9,535 matches
-
fac una dintre acele legături trainice dintre trecut și prezent. Eugen Simion a explicat foarte clar, atât în prefața primului volum, cât și cu alte ocazii (în presă sau în emisiuni televizate), necesitatea unui asemenea fapt cultural râvnit din perioada interbelică. Manuscrisele nu mai pot fi consultate datorită deteriorării lor și riscului de distrugere, pentru că - afirmă Eugen Simion - "aceste foi îngălbenite de timp sunt fragile ca niște frunze uscate". Multiplicându-le prin facsimilare, se realizează cel puțin două scopuri: salvarea manuscriselor
Manuscrisele eminesciene în facsimil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11675_a_13000]
-
o dorea, pe bună dreptate - i-a lipsit. Mai ales în cultura franceză, deși fusese tradus și publicat în Franța (Ed. Gallimard). Pentru Adrian Marino, crescut și nutrit, ca orice om de cultură român (mai ales cei activi în epoca interbelică) în cultul Franței, faptul că nu a fost admis - nici înțeles - în Franța a fost o deosebit de tristă deziluzie. Iată de ce atunci cînd, în finalul "autobiografiei spirituale" declară solemn "trebuie să cultivăm spiritul de demnitate, mîndria și respingerea oricărei încercări
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
influențat decisiv evoluția istoriei artei în România în primul rînd prin fondarea, în 1941, a Institutului de cercetări în domeniu, George Oprescu este probabil cel mai important colecționar român de artă. Evenimentul artistic atestă pregnanta cu care intelectualitatea din România interbelică era ancorată, la cel mai înalt nivel, în lumea culturală europeană: Colecția Oprescu, constituită în anii '30, provine din achiziții de pe piața pariziana și mai ales londoneză și este compusă în mare majoritate din desene italiene din secolele XVI-XVIII. Sursele
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
comune", "infamie", "autorul tautologiilor, cacofoniilor", "idei vermiculare", "vacuitate desăvîrșită", "idee trivială", "instrument de corupție publică", "pericol social", "penurie morală" etc. Oricum, schimbul injurios de replici dintre cei doi scriitori nu a depășit cu mult nivelul uzual al polemicilor din presa interbelică românească. Și totuși, în 1941, Dan Botta susținea că, "în ultimul an", Blaga ar strînge "probe", "în vederea unei acțiuni juridiciare împotriva mea". Botta se simte "provocat de d. Blaga" și îl amenință public: "Acest domn va avea să răspundă neapărat
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
autorului sau publicate sub formă de interviuri. Chiar dacă istoria curge ca o poveste, Vladimir Tismăneanu este întotdeauna lucid, vigilent, iar întrebările pe care și le pune sunt de cel mai mare interes pentru cititor. O revelație paradoxală referitoare la perioada interbelică este aceea că, în pofida nivelului de sărăcie din țară, a existenței unei clase politice corupte și a popularității imense pe care o dobîndiseră scriitori de stînga precum André Gide, Romain Rolland sau André Malraux, comunismul a găsit mult prea puțini
Once upon a time... by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11667_a_12992]
-
publicarea studiului meu imagologic "Noi" germanii "noștri" care a cuprins răstimpul de la primele ecouri despre germani în spațiul lingvistic românesc până la intrarea țării în primul război mondial și pe care intenționam să-l continui cu o privire cuprinzătoare asupra perioadei interbelice. încât, printre altele, am purces și la o cercetare, pe cât am putut mai amănunțită, a rapoartelor trimise superiorilor lor de către diplomații germani acreditați la București. în aceste circumstanțe, m-am pomenit pus în fața unor documente ce priveau nu numai oameni
În arhive diplomatice germane Nichifor Crainic by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11678_a_13003]
-
zisei "eliberări", adică al ocupației sovietice, nu mai apărea aici în sunete de fanfară, ci cu o surdină realistă. Apologia individualismului și a nonconformismului, dramele eterne ale adolescenței formau substanța acestui roman, scris cu mînă sigură. Viața de provincie ardelenească interbelică lua forma unui paradis pierdut. în Setea, cu toate că unele pagini îl mai amintesc pe autorul Străinului, domesticirea a progresat cu pași uriași: locurile comune ale propagandei oficiale se etalează aici fără jenă. Prozatorul încerca un pariu absurd, pierdut din plecare
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
neglijabilă trebuie să fi avut, mai cu seamă după '48, criteriul ideologic (Istrati a fost, cum știm, unul dintre primii intelectuali de stânga care a vorbit despre abuzurile stalinismului). Și argumente s-ar mai putea găsi. În cazul criticilor noștri interbelici n-ar fi exclus, de pildă, să fi funcționat o anumită prejudecată legată de formula așa- numitei (mai târziu!) literaturi de consum. Oricum ar fi, aspectul care - în mai mare măsură - poate să stârnească perplexitate este succesul extraordinar înregistrat în afara
Simpozion Panait Istrati la Roma by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/11733_a_13058]
