KorAP: Find »[drukola/base=hamac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 16 >

391 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

chiar și fiecare cuvânt, așa cum știa toate cărțile, și fiecare în parte, pe care le păstra într-o enormă ladă din colibă. Smulse două banane dintr-un mănunchi ce atârna de o grindă, începu să curețe una și, înapoi în hamac, ochii i se opriră într-un punct ce se mișca acolo, departe, la capătul mlaștinii. Își șterse ochelarii cu o batistă zdrențuită, își masă un pic al pleoapele și privi din nou. Nu era nici o îndoială: punctul se mișca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de banană. Totul era așa cum lăsase cu o zi înainte și se putea spune că nu intraseră să-l privească în timp ce dormea. Doar când dădu în lături perdeaua de la intrare îi putu vedea, stând pe vine la umbra copacului, lângă hamac. Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu imensa sarbacană, îl privea în față. Ea, aproape o copilă, stătea cu capul plecat, privind în jos. Amândoi erau goi, tot atât de goi cum veniseră pe lume, cu excepția unei fâșii roșii în jurul taliei, fâșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-l privească așa cum ar fi putut să-l privească un câine de vânătoare. — Ne-am aranjat...! comentă el cu voce tare. Nici măcar n-o să vorbim. Poate că e mai bine așa - se gândi el după câteva clipe. Se tolăni în hamac, deschise o carte și începu să citească, dar după câteva clipe, o privi din nou pe indigenă. Încerca să-și dea seama de cine îi amintea. De Clarence, nu, bineînțeles; nici de Zoraida, micuța negresă cu care a trăit în timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
vedeau pătate cu verde și înțelese, uimit, că în lipsa macetei, desprinsese mănunchiul de tulpină mușcând cu dinții. — Ce animal! exclamă el. Era de ajuns să rupi una... Sau vrei să le mănânci pe toate? Fata ajunse cu mănunchiul până la marginea hamacului, îl ridică de pe jos, sprijinindu-l de genunchi și rămase neclintită, așteptând ca el să se servească. — Eu nu vreau. Sunt pentru tine... Smulse o banană, o descoji și i-o vârî ei în gură. Pentru tine! Pentru tine... hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ca să nu trebuiască să-și iubească patria, să simuleze curajul sau să se vadă obligat să se fălească cu virilitatea. Libertatea lui mergea dincolo de faptul că se trezea la ora când avea chef, că își petrecea ziua tolănit într-un hamac și că mânca atunci când avea poftă. Libertatea lui nu însemna faptul că s-a despuiat de o haină și o cravată, ci, mai ales, că s-a despuiat de o mască. Libertatea de a nu vorbi; libertatea de a nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
pricinuia viețuitoarelor din desișuri. Lângă apă, unde spăla vasele de la prânz, fata rămase nemișcată, ca o stană de piatră, cu urechea atentă și expresia uimită, încercând să cerceteze semnificația acelui zgomot pe care nu-l mai auzise niciodată înainte. Părăsi hamacul, închise cartea și înaintă foarte încet spre mal. Privi spre gura râușorului. Întâi, apăru prova lungă și ascuțită; apoi, un negru pe jumătate gol agitând o pușcă; în spate, o încărcătură mare acoperită cu niște prelate murdare și, în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
se umplu de un fum gros și urât mirositor. Îi văzu îndepărtându-se și privirea lui se opri, cu neplăcere, pe pata de ulei ce rămăsese pe suprafața apei, lângă mal. — Duceți-vă dracului! mormăi el. Se întoarse încet la hamac, se tolăni în el și deschise cartea la pagina pe care o însemnase. La mijlocul după-amiezii, fata se întoarse. Fratele ei o însoți până la canalul cel mare, se asigură că străinii plecaseră și o apucă din nou pe drumul spre satul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
tot ce învățase să spună și pe vremea aceea nu era decât o umbră care stătea pe vine sau se mișca fără zgomot, spălând vase, făcând curățenie în colibă, despuind bananierul, căutând în pădure semințe și fructe. Își țesuse un hamac din fibre de palmier moriche pe care îl atârnă în spatele colibei și de cum asfințea soarele, cu o punctualitate de găină, se așeza în el, închidea ochii și nu-i mai deschidea până când prima rază de lumină nu învăluia laguna. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
