934 matches
-
lucru are loc în nucleul stelei utilizând reacția în lanț proton-proton. Deoarece în nucleul solar nu există nici o convecție, rezultatele procesului de fuziune sunt acumulările de heliu. Temperatura în centrul Soarelui este prea mică pentru fuziunea nucleară a atomilor de heliu prin procesul triplu-alfa, astfel încât acești atomi nu contribuie la producerea de energie netă de care este nevoie pentru a menține echilibrul hidrostatic al Soarelui. În prezent, aproape jumătate din hidrogenul aflat în miezul soarelui a fost consumat și înlocuit în
Viitorul Pământului () [Corola-website/Science/319718_a_321047]
-
triplu-alfa, astfel încât acești atomi nu contribuie la producerea de energie netă de care este nevoie pentru a menține echilibrul hidrostatic al Soarelui. În prezent, aproape jumătate din hidrogenul aflat în miezul soarelui a fost consumat și înlocuit în principal cu heliu. Pentru a compensa reducerea în mod constant a numărului de atomi de hidrogen pe unitatea de masă, temperatura în miezul Soarelui a crescut treptat, printr-o creștere a presiunii. Acest lucru a făcut ca fuziunea hidrogenului rămas să se efectueze
Viitorul Pământului () [Corola-website/Science/319718_a_321047]
-
dar, întrucât ea este de 2,1 ori mai mare decât Soarele, viața sa se află la jumătate. Vega are o neobișnuită slabă abundență a elementelor chimice, o mare parte a acestora având numărul atomic la fel ca cel al heliului și este o stea variabilă, deoarece magnitudinea sa poate varia periodic. Aceasta se rotește rapid, cu o viteză de 274 de km/s la Ecuator. Rotirea cu rapiditate a stelei cauzează o umflare la Ecuator, din cauza forței centrifuge, și, ca
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
au nimic de a face cu steaua, ci sunt resturi provenite de la cometa C/1861 G1 Thatcher. Clasa spectrală a Vegăi este A0V, făcând-o o stea de culoare albăstrie. Principalele elemente care fuzionează în această stea sunt hidrogenul și heliul. Vârsta Vegăi este de un miliard de ani, adică o zecime din vârsta Soarelui nostru. Când raza stelei Vega a fost măsurată cu o mare acuratețe prin intermediul unui interferometru, a rezultat o valoare neașteptat de mare, adică de 2.73
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
și, steaua nu ar fi a cincea cea mai luminoasă de pe cer. Această mare diferență între temperatura polară și cea ecuatorială produce un puternic efect de "gravitate întunecată" Astronomii denumesc „metale” elementele cu numărul atomic mai mare decât cel al heliului. Doza de metale din fotosfera stelei Vega este de aproximativ numai 32% din abundența de elemente grele din atmosfera Soarelui. Soarele are o abundență de elemente mai grele ca heliul de ZSol = 0.0172 ± 0.002. Astfel, în ceea ce privește abundența, doar
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
metale” elementele cu numărul atomic mai mare decât cel al heliului. Doza de metale din fotosfera stelei Vega este de aproximativ numai 32% din abundența de elemente grele din atmosfera Soarelui. Soarele are o abundență de elemente mai grele ca heliul de ZSol = 0.0172 ± 0.002. Astfel, în ceea ce privește abundența, doar cam 0.54% din Vega sunt elemente mai grele ca heliul. Una dintre rezultatele timpurii ale Satelitului Astronomic Infraroșu (IRAS)a fost descoperirea excesului de flux infraroșu venit de pe Vega
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
numai 32% din abundența de elemente grele din atmosfera Soarelui. Soarele are o abundență de elemente mai grele ca heliul de ZSol = 0.0172 ± 0.002. Astfel, în ceea ce privește abundența, doar cam 0.54% din Vega sunt elemente mai grele ca heliul. Una dintre rezultatele timpurii ale Satelitului Astronomic Infraroșu (IRAS)a fost descoperirea excesului de flux infraroșu venit de pe Vega, în ciuda celor crezute. Excesul a fost măsurat ca având o lungime de undă de 25, 60, și 100 μm și provine
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
în scufundare simulată într-o cameră hiperbară din laboratorul hiperbar Comex. Utilizarea de hidrogen pentru scufundări de mare adâncime a fost determinată de necesitatea de a se depăși problemele cauzate de sindromul nervos al înaltelor presiuni (SNIP) cauzate de narcoza heliului. În 1977 societatea COMEX a livrat României instalația de scufundare Ulyss, transportată de la Constanța la șantierul naval din Turnu-Severin pentru a fi instalată pe nava "Arad", repartizată Grupului de scafandri de mare adâncime al centrului de scafandri din Constanța și
Comex S.A. () [Corola-website/Science/322312_a_323641]
-
