367 matches
-
individului din societate. Se vizează dobândirea liniștii interioare și minimalizarea simțurilor corporale, conform modelului lui Evagrie Ponticul și a unei vechi tradiții ascetice grecești. Aceasta presupune "retragerea" individului în sine, îndreptarea atenției spre mintea necorporală. Sfântul Ioan Sinaitul descrie practica isihastă ca pe un exil pe înălțimi în vederea rugăciunii și supravegherii "viei" (aluzie la parabola evanghelică) pe care o pândesc hoții. Alegoria se referă la asceza mentală, la respingerea prin rugăciune a gândurilor ispititoare ("hoții") care îl pândesc. Scopul isihastului este
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
o diferență fundamentală față de tehnicile ascetice orientale, unde puterea formulelor mantrice este "in objecto". Pentru isihast, repetarea pur formală a silabelor rugăciunii este considerată periculoasă. Practicarea rugăciunii lui Iisus, numită și "Rugăciunea inimii", trebuie să aibă loc în umilință. Textele isihaste avertizează deseori asupra pericolelor care survin asupra eremitului care este mândru, orgolios sau arogant. Practicarea rugăciunii inimii este continuă și automată, ducând la dobândirea unei stări mentale de "nepsis" (sobrietate, neutralitate), acea stare mentală care a devenit imună la gândurile
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
asupra eremitului care este mândru, orgolios sau arogant. Practicarea rugăciunii inimii este continuă și automată, ducând la dobândirea unei stări mentale de "nepsis" (sobrietate, neutralitate), acea stare mentală care a devenit imună la gândurile ispititoare. Un alt element al practicii isihaste este "coborârea minții ("nous") în inimă", pentru ca rugăciunea și sobrietatea să se localizeze în amândouă. Sensul acestei coborâri nu pare să fie unul metaforic ci, în acord cu psihologia isihastă, este un fenomen real. Mintea coborâtă în inimă semnifică o
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
devenit imună la gândurile ispititoare. Un alt element al practicii isihaste este "coborârea minții ("nous") în inimă", pentru ca rugăciunea și sobrietatea să se localizeze în amândouă. Sensul acestei coborâri nu pare să fie unul metaforic ci, în acord cu psihologia isihastă, este un fenomen real. Mintea coborâtă în inimă semnifică o unire a facultății intelectuale cu cea imaginativă sau fantastică, astfel încât devine posibilă atingerea unei stări de sobrietate totală, fără imagini mentale și fără tentații. Mintea atinge o liniște profundă, punctată
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
directă, empirică. Veritabilul teoretician și doctrinar al isihasmului a fost arhiepiscopul de Salonic, Grigore Palamas, născut în 1296 la Constantinopol, călugăr athonit. El s-a implicat într-o polemică cu călugărul filosof Varlaam din Calabria. Varlaam era interesat de fenomenul isihast și se documenta în legătură cu metoda psihofizică de meditație din Athos (contemplarea buricului), culegând informații și emițând judecăți superficiale cu privire la aceasta. Varlaam spunea că isihaștii confundă inima ca organ fizic cu inima înțeleasă ca centru spiritual al persoanei umane, accentuând că
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
elemente din gândirea neoplatonicilor. Ideile lui Platon - mai ales interpretările date de neoplatonici - au revenit periodic în atenția filozofilor și teologilor bizantini, altfel cunoscători exemplari ai tezaurului filozofic elin și utilizatori ai lui, în limitele îngăduite de credința creștină. Mișcarea isihastă a cărei nume vine de la monahii "isihaști" adică aceia care preferau, în locul comunităților călugărești, locurile retrase care favorizau asceza și existența în tăcere, cu rădăcini în epoca bizantină timpurie (practica monastică din Siria și Palestina ce a arătat de mult
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
mai ales interpretările date de neoplatonici - au revenit periodic în atenția filozofilor și teologilor bizantini, altfel cunoscători exemplari ai tezaurului filozofic elin și utilizatori ai lui, în limitele îngăduite de credința creștină. Mișcarea isihastă a cărei nume vine de la monahii "isihaști" adică aceia care preferau, în locul comunităților călugărești, locurile retrase care favorizau asceza și existența în tăcere, cu rădăcini în epoca bizantină timpurie (practica monastică din Siria și Palestina ce a arătat de mult elemente pre-isihaste), se va închega într-un
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
Isihasmul a mai fost definit și ca o continuare a cunoscutei lupte dintre "ziloți" și "politici" sau a celei dintre călugări și clerul secular, cu câștig pentru primii. S-a mai spus, după opinia lui F. I. Uspenski, că "explozia" isihastă este și o continuare a luptei dintre Platonism și aristotelism. Conflictul fundamental a fost însă alimentat de disputa înverșunată dintre "palamiți" și "varlamiți". Două ipostaze l-au făcut celebru pe Varlaam: cea de inamic al lui Palamas și cea de
