744 matches
-
vadă. — La ce folosesc? — Pentru cuștile cu animale și alte metamorfoze... — Metamorfoze? — Decoruri! pufnește iritat Rufus. Coboară tonul: — Și nu numai... Germanul își răsfrânge buza de jos în afară, cu o mină încurca tă. Nu pare să priceapă. Rufus îl iscodește atunci: — Da’ cum se face că nu pari să fi asistat până acum la ase menea spectacole? — M-am înrolat anul trecut, și de atunci am luptat întruna, răspunde simplu călărețul. Prin toată Dalmația, de la Siscia la Burnum și apoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Constați deci - sper - că aici, la Roma, execuțiile capitale sunt un fel de sărbătoare publică și locuitorii vin cu plăcere în această halucinantă grădină a supliciilor. — Abator de carne umană, murmură cu dezgust Pusio. Este destul de șocat. Tovarășul său îl iscodește din priviri: Nu prea le ai cu luptele, din câte văd. Nu ești un obișnuit al amfiteatrelor. — Nu le frecventez chiar deloc, răspunde sincer Pusio. Le evit cât pot. — De ce? Pentru că niciodată nu mă întorc acasă cu starea de spirit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ce să fie? murmură plictisit Rufus. Au început probabil să agite din cearșafuri. Explicația lui nu reușește să-l liniștească pe călăreț. Se duce până la ușa culoarului și trage cu urechea. Gălăgia persistă. Se întoarce cu trăsăturile încordate. Evreul îl iscodește un timp din priviri. În cele din urmă, spune ironic: — Ce pot să însemne mai multe voci topite într-una singură? Pusio se uită la el perplex câteva clipe. Răspunde cu glas nesigur: — Bucurie... sau mânie? — Vezi? se chinuie Rufus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pare prea... prea... — Seacă? îi sugerează evreul. Germanicus încuviințează abătut. Agrippa se ferește să-l contrazică. Și pentru el știința augurilor, atât cât o pricepe, este prea searbădă, bazată pe observație, fără nici o urmă de inspirație. Ori de fanatism. Își iscodește cu coada ochiului tovarășul. Ce te frământă? ar vrea să-l întrebe, dar se abține. N-a mușcat momeala cu visul. Din păcate, Mariamne e de domeniul trecu tului pentru roman. Cu toată neliniștea care se zbate în el, găsește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. {EminescuOpI 212} Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca mâni toți anii s-or urma - O toamnă care
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cei care mă pizmuiesc! Eu nu mă pot despărți de Japonia. Această țărișoară orientală este tărâmul pe care trebuie să-l cuceresc prin puterea Evangheliei Tale.” Broboane de sudoare i se prelingeau de pe frunte, intrându-i în ochi în timp ce-L iscodea pe Hristos cu chipul ridicat. În minte îi răsăriră nenumărate fețe de japonezi. Cu zâmbetele lor firave, îl batjocoreau pe Velasco. Chipurile lor semănau bine cu statuile lui Budha pe care le văzuse în firida întunecată a unui templu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îmbrăcați în uniforme negre îi conduceau la locurile lor pe episcopii care intrau unul după altul. În fața lor, stăteau așezați pe scaune părintele Velasco și părintele Valente. „Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de însemnătate, că tot ce crezusem era de fapt pentru propria mea mulțumire. Toate acestea îmi săreau în ochi. În momentul acela râsul se auzi iarăși. Împrejur răsuna un hohot și mai zguduitor decât înainte. Nu mă mai puteam mișca. Iscodeam cu privirea cerul pe care pluteau nori cenușii. Iar acolo am deslușit ceva ce nu mai văzusem până atunci: propria mea prăbușire. M-am întrebat dacă nu cumva Domnul încetase să mă mai iubească și dacă nu cumva Își întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
