goți și carpi-ba chiar, în primul sfert al secolului al IV-lea, în "Gothia" de dincolo de Istru exista o episcopie ortodoxă, condusă de Teofil, participant la conciliul de la Niceea, din 325. Persecuțiile regilor goți-Martiriul Sf. Sava Goții au cunoscut creștinismul pe vremea locuirii lor în nordul Mării Negre. Migrând apoi și ajungând la Dunăre, numărul celor din mijlocul lor care au îmbrățișat noua religie a crescut, fiind răspândită de captivii aduși aici în urma expedițiilor din sudul Dunării și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
creștinismul pe vremea locuirii lor în nordul Mării Negre. Migrând apoi și ajungând la Dunăre, numărul celor din mijlocul lor care au îmbrățișat noua religie a crescut, fiind răspândită de captivii aduși aici în urma expedițiilor din sudul Dunării și de soldații goți din armata romană. Este rezonabil să presupunem că la creștinarea goților au contribuit și unii credincioși din rândul localnicilor. În plus, prin tratatul de pace din 332 impus goților, împăratul Constantin a cerut libertate pentru creștinii din nordul Dunării. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ajungând la Dunăre, numărul celor din mijlocul lor care au îmbrățișat noua religie a crescut, fiind răspândită de captivii aduși aici în urma expedițiilor din sudul Dunării și de soldații goți din armata romană. Este rezonabil să presupunem că la creștinarea goților au contribuit și unii credincioși din rândul localnicilor. În plus, prin tratatul de pace din 332 impus goților, împăratul Constantin a cerut libertate pentru creștinii din nordul Dunării. Cu toate acestea, în 347-348, regele got Aorich a dezlănțuit o prigoană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
captivii aduși aici în urma expedițiilor din sudul Dunării și de soldații goți din armata romană. Este rezonabil să presupunem că la creștinarea goților au contribuit și unii credincioși din rândul localnicilor. În plus, prin tratatul de pace din 332 impus goților, împăratul Constantin a cerut libertate pentru creștinii din nordul Dunării. Cu toate acestea, în 347-348, regele got Aorich a dezlănțuit o prigoană împotriva creștinilor, silind pe Ulfila și ucenicii lui să se refugieze în sud. Această persecuție este atestată și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să presupunem că la creștinarea goților au contribuit și unii credincioși din rândul localnicilor. În plus, prin tratatul de pace din 332 impus goților, împăratul Constantin a cerut libertate pentru creștinii din nordul Dunării. Cu toate acestea, în 347-348, regele got Aorich a dezlănțuit o prigoană împotriva creștinilor, silind pe Ulfila și ucenicii lui să se refugieze în sud. Această persecuție este atestată și de o cateheză a Sf. Chiril al Ierusalimului, care amintește de cei martirizați atunci. În ciuda prigoanei, activitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prigoanei, activitatea misionară a lui Ulfila va fi continuată de unii ucenici ai săi, între care Eutihie, originar din Capadocia, menționat în corespondența Sf. Vasile cel Mare prin 373-374. Aceste persecuții au avut loc în contextul noilor conflicte militare dintre goți și romani, sub împăratul Valens. În urma acutizării conflictului, în 370-372, regele Athanarich a inițiat o persecuție severă împotriva creștinilor de sub stăpânirea sa, despre care vorbește și istoricul bisericesc Sozomen. Numele unor martiri din a doua jumătate a secolului al IV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conflictului, în 370-372, regele Athanarich a inițiat o persecuție severă împotriva creștinilor de sub stăpânirea sa, despre care vorbește și istoricul bisericesc Sozomen. Numele unor martiri din a doua jumătate a secolului al IV-lea sunt menționate și într-un calendar got (fragment), precum și în alte acte martirice. Printre aceștia, erau menționați preoți ca Verca și Batwin sau Bathusios, un eremit Argyla, în total 26 de martiri, în afară de anonimi. Aceștia au îndurat martiriul la porunca unei căpetenii locale (Vingurich)-se pare că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pietre. În afara celor menționații, sinaxarele fac referire și la alți martiri supuși persecuției de Athanarich. Amintim în primul rând pe Sf. Nichita, ars într-o zi de 15 septembrie-se pare că era un captiv originar din Cilicia, adus de goți în nordul Dunării. Originea sa ar putea explica faptul că moaștele i-au fost duse în Cilicia și depuse într-o biserică din Mopsuestia, într-o zi de 15 septembrie în jurul anului 451. Mai târziu, în secolul al XV-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
biserică din Mopsuestia, într-o zi de 15 septembrie în jurul anului 451. Mai târziu, în secolul al XV-lea, moaștele sale au fost mutate într-o biserică din Veneția. Sf. Nichita este popular la noi, fiind numit și "Romanul" sau "Gotul".29 Despre un alt martir din timpul persecuției lui Athanarich avem știri mai bogate, și anume despre Sf. Sava. Pătimirea sa este redată de un izvor contemporan, Scrisoarea Bisericii din Gothia către Biserica din Capadocia, datată 373-374, odată cu mutarea moaștelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
