401 matches
-
ia loc. Șoferul se retrase discret, iar Adriana se așeză pe un divan antic din catifea. Era capitonat și îmbietor de moale, dar ea reuși să se așeze la un capăt, cu grijă ca să nu cadă pe spate. O femeie grăsuță cu o uniformă demodată de fată de casă aduse o tavă cu ceai și fursecuri. — Mulțumesc, Ama, spuse vânzătoarea fără să-i arunce nicio privire. — Gracias, Ama, zise și Adriana. “Me gustan sus aretes. ¿Son de aqui?” Îmi plac cerceii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
M-am trezit la casă cu difuzorul: „Doamna care voia apă minerală să vină la mine că i-am găsit o singură sticlă, din păcate”. Și femeia de la casă, și cea care îmi punea cumpărăturile în pachete (o negresă tare grăsuță) ne-au surâs din toată inima și ne-au zis: „Dacă vă pregătiți după cum se vede, vă urăm Crăciun fericit și să vă bucurați de viață”. Șoferul de pe autobuz se poartă de parcă i-am fi nepoți, proprietarul iranian de la Sahara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
poți să te miști de colo-colo, pe insule, ce mare lucru să faci pod peste ocean? Hristoase, câtă înmărmurire! Câtă minte și câtă muncă pentru ca, uite, și patru români să își facă festivalul privirii printre pelicani, palmieri, flori mov și grăsuțe, case albe fără parter, ca să se plimbe oceanul când are năbădăi, ambarcațiuni, rulote, vile și viloaie, într-o democrație reală unde se pot întâlni sărăntocul americănesc cu middle-clasul românesc și miliardarii de pe unde or fi. Am să opresc aici povestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Vânătoarea de vrăjitoare din cartierul...“ Ascultă, nu vrei să asculți? Femeia aranja ceștile, tacâmurile în chiuvetă. Se mișca lent, fără plăcere. Șchiopăta discret pe stângul, se mișca greu, aplecată într-o parte. Dar revenise, se reașeză. Mâinile ei palide și grăsuțe stăteau din nou alături, cuminți, pe fața de masă imaculată. — Deci, au năvălit în apartamentul femeii. Și, ce crezi? Au dat foc, înțelegi? Au dat foc, dacă poți să-ți imaginezi. Fiindcă iubea animalele, auzi! Fiindcă avea pisici sau câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Raglanul acela păros avea și un buzunar la piept, în stânga, sub rever, unde se afla nici mai mult, nici mai puțin decât batista albă, apretată a lui Bombonel, doctorul nebunilor. Leit doctorul! Marele Bazil era leit doctorul cel mic și grăsuț și delicat. Și zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul, să-ți înghețe sângele. Zâmbea cu toți dinții aceia perfecți, mari și galbeni. Domnul Bazil părăsea, demn și zâmbitor, ca un mare mahăr, holul! Tolea își acoperise privirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-se pentru igiena socială, scriind petiții pentru îndreptarea administrației pe calea cea bună și studii istorice, pentru generația tânără, care ar trebui să fie însetată de adevăr, dacă nu ar fi însetată de mai urgente nevoi zilnice. Borcanul numit Veturia, grăsuța doamnă zâmbitoare, dintotdeauna căruntă, șchiopătând tandru pe partea stângă, se obișnuise, în cele din urmă, să uite vremurile de demult, cu lecții de franceză engleză germană pian broderie, resemnată la modestul post de laborantă, pe care îl folosise, cu tăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăr, cum avea să se dovedească. Răbdătoare și vetustă, reînviind pentru nou-veniți imaginea cine știe cărei mătuși anacronice din patria de peste mări, gata să ignore obrăznicia și lenea și bădărănia, totdeauna atent îmbrăcată, cu părul, mâinile și rotunda față palidă scrupulos îngrijite, grăsuța bătrână încă în putere își câștigase repede celebritatea și clientela. Numele Veturia, stâlcit în cele mai stupefiante invenții fonetice, câștigase printre tinerii orientali o popularitate fulgerătoare. Nervoși, izbucnind brusc dintr-un soi de somnolență jilavă, intraseră până la urmă sub stăpânirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăruri... Erau pe aleea lungă care ducea spre poarta spitalului. Ora de repaus, medicii plecaseră, bolnavii se odihneau, aleea era pustie. Bufonul dădea din mâini și din chelie și zvârlea din copite, să-și facă discursul mai convingător. Doctorul micuț grăsuț își ștergea ochelarii, ținându-se cu greu de pașii nervoși ai hahalerei. Leul în mijloc: prezentul feroce, dominator. În dreapta, câinele slugarnic: rânjetul ipocrit al viitorului, care vrea să fie pe placul tuturor, benevolente, benedictinus. În stânga, lupul: trecutul devorat, devorator. Monstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
