1,242 matches
-
că verva sarcastică denunță situații caracteristice mai ales modului de existență occidental, categorii umane degradate aparținând societății capitaliste. Cei pecetluiți sunt, între mulți alții, „băieți de bani gata”, „pezevenghi ai tuturor puterilor instituite”, „chibiți ai tuturor bordelurilor / din concernul Realpolitik”, „idealiști ai vitaminelor în pilule”, „humanitariști ai pilulelor anti-viață”, „încântători sexy-boys”, „burghezi din toate straturile sociale / de toate confesiunile de toate sexele și culorile” ș.a.m.d. Implicat e cabotinismul grafic și lingvistic. Apar fraze întrerupte, citate în alte limbi, sigle
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
o transferă ficțional și măștii sale romanești care este Ladima. Așadar, ca o explicație complementară a comportamentului exterior al membrului de la "Sburătorul" citind cu nervozitate, megaloman la o primă impresie, se alătură aspectul, mai luminos moral și deatic, al unui idealist și perfecționist justițiar. Câmpul arhetipal eminescian se dezvoltă firesc nu numai prin reprezentarea cristică, ci și prin aceea a faimosului hidalgo. Poate că demersul apare unora extrem de riscant, însă considerăm că aceste două arhetipuri, fundamentale, ale umanității irizează o serie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
personajelor camilpetresciene ce nu acceptă cu o fermitate absolută compromisul. Nu poate fi trecut sub tăcere aspectul autobiografic și definitoriu pentru scriitorul însuși. El a fost minimalizat și a întâmpinat rezistențe polemice cărora le-a replicat în spiritul aceluiași refuz idealist de "a se alinia"419. Asemănător, articolele de la sfârșitul jurnalului lui Fred Vasilescu (care i-au impresionat pe ambii) reprezintă o paralelă alegorico-științifică a mitului Patului lui Procust: orice surplus, orice minus nu își află rostul în "teatrul minuscul" al
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
argumente teiste ne pot ajuta în alegerea unei variante, iar teismul neoclasic ne oferă un cadru adecvat prin care să ne raportăm la Dumnezeu, în cazul în care am optat pentru prima variantă. Bibliografie Adams, Robert, Merrihew, Leibniz: Determinist, Theist, Idealist, Oxford University Press, New York, 1994. Allen, R. E., The Ontological Argument, Philosophical Review, vol. 70, nr. 1, 1961. Anselm din Canterbury, Monologion, traducerea cu note și postfață de Alexander Baumgarten, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj, 1998. Anselm din Canterbury, Proslogion, traducere
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
lui Dumnezeu la Descartes", în Ion Tănăsescu (editor), Argumentul ontologic. Aspecte tradiționale și interpretări moderne, Editura Pelican, Giurgiu, 2004. Dupre, Louis, A Dubios Heritage: Studies in the Philosophz of religion after Kant, Editura Paulist Press, New York, 1997. Hylton, Peter, Russell, Idealist and the Emergence of Analitic Philosophy, Oxford University Press, New York, 1990. Hügli, Anton, Lübcke, Poul, Filosofia în secolul XX, traducere de Gheorghe Pascu, Andrei Apostol, Cristian Lupu, Mihnea Capraru, Marius Muresan, Marius Stan, Editura All, București, 2003. Mackie, J., L.
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
369. 180 Alan Wood, Bertrand Russell the Passionate Skeptic, Simon and Schuster, New York, 1958, pp. 63-67. 181 Colin McGinn, Logical Properties: Identity, Existence, Predication, Necessiy, Truth, Clarendon Press, Oxford, 2000, p. 15. 182 Idem, p. 19. 183 Peter Hylton, Russell, Idealist and the Emergence of Analitic Philosophy, Oxford University Press, New York, 1990, pp. 172-174. 184 Idem, pp. 207-208. 185 Idem, pp. 237-239. 186 Idem, pp. 242-243. 187 Bertrand Russell, On Denoting, în Irving M. Copi, James A. Gould, Contemporary Readings in
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Editura Universal Dalsi, București, 1998, p. 190. 222 Gottfried W. Leibniz, Monadologia, traducere de Floru Constantin, Editura Humanitas, București, 1994, p. 66. 223 Ruth Lydia Saw, Leibniz, Penguin Books, Harmondsworth, 1954, p. 81. 224 Robert Merrihew Adams, Leibniz: Determinist, Theist, Idealist, Oxford University Press, New York, 1994, p. 139. 225 Ibidem. 226 Vezi A. Anderson, "Some Emendations of Godel's Ontological Proof", în Faith and Philosophy, nr. 7, pp. 291-303, apud Graham Oppy, Ontological Arguments and Belief in God, Cambridge University Press
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
