1,213 matches
-
celălalt, la fel cum Orfeu o dorea, o căuta, o aștepta pe Euridice. Dorul nu este numai un sentiment al așteptării, ci și o tendință, o aspirație profundă a spiritului, de refacere a unității persoanei prin Întâlnirea reciprocă În planul interiorității sufletești cu celălalt. În felul acesta, dorul devine o aspirație a completării, a plenitudinii reciproce a două persoane În planul interior al acestora. Este semnificativ faptul că moartea, care suprimă existența fizică, corporală, ca prezență obiectivă În lume a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată. A fi prezent, Înseamnă a te surprinde pe tine Însuți În interioritatea ta sau, altfel spus, a lua cunoștință despre tine altfel decât ca trup. Opusul prezenței este absența. Ea implică sau conduce către singurătatea exterioară (a fi singur prin absența celorlalțiă sau la Însingurarea interioară (a fi lipsit de sine sau
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat. Trebuie ca acest eveniment să fie reprezentat În câmpul conștiinței mele ca o dublă trăire, obiectiv-externă, În lume, prin trupul carnal, și subiectiv-afectivă, În interioritatea mea sufletească. Orice prezență fiind o Întâlnire, În sensul de „a-fi-Împreună-cu”, presupune, așa cum am spus câteva etape, și anume; aă Așteptarea unei Întâlniri cu un loc, un obiect, o persoană. Este o etapă de pregătire care poate fi planificată anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dintre un Eu și un Tu ca o relație bazată pe iubire. Iubirea este sentimentul prin care Îl primești pe celălalt În tine, iar celălalt, la rândul său, te primește În el. Se stabilește, În felul acesta, o stare de interioritate reciprocă În care două Euri diferite se Întâlnesc, fără Însă a se confunda. Ele se susțin, se completează reciproc. Dar pentru ca relațiile lor să fie durabile, este nevoie de un al treilea, de un El la care, atât Eu, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ex meis, M.T. Ciceroă. Littré Îi dă următoarea definiție: „Cel care este interior și esențial”, sau „Ceea ce este În adâncul sufletului. Sentimentul intim al conștiinței sau, pur și simplu, simțul intern”, În fine, „nevoia unirii intime”. Intimitatea este relația de interioritate reciprocă care se stabilește Între persoane. Prin aceasta ea depășește, adâncește și completează Întâlnirea. Întâlnirea este o relație strict exterioară, sensibilă, Între persoane. Intimitatea este o relație interioară, sufletească, care se stabilește Între două persoane. Întâlnirea rămâne un fapt empiric
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
intimitatea este o relație subiectivă, interioară, o experiență sufletească. În cazul intimității, Eu Îl simt pe celălalt În mine și concomitent am sentimentul că, la rândul meu, și Eu sunt În celălalt. În morala creștină, acest aspect al intimității, al interiorității reciproce este afirmat adesea de Iisus, care spunea „Eu sunt În Tatăl și Tatăl este În mine” (Ioan, Ev. 14, 10Ă. Această relație de intimitate este realizată prin iubire și adevăr. Tot Iisus le spune ucenicilor săi: „Nu sunt singur
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
relație de intimitate este realizată prin iubire și adevăr. Tot Iisus le spune ucenicilor săi: „Nu sunt singur căci Tatăl este În mine” (Ioan, Ev. 13, 32Ă. Intimitatea, În spiritul moralei creștine, este comuniunea prin iubire dintre două persoane. Această interioritate reciprocă descoperă adevărul, imaginea autentică interioară a Eului celor două persoane (D. Stăniloaeă. Intimitatea nu este numai faptul de a-l simți pe celălalt, ci și de „a-fi-Împreună-cu-celălalt-În-interior”. Din aceste considerente, intimitatea este acordul interior dintre două persoane, o relație
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În sensul că Eu mă recunosc În Tine și că Tu te recunoști În Mine. Este efectul unei intimități de durată, a unui acord care va remodela identitatea celor două persoane. Se șterge, se dizolvă oare identitatea personală, În cazul interiorității? Nu. La Început, fiecare face concesii ceiluilalt, favorizând astfel iubirea. Apoi, urmează acordul reciproc, dintre cele două Euri, un acord al identității fiecăruia. După o lungă perioadă de intimitate, impresia care se degajă este de unificare a celor doi. De
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând În interioritatea pacientului său, să descifreze problemele acestuia, conflictele, complexele, psihotraumatismele și să le lichideze printr-un act de cooperare inteligibil-explicativă cu pacientul, de clarificare, restabilind astfel starea de echilibru sufletesc a acestuia. Remarcăm, din cele de mai sus, că toate exemplele
