738 matches
-
ar fi întâmplat... În loc să se supere, să se simtă jignit ori măcar contrariat, Preafericitul elogiază impasibilitatea, flegma și marea înțelepciune a lui Pyrrhon, care a plecat de acolo - să-și spele purceii, cum făcea de obicei... Să convenim deci că hedonismul lui Anaxarh, ca și al multor eudemonisme grecești - cele ale lui Apollodor din Cyzicos, Nausiphanos din Theos ori Diotim din Tyr, de exemplu, din care nu mai subzistă decât ici o vorbă, colo o frază sau o amintire... -, situa binele
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Liceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama de la hedonism, a suporta cu stoicism, a reacționa cu scepticism, a te comporta într-un mod cinic sau chiar senzualist, pragmatic ori utilitarist, ca să nu mai vorbim de a te plimba ca un peripatetician sau a fi socratizat (ceea ce corespunde exact contrariului
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
era pe măsura ambițiilor sale, așa că a devenit de-a binelea filosof sofist. După ce a creat din nimic psihanaliza, ca să nu i se poată reproșa că nu a inventat ceva demn să rămână în istoria ideilor, el inventează individul modern, hedonismul anarhist și umanismul egalitarist. Sunt tot atâtea manifestări ale geniului care justifică în mod cert uitarea totală pe care autorii de istorii ale ideilor, dar și filosofii de profesie au lăsat-o să învăluie această figură majoră a sofisticii, indiscutabil
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în fața instituțiilor politice sau judiciare - adunarea poporului și tribunalul. Terapeut care folosește verbul, Antiphon acționează ca medic individual, dar și ca practician social. Dușmanul legilor întemeiază o filosofie politică radical individualistă: ea celebrează individul transformat în măsură a idealului. 5 Hedonismul anarhist. Antiphon prefigurează într-un anumit fel - dar să fim prudenți în ceea ce privește logica precursorilor... - individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă - iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsura hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește. Bunurile la preț în această lume sclipesc ca niște bijuterii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
TREILEA" Inventarea plăcerii: jubilarea lui Aristip din Cirenetc "Inventarea plăcerii \: jubilarea lui Aristip din Cirene" VItc "VI" ARISTIP și „voluptatea care gâdilă”tc "ARISTIP și „voluptatea care gâdilă”" 1 Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o creație a spiritului, departe de modelul său în carne și oase, căruia i se asociază un discurs posibil opus celui al personajului istoric. Tot așa, Diogene și Aristip funcționează și ei ca niște personaje conceptuale: unul exprimă cinismul, celălalt hedonismul. Figurile lor, asemenea unor personaje de teatru, par a-i servi, dar, de fapt, cel mai adesea îi deservesc. Paradoxal, eu aș spune că Diogene nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
deși a scris și el. Fiindcă citim uneori că cutare sau cutare n-a lăsat nimic scris, când, de fapt, nu s-a găsit nimic din ce a publicat. Lupta care-l opune pe Platon adversarilor săi direcți - materialismul și hedonismul, Democrit și Aristip, atomul și plăcerea - autorizează o lectură diferită a operei acestor doi filosofi: și dacă Platon, reactiv, nu a scris și nu a gândit decât pentru a combate aceste două gândiri niciodată citate, dar care-l preocupă, din
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
această densitate în durată, acest moment fără pereche și fără speranță de întoarcere în cursul căruia trebuie să iei ce trebuie luat și să apuci ce poate fi apucat, fără de care înainte va fi prea devreme, iar după, prea târziu. Hedonismul celebrează clipa și n-are încredere în trecut sau în viitor: a merge să cauți în altă parte decât în această dimensiune punctuală a timpului ocaziile de a jubila ar fi o eroare. Și tot așa, te înșeli căutând ocaziile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dezmățul, luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori de polemică și, întrucât nu cunoaștem contextele, cele câteva fragmente care ne-au rămas cu referire la această chestiune ne îndeamnă la cea mai mare prudență. Rămâne o certitudine: hedonismul cirenaicului și inventarea de către el a unei plăceri demne de acest nume, pozitivă, cinetică, dinamică și solară. Cât despre trupul aristipian, un concept mult prea vag, nu știm cu ce seamănă: oare este făcut numai din materie? Este animat de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
