1,875 matches
-
cu o funcție esențialmente colectivă, pentru că el nu se poate obiectiva decât într-o colectivitate. Din perspectiva obiectului miracolului, el poate fi aparent ignorat sau trecut sub tăcere. Obiectul miracolului se teme deseori că prin revelarea lui îi poate ucide inefabilul. Totuși, să te bucuri de miracol pe ascuns, în tăcere!? Asta nu prea e în natura oamenilor. Povestite, miracolele se desacralizează, își pierd din vigoare și, uneori, chiar și din funcție. Miracolele nu se reiterează, dar dacă reiterarea lor devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
natura mea e departe de-a fi pozitivă sau optimistă. Nici pesimistă nu e, în fapt am fost întotdeauna atrasă de miracolul vieții. Nicio istorie nu era destul de neadevărată pentru mine. Și iată-mă, acum, mistuită de îndoieli, incapabilă de inefabil. Cât de mari sunt durerile tale? Le controlez deocamdată, dacă-mi iau medicamentele la timp. Nu știu însă încă pentru câtă vreme. Ai încercat să-ți dai în cărți? întreabă el. Să-mi dau în cărți, adică cum, pentru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
uimire la miracolele ce se întâmplă temeinic în "Casa de Dom Ignatio". Miracolul trebuie tradus oamenilor în limbajul lor. Puțini sunt cei care fac obiectul miracolelor sau iau contact direct cu el și îl iau ca atare. Oamenii nu acceptă inefabilul, deși vorbesc adesea despre el, au neapărat nevoie de o explicație chiar și când ea este mai fantasmagorică decât miracolul însuși. Desigur, fiecare își poate reprezenta miracolul în felul său, dar omul de rând, ce se pierde în mijlocul turmelor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nume ce întrupează mii de entități la momente diferite. Joao este tot ceea ce dorim noi să credem, noi ne-am regăsit miracolul prin el, pentru că aveam nevoie de el, într-o lume în plină disoluție, secătuită de miracole, strălucire și inefabil. Istoria produce flageluri, războaie, revoluții, renașteri, dar și miracole. Joao de Deus este poate unul dintre ele. De ce acceptăm miracolul creației ca pe ceva obișnuit, sau miracolul vieții, condiția omenească? Teoria speciilor a lui Darwin, simplul act de fecundație al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de înaltă calitate, fără concurență. Un poet timid, chiar îi dedicase un volumaș de versuri intitulat Plăpumărie fără niciun fel de plapumă, ilustrată de un geniu local și atipic, în care se vede cum plăpumăria deține o imensă cantitate de inefabil, încât oamenii, deturnați de un șoc existențial, fug de acasă în căutarea sentimentelor și alungarea vidului din ei, năuciți de frumusețea deșertăciunii. Ilustrațiile, inspirate de profunzimea versurilor, certifică plăpumăria ca pe o ocupație aleasă, cele 24 de expuneri color adeverind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un șoc existențial, fug de acasă în căutarea sentimentelor și alungarea vidului din ei, năuciți de frumusețea deșertăciunii. Ilustrațiile, inspirate de profunzimea versurilor, certifică plăpumăria ca pe o ocupație aleasă, cele 24 de expuneri color adeverind universalitatea acestei jonglerii cu inefabilul, care se cheamă arta de a plăpumări. Plăpumăreasa la spital primul filtru F emeile de serviciu care își fac veacul din generație în generație prin spitale și policlinici, acești cerberi fără de care nimic nu mișcă, nimic nu se schimbă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
parcă îl mai avusese, deși se afla într-un loc în care nu fusese niciodată, cândva știa că-l văzuse. Un déjà-vu ciudat, mai mult decât atât, déjà-vu-ul altcuiva. Își lăsă umbra pe Arcă să lupte cu Mama. Intră în inefabil. Un alt oraș, o altă stare. Probabil de toamnă. Starea de toamnă stăpânea peste tot. Nu așa cum o știa. Altfel. Greieri uriași se plimbau pe străzi și oamenii cântau, frunzele copacilor, cât casa, se așterneau ca un covor. Traficul intens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sacerdotal, ci de abisal. Pentru unii abisul înseamnă frică, tu o știi, caricaturalul, crucificare fără judecată. Nimic mai fals. Abisalul este o ușă spre libertate. Totuși, are o cheie la tine. Un soare în miniatură luminează rece și deschide ușa inefabilă. Celulele fotoelectrice acționează asupra intrării doar dacă iubești cu putere. Dragostea pentru mine, Mitică, te va ajuta să treci și tu în orașul tău interior. Vom inventa împreună un Autor care să scrie despre noi, vom reinventa trecutul, acum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fierbinți ale iubiților, total lipsiți de simțul infinitului. Binefacerile închegărilor unei familii, bucuria trecerii prin viață, consemnată în statistica vremii, oferea un orizont searbăd frumoaselor cu destin de vestală. Sacrificiul