489 matches
-
Helmont. Pe lângă valoroase contribuții în domeniile mai sus menționate, i se atribuie introducerea cuvântului "gaz", ca denumire pentru una din stările de agregare. S-a născut la Bruxelles într-o familie aristocrată. A studiat teologia, filozofia și medicina la seminarul iezuit de la Louvain, iar în 1599 devine profesor. În următorii ani călătorește prin Elveția, Italia, Franța și Anglia pentru a studia mai amănunțit medicina. În 1605 se reîntoarce și, în perioada marii epidemii de pestă, activează ca medic în Amsterdam. În
Jan Baptista van Helmont () [Corola-website/Science/312522_a_313851]
-
pus bazele metodei experimentale în cercetarea științifică în general, și medicală în special. Ea presupunea efectuarea de observații și experiențe pe animale pentru studiul unor boli, al cauzelor lor și a remediilor posibile. După ce a frecventat o școală de tip iezuit din orașul învecinat, Villefranche-sur-Saône, la 19 ani, Bernard merge la colegiul din Lyon, unde se pregătește și ca preparator pe lângă un farmacist. După studii de farmacologie, își încearcă norocul în domeniul dramaturgiei, reușind să scrie o piesă în cinci acte
Claude Bernard () [Corola-website/Science/312695_a_314024]
-
biserica o colecta din rândul clerului, taxă numită la rândul ei „décime”. La rândul ei, biserica colecta o taxă obligatorie din rândul enoriașilor, „dîme”. Contrareforma a dus la formarea de numeroase noi ordine religioase în Franța (ca de exemplu Ordinul iezuit) și a adus numeroase îmbunătățiri calității clerului. Cu toate că prin Edictul de la Nantes din 1598 era permisă existența bisericilor protestante, în următorii 80 de ani drepturile Hughenoților au fost reduse treptat, până când, în 1685 edictul a fost revocat. Aceasta a dus
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
din 1605, adesea denumit în secolele anterioare complotul de trădare cu praf de pușcă sau Trădarea Iezuită, a fost o tentativă de asasinat împotriva regelui Iacob I al Angliei și al VI-lea al Scoției de către un grup de provinciali conduși de . Planul era să arunce în aer Camera Lorzilor în timpul deschiderii lucrărilor Parlamentului Angliei la 5
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
de multe ori scuzate, dar, după cum spunea el mai târziu, l-ar fi admonestat pe Catesby într-o a doua întâlnire, în iulie, la Essex, arătându-i o scrisoare de la Papă, în care se interzicea rebeliunea. Curând după aceea, preotul iezuit i-a spus lui Garnet că el primise spovedania lui Catesby, în cursul căreia aflase de complot. Garnet și Catesby s-au întâlnit pentru a treia oară pe 24 iulie 1605, la casa bogatei catolice din . Garnet a hotărât că
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
tânăr cu relații între recuzanți, al cărui grajd de cai de la din , Suffolk a fost un factor important în înrolarea lui. Părinții lui, Robert Rookwood și Dorothea Drury, erau proprietari de pământuri bogați, și își educaseră fiul la o școală iezuită din apropiere de Calais. Everard Digby era un tânăr care în general simpatizat, și care trăia la din Buckinghamshire. El a fost făcut cavaler de către rege în aprilie 1603, și a fost convertit la catolicism de către Gerard. Digby și soția
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
ar fi absolvit pe cel din urmă de orice vină în complot, a fost o dovadă suficientă că iezuiții au jucat un rol central în conspirație; conform lui Coke, complotul prafului de pușcă avea să fi întotdeauna cunoscut ca „Trădarea Iezuită”. Coke a vorbit foarte afectat despre soarta probabilă a reginei și a restului familiei regelui, și despre nevinovații care ar fi fost prinși în explozie. Fiecare dintre cei condamnați, spunea Coke, trebuie târât cu spatele la moarte, de un cal, cu capul
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
la fiecare cuvânt. În cele din urmă, Garnet a lăsat să-i scape o informație esențială, că un singur om poate depune mărturie că el știa de complot. Sub tortură, Garnet a recunoscut că auzise de conspirație de la colegul său iezuit Oswald Tesimond, care aflase de ea de la spovedania lui Catesby. Garnet a fost acuzat de înaltă trădare și judecat la la 28 martie, într-un proces care a durat de la 8 dimineața până la 7 pm. Potrivit lui Coke, Garnet ar fi
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
la 28 martie, într-un proces care a durat de la 8 dimineața până la 7 pm. Potrivit lui Coke, Garnet ar fi fost instigatorul complotului: „are multe daruri și haruri de la natură, de artă învățat, bun vorbitori de limbi și, prin profesie, iezuit și căci într-adevăr el este superior față de toți predecesorii săi în diavoleasca trădare, un doctor în prefăcătorie, uzurpare, stricare de țări, înfricoșător de oameni, și stricător.” Garnet a respins toate acuzațiile împotriva lui, și a explicat poziția catolică pe