este limitată la distanța maximă la care se poate observa o stea situată într-o galaxie. Tânără, însă cu structură mai evoluată decât Soarele, o cefeidă își datorează energia luminoasă reacțiilor de fuziune nucleară care, în regiunea sa centrală, transformă heliul în carbon. Arthur Eddington a dat o primă explicație a variațiilor luminozității în 1926. Partea externă a stelei se contractă și se dilată alternativ, în urma unui dezechilibru auto-întreținut al forțelor legate de presiunea gazului și gravitate. Aceste mișcări sunt însoțite
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
de 500.7 nanometri, ceea ce nu corespundea cu nici o linie a unui element cunoscut. La început s-a lansat ipoteza că linia s-ar datora unui element necunoscut care a fost denumit "nebulium" - o idee similară a dus la descoperirea heliului prin analiza spectrală a Soarelui în 1868. Cu toate acestea, în timp ce heliul era izolat pe pământ la scurt timp după descoperirea sa în spectrul soarelui, nebulium nu era. La începutul secolului 20, Henry Norris Russell a propus ca în loc de a
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
element cunoscut. La început s-a lansat ipoteza că linia s-ar datora unui element necunoscut care a fost denumit "nebulium" - o idee similară a dus la descoperirea heliului prin analiza spectrală a Soarelui în 1868. Cu toate acestea, în timp ce heliul era izolat pe pământ la scurt timp după descoperirea sa în spectrul soarelui, nebulium nu era. La începutul secolului 20, Henry Norris Russell a propus ca în loc de a fi cauzată de un nou element, linia de 500.7 nm se
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
stelele cu masă medie sau mică în comparație cu masa Soarelui nostru sfârșitul poate atrage după sine crearea unei nebuloase planetare. Stelele care devin inevitabil nebuloase planetare strălucesc o mare parte din viață datorită reacțiilor de fuziune nucleară care transformă hidrogenul în heliu, aceste reacții având loc în nucleul stelei. Energia eliberată în reacțiile de fuziune împiedică prăbușirea stelei sub acțiunea propriei sale gravitații, steaua fiind stabilă. După câteva miliarde de ani, steaua rămâne fără hidrogen și nu mai există suficientă energie care
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
100 milioane K. Straturile exterioare se extind enorm datorită temperaturii foarte mari a nucleului, devenind mult mai reci. Steaua devine un gigant roșu. Nucleul își continuă contracția și încălzirea iar atunci când temperatura sa atinge 100 milioane K, nucleele atomilor de heliu încep să fuzioneze, formând carbon și oxigen. Reînceperea reacțiior de fuziune oprește contracția nucleului. Arderea heliului formează curând un nucleu inert din carbon și oxigen, înconjurat de un înveliș de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mai reci. Steaua devine un gigant roșu. Nucleul își continuă contracția și încălzirea iar atunci când temperatura sa atinge 100 milioane K, nucleele atomilor de heliu încep să fuzioneze, formând carbon și oxigen. Reînceperea reacțiior de fuziune oprește contracția nucleului. Arderea heliului formează curând un nucleu inert din carbon și oxigen, înconjurat de un înveliș de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În acest ultim stadiu steaua va fi un gigant roșu din punct de vedere observațional și o
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
atinge 100 milioane K, nucleele atomilor de heliu încep să fuzioneze, formând carbon și oxigen. Reînceperea reacțiior de fuziune oprește contracția nucleului. Arderea heliului formează curând un nucleu inert din carbon și oxigen, înconjurat de un înveliș de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În acest ultim stadiu steaua va fi un gigant roșu din punct de vedere observațional și o stea ramură gigant asimptotică din punct de vedere structural. Reacțiile de fuziune a heliului sunt extrem de sensibile
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În acest ultim stadiu steaua va fi un gigant roșu din punct de vedere observațional și o stea ramură gigant asimptotică din punct de vedere structural. Reacțiile de fuziune a heliului sunt extrem de sensibile la temperatură, având rate de reacție proporționale cu T. Acest fapt înseamnă că o creștere de 2% a temperaturii determină o accelerare a ratei de reacție cu mai mult de 200%. Aceasta face ca steaua să fie
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mai mult de 200%. Aceasta face ca steaua să fie foarte instabilă - o creștere mică a temperaturii duce la o creștere rapidă a ratei reacțiilor, proces ce eliberează multă energie, mărind astfel și mai mult temperatura. Învelișul de ardere a heliului se extinde rapid, răcindu-se astfel, ceea ce reduce din nou rata de reacție. Pulsații uriașe se acumulează. Acestea vor deveni la un moment dat suficient de mari pentru a arunca întreaga atmosferă solară în spațiu. Gazele evacuate formează un nor
