521 matches
-
n-am putut; / Mă ține pământ cu rouă, / Tu mi-ai rupt inima-n două, / Tu mi-ai rupt-o, tu mi-o leagă, / C-un fir de mătase neagră, / Ca să vadă lumea toată / C-a fost dragoste curată!"96 Invocația retorică a unei vieți fără de noroc transformă elementele teluricului în personaj-martor care are rolul unui actant conclusiv: "Mamă, câte fete ai / Prin străini să nu le dai, / Că destul m-ai dat pe mine / De mă mustră orișicine, / De mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pădure, / Nu mă mai spune la nime` / C-am vărat o vară-ntreagă / Cu mândruța lângă mine, / Las` să mă spună frunza / Că ea mi-o ținut umbra, / Las` să mă spună pământul / Că el mi-o fost așternutul."113 Invocația retorică a elementelor arhetipale, învestite metaforic, creează un spațiu ritualic universal în care ființa umană se desăvârșește prin puterea cuvântului, vocativul și imperativul transformând spațiul poetic în rugă către sensurile primordiale ale existenței: "Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Sfântă lună
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
4: Ion Gheorghe ("Căile pământului"), Aurel Rău ("Unde apele vorbesc cu pământul"), Ion Brad ("Cântecele pământului natal"). Motivul astrelor 5 apare, între alții, la Horia Zilieru,"Alcor", Cezar Baltag, "Vis planetar", Aurel Rău, "Jocul de-a stelele", uneori metaforizat în invocații și meditații asupra unor evenimente esențiale nunta, nașterea, moartea 6. Blestemul, ca cele două astre al zilei și al nopții să nu se mai întâlnească, este preluat din folclor de Mihai Beniuc în poemul "Dropia roșie"; aici răsăritul soarelui va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca semne ce se rotunjesc și în emoții. Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins./ Dar primul gând de unde s-a desprins/ a început inima mea să vadă." Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de M. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins./ Dar primul gând de unde s-a desprins/ a început inima mea să vadă." Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de M. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de-o desăvârșită pace și liniște. Citind versurile, avem sentimentul că poetul parcă a cunoscut aievea această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni se transmite permanent un sentiment elegiac, generat de aspirația de a o recuceri. "Invocație" este un poem al reveriei, dar zilele săptămânii trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri magici, centauri, cai, vârcolaci, păsări venite parcă dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mor/ mai strânge marmoră sub tine/ nu fierbe sânge de arțar în eprubete bizantine./ și-a ta e țara și cuvântul/ tot neamul meu e-n cimitir/ pe toți i-a cumpărat pământul/ la târgul negru din Izmir". Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Editura Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Editura Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de D. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ta e țara și cuvântul/ tot neamul meu e-n cimitir/ pe toți i-a cumpărat pământul/ la târgul negru din Izmir". Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Editura Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Editura Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de D. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestiri, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
urcă în zonele reci, propice creației. Trimiteri se pot face la Eminescu, la poezia lui G. Călinescu și la Camil Petrescu: "Aș vrea să fugim în/ Hiperboreea/ și să te nasc viu,/ urlând, alergând, zdrobită de zimții/ cerului vinețiu". Prin invocație și contextul creat, poemul amintește și de "Riga Crypto și Lapona Enigel" ale lui I. Barbu. Poetul rămâne însă bolnav de cunoaștere, de salt în cunoaștere: "Sunt bolnav nu de cântece,/ ci de ferestre sparte,/ de numărul unu sunt bolnav
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească în anotimpul mieilor primi: "Afară gem berbecii, înăuntru plâng mieii,/ Targa de iarbă tulbure e jilavă, vino și ridică-mi mâinile de pe pământ/ Vino și binecuvântă mieii care se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
