722 matches
-
aici să se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare căpetenie, vă spun, și n-o să fiu eu cel care îl trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu nu mai e cel pe care îl știați. Trăind printre asasinii aceia, a devenit un dușman al lui Dumnezeu, barbar ca și ei, ba chiar mai mult, până la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl avea, după obiceiul poporului său, vopsit blond, dar la rădăcină, acolo unde creștea, se vedea că avea o cu totul altă culoare; îl purta strâns la ceafă într-un fel de împletitură scurtă și groasă, ce-i cobora pe grumazul gros ca de taur. Prima impresie pe care și-o făcu Sebastianus când îl văzu venind către el nu fu una pozitivă. Cu neplăcere, îi întâlni ochii puțin ieșiți în afară, de un albastru de gheață, distanți și atenți totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
veni în întâmpinare împreună cu Mandzuk și Odolgan. Nu trebui să facă prea mult drum, oricum, fiindcă cele două căpetenii curând se opriră în fața sa. Utrigúr, sprijinindu-și ambele mâini pe mânerul argintat al șeii și aplecându-se puțin înainte peste grumazul calului, își arătă surâsul enigmatic în care doar cine îl cunoștea de multă vreme, ca Balamber, ar fi putut recunoaște o sclipire de simpatie sau, mai degrabă, de bunăvoință satisfăcută. — Salutare, Balamber. astăzi mingan-ul tău s-a comportat foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau gălbejeala hârtiei, pentru a le putea desluși înțelesul și trecutul. Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul bolilor, amestecat într-un efort comun cu sudoarea, grăsimea și sângele lor. Jugul păstrase memoria acestui transfer simbiotic, monoton, lent, dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului Memoria obiectelor limbaj straniu și cod secret
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
într o temporalitate care le conferă memorie, deci sens al devenirii. "Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul boilor, amestecat într-un efort comun cu sudoarea, grăsimea și sângele lor. Jugul păstrase memoria acestui transfer simbiotic, intim, monoton, lent dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului" (pag.131). Hermeneutica obiectelor, disciplină pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Întrebase el pe Mașa. Femeia avusese naivitatea să spună nu. „Să-mi atingi vârful nasului cu limba și promit că nu-ți iau nici un bănuț. Și, În plus, am să latru pân’ la ziuă... Și la nevoie, Îmi pun și grumazul În lanț. Voi fi câinele tău de pază, de ce nu. Am să mă gudur la picioarele tale și am să ling mâna care mă va mângâia...“ „Lăsați palavrele, Îi spusese Mașa, și vă culcați aici, pe lavița din tindă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lovitura, fentând lateral, dovedind Îndemânare și nu ageamiu În profesie, În cădere aplicându-i cu ambele picioare o lovitură violentă În abdomen, ridicîndu-se de jos fulgerător. Făcu o piruetă, dovedind virtuozitate și, Îi dădu o lovitură cu palma deschisă În dreptul grumazului, suficient pentru a-l face mototol!! Fu rândul hoțului de buzunare, să Înjure flegmatic, Întorcându-i toate buzunarele pe dos. Fără să se grăbească, luă tot ce-i era de trebuință, iar actele i le aruncă alături! Socotind afacerea Încheiată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lor multicoloră. Luară un taximetru, iar fata se lipi de el căutându-i oarecum timorată privirea. Îi șopti cu vocea puțin auzită. „Promiți, vei avea grijă de mine și nu mă vei părăsi curând...??” Drept răspuns Tony Pavone Îi cuprinse grumazul și, În semiîntunericul ce-i favoriza complice, buzele lor se contopiră Într’o coliziune fără sfârșit. Merseră un timp În tăcere, apoi fata Îl chestionă cu o oarecare sfială În glas. „O iubești...!?” Tony Pavone zâmbi forțat, evident stingherit. „Acestu-i
