967 matches
-
oploșise !) găsește teren de reîntremare, sfârșind implacabil de-a dreptul singur și “agresat”, ce zic, “mutilat” de priviri îngăduitoare, pe care eu le găseam însă de-a dreptul nemiloase, “ucigașe”, cu orice “fâstâcire” taxând și “milimetrând” ca un “călău” orice grimasă ușor ironică, insidioasă cu care mă însoțeau insistent și dirijeau privitorii, “liber înainte” pe drumul către “eșafod”... Era, împlinirea unui supliciu pe care nu-l meritam, sau cine știe... Au fost trimise peste trei sute de invitații - însoțite de programul ceremoniei
NUNTĂ SÂMBETISTĂ ÎN CALIFORNIA! (11) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 343 din 09 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359555_a_360884]
-
a fost Cuvântul! În teatru nu se poate extrapolă sintagma biblică. Actorul reușește să-și interpreteze rolul, pe un metru pătrat, fără microfoane, costume colorate și jocuri de lumini. Opera actorului este el însuși, dăruind spectatorilor gestica, glasul, privirea și grimasele sale. Fără el nu ar fi existat în dicționar cuvântul “teatru”. Așadar, la-nceput a fost actorul! Însă, cum lumea este într-o continuă evoluție, el, actorul, și-a adus alături de-a lungul timpului, o scenă, un dramaturg, un
“ACŢIUNE!” LA TEATRUL MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE de CRISTI IORDACHE în ediţia nr. 393 din 28 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360659_a_361988]
-
spre a a reasculta sufletul desișului. ador a strânge între coapse lichidul frunzelor. ador a îmbrățișa dințișorii nopții. ador a te ține de mână, spre a nu pierde cărarea. ador, iubito, emoțiile tale, le văd cârlionții. ador existența ta , infinitele grimase le văd ca pe ultima mea lumânare ludică, căci eu rotesc continuu romantismele rotunde din raze. Referință Bibliografică: arată-mi zâmbetul cărării / Mihaela Doina Dimitriu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2256, Anul VII, 05 martie 2017. Drepturi de Autor
ARATĂ-MI ZÂMBETUL CĂRĂRII de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2256 din 05 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340236_a_341565]
-
cu ocheane de carton solitudinea. Petalele vocilor mefistotelice joacă poker cu bastioanele țesălate de zmei. Ce șaradă cuneiformă e viața! Umbrele sensurilor mele își pun pantofii de lac și încep să facă conexiunea între mine și Styx. Oamenii mimează încontinuu grimase ticăloase și false. Timpii morți incinerează norocul din lume. Ce șaradă larvară e viața ! Ce sexofilică e și moartea! Crăcișorii leagănului pensat de absurdul din carnea mea: uța,uța! Ștt! Bucuriile pitite-n trandafiri kaki deranjează mofturile trăirilor mele. Referință
UȚA , UȚA ... de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340234_a_341563]
-
urmă așa și-am ajuns. În timp ce vorbea, se uita spre Tău și desena, cu mâna în aer, un traseu imaginar. - Credeți în Dumnezeu? Domnul Isus are multe pilde cu păstorii de oi. Eram numai ochi la nea Ioniță. Făcea niște grimase de mă treceau fiori. Și-a pus cizmele în picioare, s-a proptit în bâtă și s-a ridicat. - Numa hiriș te-adusă pân-aci! Știi pe un să te-ntorci? Te duci așe, dupa aia așe, ș-așe ș-așe. Înțalegi
„- Nu-i treaba me cin te-o trimes...” În prima mea ciobănie, „omul Domnului” ne-a apărut pe un vârf de munte și noi l-am luat cu bolovani () [Corola-blog/BlogPost/338788_a_340117]
-
Fotogenia s-ar traduce, din punctul meu de vedere, ca fiind capacitatea subiectului de a se relaxa sau de a părea relaxat în fața aparatului de fotografiat. Nu am cunoscut oameni care se relaxează în fața aparatului. Expunerea de 10 secunde compensează grimasele pe care pe facem atunci când suntem fotografiați”, subliniază Ștefan Dinu. De regulă persoanele care se consideră cel mai puțin fotogenice sunt surprinse de rezultatul final. „Îmi aduc aminte că am fost în backstage la Electric Castle, unde noi fotografiam artiștii
