364 matches
-
trece le scapă un gest ori o privire de admirație. Bună seara! se oprește Doris la numai un pas de cei doi. Cînd studenta întinde mîna, Mihai se grăbește să o prezinte, atingîndu-i brațul, ca un semn discret: Lidia Olteanu, ingineră, spune el. Urmează un schimb de păreri despre spectacol, apoi, retrăgîndu-se împreună spre locul de unde a venit, Doris prezintă o familie în vîrstă, muzicieni, prieteni de-ai mamei sale. Cînd prinde un moment de neatenție a studentei, preocupată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
vecin din bloc i-au dat drumul la gaze și când omul a aprins lumina... de aici bulina. Echipa trimisă la consolisarea blocului a constatat cu stupoare că peste noapte le-a dispărut macaraua și nimeni nu văzuse nimic... iar inginera de la fier vechi a ajuns la camera de urgență după ce trei bătrâne au izbit-o cu capul de brațul unei macarale, pentru care acestea din urmă ceruseră un preț mult peste cel al pieței. În fine, nu neg că or
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
să urle. — Ce s-a Întâmplat? strigă Norman. — S-a defectat echipamentul! — Care echipament? — Nu mai reușim să deconectăm blestemata asta de alarmă, țipă Barnes. S-a declanșat și nu mai putem s-o oprim! Teeny... — ... Se repară, domnule! Masiva ingineră stătea chircită În spatele computerului. Norman Îi observă curbura lată a spatelui. — Deconectează odată blestemăția aia! — O deconectăm, domnule! — Oprește-o! Nu mai aud nimic! „Ce să audă?“ se Întrebă Norman, apoi Harry intră Împleticindu-se și se ciocni de Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
primit în ziarul “Vremea” din 15 ianuarie 1993, apreciindu-mi-se gestul meu drept nobil, dar fiind sfătuit să nu plec, pentru că este riscant. Nu am renunțat. în mai 1993, într-o călătorie făcută de la Chișinău la Iași, am povestit inginerei Aglăița Vasilos, care avea drum spre România, de acest drum pe care aș vrea să-l fac. Pe loc a spus că vrea să meargă, ulterior a mai vorbit cu alte două persoane pe nume Valentina Căldare, inginer la Fabrica
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
aerul de dimineață. "Mă bucur să vă cunosc. Sunt activista de la județ, trimisă să-mi bag nasul în treburi la care nu mă pricep", spune Zinzin strângând mâna celeilalte femei. "Sunt bucuroasă să cunosc o activistă atât de distinsă. Sunt inginera agronom". În fond, nici nu am nimerit atât de rău", își spune Zinzin. Putem face o mică vizită la grajduri până femeile vor pune masa", spune neocolonialista îndreptându-se într-acolo. Le arată șirurile de vaci, mulse, țesălate, îi informează
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai mulți. Trei inși. Acum tot băut. Viol la fete care erau mai răsfățate și nu puteai să le agăți, le luam cu vorba. Erau și din ale lalte, de la sapă, dar astea erau cu tac-su croitor, mă-sa ingineră și erau cu pretenții. Astea țineau nasul pe sus și nouă nu ne plăcea, atunci ne îmbătam, dădeam cu ochii de ele și le luam poștă. Cică nu arătăm bine, că suntem golani, că aia, mai multe. M-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Indianapolis. Mă întorc la Thanksgiving. Desigur, am migrat și noi în această zi însemnată a Americii. Am migrat în pădurea Mariei. Ne-am adunat acolo Carmen Popescu, Adi și cu mine și Liusia Bucur de la Moscova, via Baton Rouge, Luisiana, ingineră de industrii grele, cu o siluetă impecabilă, vorbind o română slavizată ca accent și cu firești amestecuri engleze în vocabular. Liusia este realmente un personaj. O femeie liberă. Mama fiicei ei, Maria. Crescută în comunismul care împingea femeile spre demonstrații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Ștefan, zis Fănică... trăise cu Laura, mititica pentru care își tot trăgeau pumni amatorii, apoi, scurt, cu Nora, apoi se însurase, surprinzător, cu Salomeea, fecioara uscată, căreia i-a turnat rapid doi miopi rotofei, apoi o părăsise, pentru o tânără ingineră handbalistă, frumoasă, masivă, lascivă, apoi, apoi nu se mai știe. Fănică vanitosul, harnic, eficient. O fi reușit, cine știe, să-și valorifice calitățile. Da, nu se văzuseră din tinerețe. Iși aminti de Gafton și de doctor și de Tolea, lunaticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gări somptuoase, la Brașov: vino cu mine la mare, două săptămâni. Fricosul nu a răspuns, dar știa că nu va mai putea evita multă vreme... Toamna nu s-a mai putut abține, i-a telefonat, fie ce-o fi. Răspunse inginera Silvia Isabela, sora mai mică: Ira se măritase. Când cum de ce... ei, da, i-a venit ei, așa, dintr-odată, parcă voia să scape de ceva care o urmărea. Prietenul unei prietene, doctorul Bănățeanu, da, a cerut-o, ea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
