880 matches
-
atunci în fața unor opere aflate undeva între reverie și creație (ceea ce se cheamă „literatură de citit în tren”), pe care Freud (1908c/1985) le descrie cu malițiozitate. În această literatură sunt reluate ca atare toate elementele reveriei egocentrice. Eroul este invincibil și perfect, totul îi reușește, iar personajele care îl înconjoară sunt fie întru totul bune și devotate, fie pe de-a-ntregul rele (dușmanii săi). În fond, avem de-a face cu o copie fidelă a unui „vis diurn naiv”. În
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aspect patologic în cazul umorului. Este oare plauzibil să ne imaginăm astfel de aspecte patologice? Am putea vedea, în recurgerea continuă la umor, o lipsă de autenticitate a sentimentelor, o fațadă pe care subiectul ar afișa-o pentru a părea invincibil în orice circumstanțe. Lagache (1958/1982) a remarcat frecvența recurgerii la umor ca apărare împotriva emoției în cursul unei ședințe de psihanaliză: el este echivalentul unei rezistențe atunci când pacientul nu renunță la atitudinea sa de bună dispoziție. Unul dintre subiecții
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
munca ei se desfășoară potrivit unui plan de acțiune metodic, încât ai tot timpul sentimentul că lupta dintre nou și vechi ce se desfășoară pe șantier, dușmanul de clasă și rămășițele trecutului sunt condamnați la o pieire inevitabilă în fața marșului invincibil al elementelor comuniste. Figura comunistului, omul de avangardă, luptător pasionat, plin de curaj și abnegație pentru victoria construcției Canalului este zugrăvită în persoana lui Maftei Niculae, eroul principal al romanului (...). Legătura cu masele este izvorul forței comuniștilor. Maftei este mereu
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
să împlinim un crez. Istoria lui homo europaeus ne aduce nenumărate exemple în acest sens, de la Vasco Nuñez de Balbo, cel care a descoperit oceanul de dincolo de ocean, și până la căpitanul Scott, ilustrând „pieirea unui om în bătălia cu superioritatea invincibilă a destinului, această supremă tragedie a tuturor timpurilor, pe care uneori o creează un poet și de o mie de ori o plămădește viața” (Zweig). În devenirea europeanului de azi s-a dovedit că totul a fost (e) relativ; importantă
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
celălalt, erosul, întruchipat de această dată de Felicia, se schimbă și el, devenind protector și matern. Până și moartea se modifică, ea nemaifiind consecința unei decizii criminale, ci o retragere odihnitoare din viață: „Trupul ei [al Feliciei] era o cetate invincibilă, sufletul ei era osia lumii. Ea era locul în care Antipa renăscuse și va fi îngropat când îi va veni vremea.” Din păcate, toropeala lui Antipa o contaminează și pe Felicia: „A băgat de seamă până acum o anume lene
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
ca spuma bolborositoare, cu miros Înțepător, să-și facă efectul. O văd pe Sourmelina Încălzind o conservă cu ceară pe aragaz. Prin ce chinuri treceau ca să devină netede! Ce iritații făceau de la creme! Ce inutil era totul! Părul - inamicul - era invincibil. Era viața Însăși. I-am spus mamei să-mi facă o programare la salonul lui Sophie Sassoon din Eastland Mall. Înghesuit Între un cinematograf și un magazin de sandvișuri, Lâna de Aur făcea tot ce putea ca să se distanțeze social
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
astea din lateral. ―Bine, zice Geraldine dând din umeri, și face click pe o poză cu trei capete lipite. „Cine e aici“, scrie, și pe ecran apare o căsuță cu o grămadă de nume. Suzie 24 =^..^= Cat Scott Shearer Dulceață Invincibilul Ben Todd Delicioasa Lisa:→ Ricky Tim@Londra Brad (Santa Monica) Geraldine citește numele. ― Ei bine, ce naiba face Tim ăsta la LA Café dacă e din Londra? întreabă ea. ― Probabil că același lucru ca și noi, râde Ben. ― Hai să aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de Waldomar. îi strânse mâna surâzător, pentru a-i arăta că îl sprijină până la capăt. Fără să mai zăbovească, Ademar îi chemă pe capii familiilor, dintre care mulți erau deja în picioare, să voteze ridicând mâna. în mod surprinzător, orientarea Invincibilului fu aprobată de toți, chiar și de Gualfard și fratele său, cu toate că ei fură mai reținuți în a-și ridica mâinile. Imediat adunarea se risipi și, în vreme ce, în grupuri, cei prezenți să îndreptau spre ieșire, lui Waldomar i se alătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea fi într-adevăr o iscoadă de-a lui Atila. Ce faci prin părțile astea? Audbert scutură energic din cap. Nu, nu! Eu am rude aici, în sfârșit... nu eu, nevasta mea. Nevasta mea era... verișoara lui Waldomar, da, Waldomar Invincibilul! Venisem să fac o vizită rudelor ei, dar, spre nenorocul meu, am fost atacat și tâlhărit de bagauzi. Abia de mi-am scăpat viața, dar am pierdut tot ce aveam cu mine. — Și pumnalul ăsta? E o armă de fabricație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se vorbea decât de asasinii lui Waldomar. Vestea crimei trecea din gură în gură, trezind oroare și alimentând suspiciuni și acuze. Pe timpul cât se opriseră într-o locandă, Matauro, schimbând câteva vorbe cu gazda galo-romană, aflase că rămășițele pământești ale Invincibilului fuseseră aduse cu o zi înainte pe drumul dinspre Massilia, împreună cu cele ale tuturor oamenilor din escorta sa, și duse în cetate de un anume Reinwalt, unul dintre cei mai importanți principi din suita lui Gundovek, venit și el pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
regăsesc rădăcinile etnice, culturale, politice și religioase ale civilizației europene. Tot istorice sunt, așadar, și romanele pe care le-a publicat înainte, apărute toate la Editura Piemme: Il legato romano, ale cărui drepturi au fost cedate peste hotare, La legione invincibile, L’onore di Roma îpremiul Selezione Bancarellaă și Il centurione di Augusto. Coperta 4 De la parapetul bastionului, Sebastianus putu cerceta, în sfârșit, tabăra dușmană. Ceea ce văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, câmpia mișuna de oameni înarmați. Dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
si bemol major și do diez minor. Totuși, eram pe atunci o familie cu șapte copii. Și, întâmplător, nici unul dintre noi nu avea limba legată. E o situație extrem de serioasă când șase guralivi și flecari debordanți au în casă un invincibil campion vorbitor. E adevărat, Seymour nu a ținut niciodată să-și aroge acest titlu. Și dorea cu ardoare să vadă pe unul sau pe altul dintre noi întrecându-l sau supraviețuindu-i într-o conversație sau o dezbatere. O chestiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
prostii colega...! Maistrul gândește acționând cu o așa precizie Încât salvare nu există...!!” Mingoti făcu din nou plinul paharelor, evident nemulțumit. “Individul se află arestat de zece luni Încheiate. În acest interval de timp, ce s’a realizat...? Nimic...! Faimosul, invincibilul Lct.Col.Tudose Ion, bate pasul pe loc...!!” “Nu-i timpul trecut...!” - Îl contră maiorul Huzum aprinzându-și o țigară. Trebue lucrat inteligent, cu precauție...! “Individul are neînchipuit de multe relații...!” Lct.Col.Tudose Ion interveni. “Toate investigațiile mele sau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
părul ei, de parcă nu s-ar fi separat decât c-o zi înainte și tot ceea ce se petrecuse în ultimii doisprezece ani nu fusese decât o fracțiune de secundă, o aberație. Pe Jina a simțit-o la fel: micuță, dar invincibilă. Din cauza minunii de-a o strânge în brațe, știind acum că soția lui era teafără, lui Zach i s-au înmuiat genunchii. Orice avea să se întâmple în continuare, Jina era teafără. Dumnezeule, a murmurat ea plângând și strângându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
apere de atacul unor războinici celți, pe ale căror chipuri Valerius citi ura, care făcea ca orice gest al lor să fie fatidic, definitiv. Dincolo de acea ură era amintirea teribilă a satelor devastate și incendiate de-a lungul anilor de invincibilele legiuni ale Romei, amintirea masacrelor, când, sub strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Știu povestea. Am un prieten, Salix... Și el a avut aceeași soartă. A fost luat de perceptori, iar acum e gladiator. Numai că el nu a fugit. El luptă. Peste câțiva ani va fi din nou liber. Este curajos. E invincibil. — Fratele meu nu e laș... Dar nu mai putea. Bărbatul arătă spre fata care ieșea din încăpere, dându-i de înțeles lui Valerius că ea era vinovată de fuga gladiatorului. Fata se întoarse imediat. Încerca să-l țină pe Lurr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am învins patru sute de dușmani! strigă Antonius ridicând gladius-ul. Dacă asta e ultima bătălie înainte să devin paznic de graniță, vreau ca victoria mea și a soldaților mei să fie deplină! Șaptesprezece soldați veniră