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
Este și profesor la Facultatea de Jurnalistică și membru al Uniunii Scriitorilor din România (făcând parte din consiliul USR, filiala București). În prezent este coordonator al colecției "Sapienția" a Editurii Paralela 45. Din 1990 structurează și coordonează Centrul de Practică Isihastă din București. Tot în 1990 devine redactor-șef al revistei „Arhetip" (apărută în doar 11 numere) și devine unul din principalii membri ai grupului GYPRU (Grupul Yoga Pentru Restaurare Umană). Tot din acel an ține cursuri de „Tehnici de stimulare
Vasile Andru () [Corola-website/Science/298975_a_300304]
-
doar 11 numere) și devine unul din principalii membri ai grupului GYPRU (Grupul Yoga Pentru Restaurare Umană). Tot din acel an ține cursuri de „Tehnici de stimulare mentală" (la Universitatea Cultural-Științifică - sala Dalles) și ședințe ale unui cerc de practică isihastă „Oratio mentis" (la Casa de Cultură a Studenților). La sfârșitul anului 1991, părăsește revista „Arhetip" și, împreună cu Radu Ștefan și yoghinul Mario Sorin Vasilescu, fondează publicația și editura „Axis Mundi" (revistă al carei redactor-șef devine și care se autodesființează
Vasile Andru () [Corola-website/Science/298975_a_300304]
-
sau Varlaam din Calabria. Călugăr italo-grec din secolul al XIV-lea, care l-a provocat pe Grigore Palamas în disputa asupra Isihasmului. Varlaam nu era de acord cu practica isihastă, suținând că aceasta este o simplă tehnică automată ce nu poate duce la meditația asupra dumnezeirii. Varlaam pare să fi fost mai degrabă un dialectician de profesie decât un mistic. El nu s-a opus numai misticii isihaste, ci a
Varlaam Calabrezul () [Corola-website/Science/305550_a_306879]
-
cu practica isihastă, suținând că aceasta este o simplă tehnică automată ce nu poate duce la meditația asupra dumnezeirii. Varlaam pare să fi fost mai degrabă un dialectician de profesie decât un mistic. El nu s-a opus numai misticii isihaste, ci a intrat în polemică și cu Scolastica occidentală. Astfel, între 1330 și 1334, Varlaam scrisese atât împotriva latinilor cât și a prelaților ortodocși favorabili unirii bisericilor (majoritatea mistici și de orientare areopagitică), acordând un rol fundamental gândirii raționale grecești
Varlaam Calabrezul () [Corola-website/Science/305550_a_306879]
-
pericol și pentru ortodoxie, din punctul de vedere al lui Grigore Palamas. Prin aceleași argumente s-ar fi putut, la o adică, arăta că nici propozițiile ortodoxiei nu au valoare apodictică. În momentul în care Varlaam devine polemic cu practica isihastă, Palamas se implică public și combate scrierile lui Varlaam, arătând că acesta nu înțelege Isihasmul sau sursele sale de informare sunt îndoielnice. Varlaam a scris "Logistica", în șase cărți, în limba greacă, în care a tratat numeroase probleme de aritmetică
Varlaam Calabrezul () [Corola-website/Science/305550_a_306879]
-
Liturghie și predicând. Din cauza atacurilor venite din partea sârbilor, s-a întors la Athos și s-a asezat în schitul "Sfantul Sava", de lângă Marea Lavra. În anul 1347 Părintele Grigore Palamas a fost numit Arhiepiscop al Tesalonicului. Implicarea sa în polemica Isihastă a avut loc la cererea unor călugări. Părintele Grigore Palamas nu a participat la Sinoadele referitoare la problemă (1341, 1345, 1347, 1351). După ce Sinodul din 1341 s-a pronunțat în favoarea isihaștilor, la 1345 Grigore Palamas este anatemizat. Sinodul din 1347
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
nu a participat la Sinoadele referitoare la problemă (1341, 1345, 1347, 1351). După ce Sinodul din 1341 s-a pronunțat în favoarea isihaștilor, la 1345 Grigore Palamas este anatemizat. Sinodul din 1347 ridică anatema, iar cel din 1351 aprobă din nou doctrina isihastă. Sinodul din 1451 (ultimul sinod isihast) proclamă Isihasmul drept doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe. Sinodul Patriarhal din 1386 proclamă pe Grigore Palamas Sfânt. Cea mai importantă lucrare a sa, din punct de vedere dogmatic, este Mărturisirea credinței ortodoxe, prezentată Sinodului
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
la problemă (1341, 1345, 1347, 1351). După ce Sinodul din 1341 s-a pronunțat în favoarea isihaștilor, la 1345 Grigore Palamas este anatemizat. Sinodul din 1347 ridică anatema, iar cel din 1351 aprobă din nou doctrina isihastă. Sinodul din 1451 (ultimul sinod isihast) proclamă Isihasmul drept doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe. Sinodul Patriarhal din 1386 proclamă pe Grigore Palamas Sfânt. Cea mai importantă lucrare a sa, din punct de vedere dogmatic, este Mărturisirea credinței ortodoxe, prezentată Sinodului din 1351, pentru a răspunde atacurilor
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
