492 matches
-
lipsă de timp și dispoziție care îmi paralizează memoria ca și sentimentul absolutei necesități.” Notarea detaliului exprimă legătura directă cu concretețea vieții. Excelența scrisului însă intră în criză. Boala îi afectează relația cu textul. Cu textul, cum s-ar zice, idealizat. Conștientizînd, aproape un an mai tîrziu, pe la 1 aprilie 1990, că e nevoia ca romanele lui să beneficieze de „o altfel de lectură”, își pune problema apariției urîtului în lume cu concursul frumosului. „Cel care descopere Frumusețea este condamnat să
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
Irina Marin America, pantoful Cenușăresei - un titlu care cuprinde deopotrivă mirajul basmului și germenele deziluziei. Căci basmul are, într-adevăr, final fericit, dar numai pentru Cenușăreasă, ființa idealizată, nu însă și pentru celelalte fete care încearcă pantoful princiar. Pornind de la această metaforă, cartea Alexandrei Târziu nu se concentrează asupra unei Americi ideale ci, dimpotrivă, surprinde tocmai confruntarea prozaică a unei "geografii imaginare", cum ar spune Said, cu realitatea
Țara tuturor posibilităților by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14744_a_16069]
-
exil despre un exilat, Conrad închipuie o proiecție autobiografică evidentă (compuneri poetice ale eroului Conrad sunt variațiuni pe teme din Florile Bosforului); dar Bolintineanu a vrut să facă mai mult decît memorialistică: el a vrut să schițeze portretul global și idealizat al exilatului, al eroului obligat să-și părăsească țara din motive politice. Aluziile la cel mai celebru exilat pașoptist, Bălcescu, erau transparente (bolnav de ftizie, Conrad se refugiază în Sudul Italiei pentru a muri la Capri, nu la Palermo, ca
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
balzaciană, influențate de rețetele „romanului negru”, obsedate de probleme sociale și de atotputernicia banului), scrierile lui Bolintineanu aparțin altei lumi: amîndouă sunt romane de iubire, avînd erosul drept unică preocupare. Autobiografie, nici măcar trucată, există din plin, deși ea apare intens idealizată. Manoil e un poet recunoscut; versurile lui (adică ale lui Bolintineanu, uneori reproduse ca atare) circulă în narațiune. Aparent, romancierul ar fi doar beneficiarul scrisorilor trimise de prietenul său, de Manoil, care i se adresează cu formula „Iubite B.” (adică
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
cu puteri ieșite din comun, n-aș fi putut să aranjez lucrurile mai minunat decît a făcut-o Dumnezeu pentru mine"; sau: "nu contează că ai venit pe lume printre rațe, de vreme ce ai ieșit dintr-un ou de lebădă". Imaginea idealizată a lui Andersen despre sine îi contrazice complexele și temerile, îl motivează. în realitate, "lebăda din Odense" nu e nici armonioasă, nici echilibrat-maiestuoasă - în nici un moment al vieții sale, din nici o perspectivă. Scena grotesc-hilară a "audiției" improvizate în fața năucitei Doamne
Bicentenar Andersen - Cuceritorul by Mihaela Cernăuți-Goro () [Corola-journal/Journalistic/11826_a_13151]
-
sunt un laș fără margini și de aceea am lăsat atâția prieteni pe unde am trecut". Printre acești prieteni cred că ne putem considera și noi, cititorii lui de azi, chiar dacă atașamentul nostru nu se datorează trecutului comun, ci trecutului idealizat (cel al copilăriei, în special), în care, paradoxal, Cioran reușește să ne atragă în căutarea sentimentului extraordinar de plenitudine și armonie cu sine și cu lumea.
