364 matches
-
vecinului din spate), pentru a o aplauda pe Sarah Bernhardt în L'Aiglon de Rostand, sau pe Isus adolescent reținându-și o lacrimă în fața deznădejdii unui Oedip bine jucat, înălțat pe coturnii săi cu vârful pătrat și scandând prin masca-i imprecații contra patriei care l-a izgonit. Și minunându-se, spre sfârșitul spectacolului, văzând că un erou poate dispărea într-o pădure vrăjită fără a părăsi cu totul pământul oamenilor. Tragicii greci aveau încredere în justiția divină, și el de asemenea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dragare și cu solvenți, sechelele mareei negre provocate de bombardarea unei rafinării învecinate, un coleg libanez suspină: "Ah, America! Imperiul ne omoară cu ridicata și ne învie cu bucata". După ce adineaori abia și-a refulat dorința de a izbucni în imprecații, acum aproape că-i vine să mulțumească Washingtonului. De câte ori n-auzi aici astfel de exclamații de dragoste-ură! Îmi revine în minte butada unui amic vietnamez din Huê: "Americanii ștergeau de pe suprafața pământului satele noastre, omorau jumătate din locuitorii lor și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
burta ce figurează pe Mater Genetrix. Formele pe care le îmbracă procesul ritual sunt cu atât mai profunde cu cât el s-a fixat în tipare abstracte și întrucâtva absconse, pentru simbolizarea evoluției spirituale. În Coșova, Bulgaria, înghițirea indusă de imprecația maternă are loc la poalele lui axis mundi, și scena exemplifică dominanta solară a eroului: „La un pom mare-nflorit,/ Nu e soare răsărit,/ Da’ e șarpe-ncolăcit;/ Pi-un voinic că mi-l sugea;/ Mi l-a supt de jumătate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
apa,/ Turbura-s-ar ca dânsa;/ Cine m-o luat cununa,/ Cununa-s-ar cu dânsa,/ Cu dânsa, cu doamnă-sa;/ Cine m-o luat inelu’/ Ruginire-ar ca dânsu’” (Peștenița - Hunedoara). Condiționaluloptativ al verbelor conferă versurilor o valoare de imprecație accentuată de pronumele relativ, ca sugestie a actului erotic tăinuit și pune în mișcare forțele magice ima¬nente fecioarei. Junele comparat cu păunul solar solicită cununa cu o imagine metaforică pentru căsătorie: „- Dămi tu, Ileano, cea cunună,/ Cununa din capul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu puterea de a modifica viitorul, și de aceea el este propriu unor instanțe inițiate, cum sunt colindătorii sau descântătoarele. Aceștia au cunoașterea necesară pentru a asista și ghida traseul inițiatic al tinerilor. Modul condițional optativ primește valoare imperativă în imprecațiile mamei care își menește fiul să treacă prin moartea simbolică a înghițirii inițiatice. Șarpele se adresează în același registru „Spargem’ țasta capului”, așa cum o face și bourul cu leagăn între coarne, semn că întrupările zoomorfe își cunosc rolul de animal
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ca sentiment fundamental, îndurerarea în fața distrugerii lumii vechi țărănești, proces care îi apare, ca și lui Marin Preda, drept fără întoarcere. De aici disperarea, revoltele, sfâșierile. Orașul, în schimb, va cons titui, în reprezentările sale apăsat maniheiste, o țintă a imprecațiilor, a sarcasmelor, văzut ca un sediu al răului agresor și al imposturii, al poleielilor coclite: Invizibile porți de orient în amurgul călit coclit-poleit distanța dus-întors în melancolie Urbe inspiratoare! Norocul nostru să ne naștem aici să fim cetățenii prafului-pulberei să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
la Rugăciunea unui dac și la alte poeme la care negația lumii atinge dimensiuni metafizice. Blestemele argheziene m-au trimis, din nou, spre Eminescu și cu ce uimire am descoperit în Mureșanu și Gemenii, mai ales în ultimul poem, forța imprecației romantice, blestemul ca discurs magic extins asupra întregului univers! Un Eminescu nebănuit, cu o imaginație colosală și un limbaj sensibil concretizat, iese din aceste poeme ample, demonstrative, imperfecte. Azi le citesc pe toate cu o stare de spirit pregătită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos”, luată însă ulterior ca un concentrat al operei, așa cum craii mateini își întâlneau fatum-ul în imprecația cu iz de blestem al unei sibile de mahala. De remarcat, în cartea pe care dedică istoriei urâtului, o istorie tematică, Umberto Eco apelează la ideea de carica- tură, „un soi de izbăvire estetică a urâtului”, în teoriile lui Karl
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