voia să mai strige ceva, ci pentru că am socotit că acest lucru ne va înlesni îndeplinirea însărcinării. — Te-ai creștinat și tu, Hasekura? — Da. Însă, la fel ca și negustorii, n-am făcut-o din inimă. Tăcut, seniorul Tsumura îi iscodi pe amândoi cu priviri tăioase. După un timp, făcu un semn cu mâna către însoțitorii săi și unul dintre ei se ridică și se strecură afară din cameră. Apoi se ridică seniorul Tsumura urmat de ceilalți însoțitori. Hainele lor scoaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de ochit. Ferestrele erau făcute pentru a sta cu ochii pe cei care veneau și nu pentru a vedea lumea cea largă. Samuraiul ar fi vrut să-l întâlnească pe seniorul Shiraishi. Seniorul Shiraishi sau seniorul Ishida nu i-ar iscodi așa de aspru din priviri ca seniorul Tsumura. Ei ar înțelege de ce nu și-au putut îndeplini însărcinarea de soli și le-ar aduce vorbe calde de mulțumire. Dar cei care se iviră înăuntru cu zgomot de pași erau seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
m-au sfătuit să cobor aici, dar eu șovăiam. Nu știu de ce, dar nu mă simțeam în largul meu în satul acesta cufundat în liniște. Aveam sentimentul că în umbra neagră a colibelor de pescari se ascundea cineva care ne iscodea fiecare mișcare. Mi se părea chiar că cei ascunși plecaseră pe furiș să-i înștiințeze pe slujbași. Doar știam bine cât de șireți și de vicleni erau japonezii în astfel de împrejurări. Trecu o bună bucată de vreme. Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
s-a creștinat, asupra celui care a primit botezul lucrează o putere tainică dincolo de voința omenească. Văzându-mă că tac, slujbașul a scris ceva pe o foaie. — Ascultă... nu ți se pare o neghiobie? zise slujbașul în drum spre ieșire iscodindu-mă cu o privire compătimitoare. Dacă ai fi rămas cuminte la Luzon, poate că ai fi fost mai de folos creștinilor sau oamenilor... Dar să vii în Japonia ca să fi prins și omorât fără rost... Asta e nebunie curată! — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care vreau să ți le arăt! i-a spus, la despărțire, nenea doctorul. Și când mai vii pe la noi? întreabă Sorina. Poate mâine-seară, iar dacă n-am să reușesc, atunci, sigur am să mai trec poimâne. Aduci și trusa? îl iscodește fetița. Sigur că da. Poate mai pui în ea și unele lucruri de la spital, pe care zici că vrei să mi le arăți. Bine, așa am să fac. Dar acum, stai cuminte. Ne-am înțeles? Da. Dar, la despărțire, vreau
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
picioare... Am, nu știu de ce, impresia că, azi, Sorina nu-i în apele ei. Voi n-o vedeți deloc, însă eu înțeleg că e chiar supărată. Mie nu-mi place nici un anotimp! spune ea. Cum așa Sorinuca? Și de ce? O iscodește educatoarea. Pentru că... iarna e lunecuș, cazi mereu, te lovești și te doare; vara... parcă ai fi într-un cuptor; toamna plouă foarte mult, iar primăvara... Ei, ce-i primăvara? Primăvara... tot plouă. Și trebuie să avem mai tot timpul o
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
revistă că se fac multe analize, că ești supus la multe încercări - teste le spune - și nu toată lumea rezistă la ele. Așa că nu există nici un pericol ca pământul să rămână pustiu. Ce? Și tu vrei să te faci cosmonaut? îl iscodește Gina. Nu, deloc. Eu aș dori să mă fac actor. Dar nici la această meserie nu e așa ușor de ajuns. Ai dreptate, Viorele, zice Petrică. La urma urmei, și ca să devii cosmonaut și ca să devii actor, ai nevoie de
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
fântânii cu sălcii de la marginea satului, zice Sorina. Că am auzit de la copiii satului că fântâna acesta are o poveste a ei! Și ce v-au mai spus poznașii aceia? Nu cumva au început ei a depăna firul poveștii? îi iscodește bunica. Păi, crezi matale că de povești avem noi timp? Cine să se joace în locul nostru? face Sorin. Bine. Ascultați-mă cu atenție! Se spune că, demult, tare demult, când pământul acesta al nostru avea parte de-o mare urgie
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Încetul cu încetul, toate astea dispar; chiar bunica a spus că nepoțica ei n-a greșit cu nimic! Nici n-a ajuns bine la cuibar că fetița a și venit cu mâna goală în bucătărie. „Ce-i” par a o iscodi ochii blânzi ai bunicii. Știi, în coteț e o găină. Una foarte, foarte gălăgioasă. O auzi? Da. Și ce-i cu asta? Păi, continuă Sorina, mi-a fost frică de ea. Poate că celelalte găini au pus-o acolo anume
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