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
noiembrie 1647 - d. 28 decembrie 1706) a fost filozof și scriitor francez. s-a născut la Carla-le-Comte (astăzi Carla-Bayle), lângă Pamiers în Ariège, fiul unui modest pastor protestant. Tatăl i-a predat greaca și latina. În 1669 intră la Universitatea iezuită de la Toulouse și se convertește la catolicism. După 17 luni revine la protestantism. Se refugiază la Geneva, unde studiază filozofia lui René Descartes în cadrul studiilor de teologie. Combătând intoleranța regimului lui Ludovic al XIV-lea, atrage ura comunității creștine. Sunt
Pierre Bayle () [Corola-website/Science/311115_a_312444]
-
Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet s-a născut la 17 septembrie 1743, la Ribemont, în Picardie. Tatăl său a murit pe când era foarte tânăr. Mama sa, o femeie foarte credincioasă, l-a încredințat, pentru a fi educat, colegiului iezuit din Reims, apoi colegiului "de Navara", de la Paris. Condorcet s-a distins repede prin capacitățile sale intelectuale. Primele sale distincții publice pe care le-a primit au fost la matematici. La vârsta de 16 ani, capacitățile sale de analiză au
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
stelele au mai crescut în luminozitate între timp. Omul considerat ca fiind primul care a observat nebuloasa din Orion este francezul Nicolas-Claude Fabri de Peiresc, în 1610, după cum reiese din notițele lui Peirsec. Johann Baptist Cysat din Lucerna, un astronom iezuit, a fost primul care a menționat (ce-i drept cam ambiguu) acest obiect într-o scriere. Nebuloasa a fost descoperită separat de mai mulți astronomi cunoscuți în anii următori, cum ar fi Christiaan Huygens în 1656 (schiță publicată în 1659
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
latină, uneori și feniciană, cipriotă, liciană, coptă și altele. Cea mai veche dintre ele a fost datată din 278 î.Hr. Înainte de secolul 19 călătoria din Europa spre Theba (și de fapt orice loc din Egipt) era dificilă; înaintea călătoriilor preotului iezuit francez Claude Sicard, în 1726, nu se știa prea bine nici unde e Theba. Se știa ca e pe Nil, dar era des confundată cu Memphis sau alte locuri. Unul din primii călători care a transmis date despre Theba este
Valea Regilor () [Corola-website/Science/311347_a_312676]
-
Street și Fifth Avenue in Manhattan, vizavi de Rockefeller Center. Terenul pe care este construită actuala catedrală a fost cumpărat la data de 6 martie 1810 cu suma de 11.000 dolari, cu scopul de a clădi o școală catolică iezuită. Școala a fost vândută în anul 1813 abatelui Augustin LeStrange, care fiind prigonit în Franța s-a refugiat în America. După căderea lui Napoleon călugării trapiști se reîntorc în Franța în 1814 și restituie terenul diecezei catolice din New York. Această
Catedrala Saint Patrick din New York () [Corola-website/Science/312485_a_313814]
-
Universității Yale din Statele Unite, a început să facă vâlvă încă de la descoperirea sau, mai bine spus, redescoperirea sa, în 1912, de către anticarul polonez Wilfried Michael Voynich. Acesta l-a găsit „într-un vechi castel din Europa”, mai precis la colegiul iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare că manuscrisul fusese dat uitării de câteva secole. Specializat în analiza și evaluarea documentelor vechi, Voynich a remarcat imediat caracterele misterioase și imaginile cel puțin bizare ce ilustrau cele
Manuscrisul lui Voynich () [Corola-website/Science/309602_a_310931]
-
de viață. Istoricii consideră că a învățat noțiunile de bază de la un preot, după care a fost trimis să studieze la o școală a unei mănăstiri ortodexe din Kiev. El și-a continuat studiile în limba poloneză la un colegiu iezuit, la Jarosław, sau, cel mai probabil, la Lvov, la școala fondată de hatmanul Żółkiewski. Bogdan și-a terminat studiile în 1617. În acel moment, el avea cunoștințe bogate de istorie și cunoștea limbile poloneză și latină. Mai târziu, el a
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
fost lărgită și reparată în 1768, se spune, chiar prin sprijinul episcopului Atanasie. Familia a ridicat și troița Rednicenilor, la intrarea în Berbești, primul sat pe valea Marei, venind dinspre Sighet. de Giulești-Maramureș, între anii 1734-1738, a studiat la Colegiul iezuit din Cluj, după care a urmat pregătirea pentru monahism, în calitate de novice, la mănăstirea greco-catolică ruteană de la Muncaciu, localitate aflată în prezent în vestul Ucrainei. După noviciat s-a reîntors la colegiul iezuit din Cluj, pentru a-și continua studiile și
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
