13,885 matches
-
agățată pe buza unei prăpăstii. "Odin este o stâncă, dar în același timp el știe că totul poate deveni nisip". Ceea ce vedem e parabola borgesiană a sfidării unui grup care se bizuie pe timp, fără a se hrăni totuși cu iluzii. Poți avea aliați, așa ca voi, dar nu poți avea urmași." Și Barba, cu geniul lui caracteristic, apelează la o altă metaforă, al cărei tâlc nu va înceta să mă obsedeze: "Au existat, pe vremuri, evrei convertiți care acceptau să
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
nume Kai, intrat de curând în rândurile trupei lui Odin, căreia îi aduce o energie proaspătă; sau proiecția, nespus de emoționantă, a unei performanțe daneze din anii '68. Revăzând-o astăzi, suntem copleșiți, și eu și ceilalți, de nostalgia vechilor iluzii. Trebuia să ni le pierdem, să admitem, firește, eșecul lor, dar cum să nu recunoaștem cât de triști suntem că nu le mai avem! Nu m-am vindecat încă de pierderea lor, le simt lipsa și nu m-am resemnat
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
unor centri sensibili ai organismului social-moral. Rezultatele nu s-au arătat însă a fi pe măsura ambiției, efortul e de cele mai multe ori scrîșnit, iar mijloacele neadecvate. Delirul, Marele singuratic sînt ratări răsunătoare, și chiar Cel mai iubit dintre pămînteni, suma iluziilor scriitorului, e irigat de un sistem ideatic prea sumar pentru vastitatea proiectului, împrumutat parcă epocii preindustriale". în alte locuri, unghiul de vedere analitic e mai relaxat și mai îngăduitor. Afirmînd cu obstinație că "eșecul nu-l înconjură, ba face parte
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
din această formă esențială a libertății, atunci i se pune pumnul în gură, este luat golănește peste picior, minimalizat, etichetat în fel și chip, azvîrlit de-a dreptul în derizoriu, în penitenta socială, în marginalizare. Sau cel puțin aceasta este iluzia dulce a unei izbînzi facile, care face să fiarbă sosul vanității multora. Peste măsură. Tipul de umilință la care incearca unii și alții să ne supună nu mai are la celălalt capăt moartea. Te poti apară, poti protesta, dar nu
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
cu accente pe stări, pe cuvînt, pe locuri, pe oameni. Rodica Negrea singură într-o polifonie de voci, față-n față cu Roșe. Mi s-a părut formidabilă această izbîndă a simplității, a unei interpretări care ma marca tocmai prin iluzia că actrița nu face mai nimic. Că se petrec prea multe în text că el să mai poată fi concurat cu ceva sofisticat, prețios, cu un joc în care elaborarea să fie la vedere. În rostirea interpretată a Rodicăi Negrea
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
subiectivitatea și vanitatea, ci numai obiectivitatea și universalitatea. Luat în doze prea mari, cum s-a întâmplat în literatura noastră postdecembristă, susținut fără discernământ de către o critică uniform entuziastă, jurnalul devine nu pur și simplu nociv, ci chiar toxic, creând iluzii de mari succese, dereglând evoluția normală în sensul construcției de semnificații universale. Jurnalul ne menține nu numai în orizontul meschin al unor adevăruri personale și conjuncturale, dar și într-un provincialism al vanităților, incomunicabile (pentru că greu inteligibile) dincolo de limitele unor
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
la romanele nebuloasei, cum îl intitulează scriitorul, este într-adevăr clarificator pentru cartea atât de spectaculoasă compozițional și stilistic, deplin reprezentativă, în sincretismul formulelor de care uzează, pentru întreaga sa operă. Pornind de la ideea că "viața și romanul sunt o iluzie", pe urmele viziunii baroce, foarte spaniole, cunoscute, romancierul atrage atenția asupra "inconștientul vieții înseși" ce nu e doar un subconștient uman, și a unei realități despre care afirmă că "nu e nici suprarealitate nici subrealitate, ci o realitate laterală". Format
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
de ziar anunță, la capătul cărții, moartea "omului pierdut", strivit de trecerea unui tren de marfă și imposibil de identificat. Avem de-a face, așadar, în Omul pierdut, cu o carte în care orice cititor sensibil la dramele, reveriile și iluziile omului modern va descoperi nu numai un spațiu de reflecție de certă profunzime (o instructivă lectură psihanalitică ne oferă, în final, d-na Vera Șandor, într-o Scurtă notă empatică de acompaniere terapeutică), ci și o scenă cu spectaculoase desfășurări
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
ascund un cod și-a cuvintelor clare pe care nu le aude nimeni. A culorilor mucegăite și-a sunetelor sparte. A minciunii vivace și-a adevărului bont. A expresivității involuntare și-a neputinței de-a articula un gând normal. A iluziei grotești, spre care alergăm ca hăbăucii, și-a realității de care n-avem nevoie. A totului și a nimicului". Roscoliți! Cam asta facem de cincisprezece ani, în viețile noastre cu preț redus. O facem cu aplomb, cu ardoare, cu entuziasm
"Roscoliți!" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12273_a_13598]
-
pozat în pro-occidentali doar pentru a-i putea înjura, de la fața locului, cu mai mult năduf, când ne-am complăcut în perversiunea bolșevică mai mult decât înșiși inventatorii bolșevismului. Asta vom face, presupun, și de aici înainte. Vom roscoli: amintirile, iluziile, regretele, rahatul. Cu mici diferențe: vom fi din ce în ce mai puțin roscolitorii și din ce în ce mai mult roscoliții.
