628 matches
-
de mare forță, cum sînt ideologiile Reformei sau idealismul clasic german cu Începere de la Kant - Întreprindere care, firește, nu-și poate afla locul În cuprinsul acestei cărți. Pot fi aduse obiecții la considerarea gnosticismului drept model analog corect pentru evoluționismul hegelian ori marxist, Însă ceea ce contează cu adevărat este curentul hermeneutic care a luat naștere, reprezentat de Taubes, Voegelin, Topitsch, Pellicani și alții, după care modernitatea este gnostică. Creatoarea lor greșită-Înțelegere a gnosticismului este posibilă, cu toate că s-ar putea ca ea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a lui Jacob Taubes (1923-1987), scrisă Înainte de treizeci de ani, Abendländische Eschatologie, Francke, Bern, 1947, pp. 159-161. Taubes și-a extras informațiile despre gnoză din lucrarea lui Hans Jonas Gnosis und spätantiker Geist I (1934), iar despre filozofia modernă („stînga hegeliană”) din Karl Löwith, Von Hegel zu Nietzsche: Der revolutionäre Bruch im Denken des 19. Jahrhunderts, 1941; F. Meiner, Hamburg, 19787. De Karl Löwith vezi și Meaning in History: The Theological Implications of Philosophy of History, Univ. of. Chicago Press, Chicago
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sunt sfere". Sfera aduce o lume a contrariilor, a neputinței, a lipsei de libertate, a tristeții. Specifică ni se pare, în lirica lui Nichita Stănescu, ostentația cu care afirmă sursele filozofiei, ale "dezbaterilor"; una din cele mai limpezi este teza hegeliană reluată sub titlul "Eseu" a lui Maurice Blanchot "Literatura și dreptul la moarte", conform căreia, dând nume ființelor, Adam le-a aneantizat. Lumea noțiunilor este tot atât de tristă în perfecțiunea ei ca o sferă 2. Ceea ce dă sens liricii în întreg
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deja din perioada iluminismului. El anticipează oarecum "pasiunea creatoare"33 de care vor fi animați romanticii. Lucrurile sunt în sine ceea ce noi trebuie să facem din ele", avea să spună mai târziu Fichte.34 Pasul următor este reprezentat de supraistorismul hegelian 35. Nici acesta nu realizează însă o desprindere totală, căci ordinea empirică rămâne pentru Hegel doar limitatul, relativul în care se afirmă pe sine ordinea logică, pentru ca, după astfel de experiențe ale alterității, să-și găsească împlinirea în ordinea spiritului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
credea că sistemul său reprezintă ultimul cuvânt al filozofiei. Ca atare, considerăm că "o asemenea autoapreciere" nu se datorează exclusiv unor rațiuni sistematice, ce țin doar de consecvența logică a desfășurării ideilor așa cum susține Blaga, care recunoaște totuși că "exaltarea" hegeliană "era posibilă datorită chiar felului de a gândi romantic"51 -, ci mai ales tentativei de a reconcilia empiricul cu logicul, de a armoniza lumea existentă în fapt cu lumea proiectată ideal de către romantici. (Spunem "tentativă" pentru că, altminteri, rămâne o permanentă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Bunăoară, Erwin Hufnagel 88 susține că psihologia care în Idei despre o psihologie descriptivă și analitică era chemată să asigure "fundamentul definitiv pentru activitatea în domeniul științelor spiritului" devine în Construcția lumii... doar "etapa penultimă", deoarece "luând ca premisă doctrina hegeliană despre spiritul obiectiv, Dilthey își revizuiește teoria privitoare la acel fundament comun care face posibilă înțelegerea" (s.n.): reflecția n-ar mai porni acum de la "coincidența psihică originară" dintre subiect și obiect, ci de la "ceea ce este comun în înțelegerea sensului". Aceste
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ceea ce-l privește pe Hegel, pentru ca apoi, pornind de la acestea, să schițăm relația lui cu Dilthey, fiindcă asupra raportului dintre cei doi vom reveni pe larg în capitolul următor. Primul reper este o temă eleată, care stă la baza sistemului hegelian: adoptând modelul unui raționalism universalist, de tip clasic, Hegel echivalează, ca și eleații, planul existenței cu cel al gândirii. Numai că pentru aceștia din urmă empiricul multiplu și permanent variabil este o simplă iluzie în raport cu unicitatea și imuabilitatea existenței adevărate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
psihologie"126. Viața ne oferă experiența pe baza căreia gândim și construim științele spiritului (pentru lămuriri în privința conceptului de Leben vezi III, 1C și 3), în vreme ce la Hegel logica este cea care construiește realitatea, așa cum sugerează Blaga, potrivit căruia logica hegeliană este una "constructivă, o țesătură de concepte abstracte, ce par a rezulta unul din celălalt" (s.n.)127. Acum am putea fi întrebați cum se împacă o asemenea idee cu postulatul hegelian al unității dintre existență și gândire. Răspundem că judecăm
