617 matches
-
acoperite de văl din cap până în picioare; c) șoferii autovehiculelor care transportă femei neacoperite de văl sunt pedepsiți cu închisoarea, la fel și soții lor; d) este interzisă ascultarea muzicii occidentale și deținerea de casete video; e) pentru a combate idolatria, fotografiile sunt interzise. Contravenienților li se vor distruge fotografiile pe care le dețin; f) bărbaților le este interzis să poarte părul lung sau de lungime medie. Celor prinși în această situație li se rade părul pe loc; g) bărbaților le
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
din panteonurile grec, roman, german (Thor, Hercule etc.), însă plasați în context secular, aceștia par mai degrabă extratereștri decât zei, pe o graniță difuză între știință și supranatural, izvodindu-se un "cult al super-eroilor" alături de alți substituenți de religie (psihanaliza, idolatria starurilor, ideologiile politice etc.).644 Grija febrilă pentru educația tinerilor în anxietatea Războiului Rece a avut, evident, ca principală miză "puterea culturală" și influența asupra lor, destinați să fie cei care aveau să lupte mai departe împotriva comunismului, însă doar
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
4, 7; Martiriul lui Isaia 2, 2; 2, 7; 5, 16; Testamentul lui Iov 3, 6 et passim. Testamentul lui Iov este dominat de confruntarea dintre Iov și Satan, al cărui locaș îl distrusese. Satan este denunțat aici ca inițiatorul idolatriei. - Azaz’el: Vezi 1 Enoh, îndeosebi capitolele 6‑12. Una dintre căpeteniile Supraveghetorilor, care va conduce răscoala acestora împotriva lui Dumnezeu, prezintă trăsături comune cu Satana din Apocalipsa lui Ioan. Această căpetenie va fi înlănțuită, apoi aruncată într‑un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care se întinde cetatea Romei. Paharul din mâna „desfrânatei” este (Ξ:≅< ∃∗γ8Λ(:ςϑΤ<, termen aproape tehnicizat care constituie o aluzie, incriminantă desigur, la cultele idolatre. În Vechiul Testament, „desfrânarea” reprezintă o metaforă foarte puternică, extrem de aspră, a apostaziei unite cu idolatria. Profeții învinuiesc poporul lui Israel de desfrânare de fiecare dată când acesta uită poruncile Dumnezeului său. În consecință, putem afirma că femeia simbolizează cultul idolatru impus de Roma supușilor săi, autorul descriind simbolic realitatea istorică în care trăiește. Femeia este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea reală, ar însemna că AP a fost redactată undeva în Egipt. În favoarea acestei localizări există două argumente: mai întâi, tema judecății individuale (răsplată și pedeapsă) ar fi o temă specific egipteană; apoi, în cap. 10, 5, autorul condamnă deopotrivă idolatria și zoolatria, această ultimă formă de cult fiind specifică religiei egiptene. Bauckham nu admite totuși autenticitatea versetului în cauză. Într‑adevăr, acesta nu există în fragmentul original grec, descoperit la Akhmîm; ar fi vorba deci despre o interpolare târzie. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2 Tabelul 2 Motive anticristologice prezente în Apocalipsa lui Ioan Motive Cei doi martori Cutremurul cel mare Balaurul/diavolul/Satan Războiul cosmic Proslăvirea fiarei Războiul împotriva sfinților Prima fiară Legenda lui Nero Blasfemiile Cea de‑a doua fiară Minunile Amăgirea Idolatria Profetul mincinos Persecuția Semnul (666) Desfrânata cea mare/Roma Apostazia Moartea fiarei Împărăția de o mie de ani Victoria finală și împărăția lui Cristos Gog și Magog Capitole 11,3‑12 11,13 12,3.9; 12-13; 13,2; 13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de instalarea Anticristului în templul de la Ierusalim. Irineu a consacrat numeroase pagini din cartea a IV‑a rolului pe care l‑a avut templul în economia mântuirii. Asemenea lui Iustin, el susține că poporul iudeu a fost întotdeauna supus tentației idolatriei și că, pentru a pune frâu acestei tentații, Dumnezeu i‑a transmis tablele Legii (precum și instrucțiunile legate de ridicarea templului). Așadar, Legea și templul au slujit revelației creștine. Irineu definește poziția centrală a templului pământesc în Vechiul Testament, poziție care va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aici: Anticristul va fi un rege; el va guverna unul dintre cele zece regate apărute din destrămarea naturală a Imperiului Roman („imperiul de acum”, V, 26, 1); se va instala în templul din Ierusalim; va declanșa o luptă vicleană împotriva idolatriei, proclamându‑se el însuși Dumnezeu (idol suprem); „va schimba vremurile și legea” (Dan. 7,25) impunând un alt ritm festiv, o altă cadență temporală (tempora ar însemna, potrivit lui Antonio Orbe, „datele sărbătorilor”). Așadar, activitatea sa va schimba în mod radical
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
