1,394 matches
-
al căror element primordial este aerul și a caror unică preocupare este zborul către înălțimi 121. Această contribuie, în chip decisiv, la caracterul vizionar al operelor sale grafice, prin aceea că reușește să stabilească o punte de comunicare subtilă între imanent și transcendent, între lumea contingentului și cea a eternității (în acest sens, estetică lui Blake intra în coliziune frontală cu concepția artistică academizanta a lui Joshua Reynolds, care proclama "înfrumusețarea" eroilor drept scop ultim al picturii, pentru că aceasta să trezească
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
life [...]" (E: 710). În această schemă de interpretare, pare că, pentru a intra în posesia operelor eternului Blake, Blake cel muritor are nevoie de acțiunea conjugata a doi factori inductori: forță transcendență a inspirației trebuie să se conjuge cu puterea imanenta a imaginației. În al doilea rând, paradoxul viziunii rezidă în statutul binar al procesului de creație estetică (și, implicit, în aspectul dual al operei de artă). Precum am aratat, Blake susține că toate cărțile sale profetice sunt compuse în Paradis
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cu succes în cadrul poeticii lui Blake, iar cel al lui Schleiermacher subliniază metodă infailibila a apercepției vizionare: contrariile individuale, fie ele de natură materială sau spirituală, trupeasca sau sufletească, trebuie sacrificate intru unitatea divină atotcuprinzătoare. Astfel se închide breșă dintre imanent și transcendent. Parcurgând rândurile acestui subcapitol, lectorul ar putea rămâne cu impresia, justificată până la un punct, ca numeralul cardinal 2 ar trebui să joace rolul cel mai important în imaginarul vizionar blakean. Totuși, adevărata formă mentis în acest caz este
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
declarată este aceea de a compara succesele pe care le-au avut creștinii care credeau în Sfînta Treime cu nenorocirile care s-au abătut asupra ereticilor care o contestau. Grigorie pune accent pe teologia istoriei, pe concepția unei justiții divine imanente în faptele oamenilor, concepție pe care o împrumută de la Orosius, autor menționat de mai multe ori; potrivit lui Grigorie, manifestarea cea mai semnificativă a intervenției lui Dumnezeu în lume este miracolul. Se poate spune deci că istoria sa este constituită dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
universului este așadar una și aceeași cu mișcarea ciclică a energiei divine; din această perspectivă, universul însuși devine un moment al vieții divine. în faza sa de monê, divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon în privința unirii celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
imaginea într-un joc secund dintr-un alt timp, în care Forța, aceeași, ia alte forme, analoage, dar neînsângerate. Dintr-o altă lume, unde zarva și vuietul luptei ucigașe nu străbat nici măcar ca amintire sau spaimă. Lumea păcii, prin comparații imanente textului, transcende cercul închis al războiului, și aceasta este singura transcendență din poem. Zeii în nici un fel: ei sunt însăși imanența în uman a unui omenesc care nu este decât expresia a cât de mărunți și de inconsistenți am fi
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
al văzduhului. Și vine de acolo de unde există prin esența lui, dintr-un spațiu fără țărmuriri și fără opreliști, acela al libertății în sine, până la constituentele sale de capriciu și de joc, și de răsfăț în sine și de sine. Imanentă naturii și combinațiilor ei infinite, împletită cu hazardul, străină de orice transcendență. Îngerii sunt înscriși într-o dependență și o ierarhie din care nimeni nu-i eliberează niciodată. Ariel nu. Subordonările lui sunt accidentale și trecătoare, sare întâmplătoare menită să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ordin biologic, economic, psihologic, spiritual și juridic, familia are menirea de a Îndeplini patru funcții esențiale pentru existența umană: a) Reproducerea și perpetuarea speciei, În virtutea finalității biologice pe care orice ființă viețuitoare, inclusiv specia umană, o are prin destinul ei imanent. Oricât de emancipată ar fi o societate sau grup social, membrii acesteia nu se pot desprinde de această prioritate a destinului lor din simplul motiv că negarea, sau eludarea acestui adevăr fundamental, ar duce implicit la anihilarea societății sau grupului
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
