493 matches
-
ale lor, ci ale Marelui Stăpân neiertător și invizibil, căruia nu se putea să-i scape nimic. Mânați și ei, aici, prin arșița dușmănoasă a câmpiei, păstorii-militari mergeau ca în delir, cu frunțile spre cer, fluierând, țipând, chiuind, gemând, mieunând, icnind, lătrând. Mergeau cu ochii în sus, halucinați, imitând păsările și vântul și frunzele. Puțin le păsa de orice în afară de oile cărora li se adresau cu o uluitoare lașitate. Pe unul dintre ei l-am auzit cum încerca să lingușească o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
puiul în câlți, în propria lui declarație dojenitoare. Urmându-și cugetările lor secrete, Jana și Cătălina și alte vecine dispuse să petreacă din plin, exploatând conținutul cu multiple înțelesuri al cuvântării, se sfărâmară hohotind. Doar Berta, cea sfioasă și bălaie, icni scurt și se aplecă să ridice ceva ce, tocmai, căzuse sub masă. Simțindu-se lezat în demnitate, orășeanul bucălat îi bruftului pe toți mesenii, explicându-le cu fermitate, ca un autentic lăutar: Să știți, tovarăși țărani, că stația nu merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
femeie... trebuie să-i fi fost greu, ce să fac, ce să-i zic, n-am trimis-o eu?... de bulangiu, că n-am avut slujbă... am bătut-o când mi-a zis... se aștepta și ea, nici n-a icnit, da’ ... tot femeia mea e, cum s-o las? Ce-i spun ăluia mic, că el știe că mama mi-a luat bicicletă și mama mi-a luat patine și mama... N-ai văzut-o, nu știi, mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ale unei specii bizare... Noi suntem focul... ăla de vreascuri și de putregaiuri și de coceni mucegăiți, de balegă de vacă și de turbă... care te scoate din bordei de fum, c-o ceață sângerie pe ochi, te face să icnești și să-ți dai bojocii afară, da’ foc totuși. - A, noi luminăm... - Nu, ne pârpălim. Ne mai iese din când în când câte-o pălălaie pe gât, suflăm noi cu putere, mai umflăm mușchi și obraji, dar ne ardem numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Stai! Armata le fugări, renunțând la lupta cu plasele. Domnul Chawla fugi după ei și după Ammaji. Mulțimea de devotați, care spărsese liniile polițiștilor și, în cele din urmă, chiar și polițiștii cei leneși, fără Superintendentul lor, fugeau cu toții, șuierând, icnind disperați. Și Pinky se alăturase goanei. În fața ei, brigadierul afișa o mină neînfricată. Simțea din plin nevoia de a-l apuca de fese. Oare nu-i spuse tatăl său să țintească mai sus decât ea, nu mai jos? Spionul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Liana a zis că te iubește așa cum iubești sarea în bucate. PRICINĂ: Atuncea înseamnă că n-am surzit. Dară ție cred c-am să poruncesc să ți se taie urechea cu care-ai cutezat a auzi asemenea necuviință. (se mută, icnind, în jâlțul albastru. Lingușitorul se repede să-l sprijine, gest de refuz al împăratului) Dați de știre c-am început să mă supăr iarăși. LINGUȘITORUL (trece la ușa din dreapta. Strigă): Măria Sa a început să se supere. Temeți-vă capetele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
târziu, îl văd pe Nathaniel că-mi face cu degetele în spatele lor gestul prin care se mimează tăiatul gâtului. — Îți mulțumesc de întrebare, Samantha. Trish trage aer în piept adânc. Dar aș prefera să nu vorbim despre petrecere, mulțumesc. Eddie icnește, enervat la culme. — N-ai de gând să mă scutești odată ? N-am zis decât... — E vorba de tonul pe care ai zis-o ! strigă Trish. Câteodată cred că unicul tău scop în viață e să mă faci să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă urletul surd, sinistru. Cantul palmei îl izbi iarăși, rapid, de trei ori. Calmat, se întinse pe podea, cu capul pe geanta musafirului. Voi, dumneata... cei ca voi, vreau