că nu-l cheamă Alin. Dar, la urma-urmei, numele ăsta-i place, chiar foarte mult. Așa că își continuă mersul, mângîiat de glasurile cristaline ale fetițelor. Trecem peste dealul acesta? întreabă Sorina. Trecem. Mie îmi..., eu vreau... Ți-e frică? o iscodește Alina. Ă, ă, ă, nu, nu mi-e frică! Mi-e tare dor de bunici... Nici o grijă, ajungem curând. Au ajuns în vârful pantei. Gata cu urcușul. La vale-i mai ușor. Cel puțin pentru sărmanul căluț. Dar, deodată, picioarele
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
întunecimile pădurii, stejarii trăsniți și schimonosiți, peșterile, stâncile înalte de pe marginea prăpastiei fără fund. Căta mereu lucruri tot mai ascunse, primejdii tot mai mari, fiare tot mai sălbatice. Într-o bună zi băiatul nu s-a mai întors acasă. Degeaba iscodi, degeaba pedepsi Negură Împărat pe însoțitorii flăcăului, că nici unul nu știa unde pierise îndrăznețul vânător. A trecut o zi, au trecut două, au trecut nouă și băiatul nu s-a mai întors. Mult l-a jelit bătrânul, multe lacrimi a
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
de care știa de mult timp, dar pentru care nu putuse fi tratată din cauză că nu avea asigurare medicală. („Dacă vei pomeni de mine“, mi-a zis ea, „spune-le asta oamenilor“.) Deși era bolnavă, a fost bucuroasă să se lase iscodită de mine. Ședințele cu Bibi Chen, mi-a spus ea, i-au adus satisfacție profesională pentru că mesajele spiritului erau transmise cu claritate. Legătura cu alte spirite, mi-a explicat ea, era de multe ori bruiată, ca atunci când vorbești la telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
această temă. ăia au venit chiar și când i-am incinerat trupul. Au înregistrat până și nașterea. Le-am spus să-și ia tălpășița, dar degeaba. Și-au băgat nasul și pe la vecini. Aceștia mi-au spus că îi tot iscodesc și i-am rugat să nu le spună nimic. O singură dată am dat o declarație unora care au sărit dintr-un camion și mi-au pus microfonul la gură: «Vreau ca răufăcătorii să primească imediat pedeapsa cu moartea. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în care am fost bun, alergând ca să-i produc bucurii, distrînd-o, învățînd-o, dezinteresat. Am căutat să-mi descopăr mici gusturi perverse din voința de a fi exact, pe care, de obicei, le crezi inerente fiecărui om. Poate chiar, în parte, iscodindu-le, le-am creat. Am dat consistență unor vagi intenții și mi-am clădit apoi o personalitate sufletească falsă. Poate că de-ar citi Irina acestea, ea care, în definitiv, prin mine și-a trăit dragostea ei primă, și-ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ar fi fost de un material care ar fi lovit-o. Eram prea înfuriat ca s-o împac. De altminteri, simțeam așa. Îmi plăcuse timpul petrecut acolo, dar două săptămâni ajungeau și mi se părea intolerabil să mai prelungesc, mă iscodeau alte planuri, iar Irina mi se părea o închisoare. Mă știam în altă parte așteptat. Menajul nostru minunat îmi devenise brusc anost: mă credeam ridicol. În momentul plecării, în sfârșit, am arătat o figură mai indulgentă. Tot timpul, în trăsură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
urâte. În fund, în clădire, dansuri moderne pe lângă care trecusem mai înainte. Când mi-am adus aminte că și Irina are obiceiul să danseze... undeva, cu alții (eu n-am văzut-o niciodată), m-a durut gândul. Ca s-o iscodesc, mă prefăceam că privesc cu interes. Apoi, la masă, cu Niki înaintea noastră. Niki abia întors din străinătate, și noi îl întrebam repede de toate, sărind și apoi revenind la același subiect. Irina era vioaie, întreba mereu, râdea, se apleca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scrie nimic. Procedeu crud și nedrept. E nedrept față de prietenia noastră veche, de faptele noastre laolaltă, de imposibilitatea de a întoarce în minte ultimii cinci ani fără să ne întîlnim, la orice moment, unul lângă altul. Și noi întrebări mă iscodesc. După ce-mi spune de "planurile ridicole ale familiei", adaugă: "Aș vrea să viu la tine imediat ca să mă sfătuiesc, și aș face nebunia asta, chiar de n-aș avea decât bani de ducere până acolo, departe". Deci e un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]