funcției conative poate avea scopuri diverse: persuadarea receptorului, indicarea unui mod de a acționa, influențarea opiniilor, modelarea/schimbarea unor comportamente etc. În textul literar, funcția conativă este semnalată prin: - orientarea discursului poetic înspre tuul liric (receptor ficțional/lectorul abstract), prin invocație retorică, prin monolog adresat etc. (în imn, odă, epistolă sau în Glossa eminesciană: Tu rămâi la toate rece, / De tendeamnă, de te cheamă); - textualizarea lectorului în opera epică: ascultătorul basmului popular sau naratarul din proza cultă, postmodernistă, mai ales, precum
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ale afectivității sunt interjecțiile, construcțiile exclamative (cu indici ai superlativului, de cele mai multe ori), intonația specifică: Lumina ce largă e! / Albastru ce crud! (L. Blaga); ȘTEFAN: Oh! pădure tânără!... (B. Șt. Delavrancea); Tu nu ești om, Lică, ci diavol! (I. Slavici) Invocația retorică este figura de stil utilizată în scop expresiv care constă în adresarea către o instanță tutelară (muza, o divinitate etc.), către o entitate abstractă personificată, către un personaj imaginar, ori real, dar absent. În literatura clasică (în epopee, imn
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
generalumană (în registrul stilistic gnomic): Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapteadâncă, / Lumina stinsului amor / Ne urmărește încă. (M. Eminescu) Tuul referențial, textualizat prin indici ai persoanei a IIa, prin formule de adresare directă, prin mărci stilistice ale invocației retorice, poate viza: - un alterego al eului poetic (Arthur Rimbaud: „Eu este un altul“ - eul scindat/dedublat/multiplicat: tu treceai mânjit pe aripi / și cu pene și cu fulgi. Unde ești tu cel deatuncea / unde fugi? - N. Stănescu; Ai îmbătrânit
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
deictice (de loc sau de timp), pronume și adjective pronominale deictice, aserțiuni, reflecții, judecăți de valoare atribuite eului liric etc. - Tipurile de discurs specifice sunt monologul liric (mod de expunere care diferențiază genul liric de celelalte genuri literare), monologul adresat (invocația retorică) sau autoadresat, discursul dialogic, discursul evocator etc., în care există o identitate între eul enunțiator și eul enunțului. Pentru lirica eului, cele mai numeroase exemple pot fi selectate din teritoriile romantismului (M. Eminescu, Sara pe deal, Floare albastră etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pare unicul reper de lumină întro lume menită întunericului, stea fixă după care se călăuzesc muritorii: Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce. Luminând tărâmul fetei de împărat, el intră sub zodia iubirii, a fiorului sufletesc, dar și a timpului omenesc. Invocațiile fetei de împărat au rezonanțele unui descântec stilizat, forțând apropierea celor două lumi întrun spațiu imaginar, ideal, în „oglinda visului“. Cele două întrupări ale luceafărului schițează un basm al nașterii ființei. Aceasta se ivește din noianul apelor primordiale sau din
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
care însetează acum după seninătatea apolinică a ființei supe rioare: Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patemi. Și deasupra mea rămâi / Durerea de mio curmă, / Căci ești iubirea mea dentâi / Și visul meu din urmă. Cea dea treia invocație a fetei de împărat nu mai este o chemare a unei iubiri ideale, ci o încercare de ași proteja fragila fericire, încredințânduși „norocul“ unui astru favorabil. Ultima replică a lui Hype rion închide, în câteva cuvinte doar, „toată durerea dintre
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
contexte (fonetic, lexial, stilisic). Către Galateea Către Galateea face parte din volumul Dreptul la timp, are ca temă relația creație-creator, și este o artă poetică. De data aceasta rolurile se inversează: opera are puterea de a crea, poemul fiind o invocație către Galateea (simbol al cunoașterii și al iubirii). Poetul depășește cunoașterea de tip logic, rațional, și dobândește o cunoaștere de tip poetic. Alături de cunoaștere, întâlnim în poem și tema iubirii, cu trimiteri la mitul antic al Galateei și al lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de plug, chiar dacă rochia a fost purtată, scoarța uzată sau talerelor le lipsesc capacele. În partea stângă a actului apare o altă rubrică: „taleri, bani“, adică valoarea obiectelor în moneda curentă. În linii mari, foaia de zestre începe cu o invocație religioasă (se invocă mila și ajutorul Fecioarei Maria, ale lui Isus Hristos, ale lui Dumnezeu), urmează obiectele de zestre, respectându-se o anumită ordine internă și se încheie tot cu o invocare a puterii și milei divine. În final se pun