-
1929, N. Steinhardt a fost, după cum se știe, elev al prestigiosului liceu (între 1922 și 1925 în cursul inferior, iar între 1925 și 1929 în cursul superior). Este liceul care a produs, probabil, cea mai mare parte a elitei culturale interbelice: Mircea Eliade, Constantin Noica, Alexandru Ciorănescu, N. Steinhardt, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu, Barbu Brezianu, Traian Lalescu, Grigore Moisil, Alex. Elian, Radu Sighireanu ș.a. La celălalt capăt al "buclei" istorice să menționăm că majoritatea acestor
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
să facă obiectul unor disocieri de finețe. Nimic nu se acceptă sau se refuză de plano, totul trebuie recitit. De fapt, întreaga discuție, încheiată de Marius Chivu cu o scurtă luare de poziție despre revirimentul "minorilor", al manieriștilor, din anii interbelici pînă în zilele noastre, se încheagă într-o "campanie" pentru comentarea avizată, pentru lectura chițibușară, pentru "structuri" care să înlocuiască părerile pe deasupra, pasionale, nu (tocmai) principiale... ...Prietenii dincolo de canoane Tot despre "structuri" (de multe feluri...), dar altcumva, e vorba în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
Poeziei (cu majusculă) de care se agață cu patos de învățăcei. Astfel procedează Nichita Stănescu, protestând, prin evlavia în fața unor icoane lirice (Eminescu, Ion Barbu), împotriva rudimentarului realism socialist. Apărut după un deceniu de neomodernism cu fața îndreptată spre modelele interbelice, Ion Mircea se regăsește integral în acest stil înalt, oracular, pe care-l prelungește în componenta orfică a poemului. Întreaga antologie intitulată Pororoca merge în sensul indicat prin metafora ei constitutivă. Așa cum apele Amazonului se întorc, o dată pe an, către
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
nu s-au aplecat niciodată cu seriozitate asupra cărților cu tematică erotică - deși toată lumea le citea cu nesaț pe sub masă - iar îndrăznelile lexicale și de viziune ale unor scriitori au făcut, în epoci diferite, obiectul unor procese răsunătoare. În perioada interbelică (considerată încă paradisul democrației românești), poetul suprarealist Geo Bogza a devenit chiar primul caz de scriitor condamnat și închis la Văcărești pentru vina de a fi scris "literatură erotică". Ceea ce atunci părea a fi atît de scandalos, a devenit unul
Biblioteca roz a literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11761_a_13086]
-
ciudate, semn de moarte, dar semănînd așa bine cu viața, atît de roșie și de sănătoasă... Un traumerai, un vis piano, zguduit des de convulsii dar lăsînd, la trezire, o neverosimilă stare de bine. Nu-ți revii, din micile cărți interbelice ale unui "ascuns", din spița băutorilor de absint, cu apăsare grea pe piept. Poate doar cu un fior electric de reverență pentru frumusețea coruptă, pentru echilibrul atît de delicat dintre normalitate și nebunie, pentru moartea cu gust de acadea. Portretele
Kinderscenen by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11763_a_13088]
-
Buzași): V. Voiculescu (tot cu 16), Ion Pillat (cu 12), Radu Gyr (7), Lucian Blaga (19). Aceștia, împreună cu Aron Cotruș (9 poeme), ocupă, pe bună dreptate, aproape jumătate din antologia lui Ion Buzași (p. 173-307). E segmentul temporal, corespunzător perioadei interbelice, și doctrinar, al vocației spirituale consacrate în exegeza noastră critică, cel mai bogat și mai compact. O reticență explicabilă există față de Tudor Arghezi (din poezia căruia Ion Buzași reține numai trei poeme), nu pentru că se situează în afara grupului omogen de la
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
Testamentul poetului (publicat în România literară, nr. 47 din 2004), dezvăluie un cuvios nebănuit. Poezia posteminesciană e bine reprezentată prin: Șt. O. Iosif (6 poeme), Al. Vlahuță (3), G. Coșbuc (13), O. Goga (11). Despre generoasa reprezentare a poeziei religioase interbelice am vorbit anterior. Singura observație pe care aș face-o e că, la Radu Gyr, Ion Buzași merge prea mult spre politic, ca și în cazul lui Andrei Mureșanu, forțând nota. Cu patru poeme de Vasile Militaru se încheie perioada
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
am vorbit anterior. Singura observație pe care aș face-o e că, la Radu Gyr, Ion Buzași merge prea mult spre politic, ca și în cazul lui Andrei Mureșanu, forțând nota. Cu patru poeme de Vasile Militaru se încheie perioada interbelică. Din perioada contemporană, Ion Buzași reține numai pe Ioan Alexandru (cu șapte poeme). Axiologic, antologia e destul de omogenă, cu mici depresiuni, acceptabile. Nu stau acum să discut ce-ar mai fi putut intra, căci Ion Buzași nu-și propune un
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
în parte, scrierile "masive" de secol XIX. Doamna cu veleități de vrăjitoare a trecut (pe mătură) pragul dintre veacuri, ajungînd figură de "povești" semi-halucinante, în care absurdul își dă mîna cu cea mai mișcătoare poezie. Delicate poeme în proză, cărțile interbelice ale lui Bonciu sau Fântâneru fac din proprietăreasa de altădată, cu maniile și cu firea ei cicălitoare "suportul" unor destăinuiri dezordonate despre chiriași niciodată grăbiți, trăind într-un soi de noctambulism maladiv. Aceeași linie o continuă, în volumul publicat în
