4,886 matches
-
pun pe Dumnezeu în locul subiectului uman și încerc să-l gîndesc ca pe o ființă care neagă totul, și nu oricum, ci în chip absolut, atunci voi apuca să pun pe hîrtie o blasfemie teologică: că Dumnezeu duce o existență ironică, iar Kierkegaard chiar asta va ajunge să spună. De aici încolo, improvizațiile retorice se pot înșirui după bunul plac al cititorului: de pildă, pot spune că creația lumii a fost un gest ironic al lui Dumnezeu, că lumea s-a
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
blasfemie teologică: că Dumnezeu duce o existență ironică, iar Kierkegaard chiar asta va ajunge să spună. De aici încolo, improvizațiile retorice se pot înșirui după bunul plac al cititorului: de pildă, pot spune că creația lumii a fost un gest ironic al lui Dumnezeu, că lumea s-a ivit din suprema ironie a unui Dumnezeu plin de umor, sau că ironia adevărată e cea întoarsă asupra ei înseși, caz în care Dumnezeu trebuie mai întîi să se ia peste picior pe
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
Dumnezeu plin de umor, sau că ironia adevărată e cea întoarsă asupra ei înseși, caz în care Dumnezeu trebuie mai întîi să se ia peste picior pe el însuși. Și tot așa. Iar Kierkegaard e un maestru al acestor piruete ironice. A doua trăsătură a ironiei e batjocura, dar una atît de discretă, încît nimeni în afara celui care o folosește nu-și dă seama de existența ei. Cazul privilegiat, spune Kierkegaard, e cel al lui Socrate. Ironia cu care își acoperea
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
Socrate. Ironia cu care își acoperea adversarii de polemică era atît de fină că aceștia nici măcar nu-și dădeau seama că deveniseră ținta bătăii de joc. Ca un asemenea truc să reușească e nevoie de o artă a disimulării, spiritul ironic trebuind musai să poarte o mască a seriozității naive. Socrate trebuie să facă pe prostul, trebuie să se prefacă, și astfel am ajuns la cea de-a treia trăsătură a ironiei: prefăcătoria. Atîta doar că un spirit ironic e cel
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
disimulării, spiritul ironic trebuind musai să poarte o mască a seriozității naive. Socrate trebuie să facă pe prostul, trebuie să se prefacă, și astfel am ajuns la cea de-a treia trăsătură a ironiei: prefăcătoria. Atîta doar că un spirit ironic e cel la care prefăcătoria nu atinge niciodată pragul ipocriziei, deosebirea fiind cea dintre mascarada ce nu depășește suprafața ființei unui om și pervertirea care îl molipsește cu totul. Și, pentru că e deformat pînă în străfunduri, ipocritul ajunge să se
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
îl molipsește cu totul. Și, pentru că e deformat pînă în străfunduri, ipocritul ajunge să se prefacă chiar și față de el însuși, caz în care ironia, pierzîndu-și condiția detașării, încetează să mai fie ironie. A patra trăsătură a ironiei este amuzamentul. Ironicul e omul căruia amuzamentul pe care îl trăiește în fața vanității adversarului îi procură o plăcere ce întrece cu mult dorința de a-i arăta celuilalt că e un prost. Spectacolul orgoliului arogant e mai frumos decît scena înfrîngerii adversarului. Și
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
-i arăta celuilalt că e un prost. Spectacolul orgoliului arogant e mai frumos decît scena înfrîngerii adversarului. Și pentru a savura cît mai mult plăcerea provocată de o vanitate care nu e conștientă de ridicolul în care se află, spiritul ironic renunță la gîndul de a-și înjosi adversarul. Socrate își lasă adversarul să fie încredințat că are dreptate și că pe fruntea lui strălucesc laurii deșteptăciunii, cînd, de fapt, și dreptatea, și deșteptăciunea aparțin celuilalt, aceluia care nu și le
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
parte din juriul unui concurs studențesc. Firește, în juriul respectiv eram o prezență strict decorativă - cuvântul meu nu conta și nici nu mă străduiam să-l fac auzit - dar a fost un excelent prilej pentru a remarca naturalețea, bonomia, înțelepciunea ironică, bunul simț cu care președintele juriului, Deliu Petroiu, reușea să depășească inevitabilele situații tensionate create în urma opțiunilor diferite ale celorlalți membri. În anii care au urmat l-am văzut vorbind, de nenumărate ori, la vernisaje și lansări de carte. Mereu
Ultimul cerchist de la Sibiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10060_a_11385]
-
școală spre a ne instrui în diverse chestiuni îi judecam individual, în funcție de prestația lor. Unii făceau exces de zel, pe fețele altora se citea clar stânjeneala de a spune lucruri în care nu cred sau se ghicea începutul unui zâmbet ironic. Niciunul nu semăna cu celălalt. Existau ariviști în stare să vândă oricând, pe oricine, pentru te miri ce, bețivi veseli sau melancolici, activiști apatici, blazați, pentru care totul părea o corvoadă, șmecherași despre care se știa că pot fi unși