continuă să scrie denunțuri tot mai țicnite, deși nefericitul a murit de mult în închisoare. Iat-o și pe astălaltă: ochi somnoroși, imenși, cozi grele, negre, rochie de călugăriță. Florăreasă, dansatoare, filatoare, ce-o fi țigăncușa asta magnifică... Nicidecum, e ingineră! Șefă de promoție, electronistă, mândria cartierului, veselă, frumoasă, sfântă, măritată cu un coleg inginer, trimis pe doi ani în Siria. Așteptare cu lacrimi și lacăt, revedere disperată: bocet, giugiuleli, țipete. Soțul gras și guraliv nu rezistă interogatoriului, recunoaște, glumeț, rătăcirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că-i pusese pe urmă pe cineva, dar încă nu reușise să afle cine-i. „O fi din ăștia noi“, gemu scârbit. „Are Facultate și-i pune să stea să raporteze cu cine mă regulez!“ Ultima dată, în povestea cu inginera de la S.T.C.L., umbra avusese bunul simț și-l prevenise. „Tov. Goncea, am sarcina să vă filez. A ajuns la șefu problema cu toar’șa Lelia și n-am ce face. Se știe. Eu stau și vă aștept pe colț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întâlniri. Zeci și zeci de dosare adunase Goncea cu hârtiile lui Obănceanu, pe care de cele mai multe ori nici nu le mai preda mai sus. Le folosea doar la sintezele trimestriale sau anuale. Se rezolvase și atunci, fără probleme, povestea cu inginera. „Încă trei-patru file la dosar“, zâmbi, scoțându-și cutiuța cu „Urso“. De câte ori avea nervi, doctorul Wintris îi recomandase „Urso“. Decongestionează bila. Apăsă nervos pe butonul interfonului. De cealaltă parte a ușii, sergentul Pungă luă poziția reglementară. „Da toa’ maior. ’Nțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
redacția ziarului județean Victoria socialismului. Zâmbi înduioșat. Nu se gândise niciodată să aprindă o lumânare la crucea aceea. Și trecea aproape zilnic pe acolo. În zori, mai ales, când o ducea pe Gina acasă. Spre niciunde După moartea lui Stelian, inginera Valentina Lazarovici simți cum înmugurește. Nu imediat. Cam după un an, după ce-i făcu mai toate pomenile se simți îmbobocind. Era în baie. Își făcea toaleta de dimineață. Se pomeni dintr-o dată cum șuvoiul de apă de la duș nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
strada paralelă și m-a condus acolo ( fiind cu mașina). Directorul era un ardelean get-beget. Mi-a plăcut de la Început ( cred că plăcerea a fost reciprocă). Secretara a fost cea care ne-a făcut cunoștință: „Domnule director! Iată o tânără ingineră, repartizată la noi, care e gata să izbucnească În plâns!” După o scurtă prezentare, mi-a spus că mă așteaptă Într-o audiență, a doua zi dimineața, la ora 8.00 ( ora sosirii mele era destul de târzie, se Însera...). În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și eu prin acea noapte ucigătoare, cutremurătoare. Ți-am zis că s-a mai îngrășat... nu ți-am zis? Și, pe urmă, nu știu cum naiba face, dar s-o vezi ce repede slăbește la loc... Stați cu ochii pe ea, tovarășa ingineră, că tare mai e secretoasă și nici cu noi nu stă la masă, în cantină... Cu fata asta e ceva. Nici nu știu cine a angajat-o, eu atâta am aflat, că Mitică al meu l-a sunat pe Ilie, văru-său, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fac ceva grav“, le auzea boscorodind la bandă, sigure că nimeni nu stă să asculte... „Și-așa-l refuză la export, ce-am să fac acum, să nu dau o bucată de cărniță la copii?!“ Și așa zicea și tovarășa ingineră în gândul ei, închizând ochii de fiecare dată când dădea din greșeală buzna în câte un vestiar și o surprindea pe câte o muncitoare în timp ce tocmai strecura piepții ăia nefiresc de mari sub fustă. „Mare grijă, Tanțo, să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
înghețat și un bărbat dacă le-ar fi auzit. Rodicăi îi era rușine, zâmbea tâmp și își căuta fâstâcită de lucru, ascunzând roșeața din obraji în vreo hârtie de-a ei, pe care o găsea brusc prin buzunare. „Tovarășa asta ingineră e o comoară“, ziceau muncitoarele, „mare păcat că e fată bătrână...“, bârfeau în pauza de masă leorcăind supa adusă la borcan. „Eu sunt mulțumită“, o auzea pe Tanța. „Timpul trece, leafa merge. Și mai și pică ceva, de-oi putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