jos, fără baston. N-am nevoie, merg și nu obosesc. Dar sunt pe moarte... Păi, cum... sunteți foarte, cum să spun... în foarte bună... condiție. Da, excelentă condiție. — Ei, sigur, excelentă. Excelentă, excelentă, așa zicea și doctorul ăla mic și grăsuț, cu un ochi de sticlă. Își ascunde gaura sub ochelari, dar are un ochi desticlă, degeaba se ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă, sleit, nu se mai auzea nici un sunet, nu se mai vedea nimic... era un leșin doar, soarele călduț, toropitor... dar vocea reveni. — Grăsuțul ăla chior nu știe leacul. Am să mor, toți mă mint. Mor, nu e leac la moarte. Crede-l pe Vecellio, smintitule. Bătrânul Vecellio cunoaște târfa asta. Sunt Tizian, ți-am spus, am 99 de ani. — Dar tabloul din colecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de zile. — Să intre. Se ridică, își băgă repede cămașa în pantaloni și se întoarse spre ușă. O tânără de treizeci de ani, purtând un costum albastru obișnuit și o servietă, intră în cameră. Avea un zâmbet plăcut, o față grăsuță și părul lung până la umeri. — Domnul Diehl? Sunt Andrea Woodman, de la BDG. Îmi pare rău că nu am putut să vă întâlnesc mai devreme, dar am fost atât de ocupați cu alți clienți în ultimele câteva săptămâni, încât abia acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
a aranjat tot al meu cu o echipă de muncitori de la firma noastră, cu Nicu Ciot, Nicu ăsta lucrează și la facultatea particulară a Maestrului, și la noi, că doar suntem în capitalism... Am intrat la teatru, eram o provincială grăsuță, îmbrăcată în rochii tricotate de mama, tata a fost fericit, pentru el mi-am păstrat numele de Buzescu, n-am luat numele Maestrului, poate suna mai bine Loredana Iacob, dar n-am vrut, pentru tata, Dumnezeu să-l ierte!, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
plecăm, nu plecăm acasă/ Până nu ne câștigăm libertatea noastră!, așa strigau oamenii, erau flămânzi, erau disperați, tinerilor nu le păsa, erau în față, vânătorii au început să tragă în mulțime, unul târa prin praf și fum o femeie frumoasă, grăsuță... Și eu eram vânător, dar târam spre pat o femeie goală, cu bretonul în formă de V, ea se smulgea din mâinile mele, dansa ca o argentiniană, plină de pasiune, eu o țineam iar în brațe... Apoi, după tango, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ascultat conversația, am tăcut și am răbdat, nu i-am reproșat niciodată nimic, îl știam pe Ion, ziarist și prieten de familie, îți sună bine, nu?, venea des pe la noi, cum să-l iubești pe ăla, mic, gras, chelie, mâini grăsuțe și scurte, cum să nu poți trăi fără ăla? Cum să adune mâinile alea ale lui, durdulii, pletele ei șatene? Cum femeile astea, Rita și Vichi, femei pentru care am lăsat ce-am avut mai bun în viață? — Despre Ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Jemima Jones, de la Kilburn Herald. Aveți idee cum se îndepărtează mirosul de pipi de pisică de pe draperii? Jemima Jones deschide ușa de la intrare, și imediat îi îngheață inima. În fiecare zi când se întoarce acasă cu autobuzul, își încrucișează degetele grăsuțe și se roagă să fi plecat colegele ei de apartament, se roagă pentru puțină liniște și pace, pentru ocazia să fie singură. Dar cum deschide ușa, aude muzica bubuind în sufragerie, le aude chicotelile ce le punctează conversația, și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
e lipită de brațul meu. ― Aș fi foarte încântat să-ți arăt împrejurimile. ― Mulțumesc, dar am venit aici la un prieten. ― Uite, ai aici cartea mea de vizită, spune el, și-mi întinde o carte de vizită cu o mână grăsuță. Când eu o iau fără tragere de inimă, vine cu ceea ce este în mod evident cea mai bună replică de agățat pe care o știe: ― Știu că nu ești actriță, dar am un rol în noul meu film, pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
