952 matches
-
condus la apariția unor antinomii imposibil de evitat”2, sesizate ulterior de Russell, evidențiind, totodată, câteva lucruri neașteptate. Unul dintre ele, poate printre cele mai importante (și cu atât mai puțin relevante) este transparența netă și ineluctabilă a figurii cercului hermeneutic, devenit o fatalitate în exercițiile deductive ale matematicii axiomatice. Numeroasele paradoxuri și antinomii logico-matematice descoperite în prima jumătate a secolului XX au pus în evidență ireductibilitatea sistemelor formale matematice la o structură logică unică (așa cum spera logicismul fundaționist), dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1. Bref, cele două teorii ale relativității, alături de exigențele teoretice fundamentale ale mecanicii cuantice, exprimă în mod neașteptat câteva realități apărate de hermeneutica ontologică a lui H.-G. Gadamer: imposibilitatea comprehensiunii obiective și articularea inevitabilă a cunoașterii în perimetrul cercului hermeneutic (ilustrat remarcabil în proiectul unei ontologii a nonseparabilității, sub semnătura lui David Bohm). Aceste evenimente din istoria științei au nutrit într-un mod copios discursul epistemologic relativist al sfârșitului de secol XX. Dacă N.R. Hanson a pledat în favoarea recunoașterii imposibilității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
creștină aflată într-un divorț polemic cu ideologia iluministă. Conștiința focală versus conștiința subsidiarătc "Conștiința focală versus conștiința subsidiară" Pentru M. Polanyi cunoașterea, practicată atât în clubul științelor empirice, cât și înăuntrul disciplinelor umaniste, confirmă pas cu pas figura cercului hermeneutic. Subiectul cunoscător face întotdeauna câțiva pași înainte și înapoi, învăluind obiectul cunoașterii printr-un act de atenție și o mișcare de retragere, menite să moduleze percepția dinamică a totalității. Întregul și partea se dovedesc a fi două concepte inalienabile. Constituită
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dieses Übersich-hinaus-Meinen)1. Polanyi discută tema precomprehensiunii într-un mod congenial cu analiza fenomenologică operată de M. Heidegger în Ființă și timp (¬32). Pentru Heidegger înțelegerea este un atribut al Dasein-ului relevat în structura proiectivă a intenționalității, prealabilă oricărei explicitări hermeneutice. Interpretarea este recesivă comprehensiunii, forjată în câmpul revelației unui sens unitar al totalității, fără de care nu am putea înțelege în ce anume „constă inteligența oricărui lucru”2. Dacă Heidegger discută temporalizările conștiinței prin postulatul structurării lingvistice a comprehensiunii, M. Polanyi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
faptul de „a face știință, decât din a învăța reguli pentru a o practica”4. Un alt mit iluminist sucombă atunci când metodologia științelor empirice, departe de a reprezenta un progres în obiectivitatea cunoașterii, se vădește a fi supusă dialecticii cercului hermeneutic. Împreună cu Heidegger 5, Gadamer abandonase conceptul științific al adevărului qua adaequatio pentru a introduce noțiunea poetică a adevărului ca eveniment sau „survenire” (als Geschehen). Hermeneutul german a oferit o descriere fenomenologică a comprehensiunii în termeni care exclud obiectivitatea, descriind cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
îl pot apropia pe omul modern de realismul incarnațional al epistemologiei teologice. Cunoașterea lui Dumnezeu și interpretarea lumii sunt evenimente corelative pe care Biserica le găzduiește printr-un apel sistematic la sursele tradiției, la adevărul istoriei și paradoxul revelației. Cercul hermeneutic este înțeles aici nu ca viciu de comprehensiune, ci ca mod holistic de existență al omului religios. Efortul teologiei de recuperare gramatologică a sensului creației în lumina revelației nu poate fi susținut fără acceptarea circularității credinței, rezemată numai pe rațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozofice prelungite