4,572 matches
-
câștig producătorii și fabricanții de știri deșarte. Se dă de pământ cu defunctul până îi sare capacul de la sicriu. Apoi, rudele decedatului sunt catalogate ca fiind niște oameni smintiți, dogmatici, pentru că nu a vrut să facă spectacol cu certuri și intrigi la priveghi. „Breaking news” trebuia însă să existe, să fie ofensiv în ceea ce privește exclusivitatea. Drept pentru care se inventează imediat „știrea” cu fiul nelegitim, născocită pentru a fabrica senzaționalul. Urmează circul cu scenarii, păreri, contre, lacrimi, învinuiri, blesteme etc. Există moderatori
„Breaking news” – prea mult, prea banal! [Corola-blog/BlogPost/94198_a_95490]
-
mențină demnitatea în fața agresiunii Bisericii Catolice. Cu rușii, lucrurile au mers mai prost deoarece nu mai aveau încredere în Brâncoveanu care ezitase să-i ajute cu provizii și trupe în timpul războiului cu turcii. Relațiile sale cu țarul erau îngreunate de intrigile Cantacuzinilor. Cele mai strânse legături le-a întreținut cu guvernatorul Kievului, Dmitri Mihailovici Golîtin, și într-o anumită măsură cu Piotr Pavlovici Safirov, vicecancelar și consilier intim, și cu Mihail Borisovici Seremetev, general-maior, care erau ostatici la turci. Aceste legături
Constantin Brâncoveanu diplomatul (2) [Corola-blog/BlogPost/94167_a_95459]
-
defecțiunea lui Toma Cantacuzino și denunțurile stolnicului Constantin și fostului spătar Mihai Cantacuzino care se foloseau și de Dumitrașcu Racoviță (ginerele lui Mihai Cantacuzino și frate cu fostul domnitor al Moldovei Mihai Racoviță aflat în surghiun la Istanbul) ca și intrigile regelui Carol XII al Suediei, stabilit la Cetatea Albă, întăriseră neîncrederea lui Ahmet III în Brâncoveanu. Până la victoria lor de la Stănilești, otomanii, situați într-o poziție de slăbiciune, au tolerat flirturile diplomatice ale lui Brâncoveanu cu Austria și Rusia care
Constantin Brâncoveanu diplomatul (2) [Corola-blog/BlogPost/94167_a_95459]
-
onirice’’ (dar de inspirație biblică) la Kneseth - Parlamentul Țării Sfinte, pe care am avut ocazia să le admir într-un august-septembrie 1992. Una dintre aceste ,,ferestre’’, inspirată din Proorocul Daniel (cel aruncat de Nabucodosor în groapa cu lei, din pricina unor intrigi de curte, dar găsit nevătămat, a doua zi), s-ar putea să o valorific pe coperta unei viitoare cărți... Volumul ,,Poemele ființei’’ se încheie în forță, așa cum a și început, cu poezii precum ,,Picasso și iubirile sale’’, ,,Orașul văzut dintr-
,,Poemele fiinţei’’ de Mariana DIDU [Corola-blog/BlogPost/93548_a_94840]
-
avea o nemulțumire; dorea să demonstreze că tatăl lui, Arpagic, nu era Ceaușescu și că Motanul Arpagic a fost calomniat. Tot „dosarul” lui Arpagic - mă refer la noul volum - este o „culegere de turnătorii”, sunt inserate fel de fel de intrigi, cum și de ce Arpagic este cel mai celebru motan și de ce se consideră calomniat. În acest poem cu pisici și șoricei, totul este nostim, dar ce e mai plăcut e că-l scot pe bietul meu Motan de sub zodia lui
Lumina trebuie să pornească din noi [Corola-blog/BlogPost/93605_a_94897]
-
care n-o poți refuza; dar poezia nu e o șalandă s-o-ncarci mereu cu vorbe proaste despre Circe sau Iocaste care n-au fost niciodată caste contextual să fie vorba de regele Henric, prințul de Condé și-o intrigă ciudată de alcov, un scrin cu catifeaua mov de pe care cine vrea să șteargă praful îl pândește tahigraful că și domnița s-a emancipat și nu se urcă așa de repede în pat... mi-aș mai dori un land, o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376995_a_378324]
-
orice, despre oricine la comandă... dar poezia nu e o șalandă s-o-ncarci mereu cu vorbe proaste despre Circe sau Iocaste care n-au fost niciodată caste contextual e vorba de un rege Henric, prințul de Condé și-o intrigă ciudată de alcov, un scrin cu catifeaua mov de pe care cine vrea să șteargă praful îl pândește tahigraful că și domnița s-a emancipat și nu se urcă așa de repede în pat... în care land, în care landă mai
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376995_a_378324]
-
avea izbânzi în ziua cea de mâine. Dar, mă îndoiesc de-asemenea succese, când văd atâți neisprăviți la mese cu traseiste din colțurile țării, pe care, în final, le-aruncă-n valurile mării. N-am mai citit de mult o carte; de intrigi n-am mai avut parte; am învățat numai o dată să fiu eliberat de vreo prejudecată. Ochiul încercănat mereu este flămând de tot ce e frumos și este crud, că nici cu ochelarii nu pot vedea de fel că lumea e