"Roscoliți!" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12273_a_13598]
-
de exmatriculări consecutive revoluției din Ungaria 1956, de pildă. Rândurile de față s-au vrut doar un palid memento și un îndemn pentru începerea unei activități sistematice de cerecetare. Cât să încapă într-un metru cub! Marea mea naivitate și iluzie a fost că toți cei care s-au ciocnit de realitățile epocii socialiste vor fi solidari până când sistemul va fi răpus definitiv. Din nefericire, majoritatea, acționând orgolios și doar din interes propriu, au ajutat menținerea mentalității aduse de tancurile sovietice
Umbre pe pânza unor vremi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12596_a_13921]
-
le cade prea ușor la stomac. Prin colțurile unde i-a trimis Năstase Furioso (acest Orlando al ouălor de fermă), își rod unghiile, plini de mânie, gata să sară la beregata celui care-a îndrăznit să-i coboare din Olimpul iluziilor de mărire veșnică. Disperarea premierului nu e de natură să-l ajute în igienizarea partidului. Nu poți să reformezi o instituție dacă nu te reformezi mai întâi pe tine însuți. Poți fi, în cel mai bun caz, un dictator, dar
Adriano Furioaso by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12654_a_13979]
-
ei, acolo. Părinții își văd fiul ca pe un erou, mort la datorie, într-una din intervențiile periculoase, îl văd palpitînd de viață, făcînd dragoste cu femei frumoase, un tînăr pentru care moartea nu există. Prietenul său nu poate spulbera iluzii. Prietenul său, orbit în Irak, nu poate arunca în aer povestea părinților, născută după ce băiatul lor a fost ucis. Nu le poate spune altceva decît ce vor să audă. Că războiul aduce libertate și democrație unui popor, că dictatura este
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
o fi cumva "o compensație"? Mai subtilă, ce-i drept, dar tot o compensație?) Iată, însă, că în numărul 28 al revistei, într-un drept la replică, Exagerări pamfletare, Dumitru Chioaru e încă mai aspru. Ca să nu-mi fac nici o iluzie, autorul se "delimitează" de mine încă din primul paragraf. Se delimitează în calitatea de "participant la acest concurs", fără să i se "pară rușinos și compromițător să primești bani din partea unui sponsor, fie el și primul ministru". Chestie de gust
Sponsorul XXL by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12638_a_13963]
-
public tînăr ce-și recunoaște imaginea pe scenă. Vocația teatrului e de a integra ororile societății de consum sau de a le rezista? Cei care nu refuză murdăriei, stereotipurilor și kitsch-ului dreptul de a fi prezente pe scenă întrețin iluzia schimbării din "interior". Ca odinioară comuniștii reformatori. Eșecul acestei strategii a fost demonstrat! Schimbările, nu ei le-au produs, ci marii, adevărații rezistenți. Numeroase spectacole de "autor", de la Jan Febre și Jan Lawers la Pippo Delbono și Marthaller, au impus
Un Avignon renăscut by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12649_a_13974]
-
din jocurile lor inocente, din fascinația pentru hainele și stilul de viață al oamenilor mari ș.cl., într-un cuvânt din complicitatea de gen mult mai profundă la fete. Absența ei este resimțită aproape dureros. Lumea s-a schimbat, contorizează deja iluzii, responsabilitățile sunt altele la vârsta maturizării și într-un mediu total străin spațiului aseptic al copilăriei fără griji, iar Giorgi devine o absență obsesivă: "Să te uit aș fi vrut, Giorgi, / să te îngrop în fiecare din oamenii pe care
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
sa regimul Ceaușescu a avut însă și efecte pervers-pozitive. Unul dintre ele este acela că tracasările zilnice și lipsurile îndurate în mod constant îi făceau pe oameni să găsească mult mai ușor motive de bucurie. Orice nimic, capabil să dea iluzia ieșirii din monotonia cotidiană se transforma instantaneu într-un mic prilej de sărbătoare, putea să lumineze pentru o clipă sufletul, așa cum spune, la un moment dat, Radu Pavel Gheo: Chiar dacă viața le este îmbrăcată în cenușiu ori negru, oamenii vor
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