373-374, odată cu mutarea moaștelor sale-actul său martiric. După cum rezultă din izvorul menționat, Sava era de neam grec, ortodox (nicean), care viețuia în abstinență, post și rugăciune într-un sat din Muntenia secolului al IV-lea. Când a început prigoana regilor goți și i s-a cerut să mănânce din cele jertfite idolilor, consătenii săi goți i-au oferit spre substituire cărnuri nejertfite, dar Sava a refuzat. Mai mult, el a îndemnat și pe ceilalți creștini să refuze substituirea, ceea ce a provocat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de neam grec, ortodox (nicean), care viețuia în abstinență, post și rugăciune într-un sat din Muntenia secolului al IV-lea. Când a început prigoana regilor goți și i s-a cerut să mănânce din cele jertfite idolilor, consătenii săi goți i-au oferit spre substituire cărnuri nejertfite, dar Sava a refuzat. Mai mult, el a îndemnat și pe ceilalți creștini să refuze substituirea, ceea ce a provocat nemulțumirea locuitorilor păgâni care l-au alungat din sat pentru un timp. La apropierea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să se întoarcă în satul său, unde îl întâlnește pe Sansala, revenit între timp, și prăznuiește Paștile împreună cu el și alți credincioși. Aflat în sat, în a treia zi după Paști, pe neașteptate, sosește aici Atharid, fiul unui mic rege got, Rhotestheos, cu suita sa. Sansala și Sava sunt prinși, supuși la chinuri și siliți să aducă jertfe idolilor, dar cei doi refuză. În fața refuzului lui Sava, care a ofensat prin atitudinea sa pe Atharid însuși, sfântul este legat și aruncat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au luat măsuri severe împotriva credincioșilor creștini. Este menționat, în acest context, un episcop Goddas, de origine gotă, Biserica din "Gothia" era în relații strânse cu cea din Imperiu, cu Biserica din Capadocia (cf. actul de martiraj al Sf. Sava Gotul și scrisoarea Sf. Vasile cel Mare). Unii dintre creștinii supuși represiunii s-au refugiat în Imperiu, alții au fost martirizați, precum Nichita, Inna, Rhima. Alte comunități ortodoxe se aflau în Muntenia, în zona râului Musaeos (Buzău): se găseau aici biserici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în curs de romanizare și daco-romani. Ulfila predica în greacă, latină și gothică. Prezența unor creștini de origini etnice diverse este o realitate, în secolul al IV-lea, alături de o biserică ortodoxă și una ariană, la nord de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și una ariană, la nord de Dunăre, a existat și o biserică audiană, înființată de adepții acestei secte. Specificăm că Audius, pentru ideile sale antropomorfe, a fost exilat de împăratul Constantinus II în Scythia Minor, apoi a trecut în "țara goților" la nord de Dunăre, unde a propovăduit "luminile credinței", a întemeiat mănăstiri cu reguli clare și a făcut mulți prozeliți printre latinofoni. Urmașii săi au fost Uranios din Mesopotamia și Silvanus, dar numărul adepților a scăzut și ei s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înaintea tuturor lucrurilor, prin intermediul Fiului, al cărui slujitor este. Ca o concluzie la cele spuse mai sus, Zeiller afirmă că aici, în regiunea Dunării, avem "arianismul cel mai pur". Creștinismul propovăduit de Ulfila și urmașii săi se adresa coreligionarilor lor goți și elenofoni, dar și celor de limbă latină, fapt important pentru istoria creștinismului, deoarece în spațiul extra-carpatic, ca și în cel scythan (dobrogean) și cel provincial al Daciei, răspândirea creștinismului a fost un factor de latinizare! Din această perspectivă, contribuția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a fost mult exagerat și, în plus, nu știm dacă el a predicat efectiv în stânga fluviului. Au fost, într-adevăr, trimiși misionari, precum Audius din Mesopotamia, eretic, exilat de împăratul Constantin, care a înființat o comunitate creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
știm dacă el a predicat efectiv în stânga fluviului. Au fost, într-adevăr, trimiși misionari, precum Audius din Mesopotamia, eretic, exilat de împăratul Constantin, care a înființat o comunitate creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care a înființat o comunitate creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
creștine, răspândirea spontană a creștinismului nu era posibilă în lumea "barbară". Dacii liberi, în schimb, veniți în fosta provincie romană, după 275, s-au romanizat și creștinat după această dată, prin contactul și amestecul cu populația daco-romană deja creștinată.37 Goții, așezați în Transilvania, în fosta Dacie romană, în secolul al IV-lea, nu erau creștini. Ei se aflau aici, dar practicau vechea credință păgână, izvoarele literare vorbesc doar despre încercările de evanghelizare a goților din regiunile extra-carpatice ale Daciei. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu populația daco-romană deja creștinată.37 Goții, așezați în Transilvania, în fosta Dacie romană, în secolul al IV-lea, nu erau creștini. Ei se aflau aici, dar practicau vechea credință păgână, izvoarele literare vorbesc doar despre încercările de evanghelizare a goților din regiunile extra-carpatice ale Daciei. În fapt, convertirea generală a goților la creștinism s-a produs abia după stabilirea lor în Imperiu (sudul Dunării), în 376, acțiunea de evanghelizare a lui Wulfilas, în secolul IV, a avut rezultate nesemnificative. Creștinismul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]