bucăți cred că îmi ajung. Îi dau trei și portarului, închide ochii nea Petrică, băiat de comitet“. Oare de aceea se îngrămădeau toate la schimbul trei, lăsându-și copiii să doarmă singuri și uitând de bărbații lor? „Ce credeți, tovărășica ingineră, că sunteți ca și fata mea, acum trebuie să știi și mata cum e cu bărbații ăștia, că al meu stă numai la bufet, iar pe urmă s-a mai și dus cu unul din bloc la meci, pe stadion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ciorap roșu. Așa, și tu, Maria, ăla galben. Pui halatul albastru. Perfect. Ești un tricolor frumos. 1, 2, 3 și! «A venit aseară mama, din sătucu-i de departe...» Nu plângi, nu-i așa?“, întrebă Rodica. „Cum să nu plâng, tovarășa ingineră, că-mi aduce aminte de mama. Să mă vadă ea pe mine acum, unde am ajuns...“ Uite, e și tovarășa Maria aici, hai, fetelor, puțin antren. S-o zicem pe-aia cu «A zis mama ca mi-o da»“. „A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
apărut în fața ochilor. Era în juriul unui caraghios concurs de poezie. Vreți mai mult? A doua zi am deschis un ziar la-ntâm plare și am dat peste o cronică la o carte a ei de poezii (fiindcă ea nu era ingineră sau funcționară, cum o descri sesem eu în REM, ci poetă)! După ce, repet, nouă spre zece ani nu mai dădusem peste numele ei nicăieri... Vreți chiar și mai mult? Atunci trebuie s-o părăsim pe Nana și să vă spun
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
negricios, îmbrăcat ca un gentleman englez, care mergea plin de demnitate pe mijlocul trotuarului, venind dinspre Calea Victoriei. Dând ochi cu el, Sever îl salută cu un foarte respectuos "bună ziua, domnule profesor!", la care celălalt îi răspunse familiar cu un "salut, inginere!" și se opri puțin, ca să schimbe împreună câteva vorbe, apoi o porni mai departe cu pași măsurați parcă cu rigla și dispăru pe ușa facultății de matematică, iar Sever și Victor își văzură la rândul lor de drum. Cine era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-mi scuture ea zăpada de pe umeri. I-am zâmbit înțelegător inginerului, aproape îmi venea să-mi cer scuze pentru deziluzia cu care îl pocnise revederea cu Ester. Am zâmbit de câteva ori încurajator, „Înghite hapul, n-ai ce-i face, inginere, viața e mult mai înțeleaptă decât noi“. Și m-am lăsat dus pe calea pe care, odinioară, intrau pușcăriașii. Încă erau masive zidurile. Încă înfiorau trecerile dintr-o poartă în alta, pe sub grele bolți, pe lângă muri doar în parte dărâmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din Libia. Marcu Eugen îi va oferi flori, va fi sărutat. Pentru asta, se află de douăzeci de zile în cantonament, perfect izolat, supus la toate analizele medicale. Hrana, mâncarea, somnul, strict supravegheate. Nu poate fi vizitat !, se vaietă mama, inginera Marcu Sidonia. Ortansa ascultă, înțelegătoare, fără comentarii. Târziu, doamna Mitulescu l-a întrebat despre scurtul concediu, dacă s-a refăcut. Răgaz difuz, inginerul A.P. plutește parcă în gol. Lucian nu ridică privirea de pe hârtii. Se deplasează din când în când
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un așa bărbat îmi place“... Înainte de a pleca, A.P. își avertizase colega : „M-a întrebat Șeful dacă am prevăzut sesizoare pe rețelele de drenaj. Vezi că s-a apucat să verifice“. „Eu am uitat, proiectul meu este deja gata“, mărturisi inginera. „Nu cumva să afle. Să nu mă vinzi, plătesc !“ Cât de exact memora Lucian toate cuvintele, deși păruse atât de cufundat în tratatul despre terenurile macroporice. — Mi-ai spus de multe ori că nu știi să eviți echivocul, nici nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
timpul“. Eram la câțiva metri. Gata să-ți spun că mai curând e o minciună decât o glumă. Nu mai făcea decât pauze scurte, pentru a-și regla respirația. Tonul devenise ferm, limpede, gândurile își găseau expresia fără întârziere. — Bună ingineră, asta mi-a și plăcut la ea. Simte ingineria, ca un bărbat. Nu ca celelalte, care fac doar față. Găsește soluții ingenioase, simple. Lucrează cu plăcere, precisă în calcule, fără pedanterie. De-aici și aerul de camaraderie loială. Atât de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]