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
Ana-Stanca Tabarasi Basmul cult de factură ironică și filosofică are în literatura de limbă germană o îndelungată tradiție, interesul mereu viu pentru acest gen fiind datorat nu în ultimul rând faptului că, de la Wieland și Goethe la autorii contemporani, aproape toți scriitorii importanți i s-au dedicat
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
istoric literar și germanist Wolf Wucherpfennig (n. 1942), profesor la universitățile din Freiburg i.Br., Cincinnati, Gent, Göttingen ș.a., nu a rezistat nici el ispitei de a transpune tot ceea ce știe ca teoretician în basme scurte - un fel de pilule ironice și în același timp melancolice. Autor al unei ,Istorii a literaturii germane de la origini până în prezent" (Geschichte der deutschen Literatur. Von den Anfängen bis zur Gegenwart, Klett, Stuttgart) studiată la toate universitățile lumii și de numeroase ori reeditată, al unor
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
dar din subsolurile fiecărei pagini se poate deduce că autorul n-a neglijat nimic din ce este esențial în istoria artei persuasiunii, nici actualizările cu trimiteri precise la mediul social, cultural și politic universal și românesc. Este bine citit subtextul ironic al spusei lui Renan, la finele secolului al XIX-lea, cum că "retorica este singura eroare a grecilor". Slujindu-se de subtilitatea ironiei, gânditorul francez își comunica oblic opinia despre decăderea artei oratorice în vremea sa. Cu profit se citesc
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
cerul sidefiu, încă în lumină paradisiacă, în timp ce jos, sub coroanele pomilor cu rădăcini în asfalt, se îndesea umbra și o undă de descompunere flutura în răcoarea lui octombrie". Se simte în proza Adrianei Bittel ceva din aerul literaturii desantiste: abordarea ironică, preocuparea pentru aspectele insignifiante ale vieții, redarea existențelor terne, vulnerabile, ridicole, lipsite de glorie, coborârea literaturii în banalul cotidian, tentația intertextualității. Rafinamentul scriiturii și prim planul oferit personajelor feminine fac însă ca vocea sa epică să fie inconfundabilă, perfect individualizată
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
un mod organic ideologia postmodernă. În opinia lui, muzica postmodernă: (1) nu este o simplă repudiere a modernismului sau o continuare a acestuia, ci (una care) păstrează ambele aspecte; (2) este, la un anumit nivel și într-un anume fel, ironică; (3) nu respectă delimitările între sonoritățile și procedurile trecutului și prezentului; (4) caută să eludeze barierele între "cultură înaltă" și "cultură de masă"; (5) prezintă dispreț față de valoarea (supremă) și indiscutabila a unității (coerentei sau integrității) structurale; (6) refuză să
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
soluționată prin intermediul unei raportări explicite la forma existența anterior (e.g., Ligeti, Passacaglia ungherese). 4. Opera muzicală postmodernă nu se raportează la ea însăși, materialul sau este preluat din alte muzici (e.g., Schnittke, Third String Quartet). 5. Opera muzicală postmodernă este ironică și astfel împinge adevărul artistic spre distorsiunea acestuia și sugerează că ceea ce este prezentat deține o dublă semnificație (e.g., Thomas Adès, Brahms)."<footnote "1. The postmodern musical work is hedonistic; it displays an enjoyment of its own combinatorial imagination with
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ipoteze de lucru. În același timp, Steffen Mahnkopf prezintă o altă lista, a fațetelor calitative pe care în opinia lui le deține postmodernismul muzical: 1. Postmodernitatea polistilistică: aici aspectul dominant este pluralismul și, implicit, accesibilitatea diferitelor perioade istorice 2. Postmodernitatea ironică: intenția majoră vizează travestirea, parodia, ironia și excesul. 3. Postmodernitatea hibrida: sunt intenționate efecte de întrepătrundere (metisaj), în special cu muzica din afara sferei artistice europene (de exemplu, muzică pop și “world music”) 4. Postmodernitatea naivă: aceasta nu reacționează la dezvoltarea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
5. Postmodernitatea decăzuta: aceasta ar putea reprezenta expresia stării amorfe, a proximității față de starea de “rebut”, de amatorism și șarlatanie. 6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii ’70) <footnote 1. Poly-stylistic postmodernity: here the dominant aspect is pluralism, and thus the availability of different historical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii ’70) <footnote 1. Poly-stylistic postmodernity: here the dominant aspect is pluralism, and thus the availability of different historical periods, 2. Ironic postmodernity: the main intention is that of travesty, parody, irony and excess, 3. Hybrid postmodernity: crossover effects are intended, primarily with forms of music outside of European art music (e.g., pop music or "world music"), 4. Naïve postmodernity: this does
