415 matches
-
și parcurse cu pas lent întregul perimetru al insulei, Navigatorul-Căpitan indică o insulița care n-avea nici șaptezeci de metri diametru și care se înalță în unul din colțurile cele mai îndepărtate ale recifului. —O sa ne-ascundem acolo, spuse. În insulița aia? se miră Roonuí-Roonuí. Acolo nu-ncape nici Marara și, dacă ar încăpea, s-ar vedea. — Exact asta este ceea ce vreau să creadă, răspunse. Te-Onó n-ar bănui niciodată că într-un loc atât de mic se ascunde o navă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o ascunzi? — Demontându-o, punctă Miti Matái. Ei caută un catamaran mare, însă noi o s-ascundem o carena într-o parte și una în altă parte. Se puseră pe treabă, grăbindu-se mai mult ca niciodată. Traseră catamaranul pe plajă insuliței, unde dulgherul și ajutoarele lui separară cele două carene de puntea comună care le unea. Între timp, ceilalți oameni săpaseră două tranșee mari, lațe de patru metri și adânci de doi, astfel că, atunci când așezară carenele în ele, abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atunci când terminară, s-ar fi putut crede că uriașul catamaran și cei treizeci și ceva de ocupanți ai lui dispăruseră, ca prin minune, de pe suprafața pământului. Doar dacă cineva ar fi traversat înot largă laguna și ar fi pătruns în insulița ar fi putut descoperi - în caz că s-ar fi lovit de vreuna dintre carene - că acolo era ascuns un vas. Totodată, echipajul avu ocazia să evalueze daunele produse de temuții teredos, care încă nu erau majore, dar care ar fi devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu toate că nimeni nu a putut să verifice dacă în acest fel aveau să trăiască mai mult ori să devină mai înțelepți sau mai rezistenți la durere, cert este că, în acea noapte, se desfășura o neîncetatăși zgomotoasă activitate amoroasă pe insulița. Pahí-Vahínes reușiră cu greu să-și îndeplinească obligațiile excesive, desi Ihona și încă trei dintre fetele recent eliberate s-au arătat bucuroase să le dea o mână de ajutor. După experiență traumatizanta prin care trecuseră, cănd fuseseră tratate ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
poate de clar, și fără nici o posibilitate de discuție, că nimeni nu avea dreptul să le deranjeze pe cele care arătau că nu vor să fie deranjate. Cât despre prințesa Anuanúa, aceasta se retrăsese în cel mai îndepărtat colț al insuliței, cu fața spre ocean, și-și petrecea orele acolo, la umbră unui palmier, privind orizontul, ca și cum ar fi așteptat, în orice clipă, să vadă apărând navă salvatoare a adoratului ei Octar. Părea cu zece ani mai bătrână, cu ochii umflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o problemă care ieșea din atribuțiile lui. Probabil că Tané îi trimisese deja un ultimatum. Cand se convinse că totul era pregătit pentru a-i întâmpină pe Te-Onó, Miti Matái hotărî să se retragă în cel mai îndepărtat colțișor al insuliței, unde petrecu ore lungi, punându-și sufletul în pace în fața zeilor, pregătindu-se pentru momentul când ei vor decide să i-l ceară. El știa mai bine ca oricine că insulița aceea pierdută în ocean marca hotarul între cel de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se retragă în cel mai îndepărtat colțișor al insuliței, unde petrecu ore lungi, punându-și sufletul în pace în fața zeilor, pregătindu-se pentru momentul când ei vor decide să i-l ceară. El știa mai bine ca oricine că insulița aceea pierdută în ocean marca hotarul între cel de-al Patrulea și cel de-al Cincilea Cerc și că, din acel punct, nu-i era permis să mai înainteze. Poate că era vorba, așa cum îl asigura Tapú Tetuanúi, de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
depinde de astă. Îi privi cu atenție. Gândiți-vă bine dacă n-ați lăsat ceva care ne poate da de gol, fiindcă sălbaticii ăștia sunt niște vânători înnăscuți, obișnuiți să ia urma prăzii. În noaptea aceea, nimeni nu dormi în insulița, în parte datorită tensiunii la gândul că dușmanul se apropie, dar și pentru că încercau să-și amintească ce făcuseră în timpul de când sosiseră acolo. Din fericire, polinezienilor nu le place să pătrundă în interiorul insulelor, nici să se cațere pe crestele munților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a făcut, murmura pentru sine. Sau poate că e doar furios fiindcă lucrurile i-au ieșit pe dos... Cele două nave uriașe și cei aproape o sută de