567 matches
-
confirmat în mare parte de răzmeritele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și în discursul grănicerilor atât în timpul militarizării cât și după. Militarizarea Văii Rodnei (1761-1764) a reprezentat pentru populația românească de pe teritoriul cuprins în raza regimentului grăniceresc, un act cu multiplă însemnătate, determinând schimbări majore atât în plan socio-politic cât și la nivelul sensibilității colective. Regimentul al II-lea năsăudean este una dintre unitățile confiniare înființate în a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea pe
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
colective. Regimentul al II-lea năsăudean este una dintre unitățile confiniare înființate în a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea pe teritoriul Transilvaniei și Banatului având recruți din rândul populației localnice, fiind prelungirea și completarea sirului de formațiuni grănicerești organizate anterior la frontiera de sud și sud-est a Imperiului Habsburgic. Telciu era sediul companiei a X-a ce cuprinde grăniceri din Hordou, Bichigiu și Romuli. Opoziția inițială a localnicilor a culminat cu revoltă din mai 1763 de la Salva când
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
s-au luat măsuri de mare importanță cu privire la dezvoltarea învățământului. Grănicerizarea locuitorilor și implicarea profundă a Bisericii Române Unite în îmbunătățirea procesului educațional, cultural și patriotic au avut o pondere covârșitoare în dezvoltarea învățământului și a sistemului educațional, în districtul grăniceresc. De asemenea o contribuție foarte importantă a avut și comandamentul militar, prin implicarea directă și susținerea financiară a demersurilor școlare, în derularea acestui proces. O primă măsură a fost dată imediat după înființarea regimentului, în plină organizare, în 1764, măsură
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
dată imediat după înființarea regimentului, în plină organizare, în 1764, măsură ce prevedea întemeierea a câte o școală la sediul regimentelor de graniță și în fiecare batalion, urmat în 1766 de un alt act normativ ce viza tot organizarea învățământului grăniceresc. După aceste acte normative, s-au înființat în etape succesive cinci școli triviale (Trivialschulen). În prima etapă, până în 1770, s-au înființat școli triviale la Năsăud, Maieru și Monor, iar în a doua etapă , în 1786 s-au înființat la
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
de provente al regimentului a 6996 fl. În scopul înființării acestei instituții educaționale ce trebuia să pregătească viitoarele cadre necesare armatei și administrației precum și să favorizeze formarea de cetățeni disciplinați și credincioși. Între 1825-1830 s-au înființat în toate satele grănicerești școli elementare naționale (National-Gemeinde-Schulen), pentru populația districtului militar aceste școli reprezentând cea mai apropiată și mai general frecventata categorie de școli. Instituția graniței militare se desființează în 1851, fiind înființat apoi Districtul românesc Năsăudean din care face parte și localitatea
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
în mare parte în biserica din Iași, locul de baștină al ieromonahului Isaia. În același an, 1761, biserica din Dejani a fost declarată unită de către comisia aulică, deși "nu exista nici un credincios unit în sat". Înființarea în 1765 a "Regimentului grăniceresc al districtului Făgăraș" a însemnat militarizarea a 13 sate submontane printre care și Dejaniul. Prin grănicerizare, satele au fost declarate automat unite. Familiile care au refuzat înscrierea ca grăniceri și implicit să-și schimbe credința au fost alungate din localități
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
să abandoneze ortodoxia și să îmbrățișeze uniația(grecocatolicismul). Satul era compus acum din boieri, iobagi, libertini și coloniști turdeni. Cert este că în cele din urmă, tunurile generalului Buccow, armonizate cu persecuția economico-confesională austriacă, cu șantajul violent practicat de către autoritățile grănicerești, cu aducerea coloniștilor uniți din zona Turdei, cu apostazia diplomatică și oportunismul materialist al unei părți a clerului ortodox care a trecut la uniație din dorința de a avea și el ""privileghiomurile popilor papistășești"", scutiri de dări și titluri nobiliare
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
praznic, revenind la viață prin mila Domnului și râvna iubitorilor de sfântă frumusețe, strălucind ziua în lumina amiezei, iar noaptea, revelându-se luminată feeric de două puternice proiectoare care-o fac vizibilă din depărtare. A luat naștere după modelul comunelor grănicerești, funcționând la început într-o casă particulară până în 1873 când s-a edificat un local propriu din lemn și acoperit cu țiglă. A avut caracter confesional. În 1910, în intenția de a maghiariza școala, oficiul pretorial din Făgăraș, interzice prin
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
