723 matches
-
lingvistic. Din arhetipul cultural, social - matricea oricărui tip de publicitate - ar supraviețui eventual, un episod comun, redus la ideea de flirtu (în clipul pentru promovarea Sidolin), circumstanță ce ar determina destructurarea întregului mesaj, creând un sentiment profund al vulgarului. Argumentarea iconică nu poate fi corect formulată decât în condițiile receptării ei prin limbaj. Este un tip de receptare realizată fie în maniera unei reflecții rapide (de tipul Sidolin), fie sub forma unei analize profunde (generate de achziționarea unui autoturism din gama
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
generate de achziționarea unui autoturism din gama Ford B-MAX, Dacia Lodgy etc.). În alți termeni, clipul și/sau imaginea publicitară nu este numai o problemă de intersectare a două sisteme semiotice, cât mai ales, o problemă de conversie a sistemelor iconic și lingvistic într-un sistem conceptual. Este trecerea de la mecanismele percepției umane la concept. Capitolul II Terminologia II.1. Repere istorice și evoluție Interesul pentru terminologie a apărut la sfârșitul secolului al VIIIl-lea și începutul secolului al IXI-lea, continuând
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
metaforei jurnalistice: ca parte componentă a comunicării, metafora jurnalistică exprimă un anumit grad de interiorizare persoanlă, adică de conceptualizare a informației și de stăpânire a limbii, precum și de rafinare subiectivă a diferitelor forme de cultură, spre deosebire de metafora publicitară, strict informativă, iconică în cele mai multe cazuri. Așa se explică faptul că jurnalistul, în general, utilizează un limbaj bogat, inedit prin modalitățile variate de conceptualizare, pe când maestrul imaginii publicitare va utiliza imaginea-metaforă, în detrimentul limbajului. III.11.3. Destructurarea metaforei terminologice în limbajul jurnalistic: cazul
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
ro. Fruntelată au devenit nume de familie; ro. coate-goale, ro. mațe-fripte au valori stilistice. Și efectele sunt diferite: în cazul metaforelor de interacțiune efectul este de natură strict cognitivă; raportat la semnificat și la reprezentare, efectul compuselor lexicale poate fi iconic, subiectiv, stilistic și parțial, cognitiv. Ideea valorii metaforice a compuselor nu este nouă. Aplicația s-a realizat în general, pe lexic. Michael Bréal a evidențiat contribuția metaforei la îmbogățirea lexicului comun (M. Bréal, 1897). K. Bühler observa că "orice compus
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
lingvistică al lui Ferdinand de Saussure, domeniu lingvistic din care se va propaga la toate celelalte discipline) și cele socio-umane manifestă, cu excepțiile necesare, preferința pentru sintagmele clasice, de tipul: determinat (substantiv "semn") + determinant (adjectiv): semn lingvistic, semn convențional, semn iconic etc. Utilizarea interdisciplinară, gradul înalt de specializare și de conceptualizare impun tipare din ce în ce mai rafinate de dezambiguizare în limbajul medical, unde "semn"este utilizat cu sensul de "manifestare a unei boli", în sens larg, în metafore polilexicale libere de domeniu și
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Patricia-Luciana Runcan (eds.), Cambridge Scholars Publishing, UK, 2013 BUTIURCA D., 2013: Doina Butiurca, "Mesaj și modalități de construcție în titlul jurnalistic: intertextualitatea" în Annales Universitatis Apulensis, Philologica 14/1/2013, Alba-Iulia, pp. 417-426. BUTIURCA D.2013: Doina Butiurca, "Linguistics and iconic argumentation in advertising", în Annales Universitatis Apulensis, Philologica 14/2/2013, Alba-Iulia. BUTIURCA, D., 2014: Doina Butiurca, "Metaforă terminologică, metaforă terapeutică. Rațional și intuitiv în discursul specializat" în Studia nr. 17/Universitatea "Petru Maior" din Tîrgu-Mureș. BUTIURCA D., 2014: Doina
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Ca atare, arbitrarul se află, în viziunea sa, în relația dintre semnificat și semnificant, fiindcă lipsește între ele situația de alăturare posibilă, întîlnită în cazul simbolului. În interiorul sistemului limbii însă, raportul dintre semnificat și semnificant este explicabil. Existența unor redări (iconice) ale realității (prin onomatopei și exclamații) nu pune în discuție problema arbitrarului, căci, dacă în aceste cazuri legătura naturală dintre sunete și sens este evidentă, corespondența nu este totuși universală, fiindcă rămîne marginală în interiorul unui sistem lingvistic, iar limbile nu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu pune în discuție problema arbitrarului, căci, dacă în aceste cazuri legătura naturală dintre sunete și sens este evidentă, corespondența nu este totuși universală, fiindcă rămîne marginală în interiorul unui sistem lingvistic, iar limbile nu le atribuie în mod identic caracterul iconic. Există apoi semne cu arbitrar relativ, analizabile în limbă, precum zidar, alcătuit din zid și -ar, dar, arată F. de Saussure, componentele lor sînt arbitrare, încît motivarea nu este posibilă nici de data aceasta. Dacă relația dintre semnificat și semnificant