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
fetei avînd forța unei „nyama” binefăcătoare, astfel ca fata de Împărat Îl Înseminează acustic si fonematic pe erou mai Întîi, iar din această sămînță fonetică va lua naștere dorința zeului. Există la Începutul poemei un semantism sexual, sporii fonematici ai invocației pătrund În corpul zeului. Cu o capcană a sunetelor fata Îl atrage pe erou. Mantrele pe care le folosește eroina duc la deșteptarea dorinței zeului . Citim din Durând: „... fiecare divinitate posedă un suport verbal care este Însăși ființa sa și
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
se realizează la nivelul incantației, la nivelul lumii sensibile dar nu și la cel al tactilului. Nu există Îmbrățișare, nu există corporabilitate numai transsubstanțializări, numai vise, numai chemare. Hyperion suferă de o „dereglare a tuturor simțurilor”. Cu ajutorul privirii și al invocației fata de Împărat Îi prinde În plasa sa aparatul pneumatic : Culianu: „acțiunea magică are loc printr-un contact indirect, prin sunete și figuri care-și exercită puterea asupra simțurilor văzului și auzului”. Intrarea principală a tuturor operațiunilor magice este fantezia
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
femeia e o pasivitate iubitoare care primește ideea și scapără, dar nu se electizează singură ... singură virilitatea Începe ceva În mod spontan, este o origine, un punctum saliens...” Care este esența feminității, care este secretul fecioarei eminesceene care este misterul invocațiilor necontenite? ... poate că Amiel să mă lămurească ... „femeia Își reparcurge toate impresiile În Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. amintire ... ea rumegă, Într-un fel durerile și bucuriile, le Întinerește, le ia de la capăt și le străbate din nou ... această constantă
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ale eșecului taumaturgic, „vindecarea”mitică nerealizîndu-se la nivelul șamanic, magic sau fantastic. Cătălina rămîne amorsată numai la nivelul mithemului „ta legomena” adică la nivelul celor ce pot fi rostite: chemarea ei Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. fierbinte, rugile către Luceafăr, invocațiile repetate. La nivelul lui „ta dromena”adică al palierului „celor făptuite”eroina noastră rămîne În pură virtualitate. Cum am mai arătat „coniunctio” nu se realizează, schema dinamică ascensională de care pomenea Gilbert Durând În cartea sa „Structurile antropologice ale imaginarului
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cu revederea și asimilarea liricii interbelice românești și a celei contemporane din principalele limbi moderne. În al doilea rând, ea presupune revenirea la originile autentice ale lirismului și, odată cu el, accesul către "sfere mai profunde, ca melosul incantatoriu al unor invocații religioase arhaice, hermetismul orfic sau esoterismul de diferite nuanțe, cum ar fi cel rosacrucian de exemplu" (Mihai Ursachi). Sprijinindu-se pe lecturi dintre cele mai solide, comentate în varii locații ("filosofia lui Kierkegaard, Heidegger, Jaspers, Jung, istoria religiilor și esoterismul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce se revendică de la un lirism originar, sincretic și profund religios: strofele ce debutează întotdeauna și se încheie, adesea, cu semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații, părând prin urmare a fi destinate recitării. De altfel, începând cu 1971, poetul ce-și va cultiva obstinat o figură de trubadur sau menestrel modern și va încuraja titulatura de o noblețe ușor desuetă "Don Cezar" începe celebrele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
literatura română la Liceul industrial nr 5, Iași (1988-1990). Muzeograf la Muzeul Literaturii Române și Muzeul "V. Pogor" (1990-1996). Redactor la revista "Dacia literară" (din 1996). Debutează cu versuri în "Convorbiri literare" și "Luceafărul" (1982), iar editorial în placheta colectivă Invocații (1986). Cărți de poezii: Procesiunea de păpuși, Editura Helicon, Timișoara, 1996; Melancolia pietrei, Editura Junimea, Iași, 2003, 2005; Grația viespilor/La grâce des guêpes, (cu o prefață de Emanuela Ilie), Editura Junimea, Iași, 2009; Fiul Sunetului/ The Son of Sound
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]