O ALTĂ SOCOTEALĂ de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1536 din 16 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377219_a_378548]
-
pentru că întregul popor este unul de sinucigași. Să luăm puțin istoria. Franța a avut vreo 16 regi în 1400 de ani. Noi în 1400 de ani, am avut circa 1600 de domnitori. Toți au fost dați la o parte prin intrigă, minciună și diverse uneltiri. Revenind la întrebare. Niciodată nu au fost respectați scriitorii. Au fost respectați doar șmecherii. Trăiesc bine doar cei care fac compromisuri cu politicienii. Eu nu am făcut niciun compromis și nici nu vreau să fac asta
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93226_a_94518]
-
dilemelor morale). Instrumentele de construcție ale postmodernității nu sînt străine scriitorului. Aș spune chiar că pe ele se întemeiază, cu bună știință, rețeta - infailibilă - de succes a scriiturii. Miza artistică nu se află numai în tonul introspectiv, ci și în intrigă, în derularea neprevăzută a evenimențialului - surprinzător pentru cititor și, în egală măsură, pentru personaje. Criticul cultural va identifica aici, fără îndoială, drama (morală, psihologică) a societății (totalitare și/sau consumiste) în ansamblul ei. Se poate vorbi, fără îndoială, despre așa ceva
In memoriam Victor Iancu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8261_a_9586]
-
cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România), cartea nu este deloc simplu de găsit în librării. Și este mare păcat. La prima vedere, Avionul mirosea a pește este un roman textualist, în maniera prozei practicate la noi în anii '80. O intrigă relaxat polițistă, pe fundalul căreia se întrezărește tabloul cât se poate de naturalist al Republicii Moldova de azi, dominat de mafie, politicieni corupți și imorali, cetățeni ajunși la limita suportabilității, obligați să recurgă la practici prea puțin ortodoxe pentru a putea
Textualism basarabean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8286_a_9611]
-
demnitate publică. Totul este privit prin prisma însemnărilor unui absolvent de Litere, Mihai Loghin, aflat în închisoare (și, în final, la casa de nebuni), pentru presupusa ucidere a unui preieten de-al său, Maximilian Mutu. Oricât ar părea de bizar, intriga polițistă nu are nici o miză în economia romanului. Parantezele confesiunii făcute de Mihai Loghin pentru uzul anchetatorilor sunt atât de largi, încât ceea ce ar trebui să fie filonul principal al narațiunii dispare complet din cadru. Are loc o inversare a
Textualism basarabean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8286_a_9611]
-
echivalent în proza românească a ultimilor ani, aș spune că romanul lui Nicolae Popa, Avionul mirosea a pește, seamănă izbitor, la acest nivel, cu Spada, falsul roman polițist al lui Bogdan Teodorescu. Atâta doar că spre deosebire de Bogdan Teodorescu, la care intriga polițistă era un excelent revelator al discursului politic al unor vedete recognoscibile ale vieții publice românești (în principal, politicieni și analiști politici), Nicolae Popa utilizează ancheta judiciară pentru a desena tabloul general al Republicii Moldova de azi cu toate elementele care
Textualism basarabean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8286_a_9611]
-
crimei și a pedepsei. Asupra sfîntului nebun-șugubeț al micii mînăstiri de lemn apasă un păcat la fel de vechi precum cel care-i îndepărtează pe Adam și Eva din Rai, cel al fratricidului care-i separă iremediabil pe Cain și pe Abel. Intriga schematică, aproape convențională care deschide cercul unui destin este plasată în 1942, cînd, silit de nemți, cel care avea ulterior să devină părintele Anatoli are de ales între a muri sau a-și "salva" viața ucigîndu-și prietenul, pe căpitanul Tihonov
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
în toate lucește nebunia și ruga cea mai adîncă, sfiala serafimilor și versatilitatea demonului. Rîsul neliniștitor al fetei se preschimbă în teroare și lacrimile spală rana proaspătă cusută pe viu. Regizorul a reușit să creeze impresia de dinamism cu o intrigă aproape convențională, cu o serie restrînsă de evenimente petrecute într-un spațiu limitativ, claustral prin deplasarea "acțiunii" de pe scena exterioară a întîmplărilor către interioritatea personajelor printr-o continuă provocare a lor. Această provocare coincide programatic cu provocarea "bunului-simț", a cutumei
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