lor avea să le zeifice, pășind din viață în tărâmul inefabil al mitului, atrăgând după sine belșugul perpetuu care va fi înălțat orașul la rangul de grânar al lumii. Vasele erau monoxile, bărci săpate dintr-un singur trunchi, dar de stejar, boante la provă și la pupă, legate câte două în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și urâtă, i-am suprapus închipuirea. Și ce zână se făcu! Ce stea! Feminină 100%, de calitatea indestructibilă a iubirii nemuritoare. Cu asemenea haină merita să mă laud la braț cu ea prin lume. Nășteam invidii și gelozii. Divulgam ciudatul, inefabilul îl scoteam din obscurantism în cea mai luminoasă renaștere. Obraznică prin expunere, îndrăzneață prin comportament. Altfel, n-aș fi colaborat cu lumea. Și n-aș fi trecut încântător prin vremea searbădă a tinereții. Și deși capul iubitei mele tuciurii era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îmbrăcămintei, culorile poluante ale fularelor și pantofilor de carceră mucegăită, despicările firului de păr în 4, 14, 40 pentru orice întâmplare de pe scena vieții de elev minuscul, de ghindă sfărmată de călcâiul autoritar al profesorilor, indolenți la drumurile întrezărite spre inefabil de cugetătorul Nilă Hagiu. Ba chiar fără inimă, atunci când îl obligau pe maestru să pună mâna pe cărțile de Istorie, pe cea de Geografie și pe cea de Muzică, motivându-și modalitatea tiranică a deranjului adus gânditorului, prin natura funcției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
homo sapiens sunt adormite și numai creativitatea le poate înălța, chipurile; ei bine, eu îmi declin incompetența asupra cizelării și lustruirii unor atari specimene de grad inferior, care pe abscisa timpului nu au înregistrat niciun progres, ei creându-și, din inefabil și derizoriu, perspectiva unei lumi imposibil de demonstrat matematic și de încadrat într-un curent filosofic, enciclopedismul cunoașterii fiind acceptat nu sub forma impunerii, ci ca o necesitate mulată pe structura fiecărui individ. Așadar, cu încrederea în Spiritul Dreptății, congruent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ca nevăzători, pe lîngă sunete, voci și obiecte atinse cu mîna, mai apărea o puternică senzație de prezență a interlocutorului ori a reperului material mai apropiat. Dacă senzația asta ține de simțul tactil, apoi ea se produce În zona tactilității inefabile, e o impresie de cîmp energetic format În jurul celuilalt, ființă sau lucru, ce te oprește la marginea elastică a aurei sale, nu treci de o linie de demarcație și astfel nu te ciocnești de obstacol, simți că Între tine și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și ticăloșie, încât să pronunțe blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Nu e vorba, în contextul evanghelic, despre a treia persoană a Treimii (am comite un anacronism, dacă am interpreta astfel), ci despre Duhul Sfânt ca duh de viață izvorât din lăuntrul inefabil al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel prin care Dumnezeu lucrează în lume, săvârșește minunile „de zi cu zi”. Așa cum se va vedea mai încolo, Duhul Sfânt făcătorul de minuni (semeia, dynameis) poate fi echivalat metaforic, în sens puternic, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
asemenea experiment și-l pot permite francezii, englezii sau italienii, care au zeci de traduceri excelente, nu noi, care abia ne dezmeticim. Așadar imboldul lui Pannwitz mă lasă deocamdată nemișcat. Sigur, însăși traducerea noastră încearcă să redea ceva din pulsul inefabil și unic al Septuagintei grecești. Pe alocuri am preluat chiar topica grecească, acolo unde am simțit că textul o cere și limba românească o permite, dar, dacă am fi ales soluția calchierii obediente, te asigur că Editura Polirom ar da
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
asemenea <dezmăță”... - și-a exprimat părerea Gruia. Când a amintit de vreun „tovarăș” În devenire, s-a gândit la profesorul din comisie pe care l a rugat să repete Întrebarea. De ce tocmai la el? Nu-și dădea seama. Un „ceva” inefabil l-a Împins spre această presupunere. Prea a avut o infinitezimală reacție aprobatoare când secretarul de partid i-a „criticat”... În timp ce se lupta cu aceste gânduri, cineva a bătut În ușa cămăruței lui. ― Poftește - a răspuns Gruia, curios. Ușa s-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fără să știe deloc a înota. În scurt timp, m-am înecat. De parcă ar fi fost cu adevărat vina mea... Nu, n-a fost, căci toate tainele universului sporesc tot mai mult, pe măsură ce te afunzi tot mai curajos în simțământul inefabil al dragostei!” Aici, într-adevăr, este nevoie de făcut o remarcă. Este curios cum de cineva poate să scoată la iveală, cu atâta ușurință, astfel de cuvinte, toate îndelung căutate și încărcate așa de puternic, atât de filosofie, cât și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