diferite, și începu să usuce pământul luminișurilor, dar strădania lui a fost zadarnică: pierdu bătălia și, din nou, veni ploaia, stăpână absolută pentru zile întregi, pentru săptămâni, pentru luni, fără ca nimeni și nimic să-i conteste atotputernicia. Fata, întinsă în hamacul ei, înfuleca banane și dormita căzută în letargie. El, trântit în pat, citea și citea timp de ore, zile și săptămâni. Anotimpul ploilor impunea vieții amazoniene o paranteză - precum iarna în țările nordice - și, în acest timp, nu te puteai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
al indiencei stând pe vine și privind revista, așa cum nu mai privise niciodată ceva care nu era o banană, și părând să vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în hamacul ei, iar bărbatul, rușinat, ascunse revista sub pat și își căută în Perla lui Steinbeck consolarea pentru necazurile lui. O auzi scotocind neliniștită prin lăzi și agitându-se mai mult ca niciodată să pregătească prânzul. După o lungă tăcere, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
bine spălată, renăscu mai verde decât oricând. Într-o săptămână, apele au scăzut în albie, pământul a început să se usuce și miile de viețuitoare ale junglei au revenit la viață după o lungă tăcere. Se putea din nou atârna hamacul la umbră, în fața colibei; se pescuia din nou în pace în lagună; erau din nou fluturi în luminiș. Amazonia și-a ieșit din letargie, din somnul hibernal de fiecare an, plină de puteri nestăvilite, iar pădurea joasă crescu spre cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
prelungească după plac. Și apoi, revenind la colibă, indianca era acolo cu masa gata; îndepărtată și tăcută, umbră care nu deranjează niciodată, servitoare pe care nu trebuia să o plătească, femeie care nu avea nevoie de explicații. Și cărțile. Și hamacul. Și o absolută, perfectă, infinită senzație de libertate. Apoi, într-o dimineață, s-a ivit pe neașteptate, ca întotdeauna, născut parcă din pământul de sub copac, cu picioarele diforme și lunga lui sarbacană. Arăta vag spre Nord-Est: — A venit omul alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Correcaminos: — Mâine o să dau răspunsul, făgădui el. La cină, îi oferiră ciozvârtele din spate ale unei mari maimuțe araguato, cu o garnitură enormă de banane prăjite. Apoi, Kano îl instală într-o colibă mai departe, în care atârnaseră deja un hamac lat. Se lăsă să cadă în el, sleit de puteri din pricina marșului îndelungat, dar conștient că îi va fi greu să doarmă. Aproape de apă și fără apărătoarea de țânțari, puzderia de insecte se va înfrupta din el. Și încă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
față de cocoși, dar nu și față de câini, care se găseau din belșug în sat. Îi obișnuiau de foarte mici să nu latre și pe cel pe care nu reușeau să-l obișnuiască, îl mâncau, și cu asta, basta. Sări din hamac, se dezmorți icnind și se îndreptă spre mal să se spele pe față. Un grup de copii, stând pe vine la umbra unui frumos mahon, ascultau atenți îngânarea monotonă a unui bătrân și, apoi, o repetau, cuvânt cu cuvânt. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând să-i scape, din când în când, un ușor scâncet de cățelandru speriat. Când acostă la mal, sări pe pământ, o luă la fugă spre colibă și se refugie în hamac, din care nu se mai dădu jos până în dimineața următoare. El mâncă ceva, citi o oră și dormi neliniștit, agitat de un coșmar ciudat în care - iarăși și iarăși - îl hăituiau umbre nedeslușite, încercând să-l împungă cu lănci lungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
pastă de guayaba, manioc și banane prăjite și începu să-și pregătească lunga călătorie la Santa Marta. De fapt, nu erau multe de pregătit. Un mănunchi de banane, nuci de cocos, guayabas și nuci de Brazilia, ceva iuca și manioc, hamacul și apărătoarea de țânțari, sarbacana, maceta, câteva piei și fluturi, și bani. Se duse la copacul învecinat, îndepărtă pământul de la rădăcină și dintr-o gaură scoase un borcan de sticlă închis ermetic. Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
