733 matches
-
amintirii lui Iov... ...Aș vrea să mă bocească fantome de îngeri căzuți, pe frânturi de melodii culese din inima mea, acordată din nașterea corului lor. Atât un plus, cât și un minus de viață mă pătrund de un fior de irealitate. O mare moartă și o mare furioasă, într-o măsură egală, sânt lipsite de ritm. Și cum nu pot merge în pasul vieții, apele ei, fie că se retrag, fie că mă copleșesc, mă aruncă pe-un uscat din care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
altora, fiindcă ei înșiși n-au destul suflet, derivă înclinația spre ireal numai din deficiențele noastre. Ei nu cunosc în ce fel absența poate izvorî dintr-o senzație de barbarie. Sau cum se amestecă anemia și barbaria în priveliștea de irealitate a vieții. Căci, într-adevăr, la ce le-am vorbi de un sânge fără ritm, potrivit în vine spre amintirea unei mări fără valuri și a unei mări numai valuri? Niciodată viața nu mi-a părut demnă de a fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i Dumnezeu? Unde nu-i Dumnezeu și Nimicul? Deznădejdea-i o vitalitate a Neantului... Teologia n-a putut lămuri până acum cine e mai singur: Dumnezeu sau omul. A venit poezia. Și-am înțeles că-i omul... Revelația subită a irealității, când, prins de panică, îți vine să te-ndrepți spre sergentul din colț ca să-l întrebi dacă există lumea sau nu... Și cum te liniștești deodată, bucuros de nesiguranță... Căci, într-adevăr, ce-ai face dac-ar exista?! Iubesc oamenii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de mine? Ochii pierduți ai femeilor triste - și care n-ar trebui deschiși decât la Judecata de Apoi... Viața, neridicată la rangul de vis, seamănă unui Apocalips al prostiei și al vulgarității. Cine-ar suporta-o, fără coeficientul ei de irealitate? Gândurile aromate de noblețea sinuciderii... Parc-am înghițit otravă din mâna unei sfinte. Sau am sorbit păcatul din gura unanimă a unei femei pierdute. Unde sînteți, boli ascunse, de nu urcați, fatale și necruțătoare, spre un sânge dornic de spaimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vană ca și absența. Ea n-are nevoie să fie și nici să știe. Cu cât ar putea mulțumi sau îndulci nevoia de absolut rătăcită-n Eros? Adorînd-o, ea nu există decât în măsura în care nu este - ca pretext gustului nostru de irealitate supremă. Acest absolut la suprafața noastră... botezat femeie. Doar în fața mării îți dai seama ce lipsă de poezie ascunde rezistența noastră la valurile morții... Poezie înseamnă leșin, abandonare, nonrezistență la farmec... Și cum orice farmec este dispariție, cine ar putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii, deși din partea lumii înconjurătoare ar putea pleca o sugestie irezistibilă de zădărnicie. Din ce vezi lucrurile mai de-aproape, din aceea nu le poți iubi decât pe măsura irealității lor. Existența nu-i suportabilă decât prin coeficientul de neexistență. Virtualitățile de neființă ne apropie ființa. Nimicul e un balsam existențial. În felul acesta, înțeleg mai bine înclinarea noastră bolnăvicioasă, plină de suferință pasionată, pentru femeie. Deși mai ancorată în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a treia. Oamenii sânt în genere obiecte. De aceea simt ei nevoia să "existe" Dumnezeu. Când ai făcut trecerea de la obiect la eu, Dumnezeu e superior faptului de a fi sau a nu fi. Întocmai ca eul, El devine o irealitate care se caută. Nu poți atinge echilibrul în lume, atâta vreme cât existența nu e mai mult de o stare. Căci, în asemenea condiție, ești încontinuu fie în acord, fie în dezacord cu ea. În mod firesc, existența e ireductibilă, o rezistență
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce mai vorbești de plictiseală? Și de nu simți cum cerul se plictisește în tine, la ce mai privești spre Dumnezeu? Sânt vulgare acele fericiri care nu-ți trezesc dorința de-a muri. Când însă universul devine o spumă de irealitate și extaz, și cerul se topește în căldura inimii, de curge azurul pe spațiul ei înnebunit de imensitate - atunci vocile sfârșirii emană din gâlgâirile plinătății. Și fericirea devine tot atât de vastă cât nefericirea. Infinitul trebuie să fie culoarea fiecărei clipe și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește cu dorința de-a muri, spre a se întrece-n nesfârșire... Nici mările, nici cerul, nici Dumnezeu și nici lumea toată nu sânt un univers. Numai irealitatea muzicii... Uitarea tămăduiește pe toți, afară de acei ce au conștiința conștiinței lor, fenomen de luciditate care te așază paralel spiritului, într-o ultimă dedublare. În marea divină, arhipelagul uman nu mai așteaptă decât fluxul fatal care să-l înece. Prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu crește în timp? Voi fi trecut cu natura de partea veșniciei? Melancolia este limita de poezie pe care o atingem în interiorul lumii. Ea nu e numai o înălțime a noastră, ci a existenței înseși. Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis. Irealitatea e un excedent ontologic al realității. Nu recunosc existență decât ființelor ce nu mai aparțin lumii. Acele femei ce n-au scăpat prilejul tainic de a muri zilnic de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