(n. 19 februarie, 1850, Mocod, Districtul Grăniceresc Năsăud - d. 6 septembrie 1915, Budapesta) a fost un om politic și de cultură român. S-a născut în localitatea Mocod, care făcea parte pe atunci din Districtul Grăniceresc Năsăud, în cadrul Graniței Militare Transilvănene. Localitatea se găsește astăzi în județul
Ion Ciocan () [Corola-website/Science/315857_a_317186]
-
(n. 19 februarie, 1850, Mocod, Districtul Grăniceresc Năsăud - d. 6 septembrie 1915, Budapesta) a fost un om politic și de cultură român. S-a născut în localitatea Mocod, care făcea parte pe atunci din Districtul Grăniceresc Năsăud, în cadrul Graniței Militare Transilvănene. Localitatea se găsește astăzi în județul Bistrița-Năsăud. Tatăl său, "Andrei Ciocan", a fost învățător la școala confesională unită din Mocod și diacon bisericesc. A fost căsătorit cu "Amalia", născută "Piciu", cu care însă nu a
Ion Ciocan () [Corola-website/Science/315857_a_317186]
-
studiază teologia și-i cunoaște pe Samuil Micu, spiritual și rector de studii al colegiului, și pe Ioan Budai-Deleanu, cu care a fost pentru scurt timp coleg (în 1778). După finalizarea studiilor a fost numit, succesiv, capelan-castrens al Regimentului II Grăniceresc de la Năsăud (1778-1780), protopop al Năsăudului (1780-1796) și vicar foraneu de Rodna sau Năsăud (1786-1796), după ridicarea protopopiatului la rang de vicariat. În anul 1782 a participat la sinodul de la Blaj unde l-a susținut pentru funcția de episcop pe
Ioan Para () [Corola-website/Science/307709_a_309038]
-
și să fie reprezentată în Dietă. Cum răspunsul întârzie, vicarul înaintează o petiție împăratului semnată de „universa Natio valachica magni principatus Transylvaniae“, prin care solicita recunoașterea drepturilor națiunii române, iar apoi redactează alături de Petru Maior memoriul ofițerilor români din regimentele grănicerești care a fost înaintat împăratului Leopold al II-lea la 28 decembrie 1790. În 1791 și 1792, vicarul I. Para s-a numărat printre principalii redactori ai memoriului Supplex Libellus Valachorum, alături de Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Piuariu-Molnar
Ioan Para () [Corola-website/Science/307709_a_309038]
-
al XVIII-lea, satul se desprinde din sfera marii proprietăți private feudale și este înglobat fiscului austriac. Reformele tereziene și iosefine aduc cu sine zorii emancipării din iobăgie. După 1762, cea mai mare parte a satului se înscrie în contingentul grăniceresc, la Compania limitanensă de la Răcăștia, dobândind în schimb eliberarea din servituțile feudale. Semnele modernizatoare ale veacului al XIX-lea își vor fi pus amprenta și asupra Mânerăului. După Revoluția de la 1848-1849, ultimii iobagi de aici își dobândesc libertatea. Grănicerul Ilie
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
unul dintre aceștia fiind Ion Bobanga, menționat în anul 1765, căsătorit cu Maria, una din surorile lui Ștefan Hadju, nobil de Racovița. În cel de-al treilea deceniu de domnie al împărătesei Maria Tereza, Curtea de la Viena decide înființarea regimentelor grănicerești în Transilvania. Pentru ducerea la îndeplinire a misiunii a fost însărcinat la data de 5 iulie 1761 generalul de cavalerie Adolf Nikolaus von Buccow, al cărui proiect a fost aprobat de împărăteasă în 16 aprilie 1762. După înființarea Regimentului II
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
mai târziu, în 1850, erau 300 de case în care locuiau 578 de bărbați și 667 de femei. Drept compensație pentru prestarea serviciului militar, grănicerii cultivau sesiile pe care le aveau în folosință pentru asigurarea hranei precum și pentru procurarea uniformei grănicerești numită și „mundir”. Mărimea sesiei a variat de-a lungul timpului de la doar „10 gălete de semănătură” în 1777, respectiv la cca. până la în 1851, anul desființării graniței. Autoritățile s-au implicat în răspândirea asolamentului trienal în agricultura locală începând
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
în primul rând prin arestarea membrilor Comitetului Național Român din Sibiu, context în care Simion Bărnuțiu s-a refugiat în Racovița, punându-se astfel sub scutul grănicerilor de aici. De teama represaliilor, intelectualii ardeleni și-au găsit adăpost în satele grănicerești ca Orlatul, Veștemul și Racovița unde, notează George Barițiu, „mâna guvernului provincial nu se putea întinde fără știrea și încuviințarea comandei generale”, printre aceștia fiind și protopopii Ștefan Moldovan de la Mediaș și Elie Farago de la Târgu Mureș. Merite deosebite ale
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
lor, campania din acest an fiind ultima confruntare armată la care au mai participat, înainte de desființarea graniței militare. Desființarea regimentelor românești de graniță s-a făcut în baza decretului împărătesc din 22 ianuarie 1851, el fiind adus la cunoștința populației grănicerești prin Ordinul Comandei generale din Sibiu, cu nr. 3598 din 18 februarie și pus în aplicare cu data de 1 aprilie a aceluiași an. După 86 de ani de viață militară s-a trecut la predarea în administrație civilă a
