614 matches
-
acestor curente de gândire se inserează și problema obiecției de conștiință față de serviciul militar. Acesta nu este episod în sine, ci trebuie atașat refuzului coerciției statale ce pretindea dirijarea conștiințelor în mod arbitrar, chiar și în pericolul imoralității și al idolatriei existente în întreaga sferă civilă a societății. Creștinii, eludând toate acele profesiuni care puteau să aibă vreo relație cu cultul idolatric și puteau comporta vărsarea de sânge, erau orientați spre excluderea tuturor oficiilor referitoare la serviciul statului, inclusiv acelea de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ne descrie un episod petrecut în Mesopotamia unde, spre sfârșitul secolului III, mulți soldați convertiți la creștinism, pe când mai desfășurau încă această profesie, ar fi aruncat centiroanele militare. Primii obiectori de conștiință pot fi considerați creștinii care negau orice concesie idolatriei și, deși arătau respect și supunere față de legi, refuzau pretenția statului de a anula conștiința individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite, ci exigența unei libertăți înțeleasă în sens evanghelic. Motivele care puteau determina un creștin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite, ci exigența unei libertăți înțeleasă în sens evanghelic. Motivele care puteau determina un creștin să abandoneze armata erau nelimitate, potrivit tradiției antimilitariste a creștinismului, ne conduc spre: a) refuzul idolatriei și al manifestărilor sale de cult, percepute de primii creștini ca o formă de ingerință a puterii civile în conștiința lor, rezervată Dumnezeului unic; b) refuzul adoptării unui comportament necorespunzător eticii evanghelice, care putea fi normal în interiorul structurii militare, prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de serviciu militar și după ce a obținut o corespunzătoare lăsare la vatră, a fost decapitat pentru că a refuzat să sacrifice zeilor; în cadrul procesului însă, pe lângă persistența sa de a nu voi să cadă nici în cel mai mic act de idolatrie, vorbește despre frivolitatea serviciului militar. Dacă motivația primară a soldaților creștini de a respinge armele, se regăsea în refuzul de a sacrifica zeilor și Geniului imperial, nu însemna că prestarea serviciului militar ar fi fost opusă eticii creștine. Încă de la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a armatei, încă de la începuturile secolului IV, ne explică diversitatea modurilor prin care a fost înfruntată chestiunea serviciului militar în mediul creștin de către soldați, intelectuali și ierarhii bisericești. Cei dintâi puteau vedea în această meserie riscul de a cădea în idolatrie, înțeleasă ca o trădare a unicului Dumnezeu și poate, cei mai mulți nu păreau nici măcar să-și facă scrupule despre conținutul moral al serviciului militar. Intelectualitatea Bisericii aprofunda discursul astfel: dacă în secolul II era foarte atentă la discursul escatologic asupra păcii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au mai adăugat criza economică și calamitățile naturale. Pentru a îndepărta asemenea dezastre se celebrau ceremonii religioase, la care creștinii (datorită creșterii lor numerice de acum puteau fi descoperiți cu ușurință) nu mai participau de teamă să nu cadă în idolatrie. Această atitudine a provocat neîncrederea autorităților publice și nemulțumirea plebei ducând la identificarea creștinilor cu dușmanii statului, datorită opiniei lor rezervate față de ideologia păgână. La sporirea tensiunilor dintre creștinism și religia tradițională a contribuit și prosperitatea sectelor eretice care asumau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Ex 20, 2-3)-, ne indică fundamentul tuturor aserțiunilor ulterioare: unicitatea divină pretinde o relație exclusivă Dumnezeu-creatură. Conceptul care se evidențiază cel mai mult între prima și a cincea poruncă de a nu ucide, constă în aspectul violenței considerate ca o idolatrie, prin respingerea violenței, a forței fizice, a virtuții războinice și a sacrificiilor sângeroase etc. elemente prezente în toate civilizațiile Vechiului Testament, reinterpretate în adevărata lor lumină de noutatea evanghelică. * Enunțarea simplă, originară și fugitivă, a poruncii a V-a din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ziua sfântă a Sabatului: Atunci a zis Domnul către Moise: „Omul acesta să moară; să fie ucis cu pietre de către toată obștea fiilor lui Israel, afară din tabără“ (Num 15, 35); a impus pedeapsa cu moartea evreului care trecea la idolatrie (Deut 13, 8-9) și profetului care nu vorbea în numele lui Dumnezeu, spunând că profetul care va îndrăzni să grăiască în numele meu ceea ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, și care va grăi în numele altor dumnezei, pe un astfel de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