să spun, încă n-ați renunțat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dar nu reușea nici de data asta. — Dumneata ar trebui... ai putea înțelege aiurelile romantice, suferința aceea crudă, dilatată. Erai un băiat frumușel, vesel, transparent, nu-i așa? Totul era perfect, nu-i așa? Până la pățania aceea cu bicicleta... Profesorul icni, surprins de lovitura sub centură. Își reveni, însă, fulgerător, animat brusc de o excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește, pe fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu apă sfințită. Agita smocul și privea fioros, oprit în ușă. Craniul acela minuscul mormăi, amenințător: „Te-ai dat cu popii, Gonceo?! Ei te-au făcut ce te-au făcut? Și tocmai cu Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plăcintă, din tava pe care femeia o lăsase pe soba de tuci de lângă capul patului. Mușcă pofticios. Îl privi lung pe Băcănel. Mai să izbucnească în râs, închipuindu-l pe „istoric“ cum încerca și el s-o tăvălească pe țigăncușă. Icni, abia stăpânindu-și hohotele: - Și mata, coane, nu... Renunță la întrebarea porcoasă. Deveni dintr-o dată grav. Mai mușcă din plăcintă. - Adică, urmă Goncea firul unui gând numai de el știut, să discutăm, coane, de ce am venit eu acuma aicea. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vezi, o crăpătură n-are. Capitaliști de-adevăratelea, încă de pe-atunci! Ce-o fi băgat olandeji ăia, că mușama nu-i. Asta-i clar! Aia se taie, chir de n-o porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu-i interesează, dom-le, aproape că se răsti popa Băncilă. Ce tot îi acuzați! De parcă ar trebui ca ei să vă înțeleagă toate ticăloșiile. Lăsați copiii în pace! Viața de-acum e a lor. Noi... - Noi cu răzbunarea, nu? icni Țongu. Adică ei să ne judece, dar noi să nu le explicăm ce și cum. Să stăm doar cu șișul la răzbunare și să-l băgăm în cine ne vine nouă bine. Să-ți spun, părinte, un caz din familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la tine. De ce n-ai răspuns? - Telefoanele... Ce-mi ajută mie telefoanele? Le-am închis. Vreau să am liniște. Să dorm. Am dormit. Profund. Dacă vrei să știi, chiar am dormit profund. De azi-noapte, până acu’ dimineața. Dădu să râdă. Icni gâfâit de câteva ori, apoi o năpădi tusea. Tuse grea, cu horcăituri. Întinse mâinile și-l îmbrățișă, zvâcnind chinuită de convulsii. Vânzătoarea de la chioșcul de ziare scoase capul pe ferestruica chioșcului. - Am puțină socată, dacă vreți. Dați-i o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
stătea degeaba, buimăcit de înțepătura veninoasă a celor două timpuri, timpul zvâcnea, neuronii țipau ca arși fulgerați de kilovolții dorinței și dăruirii totale și, deși fierul tot nu voia să ia formă, îl căli în apa rece a sudorii, nicovala icnea cu aceeași impostație de voce tubată, al II-lea Război Mondial începuse de mult, bormașina rotopercuta fierul înciudat zadarnic, trecu la represalii cu fainul, scânteile luminau Universul incognoscibil, strânse pleoapele încercând să-l taie mai fin după ce tură triodina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mai mult pe față. În numai câteva secunde, chipul său arăta ca un grotesc tablou alcătuit din roșu și tente de roz, lacrimile sale neizbutind să-i curețe fața. Suspina cât mai discret, nevrând să-și provoace atacatorul din nou. Icnea din când în când, atunci când durerea era prea acută pentru el. Am ajuns aici... am ajuns la a ne lupta între noi... regret multe lucruri... ăsta e unul dintre ele. Și nu le regret neapărat pe cele majore, cele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aruncă din picioare. Nu cred că ai nevoie de o băutură, zise ea. Și știu că nici eu nu am. Tolman se aruncă pe ea, aterizând