surprinsă o parte din mine. Cui îi pasă? mi-a replicat o altă parte a creierului. E un mincinos acum. OK? Nu ți-ai ales iubitul prea bine, mi-a spus Celine aruncându-mi unul din surâsurile alea de gospodină grăsuță, care frământă pâine. Chestia asta m-a dat pe spate. O secundă nici n-am știut ce să spun. După care mi-am revenit. De fiecare dată când ai dubii, apelează la complimente. —Știu, am răspuns serioasă. Ai perfectă dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ce să leșin. Poate că Angela și Eamonn o să se îndrăgostească unul de altul, a sugerat Don mai târziu cu degetele împletite și cu ochii strălucitori. N-ar fi minunat? Și apoi o să aibă o mulțime de copilași drăguți și grăsuți. Nu poți să spui așa ceva, l-a admonestat Vincent. —De ce nu? a vrut să știe Don. Liz Taylor și Larry Foreskinsky nu s-au întâlnit într-un centru de tratament? Povești de dragoste pot să existe, iar visele pot deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu care fuseserăm blagoslovite toate. îmi amintesc cât de tare îmi detestam părul și cât de mult îmi doream să am niște bucle lungi și blonde ca ale Angelei Kilfeather. Sau cum alergam după Margaret și Claire cu piciorușele mele grăsuțe, încercând să țin pasul cu ele. Numai pentru ca la un moment dat să mi se spună „Du-te acasă. Tu nu poți să vii. Ești prea mică“. Sau cum tânjeam după sandalele albastre și lucioase ale lui Claire, sandalele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
vreau pe ale ei. Luni de zile, oul de Paște a stat cocoțat pe dulapul din camera noastră, făcându-mi cu ochiul și ademenindu-mă cu hârtia lui roșie și strălucitoare. Tânjeam după el cu fiecare centimetru din trupușorul meu grăsuț. Eram obsedată de el. — Când crezi c-o să-l mănânci? o întrebam pe Margaret încercând să mă prefac că nu-mi pasă. încercând să mă prefac că nu simțeam c-o să mor dacă Margaret nu zicea că-l mănâncă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cutia. Pentru numele lui Dumnezeu, Margaret nu desfăcuse nici măcar banda adezivă de pe ea! Ceea ce însemna, mi-am dat seama dezgustată, că nu deschisese cutia nici măcar ca să lingă oul! Am început să îndepărtez banda adezivă cu mare atenție. Mâinile mici și grăsuțe îmi transpiraseră. Dar figura nu mi-a reușit fiindcă odată cu ea am rupt și capacul cutiei de carton. însă am decis că eram mult prea nerăbdătoare ca să-mi mai pese și că aveam să-mi fac griji, în legătură cu acest detaliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dispăreau și toată lumea mă bănuia că sufăr de Sindromul Münchausen. M-am târât spre cabinet. Mirosul ăla era de-ajuns să mă facă să simt că eram gata să leșin de frică. Noroc că dentistul O’Dowd era un bărbat grăsuț și voios, numai zâmbete. Nu era deloc Doctorul Moarte pe care mi-l imaginasem eu. Suie-te acolo, fetițo, m-a îndemnat el, și hai să vedem cum stăm! Eu m-am suit, iar el s-a uitat. în timp ce fora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Celelalte Persoane Implicate. în sala de mese era multă agitație, ceea ce însă n-a reușit să-mi distragă atenția de la neliniștea aceea care îmi făcea stomacul să tremure. Venise și un nou pacient. Un bărbat. Dar făcea parte din categoria grăsuților în pulover maro. Cu alte cuvinte, abia dacă putea fi considerat bărbat. Nu că asta conta pentru mine. Fiindcă, în fond, eu eram promisă lui Chris. Deși Chris nu știa încă. Numele noului pulover maro era Digger și primul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
comandă cinci feluri de desert și nu are alte comportamente aberante. Unde mergem? am întrebat eu. Eram mulțumită. îmi imaginam un bistrou micuț și romantic, cu o lumină obscură. Chipurile noastre apropiate în lumina lumânărilor. Discutând până la ore mici. Patronul grăsuț ne zâmbește cu afecțiune în timp ce toate celelalte scaune sunt urcate pe mese. Eu și Chris continuăm să discutăm înfometați, fără să sesizăm nimic. Hai să mergem la plimbare și să vedem pe unde ajungem, a propus Chris. în timp ce hoinăream pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu mă prea încânta. M-am întors ca să-i zâmbesc lui Chris. Salvează-mă. Ne aflam în fața unui restaurant care mie mi se părea mai mult decât potrivit. Avea de toate: lumânări, fețe de masă în carouri și un patron grăsuț. De fapt, omul era de-a dreptul obez. Ce zici de restaurantul ăsta? am propus eu nerăbdătoare să-mi transform fantezia în realitate. — Nu știu, a zis Chris dând din mâini. E prea... Aș fi vrut să merg acolo. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]