oppositorum, expresia deformării fiind sesizabilă atât în registrul excep- ționalismului eroic, cât și în cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine recuperabilă la nivelul unei reto- rici în spațiul căreia sunt listate imprecațiile redundant- tautologice, situate și ele într-o progresie : nerușinat, canalie, mișel, zbir, sălbatic, călău, antropofag. Individul nu există, la polul opus Coriolan și Drăgănescu se află însă nivelați ontologic, deformarea îi extrage anonimatului, retorica îi confirmă. Însă nu există cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
obiectul decadentismului nu repre- zintă decât derivarea nevrotică sau exacerbarea unui fapt anecdotic, al unui fapt divers, pierderea celor două bilete de loterie câștigătoare, tradus ulterior prin partea crudă a anecdotei : viceversa. Ce urmează după acest moment apogetic ? Ceea ce lipsește imprecației magistrale, anatemei cutremurătoare pe care micul funcționar o adresează umanității și secolului său, este extazul. Descoperirea biletelor produce unul : „Toți zeii ! toți au murit ! toți mor ! numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este la rândul lui un decalc după discursul politic de gazetă gen Răcnetul Car paților. Îl folosesc deopotrivă Nae Cațavencu și Rică Ven turiano, însă el devine aproape o expresie corporală, tradusă printr-o „volubilitate supremă”. Această cursivitate a discursului- imprecație denotă decupajul pe care funcționarul îl reali- zează inconștient într-un exercițiu de clișaj după discursul public supus propriei deformări invectivale : „Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
diferențelor Caragiale ne oferă construcția improvizată a unui fapt dramatic, înfruntarea dintre doi prieteni, Paul și Petru, înfruntare pe care o alimentează cu imprudență și versatilitate iubita unuia dintre ei, Tin- cuța. Cei doi ajung la reproșuri transformate rapid în imprecații, violența de limbaj evoluând vertiginos spre violența fizică, punctul culminat al scenei. Climaxul este însă amânat în beneficiul unui discurs elegiac de factură romantică, discurs care atât ca tonalitate, cât și ca tema- tică este similar celui utilizat de prozator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu lumea lui, o lume a unei periferii mizere cu corelatul ei antropologic, caracterizată prin : insalubritate, promiscuitate, pauperitate, lumina difuz-maladivă scursă din becuri chioare, găunoase tirade patriotice, gigantomanii absurdiste care proiectau în smârcul levantin „ctitorii” megalomanice în gustul satrapiilor orientale, imprecația cea mai virulentă, decăderea morală etc. Pintilie își invita acest spectator să se vadă prin intermediul unei intențio- nate deformări a operei lui Caragiale pe care o instrumenta analitic și ludic, și din care extrăgea substanța unei puneri în abis a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a treia dimensiune a sintezei o constituie invocarea unui model occidental, pentru care emblematic devine Revoluția franceză într-un amestec sulfuros cu devălmășia unei lumi balcanic- orientale de un neaoșism fioros și agra- mat pe care o evocă totul de la imprecația colorată la costumele de carnaval. Toate aceste sinteze sunt animate de un demon al deformării. Împărtășind gustul pentru grotesc al lui Fellini, de la primele cadre, Pintilie plonjează într-o infrarealitate unde totul face obiectul deformărilor. Pampon joacă conțină într-un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe maestrul însoțit de anturajul de admiratori când acesta pronunță spre deliciul audienței cu vădită intenție licențioasă numele pictorului simbolist Puvis de Chavannes, ca Pubis de Cha- vannes. Altfel, personajele lui Caragiale nu invocă sexua- litatea într-un registru peiorativ, imprecațiile sunt modeste, eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând scatologicul, iar imprecația este adesea modestă, cumpănită, educată la școala fran- ceză a vodevilului cu „mișelul”, „mizerabilul” etc.. Neaoșele „coate goale”, „mațe fripte” ies mai rar la iveală și sunt expresia prin contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
educată la școala fran- ceză a vodevilului cu „mișelul”, „mizerabilul” etc.. Neaoșele „coate goale”, „mațe fripte” ies mai rar la iveală și sunt expresia prin contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos cu limbajul colorat al imprecației în articolele politice, analizate excelent de Ruxandra Cese- reanu în capitolul consacrat lui Caragiale din Imaginarul violent al românilor . Chiar și în D’ale Carnavalului, frizerul întruchipează o formă de galanterie degradată desprinsă din commedia dell’arte, însă oricât de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