moară lui Nietzsche, cel ce paria pe creație și nu pe alcătuire. Cum rămâne însă cu de-construcția? Mimându-l pe Derrida, unii compozitori solicită zdruncinarea formei, îmbrâncirea soluțiilor arhitectonice, îmbrăcate în veșminte sistematizate. Pentru ei solicitările structuraliste devin doar iluzii ale libertății de compunere, reclamând dislocări și izgoniri, evacuări și destrămări ale schemelor formale, îndelung polisate de tradiția muzicală savantă. Opusul "sfârtecat" (ca să folosim un termen introdus de Jean Rousset) reprezintă prioritatea de-constructiviștilor ce își pot revendica, la o
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
văzul maselor largi populare, însuși cel pe care încurcatele Ťmistereť ale revoluției l-au înscăunat în prima funcție din noul stat ce se năștea: dl. Ion Iliescu și-a ars carnetul ce-l lega de o îndelungată carieră revoluționară, nutrind iluzia că astfel o rupe cu trecutul". Iar cei care așteptau semnalul, nerăbdători și poate neliniștiți, ușor debusolați în vâltoarea evenimentelor, primindu-l au și trecut la fapte, adică la schimbarea instantanee a direcției de mers: "o întreagă falangă de gânditori
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
Dumitru Hurubă N-are rost să ne facem iluzii sau să ne prefacem că nu pricepem un adevăr indubitabil: dacă place lui Dumnezeu ceva, acolo vom descoperi, mai devreme sau mai târziu, și măturoiul unei cozi negre, stufoase și mirosind a smoală clocotindă. Așa a fost și la "europenele
Măturoilul cozii negre by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12709_a_14034]
-
un tablou dintr-o piesă binecunoscută în partid. Pe vremuri, ea se numea "rotația cadrelor". Azi, "demisie de onoare": un tertip prin care dezonoarea temporară e urmată de reprimirea înduioșată la sânul partidului a fiilor risipitori. Pentru cine mai avea iluzii, cazul de hopa-miticism politic Vanghelie spune totul. Pe de altă parte, la banii, orgoliile și aroganța lor, mi-e greu să cred că alde Popescu ori Hrebenciuc nu-și jură în barbă, chiar în aceste clipe, că se vor întoarce
Grobienii dansează menuet by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12691_a_14016]
-
zgomote. Cred că fenomenul de la Teatrul de Luni, cum s-a numit locul, ar fi trebuit să se dezvolte ca un semn al normalității. Ca un semn al căutării, al alimentării artiștilor cu energii proaspete, fără ostentație, fără tam-tam, fără iluzia că se naște teatru mare. Sînt exerciții, însă, extrem de utile pentru orice artist. Diminuarea anvergurii teatrului de la �suprafață� a determinat supralicitarea acestui spațiu, investirea lui cu atribute mai mari decît cele pe care și le-a dorit și asumat de la
Morfologia crizelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12705_a_14030]
-
istoriei românești: cronicarii au fost adevărații creatori. România actuală, de origine obscură, traco-romano-slavo-barbară, își datorește existența și apartenența ei actual europeană grație unei erori fecunde devenită, în slujba instinctului de conservare, o idee fixă: e ideea originii noastre latine. Fără iluzia aceasta, am fi rămas poate un trib incoerent și balcanic. Istoria românilor, politică și culturală, nu-i decît istoria și aventura acestei idei-fixe, fecunde. ș...ț Iluzia lui Israel, de-o pildă, că e poporul ales l-a împins spre
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
slujba instinctului de conservare, o idee fixă: e ideea originii noastre latine. Fără iluzia aceasta, am fi rămas poate un trib incoerent și balcanic. Istoria românilor, politică și culturală, nu-i decît istoria și aventura acestei idei-fixe, fecunde. ș...ț Iluzia lui Israel, de-o pildă, că e poporul ales l-a împins spre aventura lui, unică în istorie. Iluzia noastră, transformată în adevăr, că sîntem latini, ne-a creat o țară și ne-a dat necesități europene; cea dintîi, de-
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
un trib incoerent și balcanic. Istoria românilor, politică și culturală, nu-i decît istoria și aventura acestei idei-fixe, fecunde. ș...ț Iluzia lui Israel, de-o pildă, că e poporul ales l-a împins spre aventura lui, unică în istorie. Iluzia noastră, transformată în adevăr, că sîntem latini, ne-a creat o țară și ne-a dat necesități europene; cea dintîi, de-a face parte din Europa. Sîntem latini, de cînd credm că sîntem, adică de vreo 300 de ani. Cultura
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]