594 matches
-
vechi structuri. Semiotica vede o multitudine de practici, de stiluri, de subculturi etc. Lumea semiotică e infinit mai bogată decît lumea structurală" (P.Attalah, 1991:294). Chiar dacă radicalismul scientizant, antiumanismul teoretic al structuralismului nu mai sînt demult viabile, recunoașterea principiului imanenței materiale a textului continuă să fie un dat fundamental în abordarea semiotică, cu condiția să nu fie considerat exclusiv (cf. și J.J. Nattiez, 1987:50); de fapt, semiotica și structuralismul sînt inseparabile, deoarece studiind semnele trebuie investigat și sistemul relațiilor
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
și idiosincratismul gramaticii istorice" (J.P. Bronckart, 1977: 89). Motto-ul teoriei sale ar putea fi o formulare emblematică din curs: "lingvistica are drept unic și veritabil obiect limba concepută în ea însăși și pentru ea însăși" bine-cunoscutul principiu structuralist al imanenței. Împreună cu noțiunea de sistem de care depinde, semnul se constituie drept cheia de boltă a construcției saussuriene. Conform concepției sale psihologice despre limbă ca sistem "Semnul lingvistic nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ocultat de structuraliști, dar redescoperit de poststructuraliști: prezența autorului și a lectorului ("cum să nu recunoaștem că o operă de artă ne cere mai mult o chestionare hermeneutică decît o definire structurală?" U. Eco, 1972: 33). De fapt, deturnarea de la imanență pentru o întîlnire cu lectorul (și autorul) este o caracteristică a deceniului al IX-lea preocupat de drepturi (human rights) și istorie, de responsabilitatea individului, a elitelor și a instituțiilor. "Ca și perechea cod/-mesaj, cuplul langue/-parole definește o
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
mediul tău? De unde vii și unde te duci? Abordare generică Abordare morfologică Naratologia Retorica Pragmatica Psihanaliza Bédier Propp Todorov Bremond Genette Barthes Dundes Ben Amos Hendricks Fromm Rank Roheim Fiecare stare a basmului este un text Modelarea basmului este posibilă Imanența semnificația textului Actele lingvistice trebuie reinserate în contextul performanței Textul este transparent Stilistică și literară, se sprijină filologie Descriptivă și schematică, se bazează pe lingvistică Descriptivă și critică, se bazează pe lingvistică Globalizantă, se sprijină pe filosofia analitică a limbajului
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
LIMBAJULUI Roman Jakobson distinge în Eléments de linguistique générale 6 funcții ale limbajului ca mijloc de comunicare: * expresivă (determinată de atitudinea, implicarea emițătorului în discursul său); *conativă (referitoare la efectul produs de mesaj asupra destinatarului); *poetică (centrată asupra mesajului în imanența sa); *fatică (vizînd stabilirea sau menținerea comunicării); *referențială (de denumire, prezentare a lumii reale sau a unor lumi posibile ficționale); *metalingvistică (de explicitare a elementelor și regulilor codului care subîntinde mesajul). GRAMATICĂ (a povestirii) Printr-un paralelism între semiotica literară
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
întâmplă plonjează în istorie, pierderea devine infinită, iar infinitul pierderii este cel care ia forma unui "indicibil"68. (trad. a) A crea un loc literar care ar putea primi absența înseamnă a sfida istoria, scriitura sa care nu admite decât imanența faptului întâmplat. Totuși, istoria este unul dintre polii spre care tinde literatura lagărelor, de vreme ce textul poartă în sine necesitatea de a înscrie realul lagărelor în marea carte a adevărului. Istoria plasează factualul în afara ontologicului, întrucât ea tinde să claseze, să
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
societăți. c) Universalism toată istoria umanității are o logică și un pattern unic al dezvoltării sau schimbării ce poate fi descoperit. Logica schimbării este aceeași în toate stadiile dezvoltării și implică aceleași procese și aceleași cauze care determină schimbarea. d) Imanența schimbării schimbarea este inerentă, universală, inevitabilă și perpetuă. e) Gradualism schimbarea este lină, incrementală și cumulativă și se divide în stadii, faze sau perioade ce nu pot fi eludate. De exemplu, revoluțiile sunt văzute ca o culminare logică a unui
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
a fost mereu mai mult decît el însuși, de aceea transcendența devine structura intimă a subiectivității. Levinas crede că subiectivitatea este sursa transcendenței, ceea ce răstoarnă planurile, eu consi derînd că lucrurile stau exact invers, subiectivitatea fiind mai curînd sursă a imanenței. Procedînd precum Levinas, filosofii moderni au făcut problematică însăși ideea de transcendență. Cum poate subiectul să se transceandă pe el însuși fără să-și piardă identitatea? Unii cred că subiectul se poate depăși creînd, alții că o poate face iubind
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
unor noi bucurii. Unii au devenit și scriitori, eseiști, muzicanți, actori, sau poeți, sau au intrat, mai mult sau mai puțin explicit, în viața politică, cel mai adesea la stînga, sunt rebeli, sunt vedete, inamici ai pasiunilor triste, gîndind asupra imanenței. Transcendența și tristețea le sunt principalele obstacole. Anormalitatea devine normalitate, uneori se vorbește despre iluzia progresului, chiar despre "sfîrșitul filosofiei", de unde ar fi dispărut însăși logica sensului. Pentru Gilles Deleuze și Felix Guattari filosofia este "crea re de concepte", care
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