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dar și prin sentimentele afișate de terapeut față de subiectul său. Cuvântul Își depășește, ca semnificație, rolul pe care-l are de obicei În comunicarea interpersonală. Cuvântul, În actul reparator terapeutic, este consolare, reparație, suport moral, Încurajare, având ca scop recrearea interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească curajul și Încrederea În forțele Sale, puterea de a suporta și de a depăși limitele suferinței. În cazul oricărei terapeutici, cuvântul este suportul care redă valorile morale pierdute. El este cel care Înlocuiește deznădejdea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
plan sufletesc și spiritual. Este un act de transcendență, o depășire a umanului limitativ și o unire cu divinitatea. Ea este o experiență ontologică și spirituală unică. Prin rugăciune Eu intru În relație cu divinitatea, pe care o primesc În interioritatea mea. Această Întâlnire dintre om și Dumnezeu este un act de unire mistică, care mă deschide, mă eliberează interior. Ea are un efect moral și spiritual purificator. Se poate vedea din cele de mai sus că orice act de intimitate
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interpersonale stau sentimentele de atracție, simpatia, sau sentimentele de respingere, antipatia. Prin acest aspect, esențial În relațiile interumane, Psihologia Morală dovedește calitatea de a explica Într-un fel particular acest tip de relație, dincolo de aspectele sale exterioare, intrând În sfera interiorității umane. Preferința interpersonală, dincolo de aspectele legate de experiența personală, mai are și o altă dimensiune. Eu sunt atras de anumite modele ideale sau, mai exact, de anumite persoane care reprezintă pentru mine modele idealizate, către care tind și cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Această din urmă formă de asociere se desface după realizarea scopurilor care au determinat-o. Prietenia adevărată are un sens profund psihologic și moral. Ea este apropierea și deschiderea mea către celălalt prin reciprocitate. Pentru G. Madinier, ea este o „interioritate reciprocă”. Spre deosebire de prietenie, camaraderia are În principal o conotație exterioară. Ea este o Întovărășire de circumstanță. Este un „a-fi-Împreună” Într-o anumită Împrejurare, mai mult sau mai puțin stabilă, și pe o durată mai mare sau mai mică de timp
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
din cetate, identitatea se mai păstrează numai prin speranța reîntoarcerii. Este o experiență sufletească dublă: afectivă și temporală. Rămâi legat, atașat de locurile și timpul pe care le-ai părăsit. Gândindu-te la ele și dorindu-le păstrezi cetatea În interioritatea ta sufletească, ca pe o ultimă insulă a speranței, a Încrederii revenirii acasă. Exilul, ca și alte forme de plecare din cetate sunt, În mod paradoxal, situații Închise ale vieții. Dacă viața În cetate Îți impune anumite constrângeri pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
realitatea, cu experiențele lumii exterioare, cufundându-se În sine. Se poate vedea, din cazurile de mai sus, că suferințele psihomorale se raportează atât la Întindere-spațiu, cât și la durată-timp, În planul conștiinței persoanei umane. Persoana le simte și trăiește În interioritatea sa, dincolo de experiența propriu-zisă a nebuniei, considerată ca boală psihică. Suferința psihomorală transferă problemele alteralității În planul conștiinței. În acest caz, alteralitatea, ca schimbare a naturii persoanei umane este resimțită sub două aspecte, care vizează atât spațiul, cât și timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aprioric naturii acesteia, anterior oricărei alteralități; În felul acesta pusă problema, tulburările psihomorale ne apar ca niște conflicte morale interioare care, violând valoarea persoanei, au pervertit-o. Putem accepta, ca explicație, cele de mai sus, doar dacă le raportăm la interioritatea noastră sufletească, considerată ca subiect pur, ca o experiență a simțului interior desfășurată În planul conștiinței morale. Prin aceasta, se face trecerea de la experiența suferinței trăite ca senzație, la reprezentarea transcendentă a suferinței ca analiză a conștiinței. Astfel, suferința se
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
necesitatea formării unor abilități la lideri în vederea exercitării diferitelor funcții (ce abilități sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor?). Aparent, între teoriile personologice și cele comportamentiste există o foarte mare asemănare deoarece, în fond, ambele pornesc de la persoană - e adevărat, unele de la interioritatea acestuia, altele de la „exterioritatea” persoanei. În realitate, diferența dintre ele este foarte mare. Iată câteva dintre aspectele care le diferențiază. În timp ce teoriile personologice accentuează importanța aspectelor stabile, statice ale persoanei în exercitarea activității de conducere (trăsăturile fiind însușiri psihice relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