de-a lungul a jumătate de secol. Volumul nu este nici un ceremonial al validării retrospective a unei opere, citită triumfalist ca împlinire necesară a unei „intuiții” prealabile, providențială. Indiscutabil, opera lui Henry pune în joc figura unui „cerc hermeneutic”. Întregul rezultat nu e suma aritmetică a părților constitutive. Întâlnirea cu Scripturile tradiției religioase iudeo-creștine avusese loc, indirect, cu mult timp înainte: prin tratarea temei „fericirii” la Spinoza (cu referiri, desigur, și la violentul Tratat teologico-politic al filozofului evreu) în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oricine - și pentru autorul însuși - neașteptate. Cu siguranță, demersul încercat este cel puțin inedit, chiar dacă pentru unii scandalos. Cititorul nu va putea pretinde însă, de la bun început, nici o „puritate metodologică” în abordarea întreprinsă de Michel Henry. De altfel, achizițiile pragmaticii hermeneutice contemporane vor convinge și un legatar al spiritului Luminilor despre imposibilitatea obiectivității în actul de cunoaștere și interpretare. Orice lectură, cea fenomenologică nu mai puțin, este „cu tendință”, deși probitatea ei se măsoară în capacitatea de a asuma noutatea, indeterminatul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
din urmă, a omului asupra divinului. Fenomenologia acestei transgresiuni este prea subtilă pentru a o identifica neapărat ca fiind de sorginte atee: dimpotrivă, ea derivă dintr-o interpretare aparte a referatului biblic despre creația omului (Fac. 1,17 sq). Accentul hermeneutic se deplasează din teritoriul analogiei iconice („după chip și asemănare”) către imperativul domestic al stăpânirii („umpleți și stăpâniți pământul”). Conceptul proprietății - relativizat de etosul comunitar creștin, fără a exalta prin aceasta o nivelare egalitaristă arbitrară. În operele lui Grotius și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o deconstruiește prin reabilitarea cunoașterii narative. Cu alte cuvinte, pe urmele lui Paul Ricœur, teologul britanic recunoaște inevitabila mediere lingvistică a oricărui tip de cunoaștere. Conceptul de „narativitate” îi permite lui Milbank să integreze „explicația” și „comprehensiunea” într-un cerc hermeneutic complet. Conflictele generate de medierea lingvistică a cunoașterii impun recursul de ultimă instanță la hermeneutică. Caracterul indecidabil al anumitor propoziții științifice nu ține doar de limitele unui travaliu epistemic, ci și de barierele de comunicare. Un argument puternic în sprijinul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acomodare, noțiunea de „război drept” sau „legitim” a rezultat cu incontestabilă frecvență. Or, tocmai împotriva acestor „capete dogmatice” ale creștinismului tradițional se revoltă astăzi relativiștii, propunând lectura culturii occidentale din perspectiva celor „excluși” sau „persecutați”. Aparent pios, un asemenea proiect hermeneutic nu pare să angajeze mari riscuri. Vocea celor abandonați s-ar cuveni - nu-i așa? - întotdeauna ascultată. Rămâne totuși o întrebare: din ce perspectivă și cu ce costuri? Este oare legitimă instrumentalizarea statului, atât prin pârghiile juridice, cât și prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
esențelor. Operând în oglindă, esențele, la rândul lor, pot fi redate concretului, care devine, prin aceasta, semnificativ, „substanțial”. În plan gnoseologic - conform definiției din prefața la Teze și antiteze - autenticitatea, în calitatea sa de proces, nu este altceva decât cercul hermeneutic însuși, metoda prin care partea anticipează întregul și îl conține în chip prezumtiv („intuitiv”), în vreme ce, invers, înțelegerea părții se revelează doar în lumina comprehensivă a întregului. Gândirea lui P. se refuză, astfel, idealismului transcendental, despărțindu-se de Husserl și afirmând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