Giulești-Maramureș, între anii 1734-1738, a studiat la Colegiul iezuit din Cluj, după care a urmat pregătirea pentru monahism, în calitate de novice, la mănăstirea greco-catolică ruteană de la Muncaciu, localitate aflată în prezent în vestul Ucrainei. După noviciat s-a reîntors la colegiul iezuit din Cluj, pentru a-și continua studiile și a absolvit filosofia. În anul 1743 a plecat la Viena, pentru a studia teologia la "Institutul Pazmanian". A absolvit studiile universitare de teologie în anul 1747, după care s-a întors la
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
Munumenta Ab Oblivione Vendicantur"" publicată la Lyons în 16 volume de teologul irlandez Luke Wadding (1588-1657). De asemenea, mai mulți teologi s-au ocupat de analiza învățămintelor Angelei de Foligno. Importanța acestor învățăminte a fost scoasă în evidență de călugărul iezuit Maximilian Sandaeus, (Maximilian Van der Sandt) (1578 - 1656) care a caracterizat-o pe Angela de Foligno drept ""învățătoare a teologilor"" a cărei doctrină a fost luată direct din cartea vieții, domnul nostru Isus Christos”. Caracterizarea a fost reluată ulterior de
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
Sandaeus, (Maximilian Van der Sandt) (1578 - 1656) care a caracterizat-o pe Angela de Foligno drept ""învățătoare a teologilor"" a cărei doctrină a fost luată direct din cartea vieții, domnul nostru Isus Christos”. Caracterizarea a fost reluată ulterior de călugărul iezuit belgian Johannes Bollandus (Jean Bolland, ) (1596-1665) și mai este utilizată chiar și în prezent, deși teologi moderni consideră caracterizarea drept excesivă și apreciază că ar fi mai adecvat termenul de "învățătoare a vieții spirituale", deoarece ea descrie modalitatea de a
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
în 1634 Împăratul Chongzhen a dobândit telescopul răposatului Johann Schreck (1576-1630). Modelul heliocentric, al sistemului solar, a fost respins de către misionarii catolici din China, însă ideile lui Johannes Kepler și Galileo Galilei au pătruns lent în China, începând cu polonezul iezuit Michael Boym (1612-1659) în 1627, sau cu tratatul lui Adam Schall von Bell din 1640, și în cele din urmă Joseph Edkins, Alex Wylie, și John Fryer în secolul al XIX-lea. Iezuiții catolici din China au promova teoria lui
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
avut drept rezultat Revolta lui Esquilache, în urma căreia ministrul de origine italiană a fost demis. Regele s-a retras atunci la Aranjuez, lăsând guvernarea în mâinile ministrului Aranda. Carol s-a dovedit a fi intransigent în privința presupusei participări a Ordinului Iezuit în cadrul revoltei din 1766. A consimțit atunci expulzarea ordinului, și a susținut de atunci eliminarea lui definitivă. Conflictul cu iezuiții, și unul mai vechi cu Papa, pe când era rege al Napoli, i-au determinat politica de limitare a puterii Bisericii
Carol al III-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310363_a_311692]
-
clerul catolic. Trupele marocane musulmane ale lui Franco au considerat și ele acestea niște acte respingătoare, și în mare parte au luptat cu loialitate și adesea cu ardoare de partea naționaliștilor. Articolele 24 și 26 ale Constituției Republicii interziceau mișcarea iezuită, fapt ce a jignit pe mulți dintre conservatori. Revoluția din zonele republicane de la începutul războiului, unde au murit de clerici și mii de mireni, au constituit ceea ce Stanley Payne denumea „cea mai extinsă și mai violentă persecuție a catolicismului din
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
este un ateneu cu sediul în Roma. Moștenitoare al Colegiului Roman fondat de Ignațiu de Loyola, cultivă mai multe discipline printre care științele umane, în mod particular, cele teologice și filozofice. În 18 februarie 1551 Ignațiu de Loyola, întemeietorul ordinului iezuit, a închiriat cu banii primiți de la Francisc Borgia o casă la poalele Capitoliului (Piazza d’Aracoeli), unde a deschis o „Școală de gramatică, de retorică și de învățătură creștină”. Aceasta a fost prima școală a părinților iezuiți, care avea anexată
Universitatea Pontificală Gregoriană () [Corola-website/Science/305737_a_307066]
-
încapă un număr așa mare de studenți, a trebuit să fie demolată și în locul său să fie ridicată actuala biserică „Sf. Ignațiu” (1626-1650), după un proiect al matematicianului Orazio Grassi, profesor și el la colegiu. În 1773, din cauza desființării ordinului iezuit, universitatea a fost încredințată clerului de mir roman. A fost reatribuită ordinului iezuit după reînființarea acestuia, în 17 mai 1824, de către papa Leon al XII-lea. În 1873 clădirea Colegiului Roman a fost din nou confiscată, dar de către Statul Italian
Universitatea Pontificală Gregoriană () [Corola-website/Science/305737_a_307066]