încredere” etc. devin esențiale în motivarea oamenilor. 5) Depășirea nevrozelor organizației - autoarea crede că întreprinderea este „locul tuturor exceselor”, locul în care omul își pierde identitatea de sine, în care el trebuie să fie Superman, unde îi este afectată profund interioritatea; pe acest teren apar tot felul de efecte negative (anxietate, isterie, neadaptare, depresii) pe care managerul trebuie să le depășească. 6) Înțelegerea treptelor iraționalului. Dat fiind că o serie de fenomene (stresul - un formidabil detonator al iraționalului, deziluziile, fuga după
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
managerii lor iau o serie de decizii care îi privesc personal sau pe toți la un loc, ca grup sau comunitate umană, are loc un proces de evocare a unor alternative acționale pornindu-se de la indici ce provin din propria interioritate, din caracteristicile muncii, din ierarhia formală, din sistemul de recompense și sancțiuni, din caracterul interacțiunilor dintre șefi și subordonați etc. Importantă este nu evocarea în sine a acestor indici, ci influențarea și dirijarea procesului de evocare, astfel încât deciziile luate să
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
savantă. Afinități între lumea - și scriitura - „ciclului bănățean” și cele ale operei lui Ion Creangă au fost semnalate, pertinent, de mai mulți comentatori. S-ar mai putea adăuga și observația - sau ipoteza - că, în ultimă instanță, această exaltare a unei interiorități colective provine dintr-o dramă individuală, implicit a autorului, apăsat de presentimentul morții. Individul e nesigur, fragil și pieritor, în vreme ce colectivitatea e sau pare perenă. Extinderea introspecției la scara comunității poate fi interpretată și ca un procedeu de mântuire a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
literar al lui T. Se poate spune și că el a găsit o cale proprie ca să rezolve în chip viabil o problemă pusă, la un moment dat, de evoluția prozei moderne. Era nevoie de noi formule narative care, deschise către interioritate, să transgreseze limitele subiectivității individuale (ori pluriindividuale) și, în cele din urmă, depășind interiorizarea individualist-subiectivă (devenită la un moment dat un nou canon), să reia contactul cu realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări extrase din sfera concretului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
filosofice vizînd să facă inteligibilă viața socială, pot deci coexista în mod durabil. Din multe puncte de vedere, abordarea științei constituie o contrapondere a celei filosofice. Atunci cînd filosofia își află, în general, baza propriului discurs în cea mai profundă interioritate, știința își pune toată încrederea în exterioritate, cea pe care o găsește în rîndul faptelor. Filosofia este personală, știința este impersonală (Lacroix). Obiectivitatea e norma fundamentală ce condiționează organizarea comunitară a muncii științifice. Prin construc-ție, știința își propune să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
împărtășesc atitudinile „deținute” de el, și nu judecățile sau evaluările altora. i) Prin experiența clasei, facilitatorul trebuie să rămână mereu atent la expresiile ce indică sentimente puternice. Acestea pot fi sentimente conflictive, durere și alte asemenea, care sunt primare în interioritatea individului. Aici, facilitatorul caută să le înțeleagă din punctul său personal de vedere și să le comunice înțelegerea sa empatică. Pe de altă parte, sentimentele pot fi de mânie, dispreț, afecțiune, rivalitate și altele - atitudini impersonale între membrii grupului. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
repeziciune în fapte, tulburând ordinea firească a vieții. Ștefăniță însuși, ticluitor și înfăptuitor al unor răzbunări sângeroase, este ros de neliniște, încordat uneori paroxistic, în pofida aerului calm, sfruntător. Astfel, sursa dramaticului se află, de data aceasta, în mișcarea tulbure a interiorității, în frământările sufletești și, concomitent, în întâmplările aduse drept consecință în scenă. Acțiunea se precipită, schimbul de replici e iute, aspru, tăios. Doar câteva personaje mai păstrează, ca purtători simbolici ai unei moșteniri prețioase, lirismul sentențios din Apus de soare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
cu spații ale unei geografii reale. Trecerile își vor urma una alteia, consecutiv. Spațiul și timpul își păstrează întru câtva îngemănarea din sfera mundanului. Se poate avansa ipoteza că un discurs religios care favorizează reprezentările concentrice va pune accent pe interioritate și va surprinde lumile în sincronicitatea lor, în vreme ce un discurs care utilizează cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]