deosebire fenomenului literar interbelic (Liviu Rebreanu, Mateiu I. Caragiale, C. Stere, Anton Holban, E. Lovinescu, M. Blecher), dar și prozei de după război a lui V. Voiculescu și Marin Preda, instrumentarul metodologic al stilisticii diacronice este aprofundat și rafinat în sens hermeneutic, prin restrângerea ariei de cercetare către „fața ascunsă” a creației și focalizarea interesului critic spre ceea ce Z. numește „cifrul stilistic” al operei - „nucleul ei esențial”. Ipotezele de lucru ale stilisticii diacronice își probează eficiența și în domeniul literaturii universale și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
inter pretarea realistă, cât și cea reprezentationalista, la un nivel sau altul al procesului de cunoaștere, forțează sau ignoră anumite precizări și sensuri ale textelor tomiste. Rostul acestei observații nu este acela de a pune cele două versiuni de exces hermeneutic sau, dimpotrivă, de omisiuni pe seama unor acte deliberate, ci doar de a constata prezența lor. Cu alte cuvinte, nu intenționez să denunț vreun soi de rea voință din partea exegeților, ci doresc doar să evidențiez o „inconsecventa“, anume că, oricât de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
de atmosferă. Criticul semnalează și radicalizarea treptată a dramatismului, creșterea mizei existențiale, faptul că „reveria blazată” se desfășoară la un moment dat „pe liniile unui scenariu al extincției în care patetismul e imanent sugestivității” și, după o seamă de nuanțări hermeneutice, conchide că „poemele lui Virgil Mazilescu sunt o capcană: ele vorbesc despre disperare și spaimă, despre alienare și moarte cu afectată plictiseală și dezinteres, cu sarcasm și oboseală, într-o aparență familiară și colocvială. Cu asemenea șoșele și momele el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
În concluzie, „das Symbol ist der Zusammenfall des Sinnlichen und Unsinnlichen, die Allegorie der bedeutungsvolle Bezug des Sinnlichen auf das Unsinnliche.“ Interesant este, în acest context, și modul în care sunt repartizate de Gadamer funcțiile teologice ale celor două concepte hermeneutice: alegoria joacă, în mod tradițional, un rol apologetic, în timp ce simbolul are o importantă funcție anagogică, ce se atașează la rolul său tradițional, de recunoaștere reciprocă a membrilor unei comunități. Gadamer analizează fundamentul acestei distincții, mai exact al preferinței esteticii secolelor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
triumfal al învingătorilor este important: el clarifică, de fapt, modul în care răscumpărarea eschatologică aparține, în mod privilegiat, ruinei și marginalului, având ca miză actualizarea potențialităților rămase în derivă în urma eșecului istoric. „Profetul care privește în urmă“ nu pro cedează hermeneutic, ci filologic. Trecutul nu anunță în ma nieră tipologică viitorul care îl va „desăvârși“, ci dispune de pro pria salvare, ascunsă în failibilitatea sa ontologică. Ruina este răscumpărată nu deoarece pe ea se înalță noi edificii, ci prin persistența ei
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sale cu spiritul timpului. Principalul reper constructiv - deși nu singurul - rămâne E. Lovinescu, prin acesta dezbaterea repercutându-se retroactiv asupra lui Titu Maiorescu. Autor de studii și de volume, dar și profesor, îndrumător cultural și editor, M. schițează un program hermeneutic mizând concomitent pe deschiderea teoretică și pe fibra creatoare a criticii, un program pe care îl susține tot atât cât îl și întruchipează. Fără un efort vizibil, autorul [...] găsește măsura corectă pentru ambele forme de critică literară, practicând el însuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
Potrivit observațiilor lui Kafalenos, în procesul de interpretare a unei imagini uniepisodice se apelează la aceleași mecanisme de asamblare cronologică la care apelează și cititorul în procesul lecturii. Procesul acesta este un demers de construcție a unei fabula: „un procedeu hermeneutic care oferă privitorilor posibilitatea de a explora temporal și cauzal relațiile dintre evenimente și relațiile dintre un moment izolat și evenimentele anterioare sau ulterioare evenimentelor sau stărilor prezentate” Pentru exemplificarea acestui proces, Kafalenos construiește o serie de narațiuni posibile plecând