Roman de mistere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11812_a_13137]
-
de valori după schimbarea de regim din decembrie 1989. Firește, toate aceste discuții despre revizuiri au drept țintă prioritară ierarhiile literare constituite pe criterii preponderent politice în perioada comunistă. Rareori sînt supuși analizei și scriitorii "clasici". Canonul impus în perioada interbelică își menține intactă valabilitatea. A existat, firește, dezbaterea organizată de revista "Dilema" în jurul actualității lui Eminescu, dar aceasta s-ar putea cu greu încadra în categoria "revizuirilor". Dincolo de iritarea unora și adulația altora, nu prea s-au auzit glasuri care
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
se reține prestigiul suprem al conceptului de viață, ecou, orice s-ar spune, și al "trăirismului" generației 1927, formate sub pulpana conservatorului sui generis care a fost Nae Ionescu. Iată cum fibra vechimii se racordează la curenții înnoitori ai găndirii interbelice. De altfel Alexandru Paleologu are cuvinte de comprehensiune și prețuire la adresa mult hulitului "filosof-mit", conform formulei lui G. Călinescu: "Despre Nae Ionescu se spunea că a fost sofist. Dom' le, Nae Ionescu a fost o mare inteligență. Sofist? Și ce
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
I. Țuculescu, I.Popescu-Negreni etc., dar mult mai puțin prezent în spațiul public decît aceștia, Aurel Vasilescu suportă în întregime dezavantajele generației, dar nu se bucură de nici unul dintre avantajele ei. Faptul că el prelungește în plină contemporaneitate solida formație interbelică, rigoarea morală și instinctul demnității care l-au ferit de complicități și l-au apărat de compromisuri, profesionalismul indiscutabil și vigoarea artistică a unei opere care va oferi mari surprize, nu i-au fost, pînă acum, de nici un folos în
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
temperamentul pictorului. Din păcate, numele său este astăzi mai degrabă necunoscut, din cauza modestiei și autoexigenței artistului. O altă pricină o constituie dorința sa de a nu face concesii regimului comunist față de care a avut o atitudine de respingere. In perioada interbelică fusese profesor la Liceul Mănăstirii Dealu iar după război trecuse la Școala Tehnică de Arhitectură unde l-a avut ca elev pe Horia Bernea și pe mulți arhitecți însemnați de astăzi. Căsătorit cu o urmașă a familiei Movilă din Tara
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
l-a avut ca elev pe Horia Bernea și pe mulți arhitecți însemnați de astăzi. Căsătorit cu o urmașă a familiei Movilă din Tara Românească, verișoară cu Mircea Vulcănescu, Aurel Vasilescu era un om al unei alte lumi. In perioada interbelică fusese profesor particular al copiilor istoricului Ioan C.Filitti și în casa lui Constantin Argetoianu. Funciarmente nu putea să adere la noul regim, ceea ce a avut drept consecință retragerea în intimitatea familiei - ca și în cazul multor altor intelectuali - și
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
Pictura lui Aurel Vasilescu cuprinde peisaje citadine, multe flori, portrete - între care poate cele mai reușite sunt cel al soției sale și cel al prietenului său, profesorul Gheorghe Marineanu - și este semnificativă pentru tradițiile cele mai valoroase ale picturii românești interbelice. Are ceva și din Nicolae Dărăscu, uneori aduce și cu Marius Bunescu, cu Lucian Grigorescu sau cu Eustațiu Stoenescu, dar este o altă pictură, reflectând individualitatea unui artist al cărui nume nu îl întâlnim, din păcate, în istoriile de artă
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
pictură, reflectând individualitatea unui artist al cărui nume nu îl întâlnim, din păcate, în istoriile de artă. Intr-un recent apărut dicționar al artiștilor români dintre 1890 - 1945, alcătuit de Mircea Deac, figurează ca participant la Saloanele Oficiale din perioada interbelică, dar nu beneficiază de o fișă biografică. Majoritatea covârșitoare a tablourilor sale se află în colecții particulare și poate că acest fapt a contribuit la puțina cunoaștere a pictorului și la și mai redusa lui mediatizare. Un film documentar a
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
meu în alte zone ale criticii, mai liniștite, mai depărtate de rumoarea prezentului“. Și nu sînt vorbe de clacă, dacă avem în vedere studiile ce le-a consacrat pe parcurs unor Costache Negruzzi, Ion Ghica, I. L. Caragiale, precum și cîtorva scriitori interbelici. Și atunci? Care e, pînă la urmă, „adevărul“? „Adevărul“ literar-moral al acestui critic ce are aerul a se dezice de darurile sale vădite în contul unor aspirații bovarice! Sub raportul tehnicii critice, putem indica o adaptare din mers la cotitura
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]