puterea, cu priceperea și cu preferința fiecăruia dintre noi în parte. Nimeni nu se poate acomoda cu un prieten, decât atunci când își găsește cel mai bine locul în intimitatea sufletului său. Tot la fel se petrece și cu relația, aproape inefabilă, a omului cu orice - în cazul de față, cu literatura: sau o îmbrățișează, sau o detestă. Aici, ființează principiul logic al terțului exclus, astfel că a treia posibilitate nu există. În privința aceasta, nu pot să emit pretenții nici de la tine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în permanență o luptă aprigă și extenuantă. Marius, personajul central al povestirii, „deși nu auzise de cuvântul fatalitate, fatalitatea auzise de el”. Și aici, revine obsesiv motivul oglinzii: trăim vieți paralele, pare a spune tânărul erou, incapabil să deslușească tainele inefabile ale unei iubiri ideale. Dragostea neîmpărtășită este adesea cauza „sechelelor adânci ale sufletului” personajelor sale. Bătrânul frustrat din proza omonimă își face grave procese de conștiință, așa cum, de Istorisiri nesănătoase fericirii 199 altminteri, procedează absolut toate personajele prozei lui Rareș
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în care adevărul vine în neascundere, adevărul care nu poate fi, pentru un japonez, decât un alt nume pentru frumos (și trebuie să fii Keats pentru a pune asta în cuvinte, în albia spiritului nostru european). Ei bine, pe lângă lumina inefabilă care radiază din prinț, de unde și epitetul însoțindu-i numele, este interesant să aflăm că Genji este recunoscut de către oricine, chiar când vrea să treacă neobservat, prin parfumul unic, inconfundabil, pe care îl degajează. Numai la adierea acestui parfum, precedându
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
timp senzuală și spirituală, mi se pare că evidențiază limita care separă cea mai imaterială dintre arte de religie, care a avut mereu de-a face cu muzica. Ambele, de fapt, deși în mod diferit, indică drumul către acel mister inefabil. Și chiar dacă muzica nu trebuie să devină religia artei, arta muzicii este oricum cel mai spiritual dintre toate simbolurile acelui "sanctuar mistic al religiei noastre", despre care vorbea Mozart, referindu-se la Dumnezeu însuși. Rezultatul: nici chiar muzica lui Mozart
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Dumnezeu nu semnifică faptul că el este un bărbat. Sunt însă simboluri și cifre ale unei realități invizibile, care transcend masculinitatea și feminitatea. Așadar, de fiecare dată când trebuie să introduc Tatăl nostru în timpul liturghiei, spun: "Să adresăm o rugăciune misterului inefabil al vieții noastre, care pentru noi este tată și mamă într-o singură persoană...". După aceea adaug simplu, "în a doua naivitate" (cum o numește Paul Ricœur): "Tatăl nostru care ești în ceruri". Evident, nu este nevoie să accentuez faptul că
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
întreține nici un raport cu viața? Critica lumii-științei, adică a științei înseși în măsura în care ea nu cunoaște decât această lume care este a sa, nu a arătat oare că idealitățile matematice la care abordarea galileană reduce ființa lucrurilor pentru ca, smulgând-o singularității inefabile și dispariției ființei sensibile și individuale, să o înfățișeze dimpotrivă ca pe o ființă-stabilă și recunoscută de către toți, o ființă în sine și obiectivă, că aceste idealități așadar, departe de a scoate din joc subiectivitatea și a ne scăpa de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea că o aveau mesajele lui de pe net. Se simți pentru o clipă tentat, de aceea, să închidă mai înainte ca ea să-i răspundă, dar n-o făcu, dornic să audă glasul ei cristalin și având ceva din tandrețea inefabilă a unei mângâieri pe obraz: Alo?... Sunt eu..., Bart. Te-am căutat ca să văd dacă n-ai pățit ceva... Nu te supără, sper?... Ce să pățesc și de ce să mă supăr? veni cu dezinvoltură si umor răspunsul ei. Nu mi-
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
mai ales; luna plină mâncată jur-împrejur de vârcolaci; peștii care sar pe mal; laptele care brânzește de cum e muls. Dacă pisicile albe fătau pisoi negri, nu mai era nici o scăpare. Târgoveții, aproape toți, știau ceva prevestitor, descifrau alfabete inexistente, percepeau inefabilul: o luau înaintea naturii și a lui Dumnezeu; trăiau cutremurul de când se pornise zvonul. De când fusese oprit orologiul. Dintodeauna, dar nu-l simțiseră: vibrația Cuvântului dintâi îi atingea de-abia acum. Ar fi fost cum nu se poate mai nimerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]