veșniciei? Melancolia este limita de poezie pe care o atingem în interiorul lumii. Ea nu e numai o înălțime a noastră, ci a existenței înseși. Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis. Irealitatea e un excedent ontologic al realității. Nu recunosc existență decât ființelor ce nu mai aparțin lumii. Acele femei ce n-au scăpat prilejul tainic de a muri zilnic de melancolie... Este ca și cum n-ai fi iubit niciodată decât pe Lucile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i ea al cincilea anotimp? Nirvanizarea zilnică prin gând și prin durere... Când porți atâta muzică într-o lume fără melodie... Omul nu e un animal făcut pentru viață. De aceea cheltuiește el atâta vitalitate în dorința de a muri. Irealitatea vieții nicăieri nu e mai tulburătoare ca în deznădejdile fericirii. De aici, nespusul dureros al dragostei. Întreaga poezie a vocilor lăuntrice se reduce la imposibilitatea de-a separa dorul de viață de dorul de moarte. Speranțele sânt cuiburi fragede de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atracționale, ce se întîmplă în această baie de foc, nu fac viața o iluzie sau un vis? Decât și aceasta e prea puțin față de senzația finală, care este una dintre cele mai paradoxale și mai ciudate, când din sentimentul acelei irealități de vis ajungi la sentimentul prefacerii în cenușă. Nu există baie interioară de foc al cărei rezultat final să nu fie învolburarea stranie din sentimentul acestei prefaceri în cenușă, când într-adevăr poți vorbi de imaterialitate. Atunci când flăcările lăuntrice au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au ceva suprapământesc, de o transcendență luminoasă și fermecătoare. Izolarea momentului din succesiune îi atribuie acestuia un caracter absolut; nu în mod obiectiv, ci subiectiv. Un absolut pentru simțirea noastră, dar căruia nu i se poate atribui un element de irealitate și fantezie. Căci, din perspectiva eternității, timpul cu toată multiplicitatea lui de clipe individuale este, dacă nu ireal, destul de irelevant pentru realitățile esențiale. În eternitate trăiești fără să regreți și fără să aștepți ceva. Nu este, în structura momentului trăit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mine fantezia grotescă și bestială a unui demon și nu este neliniștea mea o floare din grădina unei ființe apocaliptice? Toată demonia acestei lumi pare a se fi concentrat în neliniștea mea, amestec de regret, de visuri crepusculare, tristeți și irealități. Și din această demonie n-o să arunc eu parfum de flori peste univers, ci fum și pulbere, ca după o mare prăbușire. Căci toată existența mea este o prăbușire care, fiind nemărginită, niciodată nu poate fi definitivă. Oare există alte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
modernității, nihilismul și esența tehnicii - toate acestea sunt teme de reflecție comună pentru Heidegger și Henry. Pe lângă remanența în cadrele temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor raporturilor ecstatice ale conștiinței mobilizate de intenționalitate 3 - Henry îi reproșează lui Heidegger fascinația față de „irealitatea limbajului poetic”. Deși revelează o ordine a ființei inaccesibilă limbajului ordinar al corespondenței dintre semnificat și semnificant, nu surmontează abisul dintre fenomen și esența fenomenalității 1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozofiei este luminată pascal printr-o poetică a iubirii. Toate numele de laudă ale lui Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului, dacă nu prin uitare, atunci măcar prin amânare. Pentru Ortodoxia universală, disocierea frumosului de adevăr va rămâne însă indiciul unei fatale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
