394 matches
-
se distrug biblioteci, plăci comemorative și statui. Mai apoi, istoricii interpretează, rescriu, cenzurează evenimentele. Însă oamenii adună, păstrează și ascund monedele.“ Libertul imperial — În palatele acestea se întâmplă lucruri nemaivăzute, șuieră un înalt funcționar din familia Caesaris. Pe lângă acest tânăr imperator sunt chemați mai mulți foști sclavi străini decât bărbați cu sânge roman, din familii care au fost aici încă din vremea lui Julius Caesar și chiar de mai înainte... Pentru prima oară, un glas rebel se auzea clar, iar cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu reușiră să ajungă la un acord timp de două zile. Atunci, în baza înțelegerii lor tainice cu Callistus, intrară în acțiune pretorienii. Ofițerii lor nerăbdători, gata de o lovitură de stat, declarară că nu aveau să mai accepte un imperator impus de alții. Voiau să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați de acea intervenție - „Roma e în mâinile lor“, șopteau senatorii, la fel de neliniștiți ca și după moartea lui Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i implora bâlbâindu-se să-i cruțe viața, în timp ce soldatul care-l găsise încerca să-i explice că îl aștepta domnia asupra imperiului. Veniră și tovarășii săi, care-l duseră îndată de acolo; și toți pretorienii, bine instruiți, îl aclamară imperator. La sfatul lui Callistus, Claudius îi cumpără rapid, dăruind fiecăruia dintre ei o sumă enormă din vistieria imperială, despre care Saturninus spusese că fusese secătuită de Gajus Caesar. Senatul fu intimidat și îl alese, supus, pe Claudius, în aclamațiile pretorienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al personajelor urmuziene, în care vede o expresie „non-umană” a „corinticului”: „Sacrificată e, în primul rînd, ideea de evoluție organică (...). Automatul e anorganic. E lipsit nu numai de viață, dar și de biografie sau psihologie. E un extraterestru, precum Ubu imperator al lui Ernst” (p. 527). Spre deosebire de cazul pictorilor suprarealiști din urmă, la care „proteza e umană sau naturală”, la Urmuz „niciodată nu se pornește dinspre automat spre uman, ci invers”. În opoziție cu „creatorul clasic” care „are religia naturalului”, avangardistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fundului inundat al grădinii, cu ochii deschiși, Gabriela cugeta, nu la deliciile unei guri de aer. Ci la felul uneltei ce i-ar permite să curețe încîlceala tufelor de iasomie și iarmaroc de puzderia de pești tropicali (în special Pomacantlaus imperator și Antennarius scaber, specii beneficiind bineînțeles, de totala ei ignoranță). Și care, la rândul lor, atunci când, pe sub apă, ucenica își frână înaintarea, agățîndu-se Capitolul 5 ZIUA ÎNTÎI: "SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT!" gura cusută, să nu-și închipuie că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ca o mare omidă, se Întoarce și aleargă cu mâinile ridicate, acoperindu-se de țipete scurte, ca niște scârțâituri. Am trântit ușa râzând. Mândru Într-un fel. Mă surprindea faptul că eram mulțumit. Călcam apăsat prin spațiul camerei asemeni unui imperator. Mi-am Întors fața spre oglindă și am Început să țopăi. Descriam cu brațele prin aer mișcări când lente, când rapide. Trupul mi se ondula, irosinduse În forme diferite: vultur cu ghearele Întinse și capul puternic arcuit, dragon vălurindu-și solzii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