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu se Întâmplă se liniști grăbind mersul dorind să-i ajungă din urmă pe cei trei colaboratori cărora le auzi pantofii scârțâind În zăpadă, dovadă a gerului cumplit ce prevestea o iarnă nu tocmai ușoară. Scoase batista ștergându-și fruntea, grumazul și subțiorile de transpirație; Se simțea slăbit, ar fi preferat să se lungească pe luciul gheții să gândească la liniștea Înghețată a mediului Înconjurător, la starea sănătății lui! Simțindu-se fără putere, făcu un deosebit efort de voință pentru a
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
călcându-se În picioare, agățându-se unii de alții, aplicând lovituri cu pumnii!! Înfricoșată Atena, sări În brațele lui Tony Pavone, plângând. „Vom muri prietene, vom muri...! Să părăsim această lume cât mai frumos...!” strigă Atena Încolăcindu-și mâinile În jurul grumazului sărutându-l, făcând corp comun cu prietenul ei drag. Penru moment, fiind suficient de turmentat, Tony Pavone nu realiză la adevărata valoare tragedia ce se derula În momentul de față. O secundă mai târziu, judecă repede. Dacă rămâneau În interiorul clădirii
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
din instituție, o privi Întrebător. Mai mult alergând fata, Îl luă de mână peTony Pavone, ocolind colțul unei alte clădiri și curmă emoția prietenului ei, arătându-i viza opținută, În timp ce, cu lacrimile curgându-i șiroaie, Îi șopti fiind agățată de grumazul lui. „Prietenul meu drag, bucuria vieții mele...!! Ziua salvării noastre din totalitară Închisoare e atât de aproape Încât, zilele ce le vom mai avea de trăit ne vom bucura de ele cu toată ființa noastră...! Să fugim departe, cât mai
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mă culci în pat de paie, Să mă aduni ca pe un pui la piept Și dragostea ne fie o văpaie, Iar vorba ne conducă înțelept. În vară să mă treci râul pe brațe Și să te țin ușor după grumaz, Să tot asculți cum gura nu-mi mai tace, Să-ți vină să m-azvârli după pârleaz... Să vrei să pleci și să mă lași acolo, Dar să nu poți, să te întorci mereu, În brațe ori pe umeri să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sirenă, departe E marea, talaze-n migrenă. Și omul Ce n-are durere sub frunte, coboară Spre apă din sat. Tu caută-i talpa. Eu, glezna mai sus, sărutul genuchiului Cândva m-a vrajit. Tu caută-i pulpa Eu, sânii călai. Grumazul și buza, Au semne de daci, hai, caută-i ochii, ce faci? Am călcat o piatră. Ispita m-a împietrit. Plete lungi ca arama continuau să crească. Sub unghii de argint iarbă si mușchi de stâncă Creșteau în liniște, iar
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
străbătea întinsa, plictisitoarea câmpie de sud. Nici n-aveau termen de comparație, și chiar dacă ar fi avut nu le-ar fi stat mintea la așa ceva. Le era indiferentă ca și calului, căruia Lung îi atârnase un sac cu iarbă după grumaz și mesteca răbdător în așteptarea stăpânului, în spatele gării, unde drumul se termina în fața celor două trepte ale scării de piatră ce ținea cât toată lungimea clădirii. Lung gândea la ziua aceea când venisem pentru prima dată în așezările din partea locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
una din metropolele Europei. Lung își înflorase biciul în ajun cu petale de postav colorat, anume pentru primirea mea, și gătise asemeni harnașamentul, care astfel nu se mai vedea că era învechit și ros, mișcând lejer pe crupele, spinarea și grumazul calului care recunoștea în Lung singura autoritate asupra sa, și-l vedea stăpânul naturii. Lung simțea asta și plesnea biciul alături, atingând foarte rar spinarea animalului iar atunci cu reținere, iar actul era săvârșit cu satisfacția abia vizibilă a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pământ; acum nu mai era a lui. Trecu la grajdul primăriei să-și mângâie caii, cei doi ce-i erau dați în grijă. Aveau ochii mari, umezi, lui i se păreau omenești, înțelegători; se sprijini cu mâinile și fruntea de grumazul unuia din ei și rămase așa câteva minute, în dunga de lumină a soarelui ce pătrundea prin ferestruica pătrată de deasupra. - „Ce știți voi?” - vorbi mângâind fruntea răbdătoare a calului, ce știți voi ce înseamnă să fii om!” Apoi plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