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
textele publicistice, critice și eseistice. Sectorul criticii literare este viguros, reunind, în funcție de rubricație și de tematica fiecărui număr, cronici (de regulă în cadrul rubricii „Cu cărțile pe masă”, dar și în alte secțiuni, unele ocazionale), recenzii, articole, eseuri, demersuri analitice sau hermeneutice, studii cu tentă academică, note de lectură pronunțat neconvențională, cercetări de istorie literară etc. Despre actualitatea literară curentă, ca și despre alte subiecte la ordinea zilei, scriu Nicoleta Sălcudeanu, Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Ruxandra Cesereanu, Iulian Boldea, Ruxandra Ivăncescu, Nicoleta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]
-
rest, Cantemir se raporta la o imensă cultură europeană și orientală. Dar ce fel de "autor" este Dimitrie Cantemir? În ce tradiție culturală trebuie el plasat; mai corect: în ce epistemă trebuie înscrisă opera lui, pentru a fi corect acostată hermeneutic? Într-un studiu în care aplică, cu foarte bune rezultate, conceptele lui Michel Foucault asupra receptării Divanului, Corneliu Bîlbă răspunde în modul următor: "Scriitura lui Cantemir vine dintr-un loc premodern, pentru că se înscrie în preistoria a ceea ce Foucault numește
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
care îi diseminează, vulgarizându-l, simplificându-l, mesajul. A cunoaște însemna, de fapt, a respecta anumite ipostaze-tip generoase din punct de vedere simbolic, care căpătaseră autoritate prin faptul că fuseseră îndelung folosite în discursurile moralizatoare alegorice sau în exercițiile hermeneutice biblice. Acest interes moralizator pune în umbră sau chiar îndepărtează dintre practicile curente experimentul ori observarea directă a naturii. Realitatea se mulează ea după aceste tipare care fac parte din instrumentarul cognitiv al teologilor, apologeților etc. Creștinul este obligat, deci
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
metoda de determinare a dovezilor valide specifică teoriei. Cu toate că testarea ar putea fi una empirică obiectivă, ea se produce, de fapt, doar în limitele paradigmei dominante. Văzută din perspectiva istoriei îndelungate știința, susține relativistul, operează de fapt printr-un ciclu hermeneutic de interpretări și auto-confirmări. Nu există ieșire din acest cerc închis în afară de înlocuirea în bloc a unui ciclu interpretativ cu altul.1 O bună parte dintre polemicile filozofiei moderne s-au desfășurat între empiriști și criticii lor relativiști. Întrebarea principală
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
se apropia de adevăr decît multe variante "serioase", oficiale și amplu mediatizate. În concluzie, fantopolitica ar putea fi cheia adevărată a enigmei terorismului românesc. 6. În materie de teroriști i-am depășit și pe americani Urmează apoi alte două variante hermeneutice ale fenomenului terorist din decembrie '89. Prima recunoaște în aceste corpuri de elită ale morții o realitate generică, oarecum diferită, și anume forțele fidele lui Ceaușescu. Teoria a fost mediatizată de Teodor Brateș, atunci cînd a făcut corecția la interpretarea
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
Studii și cercetări, vol. VII, nr. 1(8)/2015, Curtea Veche, București, 2015, pp. 382-388) faptul că interpretarea hegeliana a genocidului prezintă riscul de a se transformă într-o justificare a ceea ce este inacceptabil. Asta nu înseamnă, desigur, evacuarea tensiunii hermeneutice a oricărei istoriografii (abordarea voluntarista vs. determinista a faptelor istorice). 2 A se vedea și Stéphane Courtois, Comunism și totalitarism (trad. Ana Ciucan Țuțuianu), Editura Polirom, Iași, 2011, 280 p. 3 A se vedea Alain Finkielkraut, Memoria zadarnica (trad. Gina
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]