altă parte cultul împăratului nu era mai accentuat decât în armată și era aproape inevitabil pentru orice soldat; ofițerii trebuiau să aducă sacrificii, iar soldații să participe. Steagurile militare erau văzute de creștini ca sacra pagani, iar venerația lor ca idolatrie; idolatrice le apăreau și decorațiile militare (coroane etc.); atitudinea soldaților în vreme de pace (extorcări, dezmăț etc.), glumele rudimentare din armată (mimările etc.) erau ofensive și chiar jignitoare prin însăși tendința lor, iar în parte acestea erau legate de idolatrie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
idolatrie; idolatrice le apăreau și decorațiile militare (coroane etc.); atitudinea soldaților în vreme de pace (extorcări, dezmăț etc.), glumele rudimentare din armată (mimările etc.) erau ofensive și chiar jignitoare prin însăși tendința lor, iar în parte acestea erau legate de idolatrie și de sărbătorile zeilor. Până către anul 170, creștinismul a adoptat efectiv față de meseria soldatului o poziție perceptibilă doar deductibil. Se poate vorbi despre o mărturie prezentă în unele izvoare directe numai din timpul domniei lui Marcus Aurelius, care ne
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
specifică stării păgâne și religiei idolatrice. În același fragment se poate remarca interzicerea reprezentării armelor pe sigilii, văzută ca o simbolizare a idolilor, pentru a afirma că adevărata pace, Cristos însuși, se poate poseda numai atunci când nu este vorba despre idolatrie sau ucideri, excluzând condițiile favorabile preamăririi violenței și a forței la rangul de valori idolatrice. Un alt fragment din Paedagogus critica decorațiile războinice de pe veșminte, apreciind simplitatea creștinilor care îmbrăcau hainele albe în semn de puritate. În Paedagogus, II, 4
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ceva vreme. În primul moment gândirea sa a corespuns într-o anumită măsură Bisericii oficiale. A scris: Apologeticul, De spectaculis, Ad Marcionem, iar după adeziunea treptată la montanism, prin îndepărtarea definitivă de creștinismul autentic (213) a scris: De corona, De idolatria, Adversus Iudaeos, Ad Scapulam. Asumarea unor poziții intransigente față de anumite tematici doctrinare și etice creștine era o notă caracteristică a întregii Biserici primare. Nu erau atitudinile, prin natura lor, cele care au cauzat ruptura cu Biserica Romei. Montanismul, cu excepția unor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
identitate. Atitudinea polemistului african față de armata și viața militară nu era strict personală și nici exclusivă montanismului, ci aparținea întregii Biserici: era doar un ecou. Poziția sa referitoare la această temă este univocă: serviciul militar este condamnat pentru pericolul de idolatrie pe care îl reprezenta și pentru violarea legii iubirii, fundamentală de altfel pentru creștinism. Cele câteva informații despre prezența creștină în rândurile armatei romane nu presupun și o evaluare pozitivă a acesteia din partea apologetului cât o simplă constatare utilă ilustrării
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
singur printre atâția confrați de aceiași credință, se pare că și-ar fi mărturisit originea creștină prin atitudinea (disciplina) transparentă de a refuza să poarte pe cap cununa de lauri. Motivațiile contrare contestării purtării coroanei deși ne vorbesc despre refuzul idolatriei, nu constituie o exclusivitate a apologetului cartaginez, indicând opinia comună, desemnează în fapt patrimoniul întregii Biserici. Deși De corona ar prezenta aparent unele trăsături de tip montanist, în realitate asistăm la o luare de atitudine împotriva compromisului întreprins de unii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de bogăția percepută ca autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin lui Dumnezeu, apologetul, îndepărtându-se de specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația: dacă sclavia bogăției este o formă de idolatrie, apartenența la o oștire seculară, represivă a libertății de conștiință, implică un compromis cu cultul imperial fondat pe aceiași idolatrie. Din moment ce atitudinea obiecției de conștiință a soldatului este acceptată ca fiind de sorginte creștină, putem spune că asemenea episoade nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația: dacă sclavia bogăției este o formă de idolatrie, apartenența la o oștire seculară, represivă a libertății de conștiință, implică un compromis cu cultul imperial fondat pe aceiași idolatrie. Din moment ce atitudinea obiecției de conștiință a soldatului este acceptată ca fiind de sorginte creștină, putem spune că asemenea episoade nu erau totuși rare, cel puțin pe teritoriul african, chiar dacă în legio III Augusta, erau prezenți și alți creștini contrariați de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în De corona, 11, 3, ia în considerație obligațiile unui soldat aflate în contrapoziție cu cele ale creștinului practicant, prezentând incompatibilitatea acestora: a) statio militară, ca obligație de santinelă, era opusă celei creștine de synaxis inerentă postului; b) renunțarea la idolatrie, proclamată în botez, făcea absurde vegherile gărzilor în templele zeilor; c) signum creștin, primit la botez, remarca neacceptarea celui mi-litar. Tot în acest context, relua și dualismul prezent în Apocalips despre apartenența la castra tenebrarum ori la castra lucis, afirmând