ocupanți ai lor se apropiau tot mai mult, iar cei aflați pe insulița erau perfect conștienți că, în orele care aveau să urmeze, se vor afla la mâna lor, căci, cu Peștele Zburător dezarmat și semiîngropat în nisip, n-ar mai fi putut nici măcar să încerce o fugă disperată. Dacă „baracudele“ îi descopereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cazul unei înfruntări pe mare. Pe cea mai înaltă culme a insulei se zăreau clar două santinele care scrutau fără încetare orizontul, iar Tapú Tetuanúi se întreba ce s-ar întâmpla dacă ar bănui măcar că se întâmplă ceva suspect pe insulița aceea, pe care aproape ca o aveau la picioarele lor, și dacă vreunul s-ar hotărî să coboare să verifice. Totuși, cei de pe Marara avuseseră suficient timp să se ascundă și nici de la acea înălțime considerabilă n-ar fi reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tufișurile care se ridicau chiar de la marginea plajei largi ce domină coasta vestică a insulei se ascundeau, la fel, două ambarcațiuni. Dar fu, în același timp, una din zilele cele mai tensionate și pentru femeile și bărbații înghesuiți sub nisipul insuliței, transpirați leoarca, sufocându-se din lipsă aerului care nu se hotăra să coboare prin crăpăturile înguste și suportând mirosul unor corpuri din care ieșea frică prin fiecare por. Nimeni nu dormi, nimeni nu mânca, aproape că nimeni nu bau, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dispăru în întuneric, RoonuíRoonuí și cei patru războinici se întinseră pe burtă pe o pluta rudimentara, care fuseseascunsă între tufișuri, si începură să vâslească, ajutându-se de mâini, în direcția insulei. Chimé din Farepíti rămase singur - teribil de singur - pe insulița. O lună uriașă, gălbuie, răsari la puțin timp după ce pluta ajunsese pe insulă. RoonuíRoonuí și cu oamenii lui trebuiră să se grăbească să se ascundă în desiș înainte ca astrul nopții să capete forță. O jumatate de oră mai tarziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ambuscadă pe uscat. Le ordona, așadar, oamenilor lui să se împrăștie în liniște pe plajă și să îi lase să treacă pe exploratorii de pe Marara, în caz că aceștia ar fi debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie, Chimé din Farepíti ținea sub observație plajă apuseana, atent la cea mai mica mișcare ce i-ar fi indicat că Te-Onó se hotărăsc să-și lanseze navele. În acest caz, misiunea lui era pe cât de simplă, pe atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost vizibil de pe Marara și le-ar fi indicat că trebuie să renunțe și să fugă. Focul ar fi fost un semn și pentru RoonuíRoonuí și cei patru tovarăși ai lui, care ar fi trebuit să se întoarcă imediat pe insulița, de unde catamaranul ar fi trecut și i-ar fi luat. Acesta era planul de urgență gândit de Miti Matái pentru a nu fi prins în interiorul lagunei de niște nave pe care le știa mult mai puternice decât a lui, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ocazia. Din fericire pentru el, isi dădu curând seama că Marara n-avea nici o intenție să se îndepărteze definitiv de insula. În ultimele raze ale lunii, o văzu încercuind insula, la mică distanță de barieră de corali, oprindu-se în fața insuliței care se ridică în extremitatea nordică, așteptând, fără îndoială, răsăritul, pentru a-și putea face o idee mai clară despre ceea ce-i aștepta pe uscat. După câteva minute, întregul peisaj se cufunda în beznă, iar Octar își convoca locotenenții pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă în cel mai scurt timp și în cea mai mare liniște. Roonuí-Roonuí rămase ascuns în apropiere până când se convinse de intențiile lor, după care se furișa până în locul unde îl așteptau oamenii lui, cu pluta. Ajunseră în liniște până pe insulița, unde îi aștepta Chimé din Farepíti, iar apoi plecară, cu toții, catre Peștele Zburător. —Vin? întreba imediat Miti Matái, în clipa când puseră piciorul pe punte. —Vin, confirmă Căpetenia Războinicilor, cu un zâmbet larg. În zori au să fie aici. V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai rămăsese până la răsăritul soarelui, nimeni nu reuși să doarmă nici măcar un minut la bordul Mararei. Tapú Tetuanúi și cu Vetéa Pitó se așezară lângă Chimé din Farepíti și îl felicitară pentru curajul pe care il dovedise rămânând singur pe insulița, deși știa că, dacă ar fi fost nevoit să aprindă focul, s-ar fi aflat în mare pericol de a fi capturat de către Te-Onó. N-ar fi reușit niciodată să mă captureze, răspunse acesta ferm. Miti Matái planificase totul foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
