484 matches
-
destul de mare într-un spațiu atât de îngust. În nișa din fata ascensoarelor, doi oameni erau încleștați într-o luptă pe viață și pe moarte. Nici nu-l băgară în seamă pe Grosvenor, într-atât de preocupați erau să se bată, icnind și înjurând. Luminile proiectate de el nu părură să le stingă ura. Erau adânc cufundați în halucinația lor, oricare ar fi fost aceasta. Grosvenor intră cu transportorul în ascensorul cel mai apropiat și apăsă pe butonul de coborâre. Începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
din jur, era perfect posibil ca nimeni să nu fi încercat. Păși înainte, apucă clanța rotundă și trase. Ușa se deschise cu o ușurință nefirească ce-i făcu în treacăt impresia că această clanță se înmuiase chiar în mâna lui. Icnind, ca și cum și-ar fi pierdut respirația, Fara deschise larg ușa: - Jor, strigă el, intră! Polițaiul făcu o mișcare strâmbă - deformată probabil de ceea ce trebuia să fi fost dorința de precauție -, urmată imediat de revelația faptului că nu putea da înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dată pentru că ceva moale păru să-i mângâie fața. Era ca și cum s-ar fi întins către ea o mână iubitoare și ar fi atins-o delicat, cu degete pline de afecțiune. A doua oară, rezultatul a fost mai dramatic. A icnit brusc pentru că i-a ars fața un fel de îmbujorare care i s-a răspândit prin tot trupul, încălzindu-i-l. Se simți jenată și totuși fericită, puțin sfioasă, dar excitată. Nu putu să nu se întrebe dacă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
banii, ci pasdari noi, veniți din Meybod. Era abia unsprezece, taică-său se grăbise, nu mai respectase nimic din ce plănuiseră. Omar simți greața că îi urcă în gât, ca o lavă fierbinte și acră. Se lăsă pe genunchi și icni, parcă împușcat, apoi își vărsă tot stomacul pe pământul spongios și crăpat al deșertului. Seară de seară, pătrundea în femeia lui ca un cuce- ritor într-o țară străină. Uneori, când era obosit și acrit de tot ce i se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
trandafir în boboc, sub desișul părului. Îl chema printre dinți, șuierând alinturi întocmai ca o șerpoaică sau ca o iapă în călduri, cum zisese Godun când băuse cât el. — Pentru ce ai vrut să mă-mbeți? o mai cercetă încă, icnind întrebarea și, dintr-odată, n-o mai văzu. — Acum ești un poet cu păcate, Homer, iubitule, gâfâi ea și îi spuse mai multe vorbe, dar pe care Omar nu le pricepu, fiindcă rămăsese în beznă. O auzea doar și-ncepu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cuiele în sicriu. Avea treizeci și nouă de ani și o lună și o gravidă în casă despre care neguțătorul de zarzavaturi și cel de orez bănuiseră că e noră-sa. Când a doua nevastă începuse să se lățească, să icnească și să se umple de pete, kurdul lor i-o lăsase pe cap, ca să plece în Pakistan, unde își înjghebase afaceri. Așadar, cea de-a doua nu avea parte nici măcar de o fericire așijderea: când îi adusese pe lume primul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și mai mult aducîndu-și genunchii la bărbie: "Aici nu mă nimerește". Încercă dintr-o dată o senzație ciudată de eliberare, de parcă s-ar fi aflat singur în vila cu zorele, departe, pentru totdeauna departe... * Își repezi genunchiul în stomacul cârnului. Dascălu icni și căzu moale pe spate. Inginerul îi fixă masca sub bărbie, apoi îl tîrî eliberând locul. Rămase câteva clipe gâfâind. Sudoarea sau poate lacrimile îl orbeau. Apucă târnăcopul și izbi cu sete. " Trebuie să termin înainte ca idiotul să-și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pumnii la gură. ― Și unchiul Alecu care nu mai vine... Se întoarse spre bătrânica sfrijită, lipită de ușă: De ce l-ai omorît? ― Așa trebuia, răspunse Melania Lupu cu o voce neașteptat de blândă. Credeți-mă, nu se putea altfel. Sculptorul icni. Pe față îi curgeau lacrimile. ― L-ai omorât pe Moș Crăciun! Nu ți-e rușine? ― Ba da. Mi-e rușine... ― Acum înțeleg! Are haina roșie... De asta nu se vede sângele... ― De asta nu se vede... repetă ca un ecou