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
them. Examples are neo-traditionalism and some minimalism, 5. Bad postmodernity: this would be an expression of formlessness, a proximity to trash, amateurism, and charlatanry, 6. Epigonal postmodernity: this would be a form of "New Music light" -- not primarily poly-stylistic or ironic, but drawing on material from an earlier generation, especially atonal music (în contrast to the postmodern preference for tonal music în the 1970s), în: Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity From Classical Modernity up to the Second Modernity —Provisional Considerations, pag. 6
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
material ne trimite înafara lucrării. Un singur citat, ca în lucrarea Senfkorn de Klaus Huber, nu este suficient că lucrarea să fie considerată postmodernă, 5. Trebuie să distingem între utilizările izolate ale ironiei și o lucrare cu un caracter completamente ironic.", în: Mahnkopf, Idem, pag. 6. footnote>.. Într-un prim moment, ca un criteriu revelator ne servește însăși titulatura perioadei - postmodernitatea - care scoate în prim plan descendentă genealogica a postmodernității din a treia avangardă (1945-anii '60). Astfel, într-un prim moment
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Moderne-Postmodern-Zweite Moderne" (Munich, 1994). În consistentă ei intimă modernitatea secundă se prezintă că o soluție la problemele nerezolvate ale postmodernității, în special problemele esteticii postmoderne (neangajarea conceptuală prin reducerea atitudinii artistice la procedurile de recuperare și reciclare prin intermediul unui filtru ironic). Iar soluțiile la aceasta "incapacitate" postmodernă este căutată prin revenirea la o stare caracteristică într-o perioada anterioară, pre-postmodernă, ale cărei concepte pot servi la deschiderea unor "uși" spre viitor. Spre exemplu, orientarea "New Complexity" s-ar putea prezenta ca
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
comp. Structural, poezia sa descinde din Blaga și Doinaș, iar ca imaginar se situează exact la polul opus al poeziei optzeciste. Nimic nu este mai străin viziunii lui Radu R. Șerban asupra poeziei decât banalul, cenușiul cotidian, trăirea soft, intertextualitatea ironică, aluziile culturale transparente, coborârea limbajului poetic la nivelul străzii, viziunea în cheie minoră asupra lumii și echivalențele ei stilistice. Adică, exact elementele care conferă identitate liricii pionierilor postmodernismului românesc. Deși, a fost mai mult decât familiarizat cu literatura postmodernă (s-
Sinele si lumea by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10114_a_11439]
-
președintelui Traian Băsescu la premierul Victor Ponta. 2. Președintele Traian Băsescu a continuat: "Constatăm că anul trecut Guvernul a făcut trei rectificări negative din cauza nerealizării încasărilor. Sigur, premierul nu întelege economia și compara anii între ei". 3. Al treia afirmație ironică la premierul Victor Ponta a fost: "Mă tem că poveștile pe care le spune când nu e de față cu mine, ci doar cu doamna ministru de Finanțe, le poate duce și la MeTeO sau eMTiO". 4. "Față de alocația bugetară
Traian Băsescu, ironii la Victor Ponta, Ioana Petrescu și proiectul vieții. Dana Grecu: "Și-a bătut joc de ei" by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/28144_a_29469]
-
puțin". 6. "Să aștepte misiunea FMI/ CE cu care pot proba și poate, cu argumentele aduse de premier, ieri îi convinge pe cei de la Fond. Eu din păcate, eram la Varșovia, așa că nu m-a putut convinge", a spus președintele ironic, râzând. A adăugat că "presupunerile pentru reducerea CAS sunt doar în capul unor oameni care nu înțeleg că nicio instituție financiară nu acceptă astfel de argumente, ci doar valori precise". 7. "Deci cu această motivație și cu propunerile de a
Traian Băsescu, ironii la Victor Ponta, Ioana Petrescu și proiectul vieții. Dana Grecu: "Și-a bătut joc de ei" by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/28144_a_29469]
-
Romanul este povestea unui profesor universitar toxicoman, închis sub acuzația de fratricid. Autorul investighează nu doar realitatea vieții în detenție, ci și o societate cel puțin indiferentă individului, ea însăși un sistem penitenciar. Cartea înfățișează societatea americană pe un ton ironic, cu accente de multe ori dure și sumbre. Finalul cărții, de un optimism reconfortant, subliniază încrederea autorului în forța regeneratoare a individului. John Cheer: Falconer. Editura Polirom, Iași, 2003. Preț: 129 000 lei. Istorie încâlcită Romanul este povestea vieții lui
Agenda2003-44-03-17 () [Corola-journal/Journalistic/281655_a_282984]