crește rușinoasa-i degradare Și nici moartea nu-i trimite ne-nduratul Dumnezeu. Căci a morții braț puternic, când stă viața s-o despartă, Nu se-ndură să ridice sîngeroasa-i lungă bardă, Cum călăul greu se-ndeamnă la un cap d-imperator; Zeii pregetă să-și dee-a lor sentință... Și-n uimire Cugetă - de au fost popol destinat spre nemurire, Au fost ei - și dacă mor ei - suntem noi nemuritori?... Strănepoții?... Rupți din trunchiul ce ni dă viață fertilă, Pe noi singuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în noroiu. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: De mult nu știu nimic de imperiul ce-l port. 26. AM PUS SOFA LA FEREASTĂ (cca 1872 ) Am pus sofa la fereastă - Luna trece blondă-tristă, Stele curg strălucitoare - Mândra capu-n mâni și-ascunde. Și-apoi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zorilor, 21 lovituri de tun anunțară capitalei a 1l-a aniversare a suirei pe tron a M. S. Domnitorului Românilor...“ Tot ziarul „Curierul de Iaasi“, de vineri, 3 iunie 1877, publica știrea: „Domnitorul și Doamna, în urma unei invitațiuni din partea Maiestății Sale Imperatorului Rusiei, au mers însoțiți de mareșalul de D. A. Mavrocordat și de doi adjuncți domnești, Duminică, 29 mai, cu un tren espres, la Ploiești, spre a prânzi la Maiestatea Sa“ La rubrica „Revista Esternă“, gazeta „Curierul de Iassi“ de vineri, 3
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a fost dintotdeauna - iar acum, deodată, armata crede că are dreptul să aleagă? Nu, ascultați-mă pe mine, se petrec lucruri care nu s-au mai văzut până acum. De azi, orice general, dacă își plătește soldații, poate fi ales imperator și să se opună celui ales la Roma de Senat și de popor? Unde o să ajungem? Să ne rugăm lui Hermes să ne apere. Paharnicul îi adresă cocoșatului un zâmbet înghețat: — Sigur, Galba a fost ales de soldații lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ne uimești inventând profeții după ce l-ai uimit pe Vitellius cu păsările tale - în glasul ascuțit al bucătarului-șef se simțea invidia. — Otho a fost un bun conducător în Lusitania, declară paharnicul. Cinstit. Dacă la moartea lui Galba va ajunge imperator, va fi bine pentru Roma. E loial. — Dar când a pus mâna pe Poppaea? râse Lucilius. Știți că Nero i-a încredințat-o pe iubita lui Poppaea lui Otho, ca să aibă grijă de ea? Era nebun după Poppaea și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se prefăcu a nu fi auzit. Se aplecă spre Vitellius cu aerul jucătorului care știe că va câștiga partida. — Dacă Galba a fost ales de soldații lui, de ce nu i-ai pune și tu pe ai tăi să te aleagă imperator? Râsul îi îngheță lui Vitellius pe buze. Deschise gura, apoi o închise, încremenit de uimire. — Imperator, eu? îngăimă în cele din urmă. Valens își înăbuși un zâmbet. Galba greșise când subestimase lăcomia lui Vitellius, reducând-o la mâncare. Vitellius era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va câștiga partida. — Dacă Galba a fost ales de soldații lui, de ce nu i-ai pune și tu pe ai tăi să te aleagă imperator? Râsul îi îngheță lui Vitellius pe buze. Deschise gura, apoi o închise, încremenit de uimire. — Imperator, eu? îngăimă în cele din urmă. Valens își înăbuși un zâmbet. Galba greșise când subestimase lăcomia lui Vitellius, reducând-o la mâncare. Vitellius era înfometat, într-adevăr, dar mai ales de putere. — Împărat! Dar de ce... de ce n-ai fi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu au primit de la Galba răsplata promisă pentru că au înăbușit revolta lui Vindix, în Gallia. Se aplecă spre Vitellius, privindu-l drept în ochi. — Ascultă-mă, Aulus Vitellius. Fortuna își deschide brațele... N-o lăsa să-ți scape. Vei fi imperator. Cu un gest larg, se înfășură în mantia de blană, își dezveli dinții într-un zâmbet și se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cratițele, adulmecând, gustând sau înfulecând cu gura plină când o mâncare îi plăcea mai mult decât celelalte. Era neliniștit și privea lacom mâncărurile. Cuvintele lui Flavius Valens îi răsunau în minte, mai ales acela care părea înconjurat de o aură: imperator. Nu se