lângă el, mânjiți de sânge, răniți, invincibili. Suntem alături de tine! Antonius se îndrepta deja spre pădure, sărind peste morți și răniți. Părea că nu atinge pământul; alerga atât de repede, încât în scurt timp se îndepărtă de cei care îl urmau. — Antonius, așteaptă-mă! Errius își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care scăpaseră din capcana romanilor stăteau acolo, nemișcați, uriași, bărboși, unul lângă altul în zăpada răscolită de vânt, asemenea zeilor războinici din miturile barbare, invulnerabili și invincibili. Cu gesturi care lui Antonius i se părură extrem de lente, ridicară securile pe care le aruncaseră. Continuau să-l privească; Antonius le auzea glasurile, sunetele guturale de neînțeles. În cele din urmă, unul dintre ei făcu un pas în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care îl adusese tocmai de la Treveri. Numele lui de luptător era Skorpius. O clipă, numele acela stărui în mintea lui Valerius, care îl văzu pe Titus în taverna de la Colonia Agrippinensium. Titus îi vorbise cu teamă despre acel gladiator invincibil. Valerius se ridică. Avea să plece departe de toate acelea. Dacă Velunda îi vorbise despre destinul său, ei bine, acesta avea să fie: va întoarce spatele lumii și va fugi. Deodată fu cuprins de îndoială. Se uită spre cer, gânditor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
celt înalt, cu mustăți roșcate. — Și eu am să pariez pe el. E ultima lui luptă și are să facă tot posibilul să câștige. Veniră alți bărbați. — Și eu pariez pe Salix. — E cel mai bun. — Nu-i adevărat. Skorpius este invincibil. Eu pariez pe Skorpius. Valerius îi asculta tăcut. Erau gata să se certe. — Ești un prost. Skorpius e masiv și... — N-a pierdut nici o luptă! — Salix al tău n-a învins întotdeauna... E în viață numai pentru că, atunci când a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a fost ales de legiuni. Împăratul și uzurpatorul și-au trimis deja câteva scrisori... Valerius îl întrerupse, neliniștit. — Trebuie să faci ceva pentru Salix! Cumpără-l. Du-te la conducătorul școlii și cumpără-l imediat. Am auzit că Skorpius este invincibil... E ultima luptă a lui Salix. După asta va fi liber - dar dacă pierde... Oamenii spun că Vitellius nu-i iartă pe cei învinși de campionul lui. — Am auzit și eu, dar... — Să mergem repede la Ludi! Vorbește cu Manteus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lasă toate astea și du-te la Valerius. Învață-l să lupte. Dacă vei fi maestrul lui, Valerius va avea o șansă să nu moară în arenă. Numai dacă îi vei fi alături va ajunge un gladiator bun, poate chiar invincibil. Nu vreau să moară! Proculus nu răspunse. Antonius era neliniștit: — Numai tu, cu înțelepciunea ta, cu filosofia ta... Numai tu poți să-l înveți să folosească forța și violența. Numai tu poți să-l înveți cum să trezească și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care își ungea corpul cu uleiul pe care i-l dădea un servitor. Arătă spre el. — Îl vezi? Numai el are servitori, numai el se bucură de un asemenea lux. Vitellius are grijă de campionul lui, și bine face. Este invincibil. Acum servitorul îi întindea lui Skorpius niște brățări de piele, pe care uriașul și le puse la încheietura mâinii stângi. — Brățările alea îi reprezintă pe adversarii uciși. Nu-s deloc puține, ce zici? Skorpius îi aruncă o scurtă privire lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nici ultimul, spuse Lucilius. Dar Listarius e băiat bun. — Nu tot gal e și gladiatorul ăla după care sunt înnebunite toate femeile din Roma, cel care a sosit de puțină vreme din Gallia? întrebă al doilea ajutor de bucătar. Cel invincibil... care nu ucide niciodată... — Vorbești de Orpheus, secutor-ul? E de necrezut că nu ucide. Eu nu... — Tăceți! îi întrerupse bucătarul-șef. Nu știți că, deși îi aparține lui Vitellius, Orpheus îi stă ca un ghimpe în coastă? Cică Vitellius vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tine, care ar fi? — Nu urmează o tactică anume. De fiecare dată când îl privesc luptând, mă surprinde. — În asta stă puterea lui: își dezorientează adversarul. Valerius îi aruncă lui Marcus o privire amuzată. — Vrei să spui că Skorpius e invincibil, ca tine? — Cred că azi, mai mult ca niciodată, va trebui să-ți aduci aminte că ești medic. Lovește-l unde știi tu și cât de des poți. N-o să-l omori... Dar fă-l să piardă sânge, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]