spus că ne-am rătăcit și tu te jurai că ajungem la izvoarele râului Napuari. — Râul Napuari e la Vest , le arătă el; trebuie să vă întoarceți pe canal și să vă abateți din drum când o să dați peste două insulițe gemene. O luați pe gura din stânga... — O săptămână pierdută! se văicări negrul, numitul Rafalo. O săptămână! Și ploile sunt aici, după colț... Cristo, cârmaciul, privi laguna cu un ochi critic. — Nu te plânge, mormăi el. Poate că-i mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se alarmă când își dădu seama cât de mult se îndepărtase de mal. În lagună erau pirania și câteodată o vizitau anacondele și caimanii din mlaștina învecinată. La vreo treizeci de metri, un teren cu mangrove se întindea precum o insuliță singuratică și înotă într-acolo. Se cățără cum putu pe șubredul refugiu și se instală într-un colț, cu picioarele în apă. Pe malul îndepărtat, lângă colibă, Piá stătea în continuare nemișcată cu tunica ei albă și părul ud. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu metru, cu un nesfârșit efort, trebuind să se odihnească des, agățându-se de o ramură ca să nu piardă în câteva minute strădania de ore întregi. La primele umbre ale înserării, se lăsă să cadă sleit de puteri pe o insuliță și dormi acolo fără hamac și apărătoare de țânțari, căci nu avea unde să-l atârne pe primul, nici nevoie - din pricina adierii - de a doua. Și așa, o zi, și încă una, și a treia, până când, cu ultima rază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-și dezmorțească picioarele, aproape nemișcați. Apoi, la cinci și jumătate după-.amiază, cu o jumătate de oră înainte ca soarele să se ascundă cu o punctualitate de cronometru și ca noaptea să cadă peste selvă și peste râu, căutau o insuliță fără țânțari sau o plajă liniștită și acolo își ridicau tabăra și luau o cină frugală. Ceva mai mult de o sută de kilometri în linie dreaptă despărțeau Santa Marta de Misiune, dar nenumăratele meandre ale râului San Pedro, curenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de două sute de metri. Zidul de vegetație tăia priveliștea și, cu timpul, se pierdea noțiunea de depărtare, se uitau întinsele câmpii, imensitatea oceanului și linia orizontului sub care se ascundea soarele. Marea! Poate că ar fi fost fericit pe o insuliță în chip de modern Robinson voluntar. Poate că și-ar fi găsit norocul ca navigator solitar, făcând înconjurul lumii la bordul unui hodorogit velier de cabotaj. Poate, dar, deși marea îl atrăgea, aceasta nu avea misterul selvei, nici cântatul păsărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de femei. Comandantul era Hannon, care a descris călătoria în Periplus Hannonis. Hannon ne-a lăsat în cronicile lui o informație importantă. „La capătul golfului numit Cornul Sudului (Guineea), era o insulă cu un lac, și în interior, o altă insuliță, unde se aflau oameni sălbatici. Cea mai mare parte erau femele cu trupul păros și interpreții le-au numit gorile. Pe masculi nu i-am putut ajunge din urmă atunci când i-am urmărit. Am capturat trei femele pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
armată de saca-saiya mâncând petele de grăsime de pe pantaloni, viermii și gândacii, iar acum sunt înfometați și îndrăznesc să se pună cu tine. Mă auzi? Îndrăznesc să se pună cu marele Amazon. Îi vei lăsa să te biruie? Căută o insuliță în mijlocul curentului, săpă o groapă adâncă fără alt ajutor decât maceta, depuse cadavrul indiencei și îl acoperi cu pământ și lemne groase, pe care le aduse de pe mal, ca să împiedice caimanii sau jaguarii să devoreze rămășițele Piei. Navigă apoi încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Florile izbucneau din mijlocul unui strat de anghinare sau țîșneau ca niște flăcări din umbra pomilor. Dincolo de livadă, grădina se pierdea Într-un fel de cîmp, străjuit de un rîuleț ce forma un iaz murdar, În mijlocul căruia se Înălța o insuliță cît o masă de biliard. Aici, pe malul iazului, Digby dădu peste maiorul Stone. La Început Îl auzi numai: niște mîrÎituri furioase, ca ale unui cîine care visează. Digby coborî povîrnișul ce ducea spre apa neagră a iazului și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]