1,450 matches
-
Prăpastia ce separa Poporul Vălului de celelalte popoare ale planetei se adâncea pe măsură ce trecea vremea, și el era convins că a încerca să facă un salt spre cealaltă margine a prăpăstiei ar fi însemnat să se arunce cu capul în hău. Poporul tuareg nu avea altă soluție decât să rămână pentru totdeauna pe vechea margine a prăpastiei, până când, stingându-se, avea să dispară și modul său de a înțelege viața, și pe Gacel Sayah îl durea să accepte că face parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ascund mă bag În pat și-mi trag plapuma peste cap nu vreau să aud dacă mai sună nu vreau să mai știu mi-e frică cum să-mi vîr mîna În gura ei căscată să mi-o afund În hăul acela pînă la cot să-mi colcăie printre degete balele ei de animal turbat de groază și dacă o Înăbuș de tot dacă o omor și toți ochii ăia pironiți pe mine ca niște cîini speriați așteptînd momentul să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ea vrea să mă împingă la moarte, cât mai repede! - Stă scris în sfânta Cabala că o coborâre grabnică în moarte e necesară pentru un om pios. Altfel cum ar putea fi acel om încercat? - E ușor să cazi în hăul morții, dar mai greu e să te ridici de acolo. Omul e îndrăgostit în mod curios de viață. - Vino la sinagogă, n-ai mai dat de mult pe-acolo, i-a spus Charlie la sfârșit. După plecarea lui Charlie, Noah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de salvare din marasma în care lumea s-a băgat singură. În finalul cărții chiar și Cel Rău e mântuit și inclus în îmbrățișarea cosmică, făcând soarele și celelalte planete să se miște armonios. Satan însuși va fi scos din hăul adânc eliberat de lanțuri, numai ca să se poată închina creației și Creatorului universal. Cred că toate astea sunt extrem de exagerate, dar Zaharel a crezut în acest sfârșit frumos în naivitatea lui bine cunoscută și asta a fost cauza „morții“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
asculte pe bătrân. O stare de indiferență îl cuprindea ori de câte ori încerca să pună întrebări. Vâlva nu poate trece peste Râpa Dracului, spuse mai departe Calistrat, noi însă da. De multă vreme paznicii au lăsat trunchiul acesta ca o punte peste hăul de sub noi. Nu-i pentru păzitori ci pentru oamenii obișnuiți care s-ar putea rătăci pe aici. De câte ori putrezește lemnul, ne îngrijim să îl înlocuim cu altul proas păt tăiat. Eu am schimbat trei până acum. Să-ți dea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să-și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu-se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să-și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva decît năluca visului și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel merg doar lunaticii, duși peste abisuri de mîna Atotțiitorului, de o cutezanță care nu vede hăurile, de o nesăbuință ce vine dintr-o credință ancestrală, de forța păgînă a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul lor cu mîinile Întinse În față vine de la adorația păgînă a zeiței Luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
iertate păcatele? Poate tot așa, cîinele pe care-l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce-l strîngea la piept pe cîinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgîn, purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ar fi Îmbrățișat principiul etic, iar nu cel poetic (și cine mai știe dacă există o delimitare netă!), nu ar mai fi avut pe conștiință o existență umană, pe care acum trebuia, constrîns de legea morală, s-o salveze din hăul În care se găsea. Și ca tînărul zdravăn de altădată să nu se contamineze de Învățătura sa, măcar prost Înțeleasă și greșit tălmăcită, el n-ar fi trebuit ca În noaptea aceea să vegheze asupra acelui text cu o caligrafie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lumea cealaltă, cu un realism care-i singularizează nu numai intuițiile, ci și revelațiile primite de la Dumnezeu. Îmi amintesc