originară” ca fiind „tema ce simfonizează poemele”, domină, unificîndu-le la toate nivelele, secvențele amplu desfășurate ale acestui ciclu. Desfășurare mai coerentă decît oricînd, urmînd În genere firul unor „evenimente” - fapte Împrumutate adesea cotidianului, Însă transformate În tot atîtea „Întîmplări În irealitatea imediată”. Peisaje și itinerarii obișnuite apar Învăluite Într-o lumină ireală, de vis, gesturile și obiectele capătă contururi halucinante, Într-un univers de aburoase, somnolente himere, de ecouri și oglindiri, de impalpabile reliefuri. Drumul poetului (și al poemului) e trasat
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mecanismul ideologic al regimului totalitar care urmărea să substituie realului o utopie sau o ficțiune, construită parcă prin pervertirea regulilor de gen. Disprețului față de contingent, propriu discursului comunist (în fond una dintre strategiile autodefensive care l-a situat într-o irealitate absolută, fără nici o legătură cu ceea ce se petrecea în jur), literatura de acest fel îi opunea autenticitatea unui univers de o bogăție și de o culoare extraordinare. Dintr-o asemenea perspectivă, caracterul subversiv al textelor cuprinse în volumele de prozopoeme
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se întâmplaseră chiar lui. Uneori uita că se găsește în prezența unui grup de prieteni și se lăsa dus totuna cu rolurile în care juca ca într-un vis sau delir, astfel că narațiunea se fărâmița, arătându-și limitele și irealitatea. Mâine dădu de veste Mario del Tufo, făcând cu ochiul srengărește o să mergem într-o localitate în care bărbații și femeile trăiesc cotropiți de tarantule. Aparțin unei secte ce se întrunește într-o grotă în fiecare duminică și-și ucide
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i cu ea, poate din cauza mersului împleticit, rezemat de ziduri, și o ocolesc, refuzând s-o privească. Era un soare puternic, după lumina difuză din hangar, lumea părea împodobită cu beteală. Iar acea strălucire nefirească îi dădea o stare de irealitate. În cele câteva zile cât fusese lovită, dusă la secția de poliție, apoi, laolaltă cu alte sute ca ea, în hangarul unde se chirceau pe pardoseala de beton, avusese sentimentul că lumea aceea care amenința, lovea, striga, însângera și zdrobea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
situa curent În folclor: deformarea progresivă a experienței concrete, mistificarea, deturnarea sensurilor și a semnelor. Tensiunea fantastică este dată de conflictul dintre cele două lumi care sunt două certitudini. Numai că moartea nu ni se mai pare a fi o irealitate: dimpotrivă, Christina, prin trecerea de la stadiul de fantasmă, de vis, la cel de femeie, reîntrupată prin pofta ei de dragoste, dă lumii ei statutul de realitate. Numai că realitatea lumii ei este o alta decât a lumii lui Egor. Fascinația
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
îndrăznelile ritmice”, sculptură (Jurgis Baltrusaitis vorbește, în lucrarea Evul mediu fantastic despre sculpturi fantastice), pictură (lucrări ale lui Salvator Dali) sau cinematografie (Păsările lui Hitchock, Noaptea vânătorului al lui Laughton, considerate drept filme fantastice) etc.. Observăm că fantasticul conduce către irealitate, având, totuși, unele limite, astfel încât un fantastic în absolut nu este de conceput. Așadar, nu există termenul de fantastic în sine, ci numai în raport cu altceva, organizat, stabil, care va fi considerat un termen de referință. Elementele miraculoase mitologice sau din
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
oricât de realiste ar fi, personajele, când devin total grotești, capătă dimensiuni fantastice, prin suprapunerea elementelor anormalului absolut peste banalitatea lumii reale, obișnuite. Personajele lui Caragiale au o astfel de calitate, ele ajungând pe treapta de jos a fantasticului căci ,,irealitatea imediată, coincidențele stranii, hazardul obiectiv, coerențele inexplicabile cu prelungiri imaginare tulburătoare. În acest regn totul pare liber și necesar, populat de vise, de fapt revelații ale clarviziunilor superioare’’. Comparat adesea cu romanul polițist, fantasticul este un gen care cultivă un
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
într-un plan real, dar și în unul simbolic. Urâtul lui Gib Mihăescu este o narațiune scrisă sub semnul absurdului, având ca temă alienarea individului, eroul este un funcționar oarecare, într-o instituție care se metamorfozează, iar cu Întâmplări din irealitatea imediată, iar Max Blecher se situează la jumătatea distanței dintre fantastic și absurd, apărând în această operă tentația halucinantului, instalarea în nenorocire și acceptarea ei ca pe un lucru firesc, presimțirea, angoasa dezastrului, subiectivitatea autorului, atracția pentru stările limită convertite
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]