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relația dintre forma lingvistică și obiectul (referentul) denumit prin ea. Unele dintre curentele lingvistice de la sfîrșitul secolului al XX-lea, pornind de la sugestiile lingvisticii cognitive, au abandonat însă ideea lipsei de motivare a semnului, praxematica atribuind chiar formelor o valoare iconică. În aceste circumstanțe, semnul lingvistic actualizează în discurs sau în text potențialități care îl caracterizează prin chiar statutul lui de semn. V. denominație, iconicitate, motivare, referință, semn. SAUSSURE 1916; BLOOMFIELD 1933; BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cea afectivă, pe de o parte, și între gestualitatea de regularizare și de copilotaj interacțional, pe de altă parte. Gestualitatea referențială grupează gesturile cu statut de emblemă sau cvasilingvistice (echivalente cuvintelor sau expresiilor), gesturile deictice (temporale și spațiale) și gesturile iconice sau ilustrative (imitînd aspectul vizual al referentului). În gestualitatea afectivă se cuprind două categorii: afectele de bază, care trimit la dispoziția generală, și afectele legate nemijlocit de enunț. Gestualitatea de regularizare și de copilotaj servește activitatea enunțiativă și pragmatica interacțională
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
într-un raport de reprezentare cu realitatea exterioară, deoarece reprezintă aceeași proprietate ca obiectul denotat. Astfel, unele semne de scriere de tipul ideogramelor egiptene și chinezești par a fi avut un raport de icon cu realitatea desemnată. Pe lîngă semnele iconice non-lingvistice (precum imaginea și eșantionul), există în mod obișnuit, în cazul onomatopeelor, o asemănare (de ordin acustic) între semnificat și semnificant, astfel încît aceste cuvinte par să reproducă realitatea. Această asemănare nu înseamnă totuși o reproducere ca atare a realității
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnificantul este întotdeauna modelat de sistemul lingvistic căruia îi aparține și, în mod deosebit, de organizarea sistemului fonologic. Pornind de la faptul că organele fonatoare sînt simbolul întregului organism și că activitatea fonică simbolizează activitatea omului în lume, praxematica atribuie funcției iconice o prezență generalizată în limbă, chiar dacă ea nu reprezintă practica esențială a limbii. În această viziune, a n a l i z a d i s c u r s u l u i ar avea sarcina de a stabili
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atingînd un maxim, în discursul de cercetare sau specializat. Privită prin prisma clasificării semnelor pe criterii funcționale pentru stabilirea raportului dintre determinările lingvistice ale cunoașterii și reprezentările nelingvistice vulgarizarea este determinată de concretizarea acestora din urmă sub forma sistemelor semnificante iconice, indiciale și simbolice. Discursul vulgarizator se caracterizează prin prezența limitată a elementelor deictice textuale, ceea ce reprezintă o consecință firească a depersonalizării și a neutralizării parțiale ale acestui subtip de discurs. Din perspectiva emițătorului de discurs de vulgarizare sau publicistic, se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deveni în curînd rigor mortis: El rămîne imobil, cu fața rigidă, ca o sculptură tăiată în marmura de Paros. (Adstupet ipse sibi uultuque inmotus eodem haeret, ut e Pario formatum marmore signum.) Narcis devine un semn (ut signum) un semn iconic al unui semn ca realizare a unui constructivism radical: un personaj este un construct și nu o persoană. În opoziție cu înțelepciunea populară, Narcis nu greșește cînd se admiră: El admiră tot ce-l face admirabil". Tragedia nu i-o
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Italo Calvino acceptă un angajament oferit de editorul F.M. Ricci, și anume cel de a ilustra cu un text Tarotul viscontin, miniat. Atras de acea nesfârșită rețea combinatorie, scrie mai întâi cele opt texte ale "Castelului", asociind codul narativ celui iconic, cărora le vor urma alte opt texte ale "Tavernei ..." inspirate nu de tarotul renascentist, ci de cel din secolul al XVIII-lea, marsiliez, de factură populară. Cartea a fost publicată în 1973 la Editura Einaudi, bineînțeles. Figurile celor 78 de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
a studia în mod temeinic acest tip de corpus, ar fi trebuit să dispunem de înregistrări audiovizuale și să mobilizăm imensul aparat conceptual și descriptiv pe care l-a dezvoltat analiza conversațională. De asemenea, nu luăm în calcul nici dimensiunea iconică (fotografii, desene, scheme, așezare în pagină) a textelor pentru a ne concentra exclusiv asupra materialului verbal. Bineînțeles, aceasta nu este decît o opțiune didactică: în cazul textului publicitar, constituit în mod fundamental din imagine și cuvînt, chiar și verbalul este