de povestea unui tînăr care, după blestemul mamei, va fi luat de o forță misterioasă, smuls de pe pămînt și Înghițit de hăul unui găvan unde va trăi patruzeci de zile, aidoma spiritelor, după care se va Întoarce și va trăi supus legilor care domneau acolo. În acea poveste era atît insolit Încît era exclusă orice născocire, ceea ce chiar dovedea existența reală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Scaune, Dealul Petrii, Submargine și Hălmagi. în satul Lunca sunt cunoscute Dealul lui Cararău, Dealul Chetroșenilor, Lutăria, Dealul Bisericii și Izlazul comunal. Caracteristica acestei zone este dominarea nisipurilor, a nisipurilor argiloase care determină erodarea permanentă a solului, formând râpe și hăuri în mod permanent. Terenurile argiloase, lutoase, de pe dealurile puternic fragmentate, permit ca apa ploilor să formeze torenți distrugători ce produc mari pierderi de sol, ajungând până la 98%. Datorită ploilor torențiale se întâlnesc forme caracteristice eroziunii lineare, de la cele incipiente, până la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
întâmpinat și școala și învățământul din satele comunei Filipeni, depășite numai prin interesul și abnegația învățătorilor. Proprietarii moșiei Filipeni - boierii din familia Rosetti - nu s-au gândit la copiii clăcașilor, să le facă coală, să arunce o lumină într-un hău de întuneric. Maria Dumistrăchioaia (Rosetti), după cum se arată în recensământul din 1774, avea ca scutiți de dări 12 duhovnici, dar pe nici unul nu l-a pusă să-i învețe buchiile pe copiii țăranilor. Postelnicul Grigore Rosetti, care a trăit până în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
se Îndepărteze, ajungând până la colțul unde Își amintea că era poarta acelei abații infernale. Dar un horcăit dinapoia uneia dintre oglinzi Îl reținu, Împietrindu-l de frică. În centul octogonului, o pată de umbră arăta că acolo se deschisese un hău. Un huruit părea să vină de jos, ca și când niște pilaștri uriași ar fi Început să se prăbușească, târând după ei o gloată urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asfințitul de noiembrie, iar el devenise eroul etern, identificându-se cu lupul de mare de la prova unei galere vikinge, cu Roland și Horațiu, cu Sir Nigel și Ted Cory, frecat și despuiat la piele și aruncat din propria voință În hăul dintre valuri, luptându-se cu mareea, auzind de departe tunetul aplauzelor... la urmă Învinețit și obosit, dar Încă nelăsându-se placat, mișcându-se În cercuri, răsucindu-se, schimbând pasul, Împingându-și adversarul cu cotul... aruncându-se pe burtă dincolo de buturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
albastră? — Spune-ne ce e. — Suntem numai urechi, Amory. — Zâmbește, Înjură - fă ceva. A urmat o tăcere... a trecut o legiune de secunde... după care el s-a uitat din nou și Încă o cohortă de secunde a căzut În hăul timpului. — Albastră ca bolta cerească, domnilor. URMAREA Ceea ce a făcut Amory de la Începutul lui septembrie până primăvara târziu a fost atât de lipsit de noimă și de finalitate, Încât parcă nici nu merită consemnat. Firește, i-a părut rău imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
literatură -, am siguranța că Biserica te-ar face să te simți mult mai trainic ancorat, dar nu voi risca să pierd influența pe care o am asupra ta discutând cu tine În contradictoriu, chiar dacă În sinea mea sunt sigur că „hăul negru al Romanismului“ se cască sub picioarele tale. Scrie-mi repede. Cu multă dragoste, THAYER DARCY Până și lecturile lui Amory au pălit În această perioadă. El s-a cufundat și mai tare În labirintul străzilor neguroase, mărginașe, ale literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o, Doamne, uite că-mi amintesc -, Chiril Economu și Petruț, parcă îi văd, mă îmbărbătează, au încredere, îmi spun tot felul de vorbe. Intrăm în scenă, ne ocupăm locurile pe paturile suprapuse, liniște, se ridică încet cortina, se aprind lămpile, hăul imens devine și mai mare, dar nu am timp de teamă, am treabă și asta mă ține tare. Îmi vine rândul și sar din pat. Au rămas năuci, pentru că ce s-a petrecut le-a depășit înșelegerea. Am jucat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