8. Dan este un personaj ambiguu, chiar în interiorul tradiției iudaice. Despre el există, pe de o parte, o serie de mărturii defavorabile. Fragmentul din Jud. 18,11‑31, de pildă, îi prezintă pe danaiți ca pe un trib aplecat spre idolatrie - chiar dacă textul nu este explicit, rabinii îl vor interpreta în sensul acesta. Apoi, personajul este stigmatizat ca dușman înverșunat al blândului Iosif. Potrivit Testamentului lui Zabulon, acesta i‑ar fi sfătuit pe frații lui Iosif să omoare un țap, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care l‑a avut regele i‑a fost descoperit spre pedeapsă. Căci, atunci când inima lui s‑a mândrit și el s‑a ridicat împotriva lui Dumnezeu, poruncind să se înalțe o statuie de aur și împingând întreaga lume la idolatrie, i s‑a dovedit prin vedenie că și el este în puterea lui Dumnezeu, cu toate că s‑a crezut cel mai mare rege al vremii sale [...]. Pentru că a uitat cele spuse la început, iar mai apoi a crescut în mândrie, a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudaic, păgânii având o poziție de judecători și de adversari în același timp. Commodian speră să‑i atragă, prezentându‑le creștinismul în cel mai interesant mod cu putință și, în același timp, generând în ei o reacție de respingere a idolatriei. În paralel, acesta îi pune în gardă în fața pericolului reprezentat de iudaism. Se remarcă două idei puternic recurente: existența umană redusă la preocupările cotidiene de ordin material este lipsită de sens; existența își află împlinirea numai în descoperirea lui Isus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
element eshatologic: Dar, după cum la prima lui venire, când avea să se întrupeze și se aștepta ca Dumnezeu să se nască din Fecioară, diavolul a căutat să batjocorească acest fapt prin aceea că a născocit mai dinainte cu viclenie în idolatrie zei falși care se nasc și care au fost născuți din femei, cu intenția, după cum socotea el, de a nu se mai da crezare adevărului, o dată ce a pus minciuna înainte, tot astfel, când are să vină adevăratul Cristos la a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și el. De va putea, îi va îndepărta și pe cei aleși de la iubirea lui Cristos. La început el se va arăta bun, milostiv, blajin, pios, iubitor de pace, dușman al nedreptății. Va respinge darurile ce‑i vor fi făcute, idolatria, va pretinde că iubește Scripturile, va arăta respect preoților, va cinsti pe bătrâni, nu va accepta depravarea, adulterul, nu va ține seama de calomnii și nu va crede în jurăminte. Va fi iubitor spre cei străini și spre cei săraci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
toate puterea superstiției și propovăduirea mântuitoare va străluci pretutindeni, și apoi se va arăta dușmanul adevărului”. Potrivit acestei interpretări, nu Anticristul este cel „oprit” de katechon, ci omul însuși. Și de cine este el oprit? De „puterea superstiției”, adică de idolatria încă neînlăturată de pe fața pământului. Propunând această soluție, Theodoret dă dovadă de originalitate, dar falsifică sensul textului de la 2Tes., care spune: „Și acum știți ce‑l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui” (v. 6). Apostolul vorbește de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pământului. Propunând această soluție, Theodoret dă dovadă de originalitate, dar falsifică sensul textului de la 2Tes., care spune: „Și acum știți ce‑l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui” (v. 6). Apostolul vorbește de omul nelegiuirii, Theodoret, de idolatrie, schimbând printr‑o distorsiune aproape imperceptibilă semnificația fragmentului. 3. În fine, al treilea loc în care episcopul Cyrului vorbește despre Anticrist nu este un comentariu, ci un text polemic și dogmatic în același timp. Este vorba despre Haereticarum fabularum compendium
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
La rândul său, Lucian vorbește de statuile de la Hierapolis, despre care se spunea că se mișcă și vorbesc (De dea syr. 10). Toate aceste practici erau, bineînțeles, respinse de creștini, care vedeau în ele un amestec de magie neagră și idolatrie. . Este vorba mai degrabă de o confrerie (koinon) a persoanelor însemnate din cetățile grecești ale Asiei, care se ocupau de „cultul ce consfințea legătura dintre Dea Roma și Împărat și convoca anual delegații cetăților, fapt care prilejuia aducerea de sacrificii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este posedat pierzându‑și astfel controlul asupra facultăților mentale. . Dan. 4. . III, 4: „Când inima lui s‑a mândrit și el s‑a ridicat împotriva lui Dumnezeu, poruncind să se înalțe o statuie de aur și împingând întreaga lume la idolatrie, i s‑a dovedit prin vedenie că și el este în puterea lui Dumnezeu”. . Cf. De Christo et Antichristo 49, 5. . Vezi de asemenea, IV, 42. Cf. 2Mac. 9,9.11. . Întregul scenariu se află în Com. Dan. IV 48