gândise niciodată că ar fi putut ajunge împărat, dar acum și-o dorea. Pe măsură ce dorința creștea, îl chinuia neliniștea. I se părea un lucru imposibil, deși își dăduse seama că mulți îl priveau, înainte de idele lui ianuarie, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr, marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă. — E adevărat, recunoscu Vitellius, iritat. Dar aveam nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și fratele meu Valerius, care a străbătut împreună cu omul ăsta multe mile, mai repede decât orice mesager, ca să ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
orice mesager, ca să ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil va trimite ambasadori să ne ceară sau să ne impună o alianță. E hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca să ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil va trimite ambasadori să ne ceară sau să ne impună o alianță. E hotărât să pornească război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Imperiu. Îmi închipui că știi ce fel de om e Vitellius. Vespasianus, un prieten foarte drag, mi-a zis că e avid de putere și de bani, mai crud decât Tiberius, fără să fie însă inteligent ca acesta. — El, imperator? Vitellius a fost întotdeauna o nulitate. Cariera și-o datorează meritelor tatălui său, favorurilor împăraților... Cuprins de indignare, legatul izbi cu pumnul în masă. — A fost amantul lui Tiberius în tinerețe... La Roma i se spunea „sfincterul“, știai asta? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti chipul lui Ausper, prezicătorul orb, care îi tăie calea. Imperator-ul căzu în genunchi, înspăimântat. — Ridică-te. Era un glas de femeie, dulce, fără să fie însă blând. Dimpotrivă, era tăios ca o lamă. Fantomele dispărură. Ausper se risipi. Vitellius își dădu seama că era îngenuncheat în zăpadă, pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
femeii era batjocoritor. Nu! strigă Vitellius. Se sperie de corbul care venise să se așeze în fața vrăjitoarei, negru pe zăpada imaculată, și începu s-o roage să-i spună care avea să fie destinul lui acum, când soldații îl aleseseră imperator. Găsi de cuviință s-o informeze că își împărțise armata în două trupe: de o parte Flavius Valens, cu patruzeci de mii de oameni, iar de cealaltă, Caecina Alienus, cu treizeci de mii de oameni. Nu era o putere fantastică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putere de viață și de moarte, însă era vai de el dacă omora o preoteasă ca Velunda! Toți aveau să vadă în crima comisă de el semnul unor viitoare înfrângeri și nenorociri. Nimeni nu avea să-l mai urmeze pe imperator. Da, gândi Vitellius, toți aveau să fie împotriva lui. Găsi repede o cale de ieșire: le va spune celor din escortă că o găsise pe Velunda moartă. Da, așa le va spune. O găsise plină de sânge, înjunghiată de puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vin, așa cum i-ai dat lui Galba. Nu într-o cupă de lut. Pentru el, vinul a fost de rău augur. Legiunile s-au răsculat împotriva lui, iar el va cădea fiindcă îl voi învinge eu. Eu am fost proclamat imperator! Și-apoi, unde-i vasul cu tămâie? Nu mi-ai spus tu că vinul și tămâia sunt simbolurile puterii absolute? Dă-mi și tămâie. Ausper vărsă vinul în zăpadă. — Nu vezi că pare sânge? șuieră el. Fusese o viziune? Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate să ucidă pe nimeni - comandantul escortei susținu privirea lui Vitellius. Te previn, imperator... Nu voi fi singurul convins de nevinovăția lui. — Mă sfidezi? — Valerius Galul e cunoscut în ținuturile acestea, se mulțumi să răspundă comandantul escortei. Îl vom duce în tabără, după cum ai poruncit. Soldații îl înconjurară pe Valerius și, fără să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]