baia de acizi a mahalalei. În ceea ce privește filmul lui Pintilie, lăsând la o parte gustul îndoielnic al unor glume, drăcuiala devine monotonă, însoțind aproape fiecare schimb de replici, și chiar dacă înjurătura nu ajunge încă mai grosieră, ceea ce o amplifică este vulgaritatea. Imprecația constituie res- pi rația fetidă a dialogului, însă îi conferă și o nouă vitalitate, o brutalitate pestiferă. Unul dintre convivii gălăgioși scrie cu creta pe spatele lui Crăcănel primele litere din cuvântul care desemnează organul reproducător masculin prea bine cunoscut
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
brată, o zvârcolire isterică, o violență permanentă. O a doua dimensiune prin care Pintilie transformă într-o distopie universul operei lui Caragiale o constituie regresia la animalitate adesea la confiniile cu scatologicul. Dincolo de acuplările însoțite de sunete animalice și de imprecațiile libidinoase, regresia la animalitate se regăsește nu mai puțin elocvent prin prezența animalelor printre oameni. Pisici în călduri, câini linșați schelălăind dramatic sau asmuțiți sardonic, capre cu mestecatul placid, șobolani vioi circulând nestigheriți printre botinele doamnelor, oi mânate orb către
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dramaturgice. În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași dată 1881, are o încărcătură plutonică foarte apropiată, ca temă și cadru, de Strigoii (1876). O postumă din 1876, Femeia... măr de ceartă, e o imprecație discursivă de un misoginism schopenhauerian ca și cel din Scrisorile IV și V, dar în a doua ei parte dăm de câteva versuri aparținând filonului plutonic al extincției universale, temă fundamentală a comentariului lui I. Negoițescu : „O moarte ! - nu aceea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
prin personalitate. Tot ce este mai valabil în literatura noastră a fost veștejit de acest neînțelegător, în numele unei injuste "respectabilități". În memorii și în articole de jurnal N. Iorga a risipit foarte mult talent, reînviind tehnica cronicii niculciene, cu văietările, imprecațiile și violențele ei biblice. Fără a fi un portretist plastic, el izbutea să sugereze prezența cuiva, prin imagini sau scurte definiții pline de umoare. "Cald și frig - scria el despre Titu Maiorescu pe care nu l-a putut suferi - nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
L. Cernăianu să facă din Manuscrisul Potra un text secret al lui Șuțu menit spre a alimenta cu un adevăr dublu un lanț conspirativ al biografilor lui Eminescu. Drept pentru care încep să deschid ochii și ies de sub cascada de imprecații și noroi slobozită de autor asupra istoricilor literari lăsându-l să băligărească mai departe un sol îndemn de sămânță pentru simplul motiv că e nisip și numai nisip spulberat de vânt. Nici scrisul nu se îndeamnă să rodească în deșert
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de el: atât tatăl, Căminarul Gheorghe Eminovici, cât și fratele, locotenentul Matei Eminovici, vin la București și-l vizitează pe critic cu scopul de a afla adevărul despre interzis. De acum înainte Călin L. Cernăianu face hermeneutică, discurs (cu multe imprecații), istorie literară (abuzivă) face, adică, orice pentru a demonstra că Gheorghe Eminovici n-a fost în București în vara lui 1883, iar Matei Eminovici a fost, dar criticul nu i-a permis să-și vadă fratele. Pe scurt, convinge teza
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
sursă, de la Maiorescu. În acest caz, în loc să le respingă de plano pentru că-l consideră pe critic direct implicat, părtinitor, „viclean” cum se exprimă de câteva ori procedează la respingerea fiecărei informații în parte, multiplicând adjectivita, folosind un arsenal întreg de imprecații pentru fiecare cuvințel din acest jurnalul intim. Acest aparat de vorbe suplinește argumentația care, atunci când se desfășoară totuși, nu convinge în recele logicii ei. Practic, Călin L. Cernăianu s-a înarmat cu un singur articol din Codul civil 1867, acela
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
am strîns în debaralele cu fișe pentru toate situațiile. Nu m-a lăsat inima să le arunc ca pe reziduuri, de vreme ce reprezentau o parte a memoriei mele. Deloc masochist, prefer (pe hîrtie, la o adică și spusă de vizavi) o imprecație tumultuoasă, expresivă, unei laude sclivisite. Sinceritatea celui ce se eliberează de „nervi” e mai presus de a celui ce înghite, la ocazii, broaște fără să se strîmbe, debitînd ceea ce nu crede. Cuvintele clarifică relații, gesturi, atitudini, amorsează amintiri, evocă mentalități
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]