cibernetică, agresivitatea irațională a bestiei care doarme în om, dar de murit nu sunt până acum semne că ar muri de tot: non omnis moriar - poate spune și Caliban, nu numai Horațiu. Sentimentul agonal implică, firește, noțiunea de adversitate. Mulți idealiști și oameni de mai multă sau mai puțină voință de bine îndeamnă la o concordie generală și drăgăstoasă, ceea ce, bineînțeles, e foarte frumos și de dorit; ei recomandă în acest scop înlăturarea adversității din orice relație omenească. Asta nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și cei „cu capul în nori”. Cei „cu picioarele pe pământ” își atribuie bun-simț, simț comun și simț practic, punând între acestea semnul identității și considerându-l pe cel din urmă drept forma aplicată a celorlalte două. Ei văd în „idealiști” niște maniaci nu totdeauna inofensivi, care umblând după himere ajung în cel mai bun caz să-și nesocotească propriile interese când nu le compromit și pe ale altora. La rândul lor nici ceilalți, cei cu idealurile și cu visurile, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a-i disprețui pe cei „practici”. De la grecii din vechime care aveau pentru îndeletnicirile utilitare termenul peiorativ de banausia, până la romanticii germani care-și băteau joc de „filistini” și până la sila față de „burghezi” și familiști a esteților fin de siècle, „idealiștii” și-au luat revanșa asupra celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității și apartenenței la o elită, la o, „aristocrație
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
scurtă durată, datoriile contractate de țărani au făcut ca economia domestică să fie mereu amenințată. Datoriile, lipsa de credite, impozitele au dus la criză economică. Soluția intelectualilor vremii a fost, atunci, „ridicarea satelor” prin „activitate extrașcolară”. Încercări ale unor „intelectuali idealiști” de a soluționa delicatele și dificilele probleme s-au dovedit însă a fi fără continuitate și perseverență. Dar „încercările rămân simple încercări”. De ce? „Pentru că, acolo unde plugarul este ignorant, și agricultura este primitivă. Cât timp vom avea plugari analfabeți și
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Idei, Diogene îi răspunde cu gestul, cu umorul și cu ironia: contra ideii Omului definit un „biped fără pene”, el nu-și cizelează cine știe ce diatribă în trei puncte ci jumulește de pene un pui și-l aruncă la picioarele filosofului idealist, obligat după aceea, inclusiv de teama glumelor de tot soiul, să adauge definiției sale: „și cu unghiile plate”... Felinarul lui Montaigne luminează lumea reală, realitatea fragmentată, diversă, multiplă, unduitoare, ea iluminează fluxul și descoperă fluviul ca adevăr al lunii. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și trup, moartea... Autobiografia nu-i un scop în sine, ci mijlocul de a ajunge la niște idei - O epistemologie. Căutând, se găsește; găsește chiar mai mult și mai bine decât propria persoană; o viziune asupra lumii și a lucrurilor. Idealiștii vorbesc despre suflet? Montaigne se ocupă de trupul său. Ei se înfierbântă vorbind despre Dumnezeu, despre Cer, despre Idei? Montaigne o face vorbind despre Natură, Pământ, Realitate. Ei se sprijină pe Religie, îl împing în față pe Hristos, și Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în „Librăria” sa. Ei proslăvesc Unul și Eternitatea? Montaigne celebrează ceea ce e Divers, Multiplu, Spart în bucăți, Fragmentat, precum și Timpul prezent. Ei o fac cu ajutorul cărților? Montaigne argumentează cu viața sa. Ei gîndesc dar nu trăiesc? Montaigne gândește și trăiește. Idealiști contra nominaliști, confruntarea este mereu de actualitate. 24. Un hapax existențial. în această ordine de idei, convertirea hedonistă a lui Montaigne se revelează în lumina unui eveniment autobiografic. El părăsește lumea mondenă pentru a se întoarce la lumea din turnul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Lyceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama de la hedonism, a suporta cu stoicism, a reacționa cu scepticism, a te comporta într-un mod cinic sau chiar senzualist, pragmatic ori
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
iată o idee de-a dreptul genială - încă una - la un filosof ce reușește să cristalizeze singur o gândire care, în ciuda formei fragmentare în care a ajuns până la noi, are o importanță imensă în ce privește rezistența opusă regimului platonician, creștin și idealist de scriere a filosofiei occidentale. Iată așadar un trup glorios, în sensul păgân al termenului! Atrăgându-ne atenția că înțelepciunea nu-și poate avea punctul de plecare în orice fel de trup, Epicur adaugă totuși: nici în orice fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
desigur, dar și a unei energii proprii, cea pe care o putem observa la caii ținuți în frâu înainte de startul într-o cursă și care, impetuoși, nărăvași, incarnează această forță ce acționează în corpul însuși al materiei. Acolo unde filosofii idealiști vorbesc de Dumnezeu, dându-i nume multiple, Lucrețiu - și nu Epicur, la care această teză nu apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat vine numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... - dar de ce