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu privire la angajamentele baptismale; dacă se cedează necesităților, cauzelor de forță majoră, atunci ar putea să fie admise ca licite și transgresiunile voluntare, ca efecte necesare ale unor cauze determinate, astfel încât orice eveniment ar fi justificat cu fatalismul psihologic. În De idolatria, 19, 1-3, este prezentată incompatibilitatea dintre viața creștină și profesarea anumitor meserii, precum serviciul militar. Se intuiește cu ușurință faptul că apăruseră discuții (nunc de isto quaeritur) între creștini în jurul acestui subiect; se dezvolta ideea unei posibile coexistențe dintre a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și al unor creștini care nu au reușit ori nu s-au implicat să aprofundeze corespunzător etica evanghelică din punct de vedere spiritual, fiind înclinați să accepte serviciul militar ca pe o ocupație bine retribuită. În acest fragment din De idolatria se reîntorc paradigmele antitetice plăcute lui Tertulian pentru a arăta în mod eficace cât de dăunătoare ar fi fost apartenența la structura militară. Asistăm la o contrapoziție dintre promisiunile de la botez (sacramentum divinum) și jurământul militar (sacramen-tum humanum), crucea (signum
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
morala publică și cea privată, fapt ce aduce în discuție nedreapta distincție a delictului individual văzut ca sacrileg de uciderea în luptă, legitimată și glorificată. În fragmentul citat se poate vedea că Imperiul roman este fondat pe violență și pe idolatrie, dată fiind divinizarea ființelor umane în baza puterii războinice. Scriitorul african pare să aibă destul de clar în vedere faptul că această tipologie religioasă deriva din tradițiile păstrate de cei care dețineau puterea, pentru a-și menține nepieritoare propria faimă de-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și nedreptatea sunt nenorocirile tuturor războaielor. Ultima motivație potrivit căreia viața militară este ocazie de păcat și o participare continuă la ceremoniile păgâne, până la frizarea apostaziei, a fost dezvoltată, după cum vom vedea, de Tertulian în De corona și în De idolatria. 4.3. Antimilitarismul maniheilor Maniheii erau animiști, adică afirmau că toate lucrurile create de Dumnezeu au un suflet viu, care nu poate fi distrus, fiind creația și emanația însăși a lui Dumnezeu. Dacă o viață există, are motivele sale să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
semnificația lor intrinsecă, presupuneau credința păgână a participanților, respectiv pierderea celei creștine. Sublimarea cultului idolilor de către autoritățile romane devenise în ochii lui Tertulian (155-230): Principalul delict al neamului omenesc, cea mai mare acuzație a lumii, întregul motiv al judecății, este idolatria. În ea se află poftele lumii, în ea, desfrâul și beția... În ea, nedreptatea... În ea, vanitatea... în ea, minciuna. Pentru creștinii convinși, acceptarea idolatriei era o lipsă de curaj împotriva dușmanilor lui Dumnezeu, o cedare în fața unei constrângeri tiranice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
delict al neamului omenesc, cea mai mare acuzație a lumii, întregul motiv al judecății, este idolatria. În ea se află poftele lumii, în ea, desfrâul și beția... În ea, nedreptatea... În ea, vanitatea... în ea, minciuna. Pentru creștinii convinși, acceptarea idolatriei era o lipsă de curaj împotriva dușmanilor lui Dumnezeu, o cedare în fața unei constrângeri tiranice, o negare a propriei religii, un act de violență morală incalificabilă, o piatră de scandal pentru toți păgânii și creștinii care i-ar fi văzut
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-se numai pe procesul și martiriul lor. 4.2.1. Actele sfântului Maximilianus Relatarea din Actele sfântului Maximillianusne descrie refuzul recrutului de a presta serviciul militar, a cărui obiecție de conștiință pare maturată de anumite considerații morale, superioare motivațiilor potrivnice idolatriei, chiar dacă se poate vedea și prezența acestora din urmă. Evenimentul a avut loc pe 12 martie 295 în forumul din Tebessa, lângă Cartagina, în Africa Proconsulară, pe când provincia africană se confrunta cu rebeliunea mauritanilor împotriva Imperiului roman (287-297). Autoritatea romană
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și supuși autorităților legitime, cetățeni foarte buni, soldați disciplinați și valoroși: acestea nu constituiau pentru ei o renunțare la credință, o contradicție între viața interioară și cea exterioară. Dar s-au împotrivit atunci când au fost siliți să comită acte de idolatrie, asumând atitudinile categorice și specifice ale obiectorilor de conștiință. Din acest motiv îi vedem îndrăzneți, vorbitori, cu mintea lucidă, prompți și preciși în răspunsuri, plini de curaj și de tărie în fața încercării, neînfricați înaintea călăului, fără nici o preocupare de viața
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]