Ambrotipia, „regina portretelor”. Doi tineri au reînviat o tehnică veche de fotografie. GENERAȚIA B () [Corola-blog/BlogPost/338880_a_340209]
-
În fața sa, o doamnă cu pălărie, pe bicicletă, într-o zi însorită de vară. Își întoarce prudent capul. Până și Timpul s-a oprit pentru o clipă. Cu mâinile pe genunchi, respiră adânc. Pe fața-i gânditoare se întrezărește o grimasă. Deziluzie, împovărare, resemnare... Continuă să pedaleze. Și mai repede, zâmbind sub pălărie. Există oameni care sunt într-o permanentă competiție cu orele, zilele, anii, iar setea pentru cunoaștere îi ține captivi între mii de tomuri. Stau de vorbă astăzi cu
Omagiu Doamnei Daniela Gîfu () [Corola-blog/BlogPost/339967_a_341296]
-
om te înseninează, îți descrețește fruntea. O altă manifestare diferită, pe care am întâlnit-o la reuniunile familiale sau la discuțiile dintre bărbați, a fost aceea că la orice aluzie amuzantă se râde. Nu cu un râs schițat printr-o grimasă de om amărât, ci cu un râs zgomotos, în hohote, de om sănătos. D.G.: Cât de dificil a fost să primești azilul și să te adaptezi într-o țară capitalistă? V.R.: Începutul într-o nouă țară este dificil pentru oricine
O viață de luptă, suferință și speranță: VICTOR ROȘCA, inginer, scriitor și publicist () [Corola-blog/BlogPost/339238_a_340567]
-
să înglobeze pe alții, emoția lor, care l-au jucat pe Hamlet sau în Godot, dacă e posibil să existe un asemenea actor, el nu poate fi decât un Dumnezeu al actorilor sau un geniu, care stăpânește autoritar stările și grimasele extincției și ale așteptării: „Actorul / A murit de 1000 de ori / În Hamlet // Actorul / A așteptat de 1000 de ori / În Godot // Actorul / A murit / Și a așteptat / De 1000 de ori / Să se omoare / Să se aștepte pe sine
Crișu Dascălu: Colivia belgrădeană. Cronică, de Dan Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339452_a_340781]
-
om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege... Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale
Mihai EMINESCU (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Poet național și universal () [Corola-blog/BlogPost/339456_a_340785]
-
carnavalului” participă monștri sacri ai interpretarii lui Caragiale, nu simpli actori. Ilie pronunță „Mâța”, nu Mița. Partitura caragialană este îmbogățită cu noi cuvinte, și sensuri noi. Sorin Leoveanu se joacă cu publicul de-a șoarecele cu pisica: ruperi de ritm, grimase, “magnetizări” teribile; scena din frizerie are o gradație colosală: în final, ca într-o casă de actori nebuni, fiecare personaj, cu damblaua lui, năvălește, aleargă, publicul este un bulgăre de râs, care se rostogolește ca o avalanșă. Scena carnavalului este
„D-ALE CARNAVALULUI”. Cronică de spectacol, de Liviu Florian Jianu () [Corola-blog/BlogPost/339574_a_340903]
-
pe lucrarea Arlechin a artistului plastic Marcel Voinea, amplifică ideile de hazard (zaruri căzute pe o podea în carouri de șah) și de rol, de mediu populat de măști: pe cortină sunt prinse două măști în dezacord, una marcată de grimasa râsului, alta, de aceea a plânsului, însă, în spatele lor, care este adevărata față? Dilema o suportă chiar mimica Arlechinului, împopoțonat cu fes caracteristic. Este loc și de joc deștept, de mutare strategică. Tabla de șah ne sugerează șansa de a
Jurnal de scriitor aflat sub dictatura inspirației () [Corola-blog/BlogPost/339685_a_341014]
-
deslușit părintele tâlcul, provocând veselia mesenilor, în timp ce Mierlan încerca să zâmbească și se scărpina la ceafă a nedumerire. Treptat, tacâmurile au... obosit și doar paharele erau încă în funcțiune. Andrei a încercat să se ridice dar a renunțat, făcând o grimasă de durere și neputință, vorbind de pe scaun: -Am vrut să fiți de față oameni cu respectul întru Domnul, oameni care ați trăit alături de înaintașii noștri din această comunitate, unii care au fost alături de părinții mei și apoi de mine, oameni