marele premiu de interpretare la Festivalul de teatru experimental de la Cairo. Festivitatea avea loc chiar la poalele marii piramide, într-un decor fastuos, cu lumini multe și colorate care irizau fantastic înălțimea amețitoare a piramidei; în spatele ei, noaptea căsca un hău de nepătruns. Sus pe cer erau stelele, dar, din cauza iluminației, abia dacă se zăreau. Mă întorceam de la masa prezidiului cu diploma în brațe și din primul rând s-a ridicat un omuleț care m-a îmbrățișat și mi-a șoptit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și ieși în imponderabilitate. Reveni rapid cu o pungă de smochine, cu patru jaluzele și cu trei pachețele de gumă. Getta 2 îi numără cinci fise de uraniu, cât îi ceru meseriașul, apoi Felix îi sugeră din priviri ieșirea în hăul cosmic. Din ușă, Jan, se întoarse și spuse: — Da’ niște sticli goale... N-avem! răcni Felix S 23. Meseriașul ieși resemnat, trăgând după el ușa. La vreun minut după aceea, prin hublou, văzură cum micul vehicul pe care scria Cooperativa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
agăți cu disperare Să culegi raze de soare. Te împiedici, te ridică, Fără zbateri, fără frică, Lasă loc la bucurie, Să te-nalțe în tărie. Ochii sprijină-ți de stele, Să fugă clipele grele, Dornică s-atingi Lumina, Aruncă în hăuri tina. Dezvelită de-ntristare, Uită de cuvântul doare, Pune-ți aripi de speranță, Sufletul în siguranță.
Efemeride by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83371_a_84696]
-
mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhù la Zodie. Uhù, Scorpiei surate, Să-l întoarcă d-a-ndarate, Să nu-i rupă vreun picior Câine ori Săgetător! - Ai văzut? Muri o stea. Ca o Zmieură mustea; Stea turtită,-în hăuri suptă, Adu-mi-l pe-o coadă ruptă, Ruptă și de lingură, Să colinde singură Toate vămile pustii Unde fierb, la pirostrii, În ceaun cu apă vie, Nărăviții la curvie; În zemi acre și amare Câți au râs de fată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
caldei firi, Joc viu ori șovăielnic de galbenă maramă, Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri, Ușoară și fierbinte văpaie, te destramă; Redă nemărginirii fugarul tău mister... Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă, Prin sure și înalte pustiuri de eter Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă. Deasupra ta, deasupra haoticului drum, Cupolele nocturne te-or strejui hieratic; Iar tu vei fi parfumul lunecător de-acum Pe-a lumilor întinsă tipsie de jeratic. Curând, sub faldul umbrei, nu vei mai desluși Nici recea Astartee
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
străbate-o... Și când - diamantine - Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline, Încrezător, azvârlă ciomagul de prisos: Din povârniș, în steiuri; din stânci, în văgăune Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit. Dar sus, sub îngînata lumină-abia născândă, Lăsând să scape râsul din pieptul tău sporit, Acopere căderea cu hohot de izbândă. HIEROFANTUL În rândurile celor ce s-au bătut sub Miltiade coborâse și preotul din Eleusis Portalele trufașe, sfruntând
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
repede. Mi-e tare rău, cred că am să mă sfârșesc... Nu puteam lega frazele din cauza hohotelor de plâns. Am dormit la ea în acea noapte de iarnă. Orice mângâiere era de prisos. Sufletul avea legile lui nescrise, necunoscute. Vedeam hăul, vedeam singurătatea, cum așteaptă să mă devoreze lent, clipă după clipă. Cunoșteam fața necruțătoare, neîndurătoare a acestui sentiment - adevărat călău cu sânge rece. Doar calmantele m-au ajutat să fac față ( într-o mică măsură)acestui eveniment ( aparent simplu) pentru
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]