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
recombină, devenind invizibil. Pentru o nebuloasă planetară tipică vor trece aproximativ 10.000 de ani între formarea ei și recombinarea stelei. Nebuloasele planetare joacă un rol foarte important în evoluția galactică. Universul timpuriu consta aproape în întregime din hidrogen și heliu dar stelele creează elemente mai grele prin fuziune nucleară. Gazele nebuloaselor planetare conțin astfel o proporție mare de elemente cum ar fi carbonul, azotul și oxigenul și, pe măsură ce se extind și fuzionează cu mediul interstelar, ele îl îmbogățesc cu aceste
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mare decât cea a Soarelui pentru a suferi acest tip de colaps. Stelele masive generează energie prin fuziunea nucleară a elementelor. Spre deosebire de Soare, aceste stele posedă masa necesară pentru a fuziona elemente cu masă atomică mai mare decât hidrogenul și heliul. Steaua evoluează pentru a favoriza fuziunea acestor elemente de masă mare, în permanentă acumulare, până când, în cele din urmă, se formează un miez de fier. Fuziunea nucleară a fierului nu produce energie suficientă pentru a susține steaua, și astfel miezul
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
luminoase, pe când cele de tip II-P prezintă o perioadă de scădere lentă (un „platou”), urmată de o scădere normală. Stelele mult mai masive decât soarele evoluează în moduri mai complexe. În miezul Soarelui, atomii de hidrogen fuzionează transformându-se în heliu și eliberând energie termică ce încălzește miezul Soarelui și furnizează o presiune ce împiedică straturile superioare să se prăbușească. Heliul produs în miez se acumulează acolo, întrucât temperaturile din miez nu sunt încă suficient de mari pentru a face atomii
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
mult mai masive decât soarele evoluează în moduri mai complexe. În miezul Soarelui, atomii de hidrogen fuzionează transformându-se în heliu și eliberând energie termică ce încălzește miezul Soarelui și furnizează o presiune ce împiedică straturile superioare să se prăbușească. Heliul produs în miez se acumulează acolo, întrucât temperaturile din miez nu sunt încă suficient de mari pentru a face atomii de heliu să fuzioneze. În cele din urmă, pe măsură ce hidrogenul din miez se epuizează, reacțiile de fuziune își reduc intensitatea
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
eliberând energie termică ce încălzește miezul Soarelui și furnizează o presiune ce împiedică straturile superioare să se prăbușească. Heliul produs în miez se acumulează acolo, întrucât temperaturile din miez nu sunt încă suficient de mari pentru a face atomii de heliu să fuzioneze. În cele din urmă, pe măsură ce hidrogenul din miez se epuizează, reacțiile de fuziune își reduc intensitatea și gravitația cauzează contracția miezului. Această contracție duce la creșterea suficient de mare a temperaturii pentru a iniția o fază scurtă de
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
În cele din urmă, pe măsură ce hidrogenul din miez se epuizează, reacțiile de fuziune își reduc intensitatea și gravitația cauzează contracția miezului. Această contracție duce la creșterea suficient de mare a temperaturii pentru a iniția o fază scurtă de fuziune a heliului, care durează mai puțin de 10% din durata de viață a unei stele. În stelele mai mici de opt mase solare, carbonul produs de fuziunea heliului nu fuzionează mai departe, iar steaua se răcește treptat, devenind o pitică albă. Piticele
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
suficient de mare a temperaturii pentru a iniția o fază scurtă de fuziune a heliului, care durează mai puțin de 10% din durata de viață a unei stele. În stelele mai mici de opt mase solare, carbonul produs de fuziunea heliului nu fuzionează mai departe, iar steaua se răcește treptat, devenind o pitică albă. Piticele albe, dacă au o companioană apropiată, pot deveni apoi supernove de tip Ia. O stea mult mai mare, însă, poate crea temperaturi și presiuni suficiente pentru
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
deveni apoi supernove de tip Ia. O stea mult mai mare, însă, poate crea temperaturi și presiuni suficiente pentru a determina declanșarea fuziunii carbonului în miez odată ce steaua începe să se contracte din nou la sfârșitul etapei de fuziune a heliului. Miezurile acestor stele masive ajung să aibă mai multe straturi pe măsură ce se acumulează nuclee atomice din ce în ce mai grele în centru. Stratul cel mai exterior rămâne din hidrogen gazos și înconjoară un strat de hidrogen care continuă să fuzioneze transformându-se în
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]