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care construiește realitatea, așa cum sugerează Blaga, potrivit căruia logica hegeliană este una "constructivă, o țesătură de concepte abstracte, ce par a rezulta unul din celălalt" (s.n.)127. Acum am putea fi întrebați cum se împacă o asemenea idee cu postulatul hegelian al unității dintre existență și gândire. Răspundem că judecăm în acești termeni din următoarele trei motive: ) am subliniat deja (vezi I, 2B) că în baza unei motivații ce ține de psihologia romantică Hegel încearcă să reconcilieze logicul cu empiricul, să
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
psihologia romantică Hegel încearcă să reconcilieze logicul cu empiricul, să armonizeze o lume proiectată ideal cu lumea existentă în fapt, fără ca tensiunea dintre ele să fie, în cele din urmă, și rezolvată; ) aici discutăm numai despre perspectiva oferită de concepția hegeliană, și nu despre ce-și propune în mod efectiv autorul ori despre postulatul de la care pleacă acesta, pentru că finalmente și fatalmente, el are "libertate axiomatică"128, altfel spus pentru că "oricare teorie depinde de axiomele alese" (neapărat necontradictorii), precum și "de ordinea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Weltanschauung, oricât de diferite ar fi, sunt convergente în intenții întrucât caută adevărul -, ele "nu distrug nicidecum ideea de <<știință>>", căci tocmai criza pe care acestea o provoacă "duce spre alte puncte de vedere"132. Forța interioară și creativitatea logosului hegelian sunt transferate în cazul lui Dilthey la nivelul individului și al trăirilor lui, ceea ce reprezintă o nouă dovadă a spiritului romantic care animă viziunea specifică unui Lebensphilosoph. Pe de altă parte, apelul constant la impresia nemijlocită 133 singura capabilă să
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui abstract, pendulând între teoretic și experimental, rămâne până la urmă speculativ, ceea ce ar trăda, cel puțin aparent 139, o contradicție majoră, dacă avem în vedere intențiile declarate ale lui Dilthey. Totodată, demersul amintit ne duce cu gândul la modelul triadic hegelian, numai că așa cum am sugerat deja când am analizat raportul dintre cei doi filozofi aici locul sintezei este luat de corelație. (În capitolul III, 4 vom reveni pe larg asupra desfășurării triadice a gândirii lui Dilthey). Corelația (Zusammenhang), concept pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
doi filozofi aici locul sintezei este luat de corelație. (În capitolul III, 4 vom reveni pe larg asupra desfășurării triadice a gândirii lui Dilthey). Corelația (Zusammenhang), concept pe care se articulează întreaga viziune a lui Dilthey, joacă tocmai rolul sintezei hegeliene, acela de a debloca într-o manieră romantică (vezi supra soluția heraclitică) antinomiile rigide ale clasicismului (vezi supra modelul eleat). Așa cum sinteza asigură mobilitatea unei construcții speculative în cazul lui Hegel, corelația îndeplinește aceeași funcție în cazul construcției istorice a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
construcției istorice a lui Dilthey. Să notăm totuși că o asemenea metodă, acceptabilă sub raport formal și rodnică în sistemul de referință al lui Hegel, nu avea cum să-l conducă și pe Dilthey spre niște rezultate universal-valabile, de tip hegelian 140, fiindcă autorul unei Weltanschauungslehre vizează cu precădere un alt conținut: el "pune un preț hotărîtor pe <<articulația>> istorică a <<insondabilului>> vivo: pe durata <<care se deschide>> în articulația și individuația istorică"141. De aici, Metzger, căruia îi aparține observația
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Socotindu-l pe Dilthey "inițiatorul epistemologiei disciplinelor socio-umane" (Introducere în filozofia contemporană, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988, p. 61), Andrei Marga vede în "filozofia vieții ca filozofie a istoriei" rezultatul "unei sinteze specifice între hegelianism și pozitivism" (în ce măsură este "hegelian" și "pozitivist" Dilthey vom analiza în continuare, prin "pozitivist" înțelegând mai degrabă deschiderea spre spiritul pozitiv al științelor decât aderența la pozitivism ca filozofie a spiritului pozitiv). Această sinteză, mai spune A. Marga, "marchează o cotitură în evoluția filozofiei istoriei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la Mircea Florian vezi cap. Istorism supraistorism din Recesivitatea..., II), pentru că ni se pare mai sugestiv în contextul unei paralele cu istorismul. 36 Edmund Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p. 10. Pentru întregul context vezi II, 2Bj. 37 În ceea ce privește încercarea hegeliană de a depăși neajunsurile istorismului prin supraistorism, vezi II, 2Bc. 38 E. Spranger relevă prezența factorului protestant în procesul apariției romantismului printr-o interesantă disociere de catolicism. Autorul evocat opune catolicismului protestantismul, având în vedere aspirațiile universaliste ale celui dintâi
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
următorul aspect: catolicul Spranger este, firește, de partea lui Hegel, precizând că este "imposibil să edifici o știință pe conștiința păcatului, în loc de a o construi pe conștiința adevărului" (ibid., p. 28). De altfel, el opune tendința "umanistă", reprezentată de dialectica hegeliană, noii orientări dezvoltate "sub puternica influență a concepției etico-religioase despre sau-sau (Entweder-Oder)", pe care a promovat-o, pe latură protestantă, Kierkegaard. (Filozoful danez spunea că "numai opoziția etică este simplă și absolută; și dacă nu optăm din punct de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