intrarea în scenă o nouă umanitate (sau „postumanitate”) cu trăsături de coșmar. Unii afirmă deja sus și tare: lumea în care trăim nu mai are nimic de-a face cu trecutul, era consumului-lume a reușit să creeze o stare de imanență totală în care nu mai există decât preocupările pentru securitate, sănătate și plăceri festive, în care individul nu mai are o substanță existențială, trăiește fără interioritate într-un timp în întregime pozitivat, amputat de orice imprevizibilitate, de orice risc, de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
faza III să asigure triumful definitiv al „omului-masă”, al acelui „om mediocru” denunțat de Ortega y Gasset, incapabil de efort, de exigență, de depășire de sine și care, răsfățat de istorie, se mulțumește să fie ceea ce este, într-o perpetuă imanență 19? Nu cred. Chiar și „ultimul om” pe care l-ar putea reprezenta hiperconsumatorul se angajează să facă mai mult, să „crească”, să trăiască și pentru altceva decât pentru securitate și divertisment. Lupta pentru recunoaștere, dorințele de autodepășire n-au
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
care propune o plăcere fină, subtilă, elegantă: aceea, supremă, a autonomiei - în sens etimologic. Atunci, râsul se poate înstăpâni. Marele râs eliberator al celui care înțelege că bucuria cere adeziunea la realitate, la celebrarea trupului, la îndrăgirea a ceea ce e imanență vie și concretă, la dragostea pentru această lume, singura care ne este dată. În teatrul lui Democrit râd și fecioarele tinere, și cele vârstnice, filosofii și hamalii, brutarii cu pâinișoarele lor și apicultorii cu mierea lor bună de îmbălsămat. Râs
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume nevăzută, folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar fi filosofi? Să nu uităm originea aristocratică a lui Platon - ea explică multe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu există mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de mâna a doua, într-un cuvânt - mai exact, două: între greci
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
că Epicur nu poate fi inclus în categoria ateilor, dat fiind că el afirmă fără ocolișuri existența zeilor. Scrisoarea către Menoiceus explică și cum trebuie priviți ei: ca niște persoane vii veșnice și preafericite. Singurul lucru care contează este planul imanenței; zeii pot foarte bine să existe, ei evoluează în același univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. În metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența zeilor, cât dinspre lectura orizontală sau verticală a lumii
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nemuritoare și capabile de răutate, făceau posibilă existența unui cler sau a unei puteri politice acționând în numele zeilor și legitimând ordinea, opresiunea, supunerea prin invocarea unor divinități înrolate cu forța, împotriva consimțământului lor - și pe bună dreptate... De altfel, planul imanenței în care evoluează zeii este, bineînțeles, lumea oamenilor, dar nu planeta Pământ: nu riscăm să-i vedem apărând la colț de stradă sau în piața publică. Cosmogonia epicuriană presupune lumi infinite, cu variații calitative și cantitative ale materiei: între aceste
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ar trebui s-o achite în cursul vieții, transformându-și existența într-o vale a plângerii, în durere și în suferințe, pentru ca astfel să-și răscumpere greșeala. Această interpretare transcendentă și idealistă nu i se potrivește nicidecum gânditorului planurilor de imanență: răul echivalează cu suferința, care se reduce la niște condiții existențiale reperabile în viața cotidiană. Unde? Și când? În dezechilibrul atomic, în pierderea de materie, în distrugerea naturii. Epicur o știe, el experimentează acest lucru zi de zi și este
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență importantă rămâne planul de imanență al epicurismului. În afara acestei chestiuni, etica ar putea fi împărțită: reducere a dorințelor, interpretare ascetică a plăcerii, practicarea blândeții și a cumpătării, exercițiul spiritual efectuat în comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. 14 Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nici chiar cu oricine. Față de cei care nu pot intra în mod decent în comunitatea electivă epicuriană, punctuală sau durabilă, geografic reperabilă, sedentară, sau legată de fluxurile intersubiective, nomade, îți rămâne ultimul recurs al materialiștilor, al subversivilor și al maeștrilor imanenței: râzi - și bucură-te în altă parte... XIItc "XII" PHILODEM DIN GADARA și comunitatea hedonistătc "PHILODEM DIN GADARA și comunitatea hedonistă" 1 Efectele benefice ale catastrofei. Uneori, cel mai mare rău generează cel mai mare bine: astfel, moartea produce supraviețuiri
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A trăi încercând să-ți calchiezi existența după cea a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodem demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIIItc "XIII" LUCREȚIU și „voluptatea divină”tc "LUCREȚIU și „voluptatea divină”" 1 Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu (cca 99 - cca 55 î.Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
tracțiuni, presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: hard-disk-ul informatic. În orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă un impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
agregărilor care constituiau un trup și un suflet. Dar atomii dăinuie, existența lor este eternă. Cadavrul n-are de-a face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează - și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul este infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]