îi dădea din când în când părintelui Carlos pentru provizii. Indianca îl privea în tăcere, cu o umbră de neliniște în ochi. Stătea în continuare pe vine sub copac, urmărindu-i mișcările cu privirea și când reveni din colibă cu hamacul și apărătoarea de țânțari, o găsi instalată la prova caiacului, între banane și nuci de cocos, hotărâtă, după cum se părea, să nu se miște sub nici un motiv. — Dă-te jos de acolo! îi porunci el. Nu poți veni cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
naturală a mlaștinii și a lagunei. Cină pe plaja de nisip, unde descoperi urma lată a unei broaște țestoase care îl conduse la un cuib de ouă proaspete. Își pregăti cea mai pantagruelică omletă din viața lui. Dormi atârnat în hamac între două trunchiuri de palmier, protejat de apărătoarea de țânțari ușoară și cârpită, fără alt acoperiș, decât cerul fără nori, și fără alți pereți, decât selva de o parte și râul de cealaltă parte. Se trezi la răgetul jaguarului dând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
prin care alerga, cu părul în vânt, după fata cu tunică albă ce făcea reclamă pentru bere pe plaja de la Malibu. Se trezi cu primele raze de lumină, cu zarva papagalilor și a maimuțelor „față-neagră“ și rămase timp îndelungat în hamac, privind prin apărătoarea de țânțari rămurișul des al cedrilor-samanes, coroana falnică a palmierilor-moriche și coloritul intens al orhideelor. Mâncă alte ouă de broască țestoasă, și iuca, și banane prăjite și se scăldă în apa neagră, curată și repede a râului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
efort, trebuind să se odihnească des, agățându-se de o ramură ca să nu piardă în câteva minute strădania de ore întregi. La primele umbre ale înserării, se lăsă să cadă sleit de puteri pe o insuliță și dormi acolo fără hamac și apărătoare de țânțari, căci nu avea unde să-l atârne pe primul, nici nevoie - din pricina adierii - de a doua. Și așa, o zi, și încă una, și a treia, până când, cu ultima rază de lumină, se iviră în fața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
afluentul negru, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, sprijinindu-se de ramuri și plante agățătoare. Cină pe plaja de nisip, acolo unde descoperise urme proaspete de broască țestoasă care i-a oferit deliciul unor omlete gigantice. Dormi în hamacul atârnat între două trunchiuri de palmier, ocrotit de apărătoarea de țânțari ușoară și cârpită, fără alt acoperiș, decât un cer fără nori, și fără alți pereți, decât râul, de o parte, și selva, de cealaltă parte. Se trezi la răgetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
simtă mirosul focului, să doarmă în patul lui de campanie, să o vadă pe Piá. Dar acoperișul se năruise din pricina ploii, focul nu ardea, patul de campanie era umed, iar Piá nu apărea. Repară acoperișul pe jumătate, aprinse focul, întinse hamacul, mâncă puțin, dormi prost. Cu primele raze de lumină, Kano era deja sub copac, așteptând răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
se prindeau în părul fetei. Piá continua să geamă și, la fiecare poticnire, tânguielile ei creșteau în intensitate, ca să devină apoi un murmur stins, până când, în sfârșit, căzu într-o toropeală liniștită. Când sosi la coliba lui, o așeză în hamac cât timp pregătea caiacul șubred cu pături și singura lui pernă. Apoi, aproape fără să-și mai tragă răsuflarea după lungul marș, sări la pupă, apucă padela în mâini și porni din nou la drum, înainte pe canal, spre mijlocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ajutor decât maceta, depuse cadavrul indiencei și îl acoperi cu pământ și lemne groase, pe care le aduse de pe mal, ca să împiedice caimanii sau jaguarii să devoreze rămășițele Piei. Navigă apoi încet spre casă și, când sosi, se prăvăli în hamac și bău pe nerăsuflate singura sticlă de whisky pe care o adusese de la Santa Cruz. Se îmbătă până simți că moare și cântă, plânse și înjură lumea și pe locuitorii ei, ca să se arunce apoi cu capul în lagună și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Mă bucur să vă văd. Se îndreptară spre colibă. — Sper că nu te deranjează că I-am adus, spuse preotul. Cred că este important... Oh! Nu mă deranjează... Absolut deloc... Se așezară pe prispă. Inti se lăsă să cadă în hamac, iar preotul și jurnalistul se instalară pe o bancă de lemn ce se întindea de-a lungul colibei. Intră și ieși cu o cană cu apă și două pahare: — Va trebui să vă descurcați. — Nu-ți face griji... Ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]