neființei, pentru că opusele pot fi identice (cf. A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 85). Observația lui Hegel din finalul părții în care se referă la principiul universal al lui Heraclit este însă și mai interesantă, fiindcă sugerează vocația și tentația speculativă hegeliană: "Marele principiu al lui Heraclit [...] poate părea obscur, însă este speculativ; iar acest lucru este mereu obscur pentru intelectul care reține pentru sine existența și non-existența, subiectivul și obiectivul, realul și idealul" (s.n. G.W.F. Hegel, Vorlesungen über die
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
imanențe a gândirii, a reprezentat un puternic atac la adresa supraistorismului (în ce măsură acesta poate fi detașat de istorism vom vedea mai jos), ceea ce a avut însă drept rezultat abandonarea unui ideal major: deplina inteligibilitate a faptelor istorice interpretate prin grila raționalismului hegelian. Dacă există o rațiune în istorie, aceasta e imanentă, iar noi urmează s-o descoperim, astfel încât demersul nostru cognitiv trebuie să parcurgă drumul de la empirie spre teorie. O istoricizare a conștiinței a condus la o istoricizare a istoriei și a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la inducție, și ca atare metodele istoricilor "nu mai pot admite decât ca acea totalitate să funcționeze ca ipoteză de lucru, ca idee regulativă, ca țel ideal al istoriografiei științifice"66. Că unitatea istoriei nu mai înseamnă "totalitate" în sens hegelian, "ci numai continuitate" am văzut deja. Totodată observăm faptul că interpretarea lui Schnädelbach în legătură cu istoriștii trimite la un fel de proiecție-etalon, acreditată în spirit romantic de istoria înțeleasă ca știință (Geschichtswissen-schaft), fără ca o asemenea proiecție să fie de astă dată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a cărei identitate rezidă în unitatea istoriei sale". Iar în acest sens, după ce mijloacele istoriografiei științifice au fost recuzate, se impune o reorientare spre filozofia istoriei, "defăimată anterior". Desigur, în condițiile date, aceasta "nu mai poate fi de tipul speculației hegeliene asupra istoriei". Acum intră în scenă Dilthey, o dată cu care "filozofia istoriei devine critica rațiunii istorice"70. B) Istorismul lui Dilthey a) Relativizarea apriorismului kantian În subcapitolul precedent am văzut că Riedel vorbește despre faptul că Droysen "s-a văzut obligat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui Dilthey ne va ajuta să înțelegem mai nuanțat și raporturile lui cu supraistorismul. Faptul că un istorist ca Dilthey nu abandonează total o abordare transcendentală nu înseamnă că el ar ceda unor tentații supraistoriste, deoarece o distanțare de universalismul hegelian se poate înfăptui chiar printr-o relativizare a cadrelor a priori, și nu neapărat prin negarea existenței acestora. În sensul existenței unei coordonate apriorice la nivelul istorismului în general ne îndrumă și Schnädelbach atunci când, referindu-se la Droysen, vorbește așa cum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și comunitatea caută să selecteze și să asocieze faptele de viață într-un tot inteligibil și semnificativ.113 Pe lângă faptul, evident, că aici nu mai avem de a face cu o identitate între ordinea empirică și cea logică în sens hegelian, observăm că, pe de o parte, formarea conceptelor are ca punct de plecare experiența personală ceea ce exclude din capul locului promovarea unor formule universal-valabile și admite în schimb o Weltanschauung proprie, călăuzită doar de niște repere generale (stabilite și ele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
altfel, referindu-se la secolul al XVIII-lea, Dilthey însuși distinge două orientări care au încercat să rezolve problema "planului și a sensului istoriei umane". Deși autorul nu-i dă un nume precis, în prima dintre aceste orientări recunoaștem supraistorismul hegelian (preferăm să-l numim astfel din rațiuni mai degrabă metodologice, pentru că așa cum vom vedea el este în fond tot un fel de istorism, însă unul dogmatic). Acesta privește istoria ca pe o evoluție a unor esențe metafizice de tipul rațiunii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
die Geschichte der Philosophie. Fiindcă în istorie apare "ceea ce e supus schimbării", "ceea ce este cufundat în noaptea trecutului și nu mai există". Or, "ideea adevărată și necesară [...] nu e capabilă de nici o schimbare"127. Așadar, pentru a răspunde la întrebarea hegeliană, se cuvine să găsim ceea ce este invariabil și etern în spatele unei diversități variabile și efemere. Dar "înainte de a trece la amănunte" ne avertiza Hegel -, trebuie să avem "o imagine de ansamblu", pentru că "altfel nu vom vedea întregul din pricina lor, pădurea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]