O parteneră de corespondență a lui Cioran by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16666_a_17991]
-
cucerește de la bun început în demonstrația lui Schlögel este dezinvoltura cu care sunt împinse la o parte o serie de stereotipii. Autorul ocolește în primul rând tentația clasificării maniheiste, în alb și negru, a atributelor bătrânului continent: nu în imaginea idealizată (de leagăn al umanismului, cămin al democrației, sediu al toleranței), nici în aceea "demonizată" (de spațiu al atâtor cruzimi care au culminat cu cele două războaie mondiale, cu Holocaustul și Gulagul) trebuie căutată ecuația acestei "Europe in the making" care
Un bazar de mașini și foarte multe cărți by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12472_a_13797]
-
zic așa. Dar lucrurile nu se opresc aici. Nu doar cronicarii, ci întreaga cultură română o dezamăgește pe Marta Petreu. Mai întâi, ea are ambiția să scrie o sinteză a generației ‘27, și află, citind Agendele lovinesciene, că interbelicul nostru idealizat este, și el, o sumă de calomnii și insanități, de răzbunări și procese neguroase. „Într-o cultură în care răutatea ține frecvent loc de inteligență”, spune ea, singura șansă e să păstrezi alături oamenii calibrați etic. Puțini, căci mulți o
Insecurități lăuntrice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2673_a_3998]
-
și mândria că zborul de luceafăr a trecut și pe cerul de deasupra noastră. Imortalizări ale trecerii De la Eminescu s-au păstrat doar patru fotografii din timpul vieții, altele decât cele de grup, nici ele prea numeroase. Chipul său, adesea idealizat, contopit cu albastrul înaltului și cu albul Luceafărului, a inspirat portrete din cele mai măiestre. Nici sculptorii n-au rămas indiferenți, considerându-l demn să vegheze săli ale artei, piețe publice, spații-simbol. Timișoara îl onorează pe Eminescu la monumentul care
Agenda2003-3-03-a () [Corola-journal/Journalistic/280600_a_281929]
-
său de poezie. Dar să vedem ce este himerismul. Totul începe cândva înainte de 1989. Cum călătoriile în străinătate sunt aproape imposibile, iar cele exotice țin de iluzoriu, scriitorul își inventează un alter ego livresc ce călătorește în locul lui prin zone idealizate. Se conturează astfel o formă de libertate. Doar că imaginarul nu rămâne la un stadiu al visării poetice; el este convertit într-un fel de ontologie a vieții trăite direct prin poezie. Sintetic formulat, himerismul structurează dedublarea în variațiuni ale
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
posibil ca sensibilitatea noastră, informația și cultura să nu mai fie capabile să facă saltul în noua lume și, prizonieri ai imaginii tot mai puțin atrăgătoare pe care ne-o furnizează în fiecare dimineață oglinda, să visăm doar la trecutul idealizat secretat de memorie. Mi se întâmplă să văd fotografii vechi de-ale mele, despre care țin minte că în epocă mi-au displăcut profund, dar pe care astăzi de găsesc acceptabile. Acceptabile, desigur, în comparație cu felul cum arăt acum: cu trăsături
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]
-
cost. Spre exemplu, o estimare greșită a riscului financiar este una din componentele care au contribuit la criza economică declanșată in 2008.”, continuă oamenii de știință. „Ignorarea unor greșeli grave ale estimărilor ne determina să privim viiitorul într-o viziune idealizată”, adaugă ei.
Optimismul este un defect, potrivit cercetătorilor - VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/68547_a_69872]
-
necesare). Figura Elenei Hrisoveloni, prințesă Șuțu, e înscrisă astfel pe un orizont al timpului și mediului româno-francez, acesta din urmă comentat cumva din interior, cu micile sau marile lui rivalități și tensiuni, ambiții și complexe. Nu e deloc o imagine idealizată analistul vorbește la un moment dat chiar de "elucubrațiile Elenei Hrisoveloni despre decrepitudinea românească" și nu ezită să-i identifice frustrările identitare ("o variantă a dinamicii identitare a românilor: atracție spre Occident decepție ură a apatridului") care îi motivează în
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
moară, totodată însă conține germenele unor cărți, proiecte, dorințe", observă Marielle Macé, cercetătoare la CNRS, în Le Monde. Idee dezvoltată de Gilles Macassar, în Télérama: "Departe de a se reduce la venerarea, de către un fiu homosexual, a unei figuri feminine idealizate, acest imn al dragostei materne celebrează, în egală măsură, valoarea pe care o incarnează, în ochii lui Roland Barthes, Mama și Literatura: noblețea." Nu în ultimul rând, amintesc că primul articol critic semnat de Roland Barthes, în 1942, este consacrat
Roland Barthes - Jurnal de doliu by Em. GALAICU-PĂUN () [Corola-journal/Journalistic/7304_a_8629]
-
pe toți Craiul domoale,/ ca spuma mării cea moale". Totuși aici este vorba de forța care pune stavilă exceselor. "Domolirea se încadrează în viziunea roz, clementă, asupra puterii. Ultima legitimare se referă la al doilea pol, consimțământul celor de jos. Idealizat, el este întrupat de devotatul și sacrificatul Gruia din Vlaicu Vodă; realist el apare, exacerbat dar just, în agitația mulțimii care cere și obține capul lui Moțoc în nuvela Alexandru Lăpușneanu de C. Negruzzi. Între aceste poziții și oarecum colorată
LEGITIMITATEA PUTERII by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/16938_a_18263]
-
ce nu părea deloc periculoasă: dacă nu e pentru, măcar ca literatura să nu fie împotriva lui, să se abțină de la orice ideologie. Dar și așa, insidios, literatura, câștigându-și și apărân-du-și demnitatea estetică, dobândea prestigiul clandestin al puterii simbolice (idealizată pentru că nu avea nimic conjunctural), putere simbolică radiată de cel fără putere reală, puterea zilei și a conjuncturii (detestată). Într-o societate închisă, într-o lume fără alternative, literatura evazionistă, prin limbajul ei pur estetic, devine o alternativă nu doar