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
vorbele sale vorbele unui alt locutor (vezi cap. 12). Această diversitate de voci reprezintă deja o primă formă de eterogenitate a textelor. O altă formă de eterogenitate: în același text există adesea o asociere de semne lingvistice și de semne iconice (fotografii, desene etc.). În plus, diversificarea tehnicilor de înregistrare și de redare a imaginilor și a sunetului este pe cale să modifice considerabil reprezentarea tradițională a textului: acesta nu mai e un ansamblu de semne pe o pagină, el poate fi
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
în secolul al XVI-lea, odată cu constrîngerile impuse de tipărire: circulația de masă pe care o permite produsul tipărit cerea o punctuație relativ precisă. Spațialitatea scrisului și a textului scris sau tipărit permite ca acestora să li se asocieze elemente iconice variate (scheme, desene, gravuri, fotografii etc.) și un paratext. Numim "paratext" totalitatea fragmentelor verbale care însoțesc textul propriu zis; poate fi vorba de unități vaste (prefață, prezentarea de pe copertă etc.) sau unități reduse: un titlu, o semnătură, o dată, un nume
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
76, 85, 105, 211, 226, 280 generic (enunțiator) 177-179 generică (competență) 45, 48, 49, 52 generică (referință) 232 generică (scenă) 102, 105, 109, 110, 120, 261 ghilimele 170, 176, 188, 191, 195, 216 H hibridă (formă) 184 hipotaxă 91 I iconic (semn) 67, 97 identificatorie (interpretare) 227 imitație 211 imperfect 138, 145 implicatură 33 implicit 33 imprimat 95, 96 independent de mediu (enunț) 90, 92 indicarea referentului (mod de) 219 indirect (discurs) 181 indirect liber (discurs) 185 inferență 33 infidelă (anaforă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule dogmatice. Transformarea teologiei într-o ideologie nu este decât rezultatul colateral al confuziei sistematice între „profesie” și „meserie” (sau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
petrecerea Duhului în istorie. Duhul este Prezența învăluitoare și tainică în conștiința Bisericii. Numai prin Duh, tradiția teologică a Bisericii poate recompune numeroasele referințe biblice într-un singur mozaic al lui Hristos. Dogmele Bisericii încearcă să exprime revelația în concertul iconic al cuvintelor sfinte, cu acribie duhovnicească și atenție filozofică. Prelungind această idee, vom încerca să identificăm resorturile invizibile ale limbajului teologic al Ortodoxiei - relația teologiei cu tradiția, Scriptura și kerygma Bisericii. Bolta Templuluitc "Bolta Templului" Evangheliile au fost scrise ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de a-l dezlega. Lupta dintre intelect și mister se datorește nu numai intelectului, vocațional, ci și misterului. Trebuie să recunoaștem că suntem tâmpiți...” 1 Când asumă acest exercițiu de umilință, omul poate fi înțeles ca mister apofatic, purtând amprenta iconică a Dumnezeirii. Pentru că teologia creștină vede în om un inel mediator între Dumnezeu și lume, revelația misterului persoanei refuză obiectualizarea conceptuală de orice fel. Preot al creației, omul a devenit vas ales al Dumnezeirii prin actul întrupării Cuvântului, „înțelepciunea de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fenomenologia acestei transgresiuni este prea subtilă pentru a o identifica neapărat ca fiind de sorginte atee: dimpotrivă, ea derivă dintr-o interpretare aparte a referatului biblic despre creația omului (Fac. 1,17 sq). Accentul hermeneutic se deplasează din teritoriul analogiei iconice („după chip și asemănare”) către imperativul domestic al stăpânirii („umpleți și stăpâniți pământul”). Conceptul proprietății - relativizat de etosul comunitar creștin, fără a exalta prin aceasta o nivelare egalitaristă arbitrară. În operele lui Grotius și Hobbes, ideea de proprietate dobândește accente
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lasă loc imens pentru speculație în domeniul teologiei naturale. O definire a naturii divinului ca „irezistibilă putere” apare limpede la Hobbes 2 și montează, desigur, un set de propoziții destabilizatoare pentru antropologia și cosmologia spirituală a tradiției creștine. Reducția dimensiunii iconice (apofatică, deci inepuizabilă) a umanității, în care se reflectă divinul, la natura unei voințe determinate, obligă individul să acționeze după principiul economiei puterii, dozându-și energiile pentru control și manipulare. Pe de altă parte, disoluția vechii paradigme a participației conduce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Ersatz nu este neapărat determinantă. Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale frumosului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]