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevăr și nici nu privilegiază disprețul elitist pentru vulg. Adevărul nu reprezintă un reper absolut incomunicabil, fără să fie reductibil la enunțul de tip pozitiv, bazat pe relația de corespondență biunivocă între cuvinte și lucruri. Reificarea anunță mai degrabă pericolul idolatriei conceptuale. De aceea, adevărul și binele nu sunt obiectul posesiei cognitive, ci mai degrabă un orizont ontologic al participării individualului într-un universal concret. Principiul ipostatic al Întrupării face, așadar, din carnalitatea textului și transcendența actului de lectură o relație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
turnătoriei este păcatul lui Iuda. Pentru un creștin, gestul delațiunii implică renunțarea la imperativul transparenței 1, al curajului 2, al bărbăției 3, al onestității 4, al fraternității cu cei persecutați 5, al rezistenței împotriva falsului mesianism politic 6, al refuzului idolatriei sau „cultului personalității”7, al regulii adevărului 8. Însă mai presus de toate se află credința în puterea de oțel a comunismului - sentimentul copleșitor împărtășit de fiecare turnător că viața nu merită „risipită” într-o luptă cu un sistem sortit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre care, din nou, școala tranziției, această moștenitoare a sistemului de educație comunist, nu vorbea deloc. Vacanțele pe munte, convorbirile cu călugări, întâlnirea cu Ion Gavrilă Ogoranu și, indirect, descoperirea legendei Elisabeta Rizea- toate acestea nu făceau decât să relativizeze idolatria performanței școlare sau mitologia olimpiadelor pe țară. Prospețimea vocii lui Nicolae Steinhardt umbrea exercițiile pregătitoare pentru un banal examen de bacalaureat. Reflecția asupra crizei instituționale din cultură - gazete, biblioteci, edituri, școli, muzee - era secundară în raport cu nevoia stabilirii unor exigențe egale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
redacții de reviste, sedii episcopale ori alte ziduri de instituții binecuvântate și perfect necesare. Răspândirea eficientă a creștinismului apostolic în bazinul Mediteranei nu s-a datorat unei legislații imperiale favorabile. Climatul politic era, dimpotrivă, ostil dorinței Bisericii de a refuza idolatria statală. Duhul martirilor vexa așadar conservatorismul politicii romane, fiind însă perfect viu în comunitățile liturgice de la marginea orașelor. Așadar, un ortodox format de Părinții tradiției Bisericii nu se ghidează în viață după principii abstracte, ci caută mereu concretul personal și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
umilință 3. Pentru a învia Dumnezeul adevărat al Evangheliei, era, așadar, necesar ca „Dumnezeul filozofilor” invocat de Blaise Pascal (1624-1662) să moară. Hermeneutica modernității are, prin urmare, un sens terapeutic. El consemnează disoluția unei subtile, dar foarte răspândite forme de idolatrie. Trecerea de la idolul conceptual al metafizicii la icoana doxologică a liturghiei nu este deloc facilă. „Moartea lui Dumnezeu” nu implică neapărat un militantism ateu, ci ascunde o secretă relație de conivență cu proclamația creștină. H.-R. Patapievici pare să adere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
niciodată ca dispariție. Pentru a folosi o imagine din Sf. Maxim Mărturisitorul (recurentă și la neoplatonici), această fenomenologie a retragerii și revenirii are un ritm cardiac de sistolă-diastolă și implică o raportare de tip pascal la misterul credinței 1. Dimpotrivă, idolatria conceptuală a teologiei seculare construiește o „metafizică a prezenței” derivată din premisa grecească conform căreia „a fi” înseamnă necondiționat „a fi prezent”, iar „a fi prezent” înseamnă „a fi vizibil” - măcar în sens intelectual, dacă nu sensibil. Dinamica proprie unei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la sine printr-o asceză luminată. Acesta este scandalul peren al crucii, imposibil de cosmetizat în cuvinte. Tradiția monastică a reflectat îndelung asupra premiselor slujirii aproapelui și a întregii creații într-un cadru teologic care exclude ab initio falsul oricărei idolatrii. Ceea ce Serghei Bulgakov numește prin perspectiva sofiologică asupra umanității este imposibil de atins printr-o excludere a semenilor - vetus Adam - din propriul destin. Pentru a nu împrăștia sau vlăgui puterile sufletești ale omului, cunoașterea istorică situată la nivel orizontal trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
postume. Moartea pune capăt vieții și, pentru scepticii moderni, negociază prețul cel mai mare al sacrificiul de sine. Moartea, așadar, pare să marcheze accesul către cea din urmă virtute. Egoismul, în actul morții pentru celălalt, ar părea să dispară. Dar idolatria? A da fără a cere nimic în schimb reprezintă, o știm cu toții, una dintre condițiile generozității. Este însă dăruirea de sine cu adevărat posibilă în condițiile insurmontabile ale finitudinii noastre? Când decid să fiu răspunzător pentru unul dintre semenii care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]