SFÂRŞITUL LUI ANDREI MURGESCU. Fragment din romanul Îngerii de la Casa Morarului de Ion R. Popa, Ed. Autograf, Craiova, 2011 () [Corola-blog/BlogPost/339663_a_340992]
-
fără să mai lase loc la altceva: „Sunt frați după tată.” Mai mulți de la masă au răsuflat ușurați, iar alții au scos exclamații scurte care voiau să însemne că abia acum își puteau explica unele enigme. Numai Andrei continua cu grimasele lui de durere. Totuși a întrebat: -Acum ce ziceți, e greșit ca partea lui Lazăr să revină Deliei Orzaru? -Poate că legal era să revină Irinei, iar prin Sandu să fi ajuns la Delia, dar dacă asta e voința lui
SFÂRŞITUL LUI ANDREI MURGESCU. Fragment din romanul Îngerii de la Casa Morarului de Ion R. Popa, Ed. Autograf, Craiova, 2011 () [Corola-blog/BlogPost/339663_a_340992]
-
Vasile și Ioana ar fi nașii de cununie ai acestor tineri, aș fi convins că întreaga lor căsnicie ar străbate un drum fără ocolișuri. Din partea lui Lazăr, vă cer iertare tuturor cărora el le-a adus necazuri. De la un timp, grimasele lui Andrei au început să fie precedate de un căscat, de la care făcea eforturi evidente să se abțină. Acum acestea se îndesiseră, încât nu putea să-și mai continue discursul, în timp ce ochii i se închideau și capul îi cădea în
SFÂRŞITUL LUI ANDREI MURGESCU. Fragment din romanul Îngerii de la Casa Morarului de Ion R. Popa, Ed. Autograf, Craiova, 2011 () [Corola-blog/BlogPost/339663_a_340992]
-
am nuntit... Ți-ai așezat vicleană timida răsuflare Peste albastre vise lăsate amanet La poarta dintre ceruri, unde hotarul doare Când pașii se mai calcă pe urme vechi, discret... Și am uitat de mine și am uitat de moarte Deși grimasa-ți vie rânjea pe sub furtuni, Eu nu vedeam oceanul, ce rece ne desparte Oceanul tău de ploaie cu tainice genuni... Mai plânge și acuma,în luna mea de miere Un fir de lămâiță...ce lamentare-amară! Tu, toamna mea nebună ai
ÎN NOAPTEA NUNŢII MELE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 784 din 22 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341288_a_342617]
-
a le lor trasee, clădirile ședeau sub povara viselor materializate iar copacii din jur începură să danseze. După căteva secunde ce părură a nu se mai termina, necunoscutul din stradă se întorse încet, nu schiță pe a sa față nici o grimasă și începu să pășească către ea în pași mici ritmici și hotărâți. Era atât de nervosa că nu era atentă la el defel, doar vântul o mai temperă din elanul ei alimentat de tensiunea nervoasă. Începu să își pregătească cuvintele
MÂNTUIREA II de BORCHIN OVIDIU în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341994_a_343323]
-
Și umilit să mă închin, Ci demn din suflet în rărunchi, Modest cum sunt, dar drept la trunchi... Iubește-mă decum îți ies În cale chiar și trist fiind, Dar bucuros și mai ales Îngrijorat și-atent să-ți prind Grimasa, apăsarea, intuind... Iubește-mă decum m-arăt Deschis la chip și drăgăstos Și nu te da timidă îndărăt Când te dezmierd și sunt voios Că Domnu-n cale mi te-a scos... Iubește-mă decum te văd Și uită grabnic de
IUBEŞTE-MĂ...! de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1044 din 09 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342055_a_343384]
-
Oltița Chirilă?! O mai putem regăsi, o mai putem revedea undeva? Părăsindu-ne, actorul Jean Constantin a luat cu sine un capitol de istorie pe care l-a legat între scoarțe veșnice. Nimeni nu-i poate înlocui râsul lui sub grimasa feții care râdea toată, nimeni nu-i înlocuiește gingășia, tandrețea sa... A existat ca să intre în încurcături ori să creeze încurcăturile și să amestece pe alții în ele, a existat să interpreteze trăsnăi și să condamne prostia și răutatea. Chiar