cu o bufnitură mică. Ea gemu și încercă să zâmbească. — Ușurel, băiete. El gâfâia, icnea. Întinse mâna spre părul ei, ca să o mângâie. — Lasă-mi părul în pace, spuse ea și se răsuci. Rămâi întins și lasă-mă să te fac fericit. — Of, la naiba! zise Vasco, holbându-se la ecranul micuț. Îți vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dintre ei îi făcu semn să stea nemișcată. — Doar o clipă, doamnă. Alex se uită la fiul ei, Jamie, care dormea liniștit pe scaunul de lângă ea. Nu se trezise. Nimic nu-l trezea pe Jamie. Când se uită iar afară, icni. Unul dintre cowboy își ridicase bățul. Un șarpe cu clopoței uriaș, de cel puțin un metru și jumătate lungime și gros cât antebrațul uman, se zbătea la capătul bățului, scoțând un fel de sfârâit cu clopoțeii lui. — Acum puteți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și grija voastră? Cărați-vă imediat și nu mai scoateți o vorbă, că vin mai târziu să văd ce treabă ați făcut! O cam băgaserăm pe mânecă, dar, așa ne trebuia! Era clar că era ocupat peste poate, gâfâind și icnind bietul om de-atâta suprasolicitare fizică și emoțională, cu atâtea sezoniste, pe care, om de caracter fiind, era nevoit să le instruiască din greu, unde altundeva, decât într-o hală de depozitare, explicându-le cum se lucrează cu castravetele, și
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
a făcut un an. — A. Marketing ! Frumos, frumos ! Câteva minute apoi, nimeni nu mai zice nimic, se aude doar glasul comentatorului de la televizor. În clipa În care pe teren se Întâmplă o chestie care nu le convine, tata și Nev icnesc simultan, supărați. Apoi, peste o clipă, din nou. Păi bine, zic. Atunci, eu o să... Mă ridic de pe canapea, fără ca ei să Întoarcă măcar capul. Ies În hol și iau cutia de carton pe care am adus-o cu mine. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aude tot mai tare și Încep să mă stresez. E un pic cam sinistru. Ce naiba fac, n-au de gând să Înceapă să danseze odată ? Când au de gând să tragă cortina asta ? Când au de gând să... Buf ! Cineva icnește În clipa În care sala e luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învârte și face salturi. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-i Învelesc trupul. -Ce găsești de râs secătură murdară? Sunt un cerșetor informat și, iată-mă, deși În culmea mocirlei, nu mi-am pierdut interesul pentru...,, -Adică pentru Uniunea aia, cum Îi spune? Și Kawabata izbucnește din nou În râs icnind și tușind. Obrajii lui se umflă și se dezumflă ca niște foale, În ritmul tusei tabagice care-l sâcâie neîncetat. Un șoarece rupt de foame traversează ,,âncăperea,, , cercetând terenul În căutare de hrană. Kawabata Îi dă cu sete un șut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
asfixiate, pentru că dărâmăturile au astupat intrarea. Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Rinului plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe limbă, icnește, bicicleta s-a poticnit de un corp moale și a aruncat-o Între mormanele de moloz care fumegă, imense, pe cerul roșu, se ridică În patru labe, e desigur un vis că merge Împiedicându-se În sârmele negre, fierbinți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tii de netrebnic! Pentru concentrare nu ești bun, da’ pentru călărit muierile altora ești! Ai? Ia stai tu, că te fac eu gospodar! N-ai să mai poți duce măcar o cană cu apă la gură, pocitură! Naaa!!! - striga Todiriță, icnind cu fiecare lovitură pe care i-o aplica lui Cocostârc, fără să aleagă locul... Lovea cu sete unde nimerea: peste mâini, peste fluierele picioarelor, peste cap. Fără alegere!... Când al lui Cocostârc nu mai era în stare să geamă măcar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]