pagină a revistei Cultura (nr. 15/ 17 aprilie 2008), Cătălin Sturza publică, sub titlul explicit Criticii spoler-i, un incitant articol referitor la una dintre maniile publicistice ale anilor din urmă. Repovestirea esențializată în câteva fraze a unui întreg tăvălug de intrigi și de sincope narative duce, în viziunea lui Sturza, la "stricarea" plăcerii de lectură adevărate în favoarea unui snobism unanim al conversației ușoare. Cronicarul nu poate decât să fie, a vol d'oiseau, de acord cu el. De cele mai multe ori narativizarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8545_a_9870]
-
decât de justa măsură a criticii literare. Iată ce propune, însă, recenzentul de la Cultura pentru a tulbura, pe cât e necesar, apele: "Pentru a nu strica plăcerea cititorului, un critic ar trebui, prin urmare, să se limiteze la a schița premisele intrigii, fără a depăși paginile de început ale cărții. E despre dragoste sau e despre un tânăr jurnalist rus - acestea sunt detalii suficiente. Critica nu povestește, critica valorizează. Cântărește, judecă, dă verdicte." Acum, ne putem întreba, prietenește, dacă excesul de verdict
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8545_a_9870]
-
aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după regulile clasice și căuta o teorie care să
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după regulile clasice și căuta o teorie care să i se potrivească. Lirismul era deficiența majoră a prozei ei. Din cauza lui, romanciera căuta să modifice prezentul romanului. Dat fiind, însă, că Virginia Woolf a crescut cu trecutul (clasic) în sânge
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
rezervă nimic. În lipsa aventurii, farmecul eroului Desperado, suspansul jurnalului lui, vin, cum zicea Ackroyd într-un interviu, din amestecul inteligenței cu sentimentul. Scopul autorului este să-l identifice pe lector cu eroul, mai degrabă decât să-l facă să urmărească intriga cu sufletul la gură. Trecutul eroului Tradiția pre-modernistă producea texte în care prezentul se folosea de trecut, iar viitorul de prezent. În final, atât prezentul cât și trecutul sprijineau evoluția viitoare. Preocuparea romanelor scrise înainte de Fluxul conștiinței era ce va
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
gură. Trecutul eroului Tradiția pre-modernistă producea texte în care prezentul se folosea de trecut, iar viitorul de prezent. În final, atât prezentul cât și trecutul sprijineau evoluția viitoare. Preocuparea romanelor scrise înainte de Fluxul conștiinței era ce va urma, incidentele viitoare. Intriga avea un unic mare atu în mânecă: încheierea. Odată ce romanul se încheia (fericit ori nu), istoria își încheia misiunea, romancierul nu mai avea nimic de demonstrat. Cu toate că Virginia Woolf nu și-a dat seama atunci când l-a acuzat de tradiționalism
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
încumetat), el a reprezentat mai mult o încleștare cu tradiția decât o anulare a ei. Fără excepție, moderniștii fac loc în subtextul lor convențiilor pe care le contestă. Cei care lasă dezordinea memoriei să tiranizeze textul cu adevărat, indiferenți la ‘intrigă', love interest ori cauzalitate cronologică, sunt autorii Desperado. Fie că e metodă de narare ori obsesie a prezentului, memoria e substanța eroului. Eroii sunt împovărați de somnul a tot ceea ce nu se mai poate întâmpla fiindcă s-a întâmplat deja
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
nici n-ar exista dacă n-ar avea un dublu în trecut, cu care se și contopește în final, în aprehensiunea răului. When We Were Orphans se bazează exclusiv pe frânturile de amintire care, în final, dezvăluie un adevăr cumplit (intriga e prea fragilă pentru a sprijini intensitatea ororii, acesta fiind, cred, neajunsul major al romanului). The Golden Notebook e o carte a prezentului, dar și ea se hrănește cu un jurnal al trecutului, prin care Doris Lessing demonstrează că prezentul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
celălalt. Textul Desperado e o simultaneitate de înțelepciune (trecutul) și confuzie (prezentul). Efectul acestei simbioze se simte abia la relectură: cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu trecutul. Finalul Desperado nu poate fi altul decât explicarea prezentă a trecutului. Textele Desperado care par să trăiască doar în prezent, la modul realist, sunt clar inferioare romanelor lui George Eliot ori
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]