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
o impresie. Reușesc s-o facă în ciuda datelor realului datorită unei caracteristici fundamentale a „feței” sociale: un mare grad de standardizare, care permite astfel, în general, comunicarea la nivel simbolic dintre performer și public; altfel spus, există un comportament social idealizat, pe care individul pus în situația de a-și juca rolul trebuie să-l stăpînească într-o cît mai mare măsură, iar presiunea acestei idealizări (existentă în orice interacțiune socială) e cu atît mai mare, cu cît performerul este într-
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
lăsa studiată și disecată de profesori. Aș zice că T. S. Eliot, exponentul principal al conservatorismului modernist, și-a condus campania în întregime în ghetoul literar; a început în estetic și a terminat în estetic, esteticul nostalgiei pentru un trecut idealizat. Pound e altceva (a different kind of fish): el a crezut că poezia poate să joace un radical rol social; s-a raliat la fascism și la idei economice năstrușnice și s-a ocupat cu energie de reformarea poeziei americane
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
-l condamnat să încaseze ghionturi, să înghită reproșuri și să se curețe de zoaiele turnate în cap de cvintetul de la cârma PNL. În mod tradițional, în orice țară din lume, funcția de ministru de externe are ceva magic. E imaginea idealizată și concentrată a fiecărei țări. Din acest motiv, nu ni-i putem imagina pe miniștrii de externe altfel decât impunători, maeștri ai conversațiilor spirituale și de-un desăvârșit bun gust în îmbrăcăminte. Adică, niște oameni prea buni ca să fie adevărați
Ați vrea să fiți ministru de externe? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8547_a_9872]
-
în revistă rubricile mari ale vastului domeniu; partea a doua este analitică, deschide teme noi sau adâncește unele teme din prima parte. Cunoscutul teoretician demonstrează că îngerii, intermediari dintre Atotputernicul și ființele terestre, sunt „dublul“ ceresc, portretul și modelul îmbunătățit, idealizat al omului. Andrei Pleșu: Despre îngeri. Editura Humanitas, București, 2003. Preț: 170 000 lei. Lumina pură Procesul Creației a rămas incomplet: în plămădirea și natura copiilor au rămas două taine mari. La origine, Copiii Atoatefăcătorului au fost înrudiți, și în
Agenda2003-47-03-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/281753_a_283082]
-
că totuși a avut noroc că a intrat în nemurire, că altfel nu exista. Dar a fost dificil de îndurat, și alte persoane care sînt recognoscibile în cîteva tușe s-au enervat. Pentru că oamenii, mediocri toți, ar vrea să apară idealizați (rîde), să fie frumoși, deștepți, curați, inteligenți. D.P.: Leliei nu i-a fost ușor, înspre final a fost foarte... N.B.: Dar e frumos în final, e o metamorfoză frumoasă a ei, ea pierde, e o victimă, și în scena aia
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
ignoră, decis, prejudecată că orice gest al acestora descris într-un român trebuie să fie atestat. Cu un salutar voluntarism, cu o justificată (estetic) autoritate, prozatorul îi transformă în oameni pe cei care, altfel, nu aveau decât consistentă unor portrete idealizate sau - la fel de nesatisfăcător din punct de vedere literar - a unor caricaturi. Textul este în esență lui o satiră, dar Alex Mihai Stoenescu nu alunecă într-o satiră ieftină. Întrucât conferă fiecărui moment o șocantă concretețe, el creează în jurul oamenilor și
Gheorghe Gheorghiu-Dej ca personaj de roman by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17945_a_19270]
-
deja amintită: este vorba despre pierderea printre generalități și poncife și despre imprecizia tulbure, despre cuvântarea prețioasă ca modalitate de a nu spune nimic, combinată cu o crispare înaintea căreia dispar orice contururi umane ale unui portret și așa excesiv idealizat. Or, trebuie remarcat că limbajul compromis și compromițător din plan ideologic este foarte bine servit de pervertirile din plan estetic. În condițiile în care oamenii nu au fost apreciați, sub comunism, în limitele necesităților lor reale, irealitatea și fantezia stearpă
Eminescu și posteritatea de celuloid by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17414_a_18739]
-
în universul literar al lui Caragiale, singurul sentiment uman rezistent la coroziunea moftului”. Și un alt contrast al lui Nenea Iancu: cel în raport cu naționalul. Caragiale a persiflat constant discursul de tip „patriotard”, refuzîndu-i pe „românii verzi” ca pe o întruchipare „idealizată” a lui Mitică, id est a omului kitsch. La rîndul d-sale, Vasile Gogea ia „peste gambă” influența interbelică a lui „Don’ Nae” (de parcă ar fi un Nae Girimea și nu, orice s-ar spune, un faimos profesor de filosofie
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
Dicționar de personalități). Reveriilor memorative le ia locul, sub orizontul posomorât al prezentului, evocarea nostalgic-admirativă, febrilă, a unei epoci exemplare. Eseu și studiu de istorie culturală, „cartea aceasta vrea să fie în primul rând un manifest. Ea descrie, poate puțin idealizat, formele prin care românii au reușit să concretizeze într-un timp foarte scurt un proiect consistent de civilizație și cultură. Avem de-a face cu primul model, din istoria lor, al formelor cu fond; cu un eșantion în care imitația
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]