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. "Ucide-l!", icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atîrnîndu-i
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-am pomenit pe țărm, între Stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului. I-am strigat: "Ce faci? Îți bați joc de munca mea?" Văzîndu-mă, Filip s-a așezai în genunchi. Tremura din tot corpul și avea o privire de animal îngrozit. "Să nu mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reapăru. Ce faceți aici? Asta o obligă pe Maggie să se ridice și să se scuture de praf, să-și pună la bătaie carapacea protectoare pe care fusese silită să și-o creeze în acești ultimi ani. Nu spuse nimic, icnind doar din cauza durerii care o înțepa în șira spinării, izbucnind ca un foc de artificii, când se ridică în picioare: o scânteie argintie care îi umplu ochii de lacrimi. Femeia o conducea pe alee, spre o frânghie de rufe. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Continua să fugă, aplecată în față. Când se uită în urmă îi văzu apropiindu-se, chiar dacă alergau ciudat de ghemuiți. Cuprinsă de panică, se întoarse și se năpusti înainte, izbindu-se cu fruntea de o grindă metalică încorporată în tavan. Icni și se trase înapoi când peretele din stânga ei dispăru subit: un alcov în care se afla o femeie bătrână, îmbrăcată complet în negru, cu mâinile încleștate pe o carte de rugăciuni. Maggie amețise. Pământul de sub picioarele ei își schimba înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
s-ar fi aflat înăuntrul unui tort. — Stai! strigă unul dintre urmăritori. Se uită peste umăr și i se păru că îl vede pe cel de-al doilea bărbat, cel cu camera, scoțând o armă și îndreptând-o spre ea. Icni și se ghemui, dar acesta nu găsi un unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu făcu decât să se strâmbe. Ea se așeză lângă el, sărutându-l lung pe buze. Se simțise ușurată când primise mesajul, dar asta nu era nimic pe lângă ce simțea acum. Vru să-l îmbrățișeze, dar se opri când el icni de durere. Arătă spre piciorul drept, explicându-i că sub blugi era un bandaj gros care acoperea rana provocată de un glonț. Îi povesti despre împușcături și despre interogatoriu, iar pe chipul ei se citea o suferință crescândă în timp ce îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sub greutatea lui. — Acum în spate, strigă nervos Ignatius. În spate până când masa se va afla exact sub mine. — Nu-ți fă griji, domnu’ R., gâfâi unul dintre ei. Te punem drept pe masă. Nu prea pare să fie așa, icni Ignatius, când trupul i se lovi cu violență de un stâlp. O, Doamne, mi s-a dislocat umărul. Un strigăt se înălță dinspre ceilalți muncitori. — Hei, aveți grijă! țipă unul dintre spectatori. O să-i crăpaț capu’ Iu’ domnu’ R. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aruncă din picioare. Nu cred că ai nevoie de o băutură, zise ea. Și știu că nici eu nu am. Tolman se aruncă pe ea, aterizând cu o bufnitură mică. Ea gemu și încercă să zâmbească. — Ușurel, băiete. El gâfâia, icnea. Întinse mâna spre părul ei, ca să o mângâie. — Lasă-mi părul în pace, spuse ea și se răsuci. Rămâi întins și lasă-mă să te fac fericit. — Of, la naiba! zise Vasco, holbându-se la ecranul micuț. Îți vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dintre ei îi făcu semn să stea