și În deziderate imediate sau pe termen lung, atât În evoluția individului cât și a speciei umane. 1. Funcția de reproducere și perpetuare a speciei În virtutea finalității pe care orice ființă viețuitoare, inclusiv specia umană, o are În destinul ei imanent. Oricât de emancipată ar fi o societate sau grup social, membrii acesteia nu se pot desprinde de această prioritate existențială care este dincolo de rațiune, ține de destin și predestinație, iar negarea sau eludarea acestui adevăr fundamental ar duce implicit la
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
legate de sens și spiritualitate au În mod evident aplicații În activitatea psihoterapeutică cu pacienții cu cancer avansat, dintre care mulți caută ajutor și Îndrumare În rezolvarea unor probleme precum păstrarea speranței, a sensului și Înțelegerea cancerului și a morții imanente În contextul propriei vieți. Intervenția inovatoare denumită de autori „Psihoterapia de Grup centrată pe Sens” („Meaning Centered Group Psycho‑ therapy” - prescurtat MCGP) se bazează pe conceptele descrise mai sus și pe principiile lui Viktor Frankl, și este destinată a ajuta
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
materială (singura accesibilă simțurilor sale). Elitele intelectuale ale primelor zeci sau sute de milenii ale omenirii, în cercetările lor, au rămas credincioase acestui model dualist, așa că, în ansamblul cunoștințelor și explicărilor realizate, găsim constant două dimensiuni: una transcendentală și alta imanentă. Imanența codifică materialitatea - mai precis, consistența obiectuală (ce acceptă și implică un element de idealitate sau de abstracțiune) - a fenomenului artistic (subiacent operei ca fapt real/concret al acestei lumi). Transcendența indică extensia intelectuală, simbolică, ipotetică, suprapunându-se necondiționat cu
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
cel puțin prin limbaj vocal-articulat, pronumele eu și tu stau în enunț pentru substantive care aparțin câmpului semantic uman cu care sunt introduse în acest câmp prin mutații de sens. Constanta lor semantică va cuprinde, în consecință, și trăsătura + uman. Imanentă pronumelor de persoana I și a II-a, trăsătura semantică + uman caracterizează și pronumele de persoana a III-a, când sensul lor este mediat de substantive din câmpul semantic al umanului. În aceste cazuri, pronumele el și ea, devenind compatibile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i tot aceea/De te razimi de o umbră/ Sau de crezi ce-a zis femeia.” (M. Eminescu, I, p. 113), pronume care, în aceste sintagme, exprimă ideea de posesie cu originea într-un raport genitival. Sensul de posesie este imanent genitivului adnominal, în construcții neprepoziționale. Marcând relații sintactice diverse, prepozițiile vor determina dezvoltarea altor sensuri, cu originea în aceste alte relații sintactice și în unele prepoziții, mai concrete, semantic: „S-au plantat în jurul blocului tei.” - exprimă „dimensiunea spațială”, „A început
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza, modul, aspectul. Capacitatea de asumare a predicației
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbitor în desfășurarea raportului semantic dintre verb (realitate lingvistică) și o acțiune (stare etc.) (realitate extralingvistică), interpretată prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic, ca nucleu și condiție esențială a comunicării, verbului îi sunt imanente predicativitatea și temporalitatea. Pe de o parte, activitatea lingvistică înseamnă raportarea, prin intermediul limbii, la o realitate extralingvistică, pe de alta, orice act lingvistic situează în timp și se situează în timp. Fiind o categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
elemente aparținând celor două nivele imediat inferioare în organizarea sistemului limbii, lexical și morfematic: • împletirea nivelului fonematic cu elemente prozodice: intonație, accent, pauză etc: Răsare soarele. Formidabil! Vorbă multă, sărăcia omului. Ai carte, ai parte. • dezvoltarea unor categorii gramaticale specifice, imanente înscrierii semnelor lingvistice în plan sintagmatic (diateza verbală, cazul, numărul și persoana etc.), • desfășurarea predicației, funcție lingvistică esențială, imanentă procesului însuși de comunicare, • dezvoltarea diferitelor funcții sintactice, prin intrarea unităților lexicale în relații sintactice, • desfășurarea raportului eu-lume-limbă; • dinamica raportului dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prozodice: intonație, accent, pauză etc: Răsare soarele. Formidabil! Vorbă multă, sărăcia omului. Ai carte, ai parte. • dezvoltarea unor