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Cocea, Mihai Beniuc (Funcțiunea socială a scriitorului), George Ivașcu, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu. Un loc aparte îl ocupă analizele privitoare la „democratizarea” vieții social-politice și la reorganizarea Societății Scriitorilor Români (Dan Petrașincu, Participarea directă a scriitorilor, Unde n-au dreptate idealiștii noștri, Al. Piru, SSR se purifica, Epurație la SSR: Radu Gyr etc.). Modelul sovietic devine și aici o dogmă greu de clătinat (Geo Dumitrescu, Viața și munca scriitorului sovietic, Ben Corlaciu, Poetul Iosif Utkin și rostul scriitorilor), iar ideologia marxist-leninistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290550_a_291879]
-
și să asigure un climat de relaxare, voie-bună și armonie. Totul este gândit, calculat, riguros pus la punct, dovadă certă a faptului că o lume condusă de femei poate fi mai bună, în sensul acesta Giovanni Boccaccio rămânând un mare idealist. Spiritul practic devine tot o ilustrare a unei educații primite în familie, deprinderile organizatorice se învață. Tinerele sunt însoțite de servitori cărora știu să le ordone, căci una dintre virtuțile unei femei medievale este și aceea de a oferi un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
înfățișează cu atâta convingere motivele pentru care Ianuarie dorește să se căsătorească deoarece privește la propria sa căsătorie de pe poziția experienței acumulate în cele două luni de trai în comun. „Egoistul cinic care este negustorul, privește la deziluziile unui egoist idealist, Ianuarie, și nu poate vedea că amărăciunea tonului îl trădează.”899 Remarcăm că „de fapt, povestirea o plasează pe Mai în iconografia Evei, stând cu Adam al ei sub un copac, nelipsind nici prezența șarpelui, și dorind fructul pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Talbot Donaldson, op. cit., p. 62. 970 Geoffrey Chaucer, Troilus și Cresida, ed. cit., p. 98. 971 Ibidem, p. 99. 972 Ibidem, p. 100. 973 Robert O. Payne, op. cit., p. 23. (trad. n.) 262 nimic în comun cu tânărul pasional și idealist pe care îl cunoscusem anterior, în cele cinci cărți precedente. 974 Abia acum el devine mult mai obiectiv, analizează cu luciditatea tot ceea ce s-a întâmplat. Troilus poate fi un erou sau un naiv, cu toate acestea cel mai complex
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
istorico-literară și filosofică a interpretărilor se conturează mai ferm în Concepția omului activ (1946), impunându-se ca o coordonată fundamentală în activitatea ei ulterioară. Conceptul de activism este ilustrat la gânditorii Renașterii italiene, la Erasm și Cervantes, la Spinoza, la idealiștii romantici și la Bergson, autoarea subliniind rolul emulativ al marilor creatori în contextul unei colectivități, începând de la miturile Antichității - vânătorul, aripile, demonul, Prometeu ș.a. Idei similare, aduse până la contemporaneitate, sunt cuprinse și în volumul Intelectualul și epoca sa (1966). Considerând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286935_a_288264]
-
neapărat o irepresibilă aplecare spre justiție și echitate morală. Detectivul ni se înfățișează drept un contemplativ, prea puțin doritor să se amestece în treburile lumii. Simți, de la primele pagini, vaga nesiguranță a celui obișnuit să piardă: un mare dezamăgit, un idealist ale cărui teorii au fost infirmate de viață. Refugiul în alcool, brutalitatea replicilor și lipsa de entuziasm exhibată cu brutalitate îl plasează în categoria inadaptabililor. Într-un alt secol, ar fi suferit, cu siguranță, de spleen, boala celor loviți de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
vorbesc și nu beau altceva decât filme, cele mai multe dintre ele proaste, și plăcerea dubioasă de a vedea actori faimoși și actrițe faimoase trăgând la măsea în unele din cele mai sinistre restaurante din lume (Chandler, 1977, p. 122). La modul idealist - și în calitate de răsfățat, nu de victimă -, Chandler crede că șansele de a crea o artă mare n-au dispărut cu totul în lumea filmului. Speranța lui e că „dinastia rece” nu va trăi la nesfârșit. Că teroriștii posesori de scaune
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
agresiune fizică injustă. De data aceasta, Marlowe răspunde disproporționat, asociindu-și forța mecanică a automobilului, transformându-se în agresor. E limpede: omul pe care-l descoperim la începutul romanului Poodle Springs nu prea mai are multe lucruri în comun cu idealistul, melancolicul, retractilul slujitor al Adevărului. Brusc energizat, el împrumută nu doar comportamentul, ci și vocabularul eroilor unidimensionali iviți din criza de conștiință și frustrările marelui cataclism beligerant al anilor ’40. Dacă premisele romanului ar fi fost duse la ultimele consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]