nemișcată. — Doar o clipă, doamnă. Alex se uită la fiul ei, Jamie, care dormea liniștit pe scaunul de lângă ea. Nu se trezise. Nimic nu-l trezea pe Jamie. Când se uită iar afară, icni. Unul dintre cowboy își ridicase bățul. Un șarpe cu clopoței uriaș, de cel puțin un metru și jumătate lungime și gros cât antebrațul uman, se zbătea la capătul bățului, scoțând un fel de sfârâit cu clopoțeii lui. — Acum puteți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Cevriye. Așa că sunt Încurajați să creadă În mod eronat că Turcia este țara din Expresul de la Miezul Nopții. Îi vei arăta tinerei americance cât de frumoasă e țara asta și vei promova prietenia internațională și Înțelegerea Între culturi. Asya a icnit cu o expresie frustrată Întipărită pe chip și ar fi putut să rămână, mai mult sau mai puțin, În poziția aia dacă cea mai În vârstă dintre mătușile ei nu s-ar fi dovedit necruțătoare. Și mai mult, ea te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În clipa În care pusese piciorul În casa copilăriei sale, vraja care-l protejase În toți acești ani de propria lui memorie fusese destrămată. Cum putea să se mai refugieze În amnezia lui fabricată? — Trebuie să te Întreb ceva, a icnit Mustafa, iar icnetul lui semăna cu cel scos de un băiat Între două lovituri. O curea de piele cu cataramă de cupru. Pe când era copil, Mustafa se mândrea că nu plângea niciodată, nu vărsa nici măcar o lacrimă când tatăl Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am pomenit pe țărm, între stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului. I-am strigat: „Ce faci? Îți bați joc de munca mea?” Văzându-mă, Filip s-a așezat în genunchi. Tremura din tot corpul și avea o privire de animal îngrozit. „Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ultimele momente de chin, de falsitate și urma facultatea, portița mea de scăpare. Vezi pe unde mergi! Strigă la mine un băiat de vreo doi metri, brunet, cu ochii căprui, cu fața plină de acnee și părul nespălat. Scuze, am icnit și mi-am continuat drumul spre copacul din curtea școlii. Era în zona îngrijitorilor, dar acolo florile vorbărețe tac, păsărelele jucăușe dorm, iar vântul vijelios stă calm. Era locul meu, locul în care mă simțeam eu. Bună, Angela. Cum a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în spatele meu alergând și cum am căzut fizic, el m-a ajuns și m-a prins de brațe, luându-mi chipul apoi între palmele sale, ce senzație!, pe urmă s-a uitat direct în ochii mei, ce verde! și a icnit: Prostuțo! Apoi a râs. Eu deja începusem să plâng de ciudă, dar și de rușinea pe care am suportat-o, declarându-mi dragostea secretă față de el. Te iubesc! Mi-a șoptit ușor la ureche, în încercarea sa de a mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-se de ea, s-a ridicat în genunchi, apoi și-a întins mâna, a tras de sub baracă un mare rucsac verde, a scos din el o sticlă de un litru, după care și-a pus sub braț o cârjă și, icnind, s-a ridicat în picioare, atunci am văzut că era foarte slab și foarte înalt, chiar cu un cap mai înalt decât baraca, a scos cu dinții dopul de plută din sticlă, l-a scuipat pe acoperișul barăcii, a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
despre Christian că era la fel de răspunzător ca și ei, poate și mai mult Încă? Fiica Yvonnei dăduse din umeri. - E simplu. Christian a șters-o primul fără să mai aștepte, ca un laș ce era Încă de pe atunci. Motorul Diesel icni și se opri. Ajunseseră În largul mării. Ceremonia putea Începe. Marie se apropie de cele două sicrie pe care tatăl ei le urcase la bord și Îl ajută să le dea drumul În apă. Era dorința lui Loïc să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]