individului este știrbită în vreun fel. Desfătarea lui Aristip coincide cu cea a unui anarhist care nu pune nimic mai presus de libertate, nici măcar (sau mai ales) plăcerea... 9 Plăcerea trăită în mod conștient. La antipozii criticii clasice opuse dintotdeauna hedonismului, desfătarea nu poate fi trăită împotriva conștiinței ori fără participarea acesteia: căci, pentru a exista cu adevărat, cea dintâi are nevoie de cea de-a doua. Satisfacția animalică - a se citi și a se reciti Lactanțiu! - nu l-a interesat
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fi nefericit nu înseamnă că ești fericit; a nu suferi nu înseamnă a te bucura; absența negativității nu echivalează cu o pozitivitate. Distrugerea dorințelor nu constituie un mod de a crea plăcere - altfel, Platon și creștinii ar aparține și ei hedonismului! În schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
În schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele psihice, misiuni pe care Aristip le atribuie filosofiei. În talmeș-balmeșul de fragmente cirenaice, câteva permit
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trimite la cei trei constituenți ai timpului în ansamblul său: trecut, prezent, viitor. Amintirea unei plăceri, așteptarea și dorirea unei plăceri sunt tot atâtea moduri de a genera o bucurie care structurează și constituie fericirea. În felul său, Aristip definește hedonismul ca fiind metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. 10 Cirenaicii există într-adevăr? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu se prea bucura de faptul că avea copii - se înțelegea prost cu ai lui și, cum am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza nu înseamnă ascetism: ea presupune efort, tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor când, de fapt, el înseamnă în primul și în primul rând stăpânirea dorințelor, dominarea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor când, de fapt, el înseamnă în primul și în primul rând stăpânirea dorințelor, dominarea, conducerea lor. Hedonismul obligă la forță și nu tolerează nicio slăbiciune. Corpusul cinic rămâne incert. Dispunem de o mână de fragmente care permit niște concluzii asupra subiectului. Abia niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laertios - îndepărtat fără
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete pentru o existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrarul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrarul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii față de imperativele gregare ale momentului? Ale noastre trimit la consumerismul care traversează secolele și se metamorfozează în funcție de nevoi. Numai filosofia ne permite să facem
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită un glonte între ochi lui Protarh, dar, mare senior, renunță să mai apese pe trăgaci... 2 Hedonistul asasinat
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fi sigur că a înțeles, lasă întrebările fără răspuns, răspunde alandala sau prea târziu. Când ia cuvântul, o face pentru a aproba, a consimți, a valida, a-și exprima acordul: bineînțeles, desigur, evident - registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se încarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel al lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lasă de altfel să se creadă că ea va avea loc. Degeaba. Platon îl trimite pe Socrate să spună că există două feluri de existență, prinzându-l ca urmare pe Protarh, mandatat de Philebos, în capcana unei definiții înguste a hedonismului: o viață de plăceri și o viață de reflecție. Lăsându-l pe stăpânul jocului să reducă chestiunea la acest maniheism practic pentru a conduce dezbaterea - sau mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește obligat să poarte niște haine
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
acestui discipol heterodox al lui Platon, sub forma a patru teze, în definitiv destul de simple, seci și fără nicio dezvoltare. Posteritatea a reținut temperamentul măsurat al lui Eudoxos. Astfel încât cititorii lui Aristotel evită să vadă în apologia făcută de el hedonismului o pledoarie pro domo. Întrucât sinceritatea pledează în favoarea lui, unii interpretează apărarea dezinteresată de către el a plăcerii identificabile cu binele suveran ca pe o dovadă a validității acestei propoziții. Într-adevăr, nimic nu ne permite să găsim în biografia filosofului
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]