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
care le-a lăsat militarizarea Racoviței sunt: Ca urmare a desființării regimentului de la Orlat, Racovița a beneficiat de o cotă-parte din „fondul școlastic” creat cu acest prilej, fond cu care grănicerii și urmașii lor au finanțat în perioada 1871-1921 „școala grănicerească” din sat și au construit în 1904 actuala clădire a școlii generale. Graniței militare i se datorează clădirile fostei case parohiale amplasate pe locul actualei locuințe a lui Gheorghe Hulpuș de pe „Vale-n Sus”, clădirea actualei case parohiale de pe „Ulița
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Odată cu instaurarea dualismului austro-ungar în 1867, situația racovicenilor a cunoscut o înrăutățire progresivă pe plan social-economic. Ea își găsește expresia în „Jălania” pe care Eforia școlară și „Diregătoria” comunală a înaintat-o în anul 1872 „Comitetului Administrativ al Fondului Școlastic Grăniceresc” de la Sibiu: În plus față de greutățile care sunt enumerate în „Jălanie” se pot adăuga inundațiile Oltului ce compromiteau recoltele, numite de localnici "esundații" și desele epidemii ce afectau atât șeptelul cât și populația, astfel că în 1871 mortalitatea infantilă a
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
de locuitorii satelor vecine. Din aceste vremuri vin locuțiunile "a rade scoarța" sinonim cu "a fi sărac, lipit" și "a rade hireanul" aluzie la rădăcinoasa cu care „căsenii” își astâmpărau foamea. Realizările satului în această perioadă au fost înființarea „școlii grănicerești” în 1871, construirea bisericii greco-catolice între anii 1887-1890 (din 1948 în folosința BOR), construirea actualei școli generale în 1904 și executarea pe întreg teritoriul satului a lucrărilor de cadastru și crearea „Cărții funduare” a localității între anii 1871-1886. Implicările oamenilor
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
putându-se citi, până când clădirea a fost modificată de către proprietarul Gheorghe Hulpuș, textul „"Haec aedes paroho locali sacrata aere publico erecta est"”. Noua casă parohială, existentă și astăzi cu aceeași destinație, a funcționat și ca școală sub numele de Școala Grănicerească subvenționată din fondurile Fondului Școlastic al Regimentului I de Graniță de la Orlat. Prima mențiune despre acest lăcaș bisericesc, uitat astăzi cu desăvârșire, se datorează canonicului și istoricului blăjean Augustin Bunea În 1919 apare un alt studiu, de Zenovie Pâclișanu, în
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
i-a urmat a fost "Iacob Cocișiu", care își ținea și el lecțiile acasă. Cei doi învățători nu primeau salariu, însă erau scutiți de serviciul militar pe care ar fi trebuit să-l satisfacă, știind că Vadul era un sat grăniceresc, iar grănicerii erau oameni liberi, dar trebuiau să poarte arme și să facă serviciul militar. Au urmat alți doi învățători, "Gheorghe Raica" și "Eftimie Urian", în timpul cărora a fost realizată prima construcție școlară din Vad, cu 2 săli de clasă
Vad, Brașov () [Corola-website/Science/300979_a_302308]
-
învățământul românesc vreme îndelungată. "Gheorghe Păsărariu", absolvent al școlii normale din Blaj, a fost învățător începând din anul 1880 și a educat elevii din Vad, până în anul 1898, când a ieșit la pensie. Elevii din clasele superioare mergeau la școala grănicerească din satul vecin, Ohaba, care avea trei posturi de învățători și se bucura de un bun renume între locuitorii Țării Făgărașului. Absolvenții școlii din Ohaba puteau să-și continue studiile în școlile secundare. Din anul 1898, la școala din Vad
Vad, Brașov () [Corola-website/Science/300979_a_302308]
-
are franjuri sau canafi [și] este prevăzut cu saule și dispozitiv pentru ridicarea la bastonul dela pupă sau la catarg.” Pavilionul navelor de grăniceri se deosebea față de cel al navelor Marinei Militare doar prin culoarea fâșiei din partea inferioară, anume verde grăniceresc. Anexa legii stabilea doar niște proporții ale diferitelor elemente ale pavilionului, dimensiunile efective urmând a fi stabilite de către Ministerul Forțelor Armate și Ministerul Afacerilor Interne în funcție de mărimea navei și locul unde se arborează acesta. Așadar, lățimea drapelului reprezenta 0,6
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
nr. 189 înființează noi însemne vexilologice: pavilionul navelor auxiliare ale Marinei Militare (însemnul anterior fiind folosit în continuare doar pentru navele de luptă) și flamurile navelor de luptă ale Marinei Militare, ale navelor auxiliare ale Marinei Militare și ale navelor grănicerești. Pavilionul navelor auxiliare ale Marinei Militare erau reprezentate printr-o „pânză de astar, în formă dreptunghiulară de culoare albastră. În colțul de sus în partea unde se prinde la saulă, are imprimat pe ambele fețe culorile alb și albastru deschis
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]