Planoudes, Ghenadie Scholarios și Visarion din Niceea. Această perioadă a însemnat o adevărată Renaștere în Bizanț, răspândindu-se și în alte centre precum Tesalonic sau Mistra. La Tesalonic s-a petrecut în secolul al XIV-lea dezbaterea în jurul problemei Isihasm isihaste, dintre Grigore Palamas și Varlaam Calabrezul, dezbatere cu un impact major asupra filosofiei bizantine și asupra Ortodoxiei ca sursă de spiritualitate în secolele de dominație turcească ce aveau să urmeze. La Mistra, în Peloponez, s-a născut ultimul mare filosof
Filozofia bizantină () [Corola-website/Science/305598_a_306927]
-
de Siguranță (serviciul secret burghez) împreună cu alți scriitori de stânga și trimis în pușcăria de la Târgu-Jiu, pentru 2 ani. La întoarecerea acasă își găsește familia răzlețită și decide să adopte viața monahală. Anul următor înființează la mânăstirea Antim un grup isihast numit "Rugul Aprins". Studiul textelor patristice - percepute a fi "material dușmănos" - ca și critica membrilor grupului la adresa credinței quasireligioase a stângii extreme (tocmai aduse la putere în România de finele conflagrației mondiale) în cunoașterea strict rațională, au dus la reacția
Sandu Tudor () [Corola-website/Science/313239_a_314568]
-
război, care, potrivit unei opinii răspândite printre istoricii de mai târziu, avea un accentuat caracter de clasă. De partea Paleologului erau funcționarii, nobilimea orășenească, cercurile comerciale și meșteșugărești; Cantacuzino era sprijinit de marii latifundiari. Deoarece însuși Ioan VI Cantacuzino era isihast, situația a fost agravată și de lupta care izbucnise din nou în sânul bisericii. Isihaștii erau călugări care duceau o viață eremitică riguroasă. În secolul XIV isihasmul dobândea semnificația specială de curent ascetico mitic. Originile îndepărtate ale curentului datează din
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
-se înconjurat de raze de lumină divină supraterestră, lumină increată, aceeași pe care martorii transfigurării lui Iisus o contemplaseră pe Muntele Thabor. Credința în eterna vizibilitate a luminii taborice isca contradicții, metoda practicată de isihaști provocând critici ironice. Campania împotriva isihaștilor era condusă de Varlaam, un călugăr venit din Calabria; acest spirit neliniștit venise la Constantinopol pentru a se măsura cu luminații științei bizantine, logica sa raționalistă impregnată de Aristotel nu găsise nici un ecou în rândul populației bizantine. Ardoarea polemică a
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
nici un ecou în rândul populației bizantine. Ardoarea polemică a calabrezului era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice practicate de isihaști. Varlaam combătea vizibilitatea luminii de pe muntele Thabor: el spunea că ea nu putea avea existență eternă, ci doar temporală, ca orice altă creație a lui Dumnezeu. Dacă se admitea existența
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
și comunicat omului. Isihasmul nu reușea să se impună, chiar și în Bizanț, decât după o lungă luptă, căci se producea chiar în Biserica o vie rezistență la adresa acestei doctrine care, foarte veche în esență, părea o noutate. Dacă mișcarea isihastă avea în spatele ei adeziunea omogenă a zeloților, partida moderată a politicienilor îi era contrară. Grigore Palamas reușea să facă recunoscută doctrina sa printr-un sinod ținut la Constantinopol la începutul anului 1341 și călugărul bizantin Grigore Akindynos, un adept al
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
călugărul bizantin Grigore Akindynos, un adept al scholasticii occidentale, fusese puțin după aceea condamnat deoarece voise să atace isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
la credința (adică sufletul) creștinilor. Lămurindu-se asupra punctului de vedere al romeilor în legătură cu unirea, Paul a plecat la Roma. Datorită eforturilor lui Cantacuzino, cea mai mare parte a cathedrelor episcopale și mitropolitane erau ocupate de tovarășii săi de idei isihaști, iar patriarh era, pe atunci, vechiul său prieten, Philotheos Kokkinos. În aprilie 1368, la Constantinopol s-a adunat un sinod local, care l-a canonizat pe Grigore Palamas și l-a condamnat pe ieromonahul Prochoros Kydones ca pe unul care
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
1970). A participat la întâlnirile grupului de intelectuali, călugări, studenți numit al „Rugului Aprins” care se întrunea la Mănăstirea Antim din București în anii '40-'50 pentru o serie de conferințe duhovnicești, pentru învățarea și practicarea în comun a rugăciunii isihaste. Regimul comunist instaurat în România avea să îi interzică în anii '50 dreptul la semnătură, constrângere pe care avea să o evite publicând articole sub pseudonim în diferite publicații bisericești ortodoxe. De asemeni, îi va fi refuzat accesul în învățământ
Alexandru Duțu () [Corola-website/Science/316045_a_317374]