facem Crăciunul împreună”, gândi. Crezu și nu crezu gândului, o scrisoare trimisă pentru asta își tot aștepta - acum inutil, își spunea - răspunsul, pentru că era prea târziu. Deodată însă - atunci?, în altă zi? - o sanie, trasă de doi cai purtând deasupra grumajilor o arcuire sonoră de zurgălăi, ca-n secolul trecut până spre sfârșitul deceniului cinci din vremea noastră, - o sanie, spun, lunecă pe drumul de comună al marii câmpii (unde o fi găsit sania asta?), amândoi încotoșmănați în șube, Lung cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite. Omul vâslea, încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în cercurele. Tresării. —Boierule, să nu te superi... Sunt așa eu, un om prost... Parcă ce învățătură am? De ce să mă supăr, neică Marine? — Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sângele îmi năvălise în obraji. Nu mai puteam spune nici o vorbă; nici nu aveam ce spune. Făcui un pas; fata tresări. Întinsei brațul drept, o apucai de mijlocul strâns tare cu brâul. O simții că se trage îndărăt, încordată din grumaz cu putere. O apucai și cu stânga. Ea-și trăgea capu-ndărăt, albă la față ca varul deodată, cu gura strânsă, fără nici o vorbă. Apoi brațul drept, pe care mi-l pusese în piept, slăbi, căzu. O cuprinsei tare, îi sărutai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl privi cu mânie și cu dragoste; se apropie de el și-i dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte, când o simți pe fată tremurând lângă pieptul lui. Îi cuprinse cu dreapta grumazul. Și ea i se zbătea moale în brațe, iar el o sărută amețit. —N-ai să te duci, așa-i că n-ai să te duci? zicea ea, și-l privea c-un fel de sălbătăcie. Vină desară la bordei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sunetul glasului ei. Dar în noaptea aceea chiar, după ce vătaful cel bărbos adormi liniștit, Cristina se furișă afară din odaie și se duse la portița de lângă grajd, unde o aștepta pădurarul. Cum deschise, îl și cuprinse cu amândouă mânile de grumaz. Și dintrodată se simți strânsă lângă tașca cea înflorită cu alămuri. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. — Avem în podul grajdului, în fân, un loc ascuns... îi șopti ea. Și se sui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unsprezecelea, soarele se stânse în neguri și începu să tragă un vânt tăios de la miezul nopții. Când se lărgi valea spre râul cel mare, se învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pușcătura, și mai ales cum a aflat el animalul căzut între niște desimi nepătrunse. Nana Floarea îl asculta cu plăcere, gândindu-se că numai câțiva ani vor trece și acest fecior va fi în stare să aducă singur țapul pe grumaz; și după ce va face cu el din munte zece kilometri, când va ajunge acasă, să sară o dată în sus de bucurie bătând de două ori din pinteni, înainte de a atinge iar pământul, după rânduiala paznicilor tari. De două ori a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că-mi ești drag și că vechii slujitori ai împărăției te prețuiesc ca pe o piatră rară. — Atunci s-așteptăm să se facă vreme bună, a răspuns coconul împărătesc. Deocamdată îmi priește mai bine la Amasia. Rustem și-a pipăit grumazul. — Deși partea aceasta a ființii mele e în primejdie, a râs el, voi duce stăpânului nostru răspunsul măriei tale. VIItc "VII" Când s-a aflat rezultatul soliei marelui vizir, doamna Roxelana s-a bucurat fățiș. A cuprins râzând puțintel răutăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]