categorii gramaticale specifice, imanente înscrierii semnelor lingvistice în plan sintagmatic (diateza verbală, cazul, numărul și persoana etc.), • desfășurarea predicației, funcție lingvistică esențială, imanentă procesului însuși de comunicare, • dezvoltarea diferitelor funcții sintactice, prin intrarea unităților lexicale în relații sintactice, • desfășurarea raportului eu-lume-limbă; • dinamica raportului dintre planul expresiei și planul semantic al limbii. Raportul cuvânt-enunț este condiționat, guvernat și orientat de trecerea verbului din poziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin caracterul dinamic al planului semantic și al structurii expresiei sale. În limba română, ca și în celelalte limbi flexionare, verbul este singura categorie lexico-gramaticală capabilă să dezvolte sensuri temporale în mod abstract, adică prin intermediul unei categorii gramaticale specifice. Dinamismul imanent al verbului îl face apt pentru dezvoltarea funcției primordiale a comunicării, predicația, funcție care implică situarea în timp, în timpul sau din perspectiva timpului actului lingvistic. În același mod abstract, verbul dezvoltă sensuri în interiorul categoriei gramaticale de persoană (în simultaneitate cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care implică situarea în timp, în timpul sau din perspectiva timpului actului lingvistic. În același mod abstract, verbul dezvoltă sensuri în interiorul categoriei gramaticale de persoană (în simultaneitate cu cea de număr), ceea ce face din el singura clasă lexico-gramaticală căreia îi este imanentă relația cu un subiect gramatical. Această relație este implicită în categoria persoanei, manifestându-se, în planul expresiei, dezinențial: merg- merg-i, merg-e, și devine explicită, în sensul concretizării lexical-sintactice, prin atragerea unui nume (pronume etc.) în sfera predicației: Eu merg-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Predicatul este funcția sintactică prin care se realizează predicația în enunțurile analitice - ipostaza enunțuri verbale. Structura predicatului depinde de modul de integrare a componentei semantice de natură gramaticală, purtătoare a indicilor de predicație (timp-mod și persoană-număr). Componenta semantic-gramaticală poate fi imanentă termenului prin care se realizează predicația (un verb) sau poate să-i fie exterioară (când acesta este un substantiv, pronume, adjectiv etc.). Această deosebire și, decurgând din ea, modul concret de realizare a celor două componente ale predicației determină constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
particulară, care-i devine marcă specifică. În aceste enunțuri, subiectul (subiectiva) se situează după verbul copulativ: „O amăgire e că le-ai cuprins, Oricât cu fapta te-ai deprins.” (L. Blaga) II. RELAȚII DE DEPENDENȚĂTC " II. RELA}II DE DEPENDEN}|" Imanent organizării și stabilității enunțului verbal sau verbal-nominal, nucleul predicațional se impune ca centru al dezvoltării de câmpuri semantico-sintactice prin care enunțul lingvistic se constituie ca unitate finită, relativ autonomă. Prin poziția lor în structura enunțului, câmpurile semantico-sintactice sunt: • primare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
SINTACTICEtc "Categorii SINTACTICE" 1. „Realitatea extralingvistică” nu se confundă cu realitatea obiectelor naturale. Ea este o „realitate” abstractă, rezultând dintr-un raport, variabil, între realitatea obiectivă și reflectarea ei în planul gândirii. Interpretarea lingvistică a realității extralingvistice implică două raporturi imanente cunoașterii: realitate obiectivă-gândire și gândire-limbă, precum și dezvoltarea unui raport subiectiv, între lumea obiectelor și planul perceperii ei afective. 2. Cf. definiția concisă dată enunțului de către V. Guțu-Romalo (Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1972, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ajungând la negarea oricărui principiu ce ține de cenzura transcendentă (imposibilitatea omului de a cuprinde și de a înțelege cunoștințele precedente informației sensibile bazate pe o percepție, din cauza limitării impuse de către „Marele Anonim”) și la afirmarea liberului arbitru, ca destin imanent al omului despre care scrie: Apollo, zeul prevestitor al grecilor și stăpânul artelor plastice, întruchipând liniștea înțeleaptă a plăsmuitorului, este pus în antiteză cu Dionysos. Nietzsche identifică starea apolinică în visare, în starea onirică și pe cea dionisiacă în starea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]