OLTIŢA CHIRILĂ. SĂRIM ÎNTR-O EPOCĂ FĂRĂ ARTA SPECTACOLULUI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342097_a_343426]
-
voievod. CONTELE DRACULA : Ohooo!... Își mai aduc aminte de mine! PRINȚIȘOR: Au fost revolte, dar au fost înăbușite de forțele de ordine care au intervenit cu furtunurile cu apă, bastoane, lacrimogene și chiar gloanțe de cauciuc. CONTELE DRACULA: (face o grimasă) Aoleu! Asta nu-i bine! PRINȚIȘOR: Confruntările s-au soldat cu răniți, dar trupa „Imperatorului” nu cedează asaltului popular. CONTELE DRACULA: Și ce nemulțumiri are poporul? PRINȚIȘOR: Au tăiat din salarii și pensii iar prețurile au explodat, bătrânii bolnavi mor
REGATUL LUI DRACULA (VI) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1142 din 15 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342076_a_343405]
-
românul își ,,molfăia” revolta sub forma acelor glume, bancuri, pamflete, care circulau din gură în gură, și aveau drept scop menținerea conștiinței civice ce doar aparent era îngenuncheată. Citim, ridicăm sprânceana a mirare, lăsăm să ne scape un zâmbet, o grimasă și, trebuie să recunoaștem deschis, parcă ne mai răcorim puțin. Volumul de față este expresia observației atente pe care autorul a acordat-o societății în care trăiește. Este, în egală măsură, expresia atitudinii proprii, a revoltei, care, orice s-ar
ÎN OGLINDA FABULEI ŞI A PAMFLETULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 556 din 09 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341953_a_343282]
-
muzicii și ritmului, ai să vezi. - Ok! Hai să te văd. Ștefan o eliberă din brațe și Dalia chiar începu să-și torsioneze corpul în ritmul muzicii și al ritmului impus de DJ-ul discotecii. Tot se mai citea o grimasă pe figura sa, care cu timpul dispăru complet. Trecuse ce a fost mai greu și anume acceptarea psihică a prezenței doar pentru ea, a celui de care se simțea atât de atrasă. Nu o vedea nimeni și el era acum
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1191 din 05 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341866_a_343195]
-
plutește printr-o ceață vâscoasă. Ca ajutor de baci pentru câteva zile la stâna din Muncel, eram atât de extaziat, că nici nu-mi mai păsa de dumnealui. Eram atent la fiecare mișcare a sa, la fiecare gest, privire sau grimasă, înregistram în amănunt și așteptam numai momentul oportun să-l rog să-mi tălmăcească tot. În miezul ultimei nopți de băcie, Unchiu s-a ridicat din cojoc și a șezut, deznădăjduit. Am deschis ochii. Lămpașul cu gaz abia pâlpâia. - Fă
Povestea ca viață. De câte feluri sunt vorbele () [Corola-blog/BlogPost/337881_a_339210]
-
muzicii și ritmului, ai să vezi. - Ok! Hai să te văd. Ștefan o eliberă din brațe și Dalia chiar începu să-și torsioneze corpul în ritmul muzicii și al ritmului impus de DJ-ul discotecii. Tot se mai citea o grimasă pe figura sa, care cu timpul dispăru. Trecuse ce a fost mai greu și anume acceptarea psihică a prezenței doar pentru ea, a celui de care se simțea atât de atrasă. Nu o vedea nimeni și el era acum numai
ROMAN (CAP. LECTIA DE ECHITATIE ) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 611 din 02 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343898_a_345227]
-
accentua disconfortul. Într-o pauză a manevrei, se apropie de cioban, spre a-l atenționa că nu e treaba lui în această zona militarizată. Cu o expresie de înțelegere a situației, chiar cu un zâmbet abia schițat ca într-o grimasă, ciobanul se scuză față de locotenent și-i cere permisiunea să facă câteva observații asupra exercițiului de luptă pe care îl conduce. Contrariat, tânărul ofițer îl întreabă ce legătură are el cu milităria, acceptând totuși, în sinea lui, că ar putea
CUM UN TOIAG DE CIOBAN UZURPĂ LOCUL BASTONULUI